Capitolul 6

O lume care a fost distrusă

1. (a) S-a mai aflat vreodată omenirea în faţa distrugerii mondiale? (b) De ce ar trebui să fim recunoscători că Noe nu a luat în derîdere avertismentul cu privire la acea distrugere?

CU MILENII în urmă exista o lume care era pe punctul de a fi distrusă. Oamenii din toate naţiunile pot fi recunoscători pentru faptul că printre strămoşii lor a existat un om care nu a luat în derîdere avertismentul lui Dumnezeu cu privire la un potop mondial. Deoarece Noe a dat ascultare şi s-a conformat, el, soţia sa, cei trei fii ai lor şi soţiile acestora au supravieţuit. Din ei am descins noi, cu toţii. — Geneza 10:1, 32.

2. De ce a distrus Dumnezeu acea lume?

² Dumnezeu a distrus acea lume deoarece a văzut că pămîntul era plin de violenţă. „Răutatea omului era copleşitoare pe pămînt“ (Geneza 6:3, 5, 13). Stările de lucruri de atunci erau foarte asemănătoare celor din acest secol al nostru, al douăzecilea.

3. Ce anume a determinat ca situaţia să ajungă atît de gravă?

³ Ce anume a determinat ca situaţia din zilele lui Noe să ajungă atît de gravă? Un factor semnificativ ne este dezvăluit în Geneza 6:2, unde se relatează: „Fiii adevăratului Dumnezeu au început să le remarce pe fiicele oamenilor, că erau frumoase; şi ei şi-au luat atunci soţii, şi anume pe toate acelea pe care şi le-au ales.“ Dar ce era greşit în lucrul acesta? Ei bine, aceştia nu erau nişte bărbaţi oarecare, decişi să se căsătorească. Aceşti ’fii ai adevăratului Dumnezeu‘ erau îngeri, creaturi spirituale, care le-au remarcat pe frumoasele femei de pe pămînt precum şi plăcerile căsătoriei şi care au îmbrăcat o înfăţişare omenească. (Vezi Iov 1:6.) Materializarea lor în corpuri omeneşti şi căsătoria lor erau acte de neascultare faţă de Dumnezeu. Scripturile declără că ei „şi-au părăsit propria locuinţă corespunzătoare lor“ şi că relaţiile  lor cu femeile erau „contrare naturii“, erau acte de perversiune (Iuda 6, 7; 1 Petru 3:19, 20). Descendenţii lor hibrizi aveau o statură anormal de mare. Aceştia au fost numiţi nefilimi sau „doborîtori“, deoarece erau brutali. — Geneza 6:4.

4. (a) De ce i-a arătat Dumnezeu favoare lui Noe? (b) Ce pregătiri s-au făcut pentru păstrarea în viaţă a creaturilor?

⁴ Deşi trăiau îm mijlocul acelei lumi corupte, Noe a găsit favoare în ochii lui Iehova. De ce? Deoarece „Noe era un om drept.“ El cunoştea bine problema controversată care s-a ridicat în Eden şi el s-a dovedit ireproşabil, „un bărbat al integrităţii“ (Geneza 6:8, 9; The Jerusalem Bible). Avînd în vedere păstrarea în viaţă a lui Noe, a familiei sale şi a unor exemplare din toate speciile de animale de uscat şi de creaturi zburătoare, Iehova i-a dat dispoziţii privitoare la construirea unei structuri asemănătoare unei lăzi uriaşe, — o arcă enormă. Dumnezeu i-a explicat lui Noe: „Iată că aduc potopul de apă peste pămînt, ca să provoc ruinarea de sub ceruri a toată carnea în care este activă forţa de viaţă. Tot ce este pe pămînt va pieri“ (Geneza 6:13–17). Dînd dovadă de înţelepciune, Noe l-a ascultat pe Iehova şi s-a conformat.

