Cartea biblică numărul 19 — Psalmii

Scriitorul: David şi alţii

Data încheierii scrierii: aprox. 460 î.e.n.

1. Ce este cartea Psalmilor, şi ce conţine ea?

PSALMII au fost cartea de cântări inspirate a închinătorilor adevăraţi ai lui Iehova din timpurile antice, o colecţie de 150 de cântări sacre, puse pe muzică şi adaptate pentru închinarea publică adusă lui Iehova Dumnezeu la templul din Ierusalim. Aceşti psalmi sunt cântări de laudă la adresa lui Iehova, dar nu numai atât. Ei conţin implorări pentru îndurare şi ajutor, precum şi exprimări care dau glas credinţei şi încrederii. În ei se găsesc numeroase cuvinte de mulţumire şi exultare, precum şi exclamaţii care redau o bucurie sublimă. Unii psalmi sunt evocări istorice, care descriu bunătatea iubitoare a lui Iehova şi faptele sale măreţe. Psalmii conţin şi un mare număr de profeţii, dintre care multe au avut o împlinire cu totul remarcabilă. Ei oferă o instruire valoroasă şi ziditoare, folosind un limbaj elevat şi imagini care îl impresionează profund pe cititor. Psalmii ne oferă un frumos şi îmbietor banchet spiritual.

2. a) Ce titluri s-au dat cărţii Psalmilor, şi care este semnificaţia lor? b) Ce sunt psalmii?

² Ce semnificaţie are titlul acestei cărţi, şi cine a scris Psalmii? În Biblia ebraică, această carte poartă numele Séfer Tehillím, care înseamnă „Carte de laude“, sau simplu, Tehillím, adică „Laude“. Acesta este pluralul cuvântului Tehilláh, care apare în antetul Psalmului 145, şi înseamnă „Laudă“ sau „Cântare de laudă“. Denumirea „Laude“ este cea mai potrivită, deoarece cartea este în primul rând o laudă la adresa lui Iehova. Titlul „Psalmii“ provine din Septuaginta, unde este folosit cuvântul Psalmói, care face referire la cântările intonate cu acompaniament muzical. Acest cuvânt mai apare în câteva locuri din Scripturile greceşti creştine, de exemplu în Luca 20:42 şi în Faptele 1:20. Psalmii sunt cântări sau poeme sacre prin care i se aduce laudă şi închinare lui Dumnezeu.

3. Ce se spune în antetul psalmilor despre scriitori?

³ Majoritatea psalmilor au un antet, în care este menţionat adesea numele scriitorului. Şaptezeci şi trei de anteturi conţin numele lui David, „cel îndrăgit din melodiile lui Israel“ (2 Sam. 23:1). Fără îndoială că şi Psalmii 2, 72 şi Ps 95 au fost scrişi tot de David (vezi Faptele 4:25, Psalmul 72:20 şi Evrei 4:7). Psalmii 10 şi 71 par a fi o continuare a Psalmilor 9 şi 70, prin urmare şi ei îi pot fi atribuiţi tot lui David. Doisprezece psalmi îi sunt atribuiţi lui Asaf, nume care se referă probabil la casa lui Asaf, întrucât unii dintre aceşti psalmi vorbesc despre evenimente care au avut loc după moartea lui Asaf (Ps. 79; Ps 80; 1 Cron. 16:4, 5, 7; Ezra 2:41). Unsprezece psalmi le sunt atribuiţi în mod explicit fiilor lui Core (1 Cron. 6:31–38). Psalmul 43 pare a fi o continuare a Psalmului 42, aşadar poate fi atribuit tot fiilor lui Core. În antetul Psalmului 88 sunt menţionaţi atât „fiii lui Core“, cât şi Heman, iar în antetul Psalmului 89 se menţionează că scriitorul este Etan. Psalmul 90 îi este atribuit lui Moise şi se pare că Psalmul 91 a fost scris tot de el. Scriitorul Psalmului 127 este Solomon. Astfel, peste două treimi din Psalmi le sunt atribuiţi unor scriitori.

