Salt la conţinut

Salt la cuprins

Ce pot face pentru a nu ceda impulsurilor homosexuale?

Ce pot face pentru a nu ceda impulsurilor homosexuale?

CAPITOLUL 28

Ce pot face pentru a nu ceda impulsurilor homosexuale?

„În anii adolescenţei, mă simţeam atras de băieţi. Căutam să lupt cu sentimentele mele, căci, în adâncul inimii, ştiam că nu erau normale.“ — Olef

„M-am sărutat o dată sau de două ori cu prietena mea. Dar pentru că mă simţeam atrasă şi de băieţi, mă întrebam dacă nu cumva eram bisexuală.“ — Sarah

PUŢINI sunt cei ce ar nega că astăzi se vorbeşte mult mai pe faţă despre homosexualitate decât cu vreo 30, 40 de ani în urmă. Încearcă numai să-ţi exprimi dezacordul vizavi de acest subiect, că ai să fii numaidecât bombardat cu critici! O tânără de 16 ani pe nume Amy spune: „O fată mi-a spus că, din moment ce am prejudecăţi faţă de homosexuali, înseamnă că am şi faţă de oamenii de altă rasă“.

În climatul actual de toleranţă, tinerii se simt liberi să încerce relaţiile homosexuale. „Multe colege spun că sunt fie lesbiene, fie bisexuale sau sunt doar curioase să vadă cum e să ai relaţii şi cu fete, şi cu băieţi“, spune Becky, care are 15 ani. Christa, o tânără de 18 ani, mărturiseşte că lucrurile stau la fel şi la ea la şcoală. „Două colege de clasă chiar mi-au făcut avansuri“, spune ea. „Una mi-a scris un bileţel întrebându-mă dacă vreau să văd cum e «să fii cu» o fată.“

Întrucât homosexualitatea este promovată fără nicio jenă, poate că te întrebi: „Este chiar atât de greşit acest lucru? Dacă mă simt atras de o persoană de acelaşi sex înseamnă oare că sunt homosexual?“.

Cum consideră Dumnezeu homosexualitatea

În prezent, mulţi oameni, între care unii preoţi, privesc cu indulgenţă problema homosexualităţii. Biblia, Cuvântul lui Dumnezeu, este însă cât se poate de categorică în această privinţă. Ea ne spune că Iehova Dumnezeu a creat bărbatul şi femeia şi a stabilit ca dorinţele sexuale să fie satisfăcute numai în cadrul căsniciei, între soţ şi soţie (Geneza 1:27, 28; 2:24). Aşadar, nu ne surprinde că Biblia condamnă practicile homosexuale (Romani 1:26, 27).

Unii vor spune că Biblia, Cuvântul lui Dumnezeu, este o carte depăşită. Dar de ce crezi că trag atât de uşor această concluzie? Oare nu pentru că învăţăturile biblice nu susţin concepţiile lor de viaţă? Mulţi resping Cuvântul lui Dumnezeu din simplul motiv că predă ceva diferit de ceea ce vor să creadă. Însă concepţia că această carte ar fi depăşită este eronată. Ar fi bine să nu ne lăsăm influenţaţi de astfel de idei preconcepute!

Dacă te simţi atras de cineva de acelaşi sex înseamnă oare că eşti homosexual? Nu neapărat. Nu uita că eşti în „floarea tinereţii“, perioadă în care impulsurile sexuale apar involuntar (1 Corinteni 7:36). Dacă ţi se întâmplă uneori să te simţi atras de o persoană de acelaşi sex, nu înseamnă că eşti homosexual. De obicei, aceste înclinaţii dispar cu timpul. Dar ce poţi face pentru a nu te implica în practici homosexuale?

Roagă-te. Imploră-l pe Iehova, aşa cum l-a implorat şi David: „Cercetează-mă, o, Dumnezeule, şi cunoaşte-mi inima! Examinează-mă şi cunoaşte-mi gândurile tulburătoare, vezi dacă este în mine vreo cale ce provoacă durere şi condu-mă pe calea veşniciei!“ (Psalmul 139:23, 24). Iehova te poate întări, dându-ţi pacea care „întrece orice gândire“. Ea îţi poate „păzi inima şi mintea“ şi-ţi poate da „puterea care depăşeşte normalul“ pentru a nu ceda dorinţelor greşite (Filipeni 4:6, 7; 2 Corinteni 4:7).

Umple-ţi mintea cu gânduri curate (Filipeni 4:8). Citeşte zilnic din Biblie. Nu subestima niciodată puterea ei de a-ţi influenţa mintea şi inima în bine (Evrei 4:12). Un tânăr pe nume Jason spune: „Biblia — îndeosebi versete precum 1 Corinteni 6:9, 10 şi Efeseni 5:3 — are un efect puternic asupra mea. Citesc aceste versete ori de câte ori simt născându-se în mine dorinţe greşite“.

Evită pornografia şi orice lucru care promovează homosexualitatea (Coloseni 3:5). Evită orice ar putea stârni în tine dorinţe imorale, de pildă materialele pornografice, anumite filme şi emisiuni TV şi poate chiar unele reviste de modă sau de body building care înfăţişează modele sumar îmbrăcate. Înlocuieşte gândurile negative cu gânduri pozitive. „Ori de câte ori se nasc în mine dorinţe homosexuale, meditez la versetul meu biblic preferat“, spune un adolescent.

