Capitolul 4

De ce s-au despărţit tata şi mama?

„Îmi amintesc cînd ne-a părăsit tata. Noi nu înţelegeam ce se petrece în realitate. Mama era obligată să lucreze şi ne lăsa singuri tot timpul. Uneori, nu făceam decît să stăm la fereastră şi să ne întrebăm dacă nu ne-a părăsit şi ea . . . “ — O fată avînd părinţii divorţaţi.

DIVORŢUL părinţilor poate părea sfîrşitul lumii, o dramă care generează suferinţe interminabile. El provoacă un val de sentimente de ruşine, de mînie, de nelinişte, de teamă de a fi abandonat, de vinovăţie, de depresie şi o senzaţie intensă de gol — chiar şi o dorinţă de răzbunare.

Dacă părinţii tăi s-au despărţit recent, s-ar putea să nutreşti şi tu asemenea sentimente. La urma urmei, intenţia Creatorului nostru era ca tu să fii crescut atît de un tată, cît şi de o mamă (Efeseni 6:1–3). Însă acum, tu ai fost privat de prezenţa zilnică a unui părinte pe care îl iubeşti. „Îl respectam, cu adevărat pe tata şi voiam să fiu cu el“, se lamentează Paul, ai cărui părinţi s-au despărţit pe cînd el avea şapte ani. „Noi am fost daţi însă în grija mamei.“

De ce se despart unii părinţi

Adeseori, părinţii şi-au ascuns bine problemele. „Nu îmi amintesc ca părinţii mei să fi avut conflicte“, spune Lynn, ai cărei părinţi au divorţat cînd ea era copil. „Credeam că se înţeleg bine.“ Şi chiar dacă părinţii se ceartă, despărţirea lor poate veni, totuşi, ca un şoc!

În multe cazuri, despărţirea are loc din cauză că unul dintre părinţi se face vinovat de imoralitate sexuală.  Dumnezeu permite ca partenerul nevinovat să obţină divorţul (Matei 19:9). În alte cazuri, ‘mînia, strigarea şi defăimarea’ au degenerat în acte de violenţă, făcîndu-l pe unul dintre părinţi să se teamă pentru siguranţa fizică a sa şi a copiilor. — Efeseni 4:31.

Unele divorţuri, desigur, sînt obţinute pentru motive nejustificate. În loc să-şi rezolve problemele, unii divorţează în mod egoist fiindcă susţin că sînt „nefericiţi“ sau că „nu mai sînt îndrăgostiţi“. Aceasta îi displace lui Dumnezeu, care ‘urăşte despărţirea în căsătorie’ (Maleahi 2:16). Isus a arătat, de asemenea, că unii îşi vor desface căsătoriile fiindcă partenerii lor au devenit creştini. — Matei 10:34–36.

Oricare ar fi situaţia, faptul că părinţii tăi au preferat să păstreze tăcere sau să-ţi dea doar răspunsuri vagi la întrebările tale privind divorţul nu înseamnă că ei nu te iubesc *. Preocupaţi de propria lor durere, părinţilor tăi s-ar putea să le fie pur şi simplu greu să vorbească despre divorţ  (Proverbele 24:10). S-ar putea să li se pară dificil şi jenant să-şi recunoască eşecul reciproc.

Ce poţi face tu

Încearcă să găseşti momentul potrivit pentru a discuta calm cu părinţii tăi despre ceea ce te nelinişteşte (Proverbele 25:11). Fă-i să înţeleagă cît eşti de întristat şi de tulburat din cauza divorţului. Poate că îţi vor da o explicaţie satisfăcătoare. Dacă nu, nu dispera. Oare Isus nu a păstrat tăcere asupra unor informaţii pe care el considera că discipolii săi nu sînt încă pregătiţi să le înţeleagă (Ioan 16:12)? Nu au şi părinţii tăi dreptul la viaţa lor particulară?

În definitiv, recunoaşte că divorţul, oricare ar fi motivul lui, este o dispută între ei — nu cu tine! În studiul lor efectuat asupra a 60 de familii divorţate, Wallerstein şi Kelly au remarcat că soţii fie se acuză reciproc, fie îşi acuză patronii, membrii de familie şi prietenii pentru divorţ. Însă, spun cercetătorii, „este interesant că nici unul nu-şi acuză copiii“. Sentimentele părinţilor tăi pentru tine sînt neschimbate.