4. La ce perioadă se referă cartea Psalmilor?

⁴ Psalmii alcătuiesc cea mai mare carte a Bibliei. După cum reiese din Psalmii 90, 126 şi Ps 137, scrierea acestei cărţi a durat o perioadă lungă: cel puţin din zilele lui Moise (1513–1473 î.e.n.) până după restabilirea din exilul babilonian, probabil până în zilele lui Ezra (537–aprox. 460 î.e.n.). Aşadar, după cât se pare, această carte a fost scrisă în aproximativ o mie de ani. Însă perioada la care se referă este mult mai mare. Ea începe cu zilele când au fost create toate lucrurile şi se termină când a fost compus ultimul psalm. Cartea face un istoric al relaţiilor lui Iehova cu slujitorii săi.

5. a) Cum arată cartea Psalmilor că poporul lui Dumnezeu era bine organizat? b) Ce alte informaţii oferă anteturile? c) De ce nu trebuie rostit cuvântul „Sela“ când se citesc psalmii?

⁵ Cartea Psalmilor arată că poporul lui Dumnezeu era bine organizat. David însuşi a vorbit despre ‘procesiunile Dumnezeului său, Regele său, intrând în locul sfânt! Cântăreţii mergeau în faţă, cei care cântau la instrumente cu coarde după ei, iar în mijloc erau fetele care băteau în tamburine. În mulţimi adunate, binecuvântaţi-l pe Dumnezeu, pe Iehova!’ (Ps. 68:24–26). Aşa se explică de ce în multe anteturi apare expresia „Către dirijor“, precum şi numeroşi termeni poetici şi muzicali. Unele anteturi oferă explicaţii cu privire la scopul sau la folosirea unor psalmi, iar altele conţin instrucţiuni muzicale. (Vezi anteturile Psalmilor 6, 30, 38, 60, 88, 102 şi Ps 120.) În cel puţin 13 psalmi ai lui David, cum sunt Psalmii 18 şi 51, sunt relatate pe scurt evenimentele care  au dus la scrierea lor. Treizeci şi patru de psalmi nu au antet. Cuvântul „Sela“, care apare de 71 de ori în text, este considerat în general un termen tehnic, folosit pentru muzică sau lectură, a cărui semnificaţie nu se cunoaşte însă cu exactitate. Unii sunt de părere că el indică o pauză în timpul interpretării vocale sau atât în timpul interpretării vocale, cât şi a celei instrumentale, pentru a medita în linişte. Aşadar, acest cuvânt nu trebuie rostit în timpul citirii.

6. a) În câte volume au fost împărţiţi Psalmii? b) Cine a aranjat cartea Psalmilor în forma sa finală?

⁶ Încă din vechime, Psalmii au fost împărţiţi în cinci cărţi separate, sau volume, după cum urmează: 1) Psalmii 1–41; 2) Psalmii 42–72; 3) Psalmii 73–89; 4) Psalmii 90–106; 5) Psalmii 107–150. Se pare că prima colecţie de acest fel a fost alcătuită de David, dar cel folosit de Iehova să aranjeze cartea Psalmilor în forma sa finală a fost, fără îndoială, Ezra, preot şi „copist iscusit al legii lui Moise“ (Ezra 7:6).

7. Ce alte caracteristici ale Psalmilor sunt demne de remarcat?

⁷ Psalmii au fost compilaţi treptat, ceea ce ar putea explica de ce unii se repetă în diferite volume, de exemplu Psalmii 14 şi 53; 40:13–17 şi Ps 70; 57:7–11 şi Ps 108:1–5. Fiecare dintre cele cinci volume se încheie cu o binecuvântare la adresa lui Iehova, sau doxologie, primele patru doxologii incluzând răspunsul poporului, iar ultima fiind întregul Psalm 150.

8. Explicaţi şi ilustraţi în ce constă acrostihul alfabetic folosit la scrierea psalmilor.

⁸ În nouă psalmi este folosit un stil poetic special: acrostihul, numit astfel datorită structurii sale alfabetice (Psalmii 9, 10, 25, 34, 37, 111, 112, 119 şi Ps 145). În această structură, primul vers sau versurile primei strofe încep cu prima literă a alfabetului ebraic, alef (א), versul sau versurile celei de-a doua strofe încep cu a doua literă, bet (ב), şi în continuare se procedează la fel, folosindu-se toate sau aproape toate literele alfabetului ebraic. Din câte se pare, lucrul acesta a ajutat la memorarea psalmilor, dacă ne gândim la cântăreţii de la templu, care trebuiau să-şi amintească unele cântări lungi, precum Psalmul 119! De remarcat că în Psalmul 96:11 se găseşte un acrostih care formează numele Iehova. În ebraică, prima jumătate a acestui verset este alcătuită din patru cuvinte, ale căror iniţiale, citite de la dreapta la stânga, sunt cele patru consoane ebraice ale Tetragramei, YHWH (יהוה).