Unii vor zice că n-are sens să faci toate astea, că pur şi simplu trebuie „să-ţi urmezi înclinaţiile sexuale“ şi „să te accepţi aşa cum eşti“. Însă Biblia spune că poţi face mai mult decât atât! De exemplu, ea arată că, în secolul I, unii oameni care practicaseră homosexualitatea au făcut schimbări ca să devină creştini (1 Corinteni 6:9–11). Şi tu poţi câştiga această bătălie, chiar dacă acum o duci doar în mintea ta.

Dar ce poţi face dacă aceste dorinţe persistă? Nu te da bătut! Iehova condamnă actele homosexuale. Cine se luptă cu dorinţe homosexuale are un obiectiv realizabil: poate alege să nu le dea curs.

Să ne gândim de pildă la cineva care „se înfurie repede“ (Proverbele 29:22). Poate că, în trecut, îşi pierdea uşor cumpătul. Dar, studiind Biblia, îşi dă seama că trebuie să înveţe să se stăpânească. Înseamnă oare că niciodată n-o să mai simtă furia clocotind în el? Nu. Dar ştiind ce spune Biblia despre mânia neţinută sub control, el se străduieşte să nu-i dea frâu liber.

La fel se întâmplă şi cu cel ce se simte atras de persoane de acelaşi sex, dar care a aflat ce spune Biblia despre practicile homosexuale. Din când în când s-ar putea să mai aibă dorinţe greşite. Însă, privind homosexualitatea aşa cum o priveşte Iehova, va găsi puterea de a se împotrivi unor astfel de dorinţe.

Nu renunţa!

Dacă şi tu lupţi cu astfel de dorinţe, probabil simţi asemenea acestui tânăr, care spune: „Am încercat să fac schimbări. L-am rugat pe Iehova să mă ajute. Citesc Biblia. Ascult cuvântări pe această temă. Nu ştiu ce-aş mai putea face“.

Dacă eşti în aceeaşi situaţie, înseamnă că ai de dus o luptă grea. Soluţii uşoare nu există. Însă cine vrea să-i fie plăcut lui Dumnezeu trebuie să se conformeze normelor sale morale şi să respingă imoralitatea, chiar dacă poate fi îngrozitor de greu. Nu uita niciodată că Dumnezeu îţi înţelege lupta lăuntrică şi simte compasiune faţă de cei care-i slujesc (1 Ioan 3:19, 20). * Dacă respecţi legile divine, te aşteaptă mari binecuvântări. De fapt, respectarea legilor divine „aduce o mare răsplată“ (Psalmul 19:11). În plus, încă de pe acum te poţi bucura de cel mai bun mod de viaţă în mijlocul acestei lumi agitate.

Bizuie-te pe Dumnezeu şi împotriveşte-te dorinţelor greşite (Galateni 6:9). Străduieşte-te din răsputeri ‘să ai oroare de rău’ şi ‘să te alipeşti de ce este bine’ (Romani 12:9). Depunând eforturi susţinute, dorinţele greşite vor scădea cu timpul în intensitate! Mai mult decât atât, dacă vei spune „nu“ practicilor homosexuale, vei avea perspectiva de a trăi veşnic în lumea nouă şi dreaptă a lui Dumnezeu.

ÎN CAPITOLUL URMĂTOR

Ce poţi face dacă te simţi atras de persoane de sex opus?

[Notă de subsol]

^ par. 21 Un creştin care a comis acte sexuale imorale trebuie să ceară ajutorul bătrânilor de congregaţie (Iacov 5:14, 15).

VERSETE-CHEIE

„Examinează-mă şi cunoaşte-mi gândurile tulburătoare, vezi dacă este în mine vreo cale ce provoacă durere.“ (Psalmul 139:23, 24)

SFAT

Pentru a dobândi un punct de vedere corect cu privire la masculinitate, studiază exemplul lăsat de Isus (1 Petru 2:21). El reprezintă modelul perfect de om în care tăria bărbătească s-a împletit cu blândeţea.

ŞTIAI CĂ . . . ?

Poate că nu ai control deplin asupra dorinţelor tale. Totuşi, deţii controlul asupra propriilor acţiuni. Poţi alege să nu dai curs dorinţelor greşite.

PLAN DE ACŢIUNE

Dacă am să fiu întrebat de ce condamnă Biblia homosexualitatea, am să răspund: ․․․․․

Dacă cineva îmi va zice că ideile prezentate în Biblie sunt înguste, am să-i aduc argumente spunându-i: ․․․․․

Aş vrea să-l întreb pe unul din părinţi sau pe amândoi: ․․․․․

CE PĂRERE AI?

De ce dezaprobă Dumnezeu homosexualitatea?

Ce paşi concreţi poţi face pentru a nu cădea în capcana homosexualităţii?

Oare dacă adopţi punctul de vedere divin privitor la homosexualitate eşti homofob (adică îi urăşti pe homosexuali sau îţi repugnă)?

[Text generic pe pagina 236]

„Gândirea pervertită a lumii m-a influenţat, sporindu-mi confuzia cu privire la identitatea mea sexuală. Acum evit orice lucru şi orice persoană care încurajează homosexualitatea.“ — Anna

[Legenda ilustraţiei de la pagina 233]

Toţi tinerii trebuie să facă o alegere: fie să adopte punctul de vedere pervertit al lumii cu privire la sexualitate, fie să umble pe calea normelor morale înalte trasată în Cuvântul lui Dumnezeu