 Timpul vindecă rănile

Există un ‘timp pentru vindecare’ (Eclesiastul 3:3, NW). Şi, aşa cum o rană fizică, de exemplu un os rupt, are nevoie de săptămîni sau chiar de luni pentru vindecare completă, tot aşa şi rănile afective au nevoie de timp pentru a se vindeca.

Cercetătorii în probleme de divorţ, Wallerstein şi Kelly, au remarcat că, în doar doi ani după divorţ, „temerile, durerea, sentimentul de neîncredere, s-au atenuat sau au dispărut . . . în totalitate“. Unii experţi consideră că în numai trei ani se încheie perioada cea mai critică ce urmează după un divorţ. Acesta ar putea părea un timp prea lung, însă trebuie să se întîmple multe lucruri înainte ca viaţa ta să reintre în normal.

În primul rînd, viaţa de familie — distrusă de divorţ — trebuie reorganizată. Va trece timp şi pînă cînd părinţii îşi vor regăsi echilibrul pe plan afectiv. Numai atunci vor putea ei, în sfîrşit, să-ţi acorde sprijinul necesar. Pe măsură ce viaţa ta va reintra într-un ritm normal, vei începe să te simţi mai bine.

Totuşi, Solomon dă următorul avertisment: „Nu zice: «Cum se face că zilele de mai înainte erau mai bune decît acestea?» Căci nu din înţelepciune întrebi aşa“ (Eclesiastul 7:10). Preocupîndu-te de trecut, poţi să nu vezi prezentul. Care era situaţia familiei tale înainte de divorţ? „Erau ciocniri tot timpul — ţipete şi injurii“, recunoaşte Anette. S-ar putea ca acum să te bucuri de pace în casă.

„Pot să-i aduc din nou împreună“

Unii tineri nutresc visuri de reunire a părinţilor lor, agăţîndu-se probabil de astfel de fantezii chiar şi după ce părinţii lor şi-au întemeiat alte familii!

Oricum, a ignora divorţul nu schimbă cu nimic situaţia. Şi toate lacrimile, rugăminţile şi manevrele din lume probabil că nu-i vor aduce niciodată pe părinţii tăi din nou  împreună. Aşadar, de ce să te chinuieşti preocupîndu-te de ceva irealizabil (Proverbele 13:12)? Solomon spunea că ‘şi pierderea îşi are timpul ei’. Acceptă deci atît realitatea, cît şi caracterul definitiv al divorţului. Acesta este un pas important în a depăşi cu bine situaţia.

Împacă-te cu părinţii tăi

Poţi fi supărat, pe bună dreptate, pe părinţii tăi pentru că ţi-au distrus viaţa. Un tînăr a declarat cu amărăciune: „Părinţii mei au fost egoişti. Ei nu s-au gîndit în realitate la noi şi nici cum ne va afecta ceea ce fac ei. Ei au făcut numai ce au vrut“. Poate că este adevărat. Dar poţi oare trece prin viaţă încărcat de mînie şi amărăciune fără să-ţi faci singur rău?

Biblia ne sfătuieşte: „Orice amărăciune, orice iuţime, orice mînie . . . să fie înlăturate de la voi . . . Şi fiţi buni unii cu alţii, miloşi şi iertaţi-vă unul pe altul“ (Efeseni 4:31, 32). Cum poţi ierta pe cineva care ţi-a produs atîta durere? Încearcă să-ţi priveşti părinţii în mod obiectiv — ca oameni imperfecţi, supuşi greşelii. Fireşte, chiar şi părinţii „au păcătuit şi n-au ajuns la slava lui Dumnezeu“ (Romani 3:23). Înţelegerea acestui lucru te poate ajuta să te împaci cu părinţii tăi.