9. a) Ce anume a oferit cadrul pentru scrierea multor psalmi care vorbesc minţii şi inimii? b) Ce altceva le dă forţă şi frumuseţe?

⁹ Aceste poeme lirice sacre sunt scrise în versuri ebraice fără rimă şi se remarcă prin frumuseţea inegalabilă a stilului şi prin ritmicitatea cu care se succed ideile. Psalmii vorbesc direct minţii şi inimii, zugrăvind imagini pline de viaţă. Varietatea şi profunzimea subiectelor abordate şi a sentimentelor exprimate se datorează, în parte, extraordinarelor experienţe de viaţă ale lui David, care au oferit cadrul pentru scrierea multor psalmi. Puţini oameni au avut o viaţă atât de bogată ca David. În copilărie, el a fost păstor, apoi a luptat singur împotriva lui Goliat, a fost cântăreţ la curte, a fost proscris printre prieteni loiali şi printre trădători, a fost rege şi cuceritor, a fost un tată iubitor, dar a suferit din cauza dezbinărilor din propria casă, a trecut de două ori prin experienţa amară a unui păcat grav, cu toate acestea a fost întotdeauna un închinător zelos al lui Iehova şi un om care a iubit Legea sa. Fiind scrişi de un om cu o astfel de experienţă de viaţă, nu este de mirare că Psalmii exprimă o gamă largă de sentimente umane! Paralelismele şi contrastele poetice, specifice poeziei ebraice, dau şi mai multă forţă şi frumuseţe psalmilor (Ps. 1:6; 22:20; 42:1; 121:3, 4).

10. Ce anume confirmă autenticitatea Psalmilor?

¹⁰ Autenticitatea acestor vechi cântări de laudă la adresa lui Iehova este pe deplin confirmată de faptul că ele sunt în perfectă armonie cu restul Scripturilor. Scriitorii Scripturilor greceşti creştine citează de multe ori din Psalmi (Ps. 5:9 [Rom. 3:13]; Ps. 10:7 [Rom. 3:14]; Ps. 24:1 [1 Cor. 10:26]; Ps. 50:14 [Mat. 5:33]; Ps. 78:24 [Ioan 6:31]; Ps. 102:25–27 [Evr. 1:10–12]; Ps. 112:9 [2 Cor. 9:9]). David însuşi a spus în ultima sa cântare: „Spiritul lui Iehova a vorbit prin mine şi cuvântul lui a fost pe limba mea“. Acest spirit a acţionat asupra lui din ziua în care a fost uns de Samuel (2 Sam. 23:2; 1 Sam. 16:13). Chiar şi apostolii au citat din cartea Psalmilor. Petru a vorbit despre acest „cuvânt din Scripturi, pe care spiritul sfânt l-a spus mai înainte prin gura lui David“, iar scriitorul scrisorii către Evrei, când a dat unele citate din Psalmi, fie le-a prezentat ca afirmaţii făcute de Dumnezeu, fie le-a introdus prin cuvintele „aşa cum spune spiritul sfânt“ (Fap. 1:16; 4:25; Evr. 1:5–14; 3:7; 5:5, 6).

11. În ce fel constituie propria afirmaţie a lui Isus cea mai importantă dovadă a autenticităţii Psalmilor?

