Model de urmat — Moise
Model de urmat — Moise
Moise are multe avantaje. A fost crescut într-o casă regală — casa faraonului — şi educat în toată înţelepciunea Egiptului (Faptele 7:22). Cum îşi va folosi instruirea? Ar putea câştiga faimă, avere şi putere. Totuşi, el nu se lasă influenţat de tinerii din jurul lui şi nici nu se lasă condus de dorinţe egoiste. El decide să-şi folosească viaţa într-un mod care, fără îndoială, îi surprinde pe mulţi: alege „să fie maltratat cu poporul lui Dumnezeu“ (Evrei 11:25). Are Moise ceva de pierdut? Nu. Pentru că alege să-i slujească lui Dumnezeu şi să ajute oamenii, viaţa lui este palpitantă şi plină de satisfacţii.
Dacă ai posibilitatea să beneficiezi de o instruire bună, cum te vei folosi de acest avantaj? Ai putea alerga după bani şi putere. Sau, asemenea lui Moise, ai putea face în viaţă ceva cu adevărat folositor. Ai putea să-ţi foloseşti capacităţile intelectuale şi fizice ca să-i slujeşti lui Dumnezeu şi să-ţi ajuţi semenii (Matei 22:35–40). Niciun alt mod de viaţă nu-ţi poate aduce atâtea satisfacţii!