Exprimă-ţi sentimentele

„În realitate, nu am vorbit niciodată despre ceea ce simt privitor la divorţul părinţilor“, a spus un tînăr intervievat de noi. Deşi impasibil la început, tînărul a devenit din ce în ce mai tulburat pe măsură ce vorbea despre divorţul părinţilor lui, ajungînd chiar să plîngă. Sentimente de mult îngropate au ieşit la iveală. Surprins de reacţia sa, el a mărturisit: „Mi-a făcut într-adevăr bine să vorbesc despre asta“.

Şi tu ai putea considera potrivit să-ţi pui încrederea în cineva, în loc să te izolezi. Ajută-i pe părinţii tăi să ştie exact ce simţi, care îţi sînt temerile şi neliniştile (compară cu Proverbele 23:26). Creştinii maturi te pot ajuta şi ei.  Keith, de exemplu, a primit puţin sprijin sau chiar deloc de la familia sa destrămată prin divorţ. Totuşi, el a găsit sprijin altundeva. Keith spune: „Congregaţia creştină a devenit familia mea“.

Mai presus de toate, poţi găsi o ureche dispusă să te asculte la Tatăl tău ceresc, ‘cel care ascultă rugăciunea’ (Psalmul 65:2). Un tînăr pe nume Paul îşi aminteşte de ceea ce l-a ajutat să depăşească cu bine divorţul părinţilor săi. „M-am rugat tot timpul şi-l simţeam pe Iehova ca pe o persoană reală.“

Continuă-ţi viaţa

După un divorţ, lucrurile nu mai pot fi niciodată aceleaşi. Aceasta nu înseamnă, totuşi, că viaţa ta nu poate fi rodnică şi fericită. Biblia sfătuieşte: „În activitate, nu fiţi leneşi“ (Romani 12:11). Aşadar, în loc să te laşi imobilizat de durere, resentimente sau mînie, continuă-ţi viaţa! Implică-te în activitatea şcolară. Găseşte-ţi un hobby. ‘Sporeşte totdeauna în lucrul Domnului.’ — 1 Corinteni 15:58.

Va fi nevoie de muncă, de hotărîre şi de timp. Dar, în cele din urmă, destrămarea căsătoriei părinţilor tăi nu va mai fi lucrul care să te preocupe cel mai mult în viaţă.

[Notă de subsol]

Întrebări pentru discuţie

◻ Care sînt cîteva dintre motivele pentru care părinţii divorţează?

◻ De ce le-ar putea fi greu părinţilor să vorbească despre divorţ? Ce poţi face în acest caz?

◻ De ce nu are sens să stăruieşti asupra trecutului sau să-ţi faci iluzii că îţi vei aduce părinţii din nou împreună?

◻ Care sînt cîteva dintre lucrurile pozitive pe care le poţi face pentru a te ajuta să depăşeşti cu bine divorţul lor?

◻ Cum poţi face faţă mîniei pe care s-ar putea să o simţi faţă de părinţii tăi?

 [Chenarul de la paginile 36, 37]

Divorţul lor îmi va ruina oare viaţa?

În urma divorţului părinţilor lor, unii tineri îşi ruinează practic viaţa. Unii iau decizii pripite, cum ar fi aceea de a părăsi şcoala. Alţii îşi descarcă frustrarea şi mînia printr-o conduită greşită — ca şi cum ar vrea să-şi pedepsească părinţii pentru că au divorţat. Denny îşi aminteşte: „Eram nefericit şi deprimat după divorţul părinţilor mei. Am început să am probleme la şcoală şi am pierdut anul. După aceea . . . am devenit bufonul clasei şi m-am amestecat într-o mulţime de încăierări“.

O conduită şocantă poate foarte bine reuşi să atragă atenţia părinţilor. Dar ce altceva ar rezulta, de fapt, decît adăugarea unui stres şi mai mare la o situaţie deja stresantă? În realitate, singurul care este pedepsit din cauza comiterii unei fapte rele este cel care o comite (Galateni 6:7). Încearcă să înţelegi că şi părinţii tăi suferă şi că, dacă se pare că te neglijează, nu o fac din răutate. Mama lui Denny mărturisea: „Mi-am neglijat, fără îndoială, copiii. După divorţ eram eu însămi atît de derutată, încît nu-i puteam ajuta deloc“.