¹¹ Cea mai puternică dovadă a autenticităţii acestei cărţi o constituie afirmaţia făcută de Domnul Isus, după înviere, când le-a spus discipolilor săi: „Acestea sunt cuvintele pe care vi le spuneam când încă eram cu voi: că toate lucrurile scrise despre mine în legea lui Moise, în Profeţi şi în Psalmi trebuie să se împlinească“. Isus a grupat Scripturile ebraice complete după metoda pe care o adoptaseră iudeii şi care le era bine cunoscută. Prin Psalmi, Isus înţelegea grupul al treilea de cărţi al Scripturilor, numit Hagiografa (sau Scrierile Sfinte), în acest grup Psalmii fiind prima carte. Lucrul acesta este confirmat de ceea ce le-a spus el cu câteva ore mai înainte celor doi discipoli care mergeau spre Emaus, când „le-a explicat lucrurile privitoare la el din întreaga Scriptură“ (Luca 24:27, 44).

 CONŢINUTUL PSALMILOR

12. Ce spun Psalmii încă de la început despre fericire şi cum introduc ei tema Regatului?

¹² Cartea întâi (Psalmii 1–41). Cu excepţia Psalmilor 1, 2, 10 şi Ps 33, psalmii din această carte îi sunt atribuiţi în mod explicit lui David. Chiar de la început, Psalmul 1 menţionează ideea predominantă, şi anume că este fericit omul care îşi găseşte plăcerea în legea lui Iehova şi meditează la ea zi şi noapte pentru a o respecta, în contrast cu păcătoşii lipsiţi de pietate. Aceasta este prima declaraţie din Psalmi cu privire la fericire. Psalmul 2 începe cu o întrebare provocatoare, spunând în continuare că toţi regii şi demnitarii pământului s-au adunat la un loc „împotriva lui Iehova şi împotriva unsului său“. Iehova îşi bate joc de ei, după care le vorbeşte în mânia sa aprinsă: „Eu, da, eu l-am instalat pe regele meu pe Sion, muntele meu sfânt“. El îi va zdrobi şi îi va distruge pe toţi împotrivitorii. Sfatul pentru ceilalţi regi şi conducători este: „Slujiţi-i lui Iehova cu teamă“ şi recunoaşteţi-l pe Fiul său ca să nu pieriţi! (v. 2, 6, 11) Aşadar, Psalmii introduc încă de la început tema Bibliei: Regatul.

13. Ce conţine cartea întâi a Psalmilor?

¹³ Această primă carte conţine numeroase rugăciuni, care exprimă atât cereri, cât şi mulţumiri. Psalmul 8 arată cât de măreţ este Iehova în contrast cu omul care este atât de neînsemnat, iar Psalmul 14 demască nebunia celor ce nu vor să se supună autorităţii lui Dumnezeu. Psalmul 19 arată cum anunţă extraordinara creaţie a lui Iehova Dumnezeu gloria sa, iar în versetele de la 7 la 14 din acest Psalm se subliniază foloasele şi recompensele respectării legii perfecte a lui Dumnezeu, care sunt explicate mai detaliat şi în Psalmul 119. Psalmul 23 este unanim recunoscut drept o capodoperă a literaturii universale. Însă el este remarcabil îndeosebi datorită simplităţii cu care exprimă încrederea loială în Iehova. Fie ca toţi ‘să locuim multe zile în casa lui Iehova, marele Păstor’! (23:1, 6) Psalmul 37 le dă sfaturi excelente oamenilor cu teamă de Dumnezeu, care locuiesc printre răufăcători. Iar Psalmul 40 arată că, asemenea lui David, omul care înfăptuieşte voinţa lui Dumnezeu este fericit.

14. Ce se spune despre răscumpărare în cartea a doua a Psalmilor, şi ce rugăciuni ale lui David sunt consemnate?

¹⁴ Cartea a doua (Psalmii 42–72). Aceasta începe cu opt psalmi scrişi de fiii lui Core. Psalmii 42 şi 43 le sunt atribuiţi fiilor lui Core, întrucât ei formează de fapt un singur poem alcătuit din trei strofe, legate între ele printr-un refren (42:5, 11; 43:5). Psalmul 49 subliniază că omul nu poate plăti răscumpărarea sufletului său şi că numai Dumnezeu are puterea de a-l elibera „din mâna Şeolului“ (v. 15). Psalmul 51 este o rugăciune sinceră de căinţă a lui David, rostită după ce a păcătuit grav cu Bat-Şeba, soţia lui Urie, hetitul (2 Sam. 11:1—12:24). Această carte se încheie cu un psalm „cu privire la Solomon“, o rugăciune pentru ca domnia lui Solomon să fie paşnică, iar binecuvântarea lui Iehova să fie asupra lui (Ps. 72).