5. De ce proporţii a fost potopul?

⁵ După cum arată cronologia detaliată a Bibliei, potopul s-a produs în anul 2370 î.e.n.. Acesta a fost cel mai mare cataclism din toată istoria omenirii pînă astăzi. Din cauza amplorii acestui cataclism „toţi munţii înalţi care erau sub cerurile toate au ajuns să fie acoperiţi“ (Geneza 7:19). Prin intermediul potopului, „lumea acelui timp a suferit distrugerea“ (2 Petru 3:6). Dar unii ar putea întreba: ’Dar dacă au fost acoperiţi chiar şi cei mai înalţi munţi, unde este acum toată apa aceea?‘ Evident că ea este aici, pe pămînt.

6. Unde au dispărut după potop toate apele acestuia?

⁶ Să observăm că Biblia nu spune că în zilele lui Noe ar fi existat munţi de înălţimea Muntelui Everest. Oamenii de ştiinţă au afirmat că în trecut numeroşi munţi au fost mai  puţin înalţi decît în prezent şi că unii s-au înălţat din apele mărilor. Ba mai mult, se crede că a existat un timp în care înseşi oceanele au fost mai mici, iar continentele mai mari decît astăzi, după cum se poate dovedi prin albiile de fluvii prezente pînă departe sub apele oceanelor. Dar cu privire la situaţia din prezent, revista National Geographic‚ în ediţia ei din ianuarie 1945, afirma: „Volumul apelor din oceane este de zece ori mai mare decît al uscatului de deasupra nivelului mării. Dacă aţi scufunda în mare tot uscatul acesta, distribuindu-l uniform, întregul pămînt ar fi acoperit de un strat de apă gros de o milă şi jumătate [aproximativ 2,5 km].“ Aşadar, după ce au căzut apele potopului, dar înainte de înălţarea munţilor şi de adîncirea fundului mărilor, fenomene care a făcut să apară pămîntul uscat, şi înainte de formarea calotelor glaciare polare, existau cantităţi imense de apă, care acoperau „toţi munţii înalţi“, aşa cum declară Biblia. — Geneza 7:17–20; 8:1–3; compară Psalm 104:8, 9.

7, 8. Ce informaţii privitoare la potop există în afara Bibliei?

⁷ Un diluviu mondial de o asemenea amploare trebuie să fi făcut desigur o impresie de neuitat asupra supravieţuitorilor care le-au vorbit despre el generaţiilor viitoare. Şi întrucît consemnarea biblică declară că toate naţiunile provin din unul şi acelaşi grup de supravieţuitori, este raţional să ne aşteptăm să existe pretutindeni pe pămînt indicii despre amintirea acelui uriaş cataclism. Există oare asemenea indicii? Da, există!

⁸ Pe măsură ce descendenţii supravieţuitorilor potopului au migrat spre locuri îndepărtate, şi pe măsura scurgerii timpului, amănuntele privitoare la potop s-au denaturat şi relatarea despre el a fost adaptată la concepţiile religioase locale. Dar în nici un caz nu poate fi o simplă coincidenţă faptul că legendele vechi din întreaga lume păstrează amintirea unui mare potop, care a distrus omenirea, cu excepţia cîtorva supravieţuitori care au fost păstraţi în viaţă împreună. Amintirea acestuia a fost păstrată în Mesopotamia şi în  alte părţi ale Asiei, în Australia şi insulele Pacificului, la zeci de triburi din America de Nord şi de Sud, în legendele grecilor şi romanilor din antichitate, în Scandinavia precum şi la triburile africane. Multe dintre aceste relatări menţionează păstrarea în viaţă a animalelor împreună cu oamenii, într-o ambarcaţie. Asemănător cu consemnarea biblică, unele dintre ele arată că au fost trimise păsări, pentru a stabili dacă apele s-au retras. (Compară Geneza 7:7–10; 8:6–12.) Amintirea nici unui alt eveniment nu a fost păstrată într-o asemenea măsură.