Biblia dă acest sfat la Evrei 12:13: „Croiţi cărări drepte pentru picioarele voastre, pentru ca cel care şchiopătează să nu se abată din cale“. Chiar dacă lipseşte disciplinarea din partea părinţilor, aceasta nu este o scuză pentru a te comporta incorect (Iacov 4:17). Asumă-ţi răspunderea pentru acţiunile tale şi practică autodisciplinarea. — 1 Corinteni 9:27.

Evită, de asemenea, să iei decizii pripite, cum ar fi aceea de a părăsi căminul. „Omul prevăzător ia seama bine cum merge“ (Proverbele 14:15). Dacă părinţii tăi par să fie prea preocupaţi deocamdată pentru a acorda atenţie problemelor tale, de ce nu ai discuta despre deciziile tale cu un prieten mai în vîrstă?

Cu toate acestea, poate că ai numeroase temeri cu privire la viitorul tău. Întrucît căsătoria părinţilor tăi a eşuat, se înţelege că ţi-ar putea fi teamă să nu ratezi propria ta perspectivă de a te bucura de o căsnicie reuşită. Din fericire, problemele conjugale nu se moştenesc de la părinţi aşa cum se moştenesc pistruii. Tu ai personalitatea ta, iar ce  anume va deveni viitoarea ta căsnicie va depinde nu de eşecurile părinţilor tăi, ci de măsura în care tu şi partenerul tău veţi pune în aplicare Cuvîntul lui Dumnezeu.

Poate că te preocupi şi în privinţa unor lucruri pe care le considerai pînă acum de la sine înţelese — hrana, îmbrăcămintea, adăpostul, banii. De obicei însă, părinţii aranjează lucrurile astfel încît să satisfacă după divorţ necesităţile copiilor lor, chiar dacă pentru aceasta mama trebuie să-şi găsească un loc de muncă. Totuşi, cartea Surviving the Breakup avertizează în mod realist: „Venitul cu care altădată erau satisfăcute necesităţile unei familii trebuie să satisfacă acum necesităţile a două familii, antrenînd în mod obligatoriu o scădere a nivelului de trai pentru fiecare membru al familiei“.

S-ar putea, în consecinţă, să trebuiască să te obişnuieşti să trăieşti fără unele lucruri de care obişnuiai să te bucuri, cum ar fi unele articole noi de îmbrăcăminte. Dar Biblia ne reaminteşte: „Noi n-am adus nimic în lume şi nici nu putem să luăm cu noi nimic din ea. Dacă avem cu ce să ne hrănim şi cu ce să ne acoperim, să fim mulţumiţi“ (1 Timotei 6:7, 8, nota de subsol). Probabil că poţi chiar să contribui la elaborarea unui nou buget familial. Nu uita, de asemenea, că Iehova este „tatăl orfanilor“ (Psalmul 68:5). Poţi fi sigur că el este profund interesat de necesităţile tale.

Ieremia a făcut această remarcă: „Este bine pentru om să poarte jugul în tinereţea lui“ (Plîngerile 3:27). Evident, nu este deloc plăcut să vezi că părinţii tăi se despart. Dar este posibil să tragi foloase chiar dintr-o astfel de situaţie negativă.

Cercetătoarea Judith Wallerstein a declarat: „Divorţul a favorizat dezvoltarea afectivă şi intelectuală [a copiilor proveniţi din familii destrămate] într-un mod surprinzător şi uneori emoţionant. Tinerii . . . au analizat cu seriozitate experienţa trăită de părinţii lor şi au tras concluzii înţelepte cu privire la propriul lor viitor. Ei au fost preocupaţi să găsească metode prin care să evite greşelile comise de părinţii lor“.

Fără nici o îndoială, divorţul părinţilor tăi îşi lasă în mod incontestabil amprenta asupra vieţii tale. Dar depinde în mare măsură de tine dacă această amprentă va fi o pată care se estompează sau o rană deschisă.

[Legenda fotografiei de la pagina 35]

Faptul de a vedea destrămarea căsătoriei părinţilor tăi poate fi una dintre cele mai dureroase experienţe imaginabile

[Legenda fotografiei de la pagina 38]

A stărui cu gîndul asupra modului de viaţă din trecut nu face altceva decît să te deprime