15. Ce se spune în cartea a treia cu privire la istoria Israelului, la judecăţile lui Iehova şi la legământul său pentru Regat?

¹⁵ Cartea a treia (Psalmii 73–89). Cel puţin doi psalmi din această carte, Psalmii 74 şi 79, au fost scrişi după distrugerea Ierusalimului în 607 î.e.n. Scriitorul deplânge această mare catastrofă şi îl imploră pe Iehova să-şi ajute poporul ‘de dragul gloriei numelui său’ (79:9). Psalmul 78 relatează istoria Israelului din timpul lui Moise până când David a început să-i ‘păstorească după integritatea inimii lui’ (v. 72), iar Psalmul 80 arată că Iehova este adevăratul „Păstor al lui Israel“ (v. 1). Psalmii 82 şi 83 sunt implorări fierbinţi adresate lui Iehova ca să execute judecata asupra duşmanilor săi şi asupra duşmanilor poporului său. Departe de a avea un spirit răzbunător, aceste cereri sunt făcute pentru ca oamenii „să caute numele tău, o, Iehova, . . . ca să ştie că tu, al cărui nume este Iehova, numai tu eşti Cel Preaînalt peste tot pământul“ (83:16, 18). Psalmul 89, ultimul din această carte, evidenţiază „faptele de bunătate iubitoare ale lui Iehova“, exprimate în mod remarcabil prin legământul său cu David. Acest legământ era cu privire la un moştenitor permanent pe tronul lui David care va domni veşnic înaintea lui Iehova (v. 1, 34–37).

16. În ce fel preamăreşte cartea a patra domnia lui Iehova şi faptul că el şi-a ţinut cu fidelitate legământul?

¹⁶ Cartea a patra (Psalmii 90–106). Această carte conţine 17 psalmi, la fel ca a treia. Ea începe cu rugăciunea lui Moise, care pune în contrast existenţa veşnică a lui Dumnezeu cu viaţa scurtă a omului muritor. Psalmul 92 preamăreşte incomparabilele calităţi ale lui Iehova. Urmează apoi grupul Psalmilor 93 la 100, care începe cu entuziasta exclamaţie: „Iehova a devenit rege!“. Prin urmare, „toţi locuitorii pământului“ sunt invitaţi ‘să-i cânte lui Iehova, să-i binecuvânteze numele, . . . căci Iehova este mare şi foarte demn de laudă’. „Iehova este mare în Sion.“ (93:1; 96:1, 2, 4; 99:2) Psalmii 105 şi 106 îi adresează mulţumiri lui Iehova pentru faptele sale măreţe în folosul poporului său şi pentru că şi-a ţinut cu fidelitate legământul încheiat cu Avraam. Da, el a dat ţara seminţei acestuia, deşi israeliţii au murmurat şi s-au răzvrătit de nenumărate ori.

17. De ce este deosebit de interesant Psalmul 104, şi ce temă este repetată începând cu acest psalm?

¹⁷ Deosebit de interesant este Psalmul 104. Acest psalm îl glorifică pe Iehova, pentru că s-a îmbrăcat în demnitate şi splendoare, şi descrie înţelepciunea sa, manifestată în numeroasele sale opere şi lucrări de pe pământ. Apoi, tema întregii cărţi a Psalmilor este subliniată cu multă forţă prin exclamaţia: „Lăudaţi-l pe Iah!“, care apare aici prima dată (v. 35).  Această invitaţie de a-l lăuda pe Iehova datorită numelui său le este adresată tuturor închinătorilor adevăraţi. În ebraică, ea este exprimată prin cuvântul halelu-Yáh, sau „Aleluia“, această ultimă formă fiindu-le cunoscută astăzi oamenilor de pretutindeni. În psalmii următori, această expresie apare de 24 de ori, unii începând şi încheindu-se cu ea.

18. a) Prin ce refren se remarcă Psalmul 107? b) Ce psalmi sunt numiţi Hallel?