9. Ce practici reflectă o aducere aminte a evenimentelor din „luna a doua“ a calendarului lui Noe?

⁹ Unele detalii istorice în legătură cu potopul au influenţat anumite datini care se respectă chiar şi în zilele noastre. Spre exemplu, Biblia relatează că potopul a început „în luna a doua, în ziua a şaptesprezecea a lunii“. Aceasta „lună a doua“ corespunde cu a doua jumătate a lunii octombrie şi cu prima jumătate a lunii noiembrie din calendarul nostru (Geneza 7:11). Prin urmare, este demn de remarcat faptul că mulţi oameni din întreaga lume comemorează, în acest timp al anului, Ziua Morţilor sau Sărbătoarea Strămoşilor. De ce în acest timp al anului? Deoarece aceste obiceiuri reflectă o aducerea aminte a distrugerii provocate de potop. *

10. De ce relatarea biblică despre potop este de cea mai mare încredere şi de cea mai mare valoare pentru fiecare dintre noi?

¹⁰ Dar relatarea nedenaturată a acestui eveniment se găseşte în Biblie. Ceea ce a văzut şi a trăit Noe a fost consemnat ulterior în această carte. Cu secole mai tîrziu, cînd a vorbit prin intermediul profetului Isaia, însuşi Dumnezeu s-a referit la „apele lui Noe“ (Isaia 54:9). Fiul întîi născut al lui Dumnezeu a văzut evenimentele din zilele lui Noe. Mai tîrziu, cînd a fost pe pămînt, el, adică Isus Cristos, a vorbit  despre potop ca despre un fapt istoric şi a şi explicat totodată de ce au murit atît de mulţi oameni atunci.

„NU AU LUAT NIMIC ÎN SEAMĂ“

11. De ce au fost distruşi atît de mulţi oameni în potop?

¹¹ Isus nu a afirmat că toţi oamenii, afară de membrii familiei lui Noe erau de o violenţă criminală. În realitate, el a spus: „Căci aşa cum a fost în acele zile dinainte de potop, cînd oamenii mîncau şi beau, bărbaţii se căsătoreau şi femeile erau date în căsătorie, pînă în ziua cînd Noe a intrat în arcă; şi nu a luat nimic în seamă pînă cînd a venit potopul şi i-a luat pe toţi, aşa va fi prezenţa Fiului omului [a lui Isus Cristos].“ — Matei 24:37–39.

12. De ce era atît de grav faptul că ei ’nu luau nimic în seamă‘?

¹² Nu era nimic greşit în faptul că ei mîncau şi beau cu moderaţie sau în faptul că încheiau căsătorii într-un mod onorabil. Dar atunci cînd au fost avertizaţi cu privire la potopul mondial, faptul că ei au continuat să-şi axeze viaţa pe asemenea preocupări personale dovedea că, în realitate, ei nu îl credeau nici pe Noe şi nici pe Iehova Dumnezeu, al cărui mesaj de avertizare îl anunţa Noe. Dacă ar fi crezut, ei ar fi trebuit să se intereseze cu toată seriozitatea de posibilitatea supravieţuirii şi să întreprindă acţiuni urgente în vederea întrunirii condiţiilor pentru supravieţuire. Poate că unii oameni erau de părere că se cuvenea să facă ceva pentru a pune capăt violenţei crescînde din acele zile, dar un potop mondial le părea, fără îndoială, foarte improbabil. Prin urmare, aşa cum a declarat Isus, ei „nu au luat nimic în seamă [cu privire la mesajul lui Dumnezeu transmis prin Noe] pînă cînd a venit potopul şi i-a luat pe toţi.“ Lucrurile acestea au fost consemnate ca un exemplu de avertizare pentru noi.

13. (a) După cum s-a profeţit, cum reacţionează oamenii de astăzi cînd li se spune că Isus Cristos este prezent în mod invizibil şi de ce? (b) Ce spune Petru că ignoră ei?