¹⁸ Cartea a cincea (Psalmii 107–150). În Psalmul 107 se face o descriere a eliberărilor înfăptuite de Iehova, marcată din loc în loc de melodiosul refren: „Mulţumiri să-i fie aduse lui Iehova pentru bunătatea sa iubitoare şi pentru lucrările sale minunate făcute fiilor oamenilor!“ (v. 8, 15, 21, 31). Psalmii de la 113 la 118 sunt numiţi Hallel. Potrivit cu Mişna, aceştia erau cântaţi de iudei cu ocazia Paştelui şi a Penticostei, precum şi a Sărbătorii Colibelor şi a Sărbătorii Dedicării.

19. Ce contrast există între Psalmii 117 şi 119, şi care sunt unele caracteristici ale acestuia din urmă?

¹⁹ Psalmul 117, cel mai scurt psalm şi cel mai scurt capitol al Bibliei, este plin de forţă prin simplitatea lui. Psalmul 119 este cel mai lung psalm şi cel mai lung capitol al Bibliei, având în total 176 de versete, grupate în 22 de strofe scrise în acrostih alfabetic, fiecare strofă având opt versuri. Toate aceste versete, cu excepţia a două (119:90 şi 122), se referă, într-un fel sau altul, la cuvântul sau la legea lui Iehova Dumnezeu, în fiecare strofă repetându-se câteva dintre, dacă nu chiar toate, expresiile (lege, aducere-aminte, poruncă, hotărâre judecătorească) din Psalmul 19:7–14. Cuvântul lui Dumnezeu este menţionat de peste 170 de ori prin unul dintre aceşti şase termeni: poruncă, hotărâre judecătorească, lege, dispoziţie, aducere-aminte şi cuvânt.

20, 21. a) Ce sunt Cântările de urcare? b) Cum arată ele că David a înţeles necesitatea ca poporul lui Dumnezeu să fie unit în închinare?

²⁰ Urmează un grup de 15 psalmi, de la 120 la 134, numiţi Cântări de urcare. Traducătorii au redat această expresie în mod diferit, întrucât semnificaţia ei nu este pe deplin înţeleasă. Unii spun că ea se referă la ideile înălţătoare pe care le conţin aceşti psalmi, deşi nu pare să existe vreun motiv evident pentru a fi puşi mai presus de ceilalţi psalmi inspiraţi. Mulţi comentatori sugerează că numele dat acestor cântări are legătură cu faptul că ele erau intonate de închinătorii care mergeau, sau „urcau“, la Ierusalim cu ocazia sărbătorilor anuale. Călătoria spre capitală era considerată un urcuş, deoarece oraşul era situat la înălţime, în munţii lui Iuda (compară cu Ezra 7:9, Sfânta Scriptură, 1874). David a înţeles foarte bine necesitatea ca poporul lui Dumnezeu să fie unit în închinare. El se bucura să audă invitaţia: „Să mergem la casa lui Iehova“, iar triburile urcau „ca să aducă mulţumiri numelui lui Iehova“. De aceea, el a căutat cu sinceritate pacea, siguranţa şi prosperitatea Ierusalimului şi s-a rugat astfel: „De dragul casei lui Iehova, Dumnezeul nostru, voi căuta binele tău“ (Ps. 122:1, 4, 9).

²¹ Psalmul 132 vorbeşte despre jurământul făcut de David că nu se va odihni până nu va găsi un loc de odihnă potrivit pentru Iehova, a cărui prezenţă era simbolizată de arca legământului. După aşezarea Arcei în Sion, Iehova este descris prin frumoase imagini poetice, spunându-se că a ales Sionul. El a zis: „Acesta este locul meu de odihnă pentru totdeauna, aici voi locui, căci l-am dorit“. Acest centru de închinare a primit aprobarea Sa, „căci acolo a poruncit Iehova să fie binecuvântarea“. „Iehova să te binecuvânteze din Sion!“ (132:1–6, 13, 14; 133:3; 134:3; vezi şi Psalmul 48)

22. a) Cum este glorificat Iehova? b) Cum este făcută să răsune glorioasa temă a cărţii în ultimii psalmi?

²² Psalmul 135 îl glorifică pe Iehova ca fiind Dumnezeul demn de laudă, care face tot ce are plăcerea să facă, în contrast cu idolii deşerţi, ai căror făuritori vor deveni exact ca ei. Psalmul 136 este scris pentru o interpretare antifonică, fiecare vers încheindu-se prin cuvintele: „Căci bunătatea sa iubitoare este veşnică!“. Această interpretare în care corurile sau soliştii îşi răspundeau unii altora se folosea în multe ocazii (1 Cron. 16:41; 2 Cron. 5:13; 7:6; 20:21; Ezra 3:11). Psalmul 137 arată că iudeii exilaţi în Babilon tânjeau după Sion şi, de asemenea, confirmă că ei nu uitaseră cântările, sau psalmii, Sionului, deşi erau departe de ţara lor. Psalmul 145 glorifică bunătatea şi domnia lui Iehova, spunând că el îi „păzeşte pe toţi cei ce-l iubesc, dar îi va nimici pe toţi cei răi“ (v. 20). Apoi, Psalmii 146 la 150 fac să răsune ca un acord final puternic glorioasa temă a cărţii, fiecare dintre aceşti psalmi începând şi încheindu-se prin cuvintele „Lăudaţi-l pe Iah!“. Această melodie de laudă urcă într-un crescendo sublim până la punctul culminant din Psalmul 150, unde, în numai şase versete, întreaga creaţie este invitată de 13 ori să-l laude pe Iehova.

DE CE ESTE DE FOLOS

23. a) Ce mesaj viu conţin Psalmii? b) Cum sunt preamărite numele lui Iehova şi suveranitatea sa?

²³ Desăvârşiţi în ce priveşte frumuseţea şi stilul, psalmii Bibliei pot fi incluşi printre cele mai mari opere ale literaturii universale. Ei constituie însă mai mult decât o capodoperă literară. Psalmii conţin un mesaj viu din partea Suveranului Suprem al universului, Iehova Dumnezeu. Ei ne ajută să dobândim o înţelegere profundă a învăţăturilor fundamentale ale Bibliei, vorbind în primul rând şi mai presus de orice despre Iehova, Autorul lor. Psalmii arată cu claritate că Iehova este Creatorul universului şi a tot ce există în el (8:3–9; 90:1, 2; 100:3; 104:1–5, 24; 139:14). Numele lui este glorificat în Psalmi, unde  apare de aproximativ 700 de ori. În plus, forma prescurtată „Iah“ apare de 43 de ori, astfel că, în ambele forme, numele divin este menţionat, în medie, de aproximativ cinci ori în fiecare psalm. În plus, Iehova este menţionat de aproximativ 350 de ori cu titlul Elohím, sau Dumnezeu. În unii psalmi, Iehova este numit „Domn Suveran“, arătându-se astfel că guvernarea lui este supremă (68:20; 69:6; 71:5; 73:28; 140:7; 141:8).

24. Ce spun Psalmii despre omul muritor, şi ce sfaturi sănătoase dau ei?

²⁴ Psalmii arată că, spre deosebire de Dumnezeul cel veşnic, omul muritor este născut în păcat, având nevoie de un răscumpărător, că moare şi se întoarce „în ţărână“, coborând în Şeol, mormântul comun al omenirii (6:4, 5; 49:7–20; 51:5, 7; 89:48; 90:1–5; 115:17; 146:4). Psalmii subliniază necesitatea de a asculta de legea lui Dumnezeu şi de a ne încrede în Iehova (1:1, 2; 62:8; 65:5; 77:12; 115:11; 118:8; 119:97, 105, 165). Ei avertizează cu privire la înfumurare şi la „păcate ascunse“ (19:12–14; 131:1) şi încurajează tovărăşiile sincere şi sănătoase (15:1–5; 26:5; 101:5). Ei arată că o conduită corectă aduce aprobarea lui Iehova (34:13–15; 97:10). Ei oferă o speranţă luminoasă, spunând că „salvarea este a lui Iehova“ şi că, celor ce se tem de el, Iehova le va ‘scăpa sufletul de moarte’ (3:8; 33:19). Aceasta ne îndreaptă atenţia spre aspectul profetic al Psalmilor.

25. a) În ce abundă Psalmii? b) Cum s-a folosit Petru de Psalmi pentru a-l identifica pe Mai Marele David?

²⁵ Psalmii abundă în profeţii care fac referire la Isus Cristos, „fiul lui David“, şi la rolul pe care urma să-l aibă ca rege uns de Iehova (Mat. 1:1). * Când a luat fiinţă congregaţia creştină, la Penticosta din 33 e.n., apostolii, care se aflau sub acţiunea spiritului sfânt, au început să înţeleagă împlinirea acestor profeţii. Chiar în ziua aceea, în timp ce prezenta celebra sa cuvântare, Petru şi-a dezvoltat tema citând de mai multe ori din Psalmi. În centrul acestei teme era „Isus Nazarineanul“. Partea finală a argumentării sale s-a bazat aproape în întregime pe citate din Psalmi, care dovedeau că Isus Cristos era Mai Marele David şi că Iehova nu avea să lase sufletul lui Isus în Hades, ci avea să-l ridice din moarte. Într-adevăr, „David n-a urcat la ceruri“, ci, aşa cum a prezis el în Psalmul 110:1, Domnul său a făcut lucrul acesta. Cine era Domnul lui David? Ajungând la punctul culminant al cuvântării sale, Petru a dat un răspuns plin de forţă: „Acest Isus, pe care voi l-aţi ţintuit pe stâlp“! (Fap. 2:14–36; Ps. 16:8–11; 132:11)

26. Cum s-a dovedit de folos cuvântarea lui Petru?

²⁶ A fost de folos cuvântarea lui Petru, bazată pe Psalmi? Dovada concludentă este botezul celor aproximativ 3 000 de oameni care au fost adăugaţi congregaţiei creştine în acea zi (Fap. 2:41).

27. Cum a explicat ‘spiritul sfânt’ Psalmul 2?

²⁷ La scurt timp după aceea, cu ocazia unei adunări speciale, discipolii i-au adresat lui Iehova o rugăciune şi au citat Psalmul 2:1, 2. Ei au spus că, prin opoziţia unită a conducătorilor faţă de ‘sfântul slujitor al lui Dumnezeu, Isus, pe care l-a uns’ însuşi Dumnezeu, aceste versete se împliniseră. Relatarea spune în continuare că „toţi s-au umplut de spirit sfânt“ (Fap. 4:23–31).

28. a) Ce argumentaţie a dezvoltat Pavel cu ajutorul Psalmilor în capitolele 1 la 3 din Evrei? b) Cum a folosit Pavel Psalmul 110:4 ca bază pentru dezbaterea sa referitoare la preoţia în felul lui Melchisedec?

²⁸ Să ne îndreptăm acum atenţia spre scrisoarea către Evrei. În primele două capitole găsim citate din Psalmi referitoare la superioritatea lui Isus faţă de îngeri, el fiind Fiul ceresc întronat al lui Dumnezeu. Referindu-se la Psalmul 22:22 şi la alte pasaje, Pavel a arătat că Isus are o congregaţie de „fraţi“, care fac parte din sămânţa lui Avraam şi sunt „părtaşi la chemarea cerească“ (Evr. 2:10–13, 16; 3:1). Apoi, începând cu Evrei 6:20 şi până la sfârşitul Ev capitolului 7, apostolul vorbeşte pe larg despre o altă misiune a lui Isus, şi anume aceea de a fi „pentru totdeauna mare preot în felul lui Melchisedec“. Aceasta are la bază promisiunea lui Dumnezeu, întărită prin jurământ, din Psalmul 110:4, la care Pavel face mereu referire pentru a dovedi superioritatea preoţiei lui Isus faţă de cea a lui Aaron. Pavel a explicat că, prin jurământul lui Iehova, Isus Cristos este preot în cer, nu pe pământ, şi „rămâne preot pentru totdeauna“, foloasele serviciului său preoţesc fiind eterne (Evr. 7:3, 15–17, 23–28).

29. Ce exemplu remarcabil de devoţiune prezentat în Psalmi şi explicat în Evrei 10:5–10 ar trebui să urmăm?

²⁹ În plus, în Evrei 10:5–10 se arată cât de importantă era pentru Isus calea sacrificiului de sine pe care trebuia s-o urmeze potrivit voinţei lui Dumnezeu şi cât de hotărât era el să îndeplinească această voinţă. Explicaţia se bazează pe cuvintele lui David din Psalmul 40:6–8. Tuturor ne este de folos să medităm la acest exemplu de