¹³ Apostolul inspirat Petru a dat glas, tot la fel, unui avertisment atunci cînd a scris: „În zilele din urmă [în care  trăim noi astăzi] vor veni batjocoritori cu batjocurile lor, procedînd conform propriilor lor dorinţe şi zicînd: «Unde este promisa lui prezenţă? Căci din ziua în care strămoşii noştri au adormit în moarte, toate lucrurile continuă exact ca de la începutul creaţiei.»“ Asemenea persoane nu vor să se simtă răspunzătoare faţă de nimeni. De aceea, oamenii aceştia resping din mintea lor ideea prezenţei lui Cristos şi a semnificaţiei pe care ar putea-o avea aceasta cu privire la cei care adoptă un mod de viaţă lipsit de devoţiune sfîntă. Dar Petru continuă: „Conform dorinţei lor, le scapă din vederea acest fapt, şi anume că existau ceruri din vechime şi un pămînt stînd compact afară din apă şi în mijlocul apei prin cuvîntul lui Dumnezeu; şi prin intermediul acelora lumea acelui timp a suferit distrugerea cînd a fost inundată de apă. Dar cerurile şi pămîntul de acum sînt păstrate prin acelaşi cuvînt pentru foc şi rezervate pentru ziua de judecată şi de distrugere a oamenilor lipsiţi de devoţiune sfîntă.“ — 2 Petru 3:3–7.

14. Din ce motiv ar trebui să ne facă să medităm astăzi cu seriozitate împlinirea „cuvîntului lui Dumnezeu“ în timpul creaţiei şi în zilele lui Noe?

¹⁴ Batjocoritorii nu ţin cont de faptul că acel „cuvînt al lui Dumnezeu“ nu a rămas neîmplinit. Pentru a combate punctul lor de vedere, apostolul Petru ne duce în urmă, la timpul creaţiei. În acel timp Dumnezeu a zis: „Să fie o întindere între ape şi să se producă o separare între ape şi ape.“ Astfel, „Cuvîntul lui Dumnezeu“, declararea scopului său, a devenit realitate (Geneza 1:6, 7). Cuvîntul său s-a împlinit, tot la fel, şi atunci cînd el a decretat un potop mondial, în zilele lui Noe, şi a utilizat acele ape ca să distrugă „lumea acelui timp“. Şi prin acelaşi irezistibil cuvînt al lui Dumnezeu va veni distrugerea şi asupra sistemului de lucruri nelegiuit din prezent.

15. (a) De ce textul din 2 Petru 3:7 nu este o profeţie referitoare la arderea planetei, Pămînt? (b) Ce sînt deci „cerurile“ şi „pămîntul“, „păstrate (. . .) pentru foc“?

¹⁵ Ceea ce s-a petrecut în timpul potopului a fost un model  al lucrurilor viitoare. Nu pămîntul a fost distrus atunci, în vechime, ci oamenii lipsiţi de devoţiune sfîntă. Ce se înţelege atunci prin declaraţia că „cerurile şi pămîntul de acum sînt păstrate (. . .) pentru foc“? (2 Petru 3:7; 2:5). Ce efect ar avea oare focul literal asupra soarelui şi stelelor din cerurile materiale, — corpuri cereşti care şi aşa sînt extrem de fierbinţi? Şi cum s-ar potrivi arderea pămîntului literal cu scopul lui Dumnezeu de a-l transforma în paradis? Este limpede că „cerurile şi pămîntul de acum“, despre care este vorba aici, trebuie să fie simbolice. (Compară Geneza 11:1; 1 Regi 2:1, 2; 1 Cronici 16:31.) „Cerurile“ reprezintă puterile guvernamentale ridicate deasupra omenirii în general, iar „pămîntul“ este societatea umană lipsită de devoţiune sfîntă. În marea zi a lui Iehova ele vor fi distruse într-un mod atît de drastic ca şi cum ar fi arse în foc. Aceia care continuă să ia în derîdere avertismentul divin cu privire la lucrul acesta îşi primejduiesc în mod serios viaţa.

ELIBERARE PENTRU ACEIA CARE MANIFESTĂ DEVOŢIUNE SFÎNTĂ

16. După cum se deduce din 2 Petru 2:9, ce este indispensabil pentru a fi salvaţi?

¹⁶ Relatarea despre potop ilustrează în mod dramatic ceva ce trebuie să punem astăzi la inimă. Despre ce este vorba? După ce aminteşte ce a făcut Dumnezeu în zilele lui Noe, apostolul Petru trage concluzia: „Iehova ştie să elibereze din încercare pe oamenii cu devoţiune sfîntă şi să-i păstreze pentru ziua de judecată pe oamenii nedrepţi, ca să fie tăiaţi“ (2 Petru 2:9). Secretul eliberării constă deci în faptul de-a fi o persoană care manifestă devoţiune sfîntă.

17. Cum a dat Noe dovadă de devoţiune sfîntă?

¹⁷ Ce înseamnă a manifesta o asemenea însuşire? Noe, evident, a fost un bărbat care dispunea de calitatea devoţiunii sfinte. „Noe umbla cu adevăratul Dumnezeu“ (Geneza 6:9). El urma o cale de viaţă care era în armonie cu voinţa revelată a lui Dumnezeu. El avea o relaţie personală strînsă cu  Dumnezeu. Construirea arcei şi adunarea exemplarelor din toate speciile de păsări şi alte animale a pretins o muncă gigantică. Noe nu a adoptat atitudinea: „Vom trăi şi vom vedea.“ El avea credinţă. Noe „a făcut potrivit cu tot ce îi poruncise Dumnezeu. El a făcut exact aşa“ (Geneza 6:22; Evrei 11:7). Era nevoie să li se reamintească oamenilor de căile drepte ale lui Iehova şi să fie avertizaţi cu privire la distrugerea viitoare a celor lipsiţi de devoţiune sfîntă. Noe a făcut şi lucrul acesta, în calitate de „predicator al dreptăţii“. — 2 Petru 2:5.

18. De ce trebuie să fi avut o asemenea devoţiune fiecare dintre aceia care au supravieţuit?

¹⁸ Dar ce putem spune despre soţia lui Noe, despre fiii săi şi despre soţiile acestora? Ce s-a pretins din partea lor? Relatarea biblică atrage atenţia îndeosebi asupra lui Noe, deoarece el era capul familiei, dar şi ceilalţi trebuie să fi fost persoane care manifestau devoţiune sfîntă. De ce oare? Cazul copiilor lui Noe a fost citat mai tîrziu de către Iehova, cînd i s-a adresat profetului Ezechiel, pentru a arăta că, dacă Noe ar fi trăit în Israelul acelui timp, copiii săi nu s-ar fi putut aştepta la izbăvire pe baza dreptăţii tatălui lor. Ei erau suficient de maturi pentru a asculta sau a refuza să asculte, astfel că era necesar ca ei să dea dovadă în mod personal de devoţiune faţă de Iehova şi faţă de căile sale drepte. — Ezechiel 14:19, 20.

19. Astfel, ce ar trebui să facem şi cum?

¹⁹ Avînd în vedere certitudinea inevitabilei distrugeri a lumii, Biblia ne îndeamnă să păstrăm vii în minte aceste lucruri şi să dovedim că şi noi, la fel, sîntem persoane care manifestăm devoţiune sfîntă (2 Petru 3:11–13). Astăzi, în toate părţile pămîntului, există printre descendenţii lui Noe oameni care ascultă acest sfat înţelept şi ei vor fi supravieţuitori pe un „pămînt nou“.

[Notă de subsol]

[Întrebări de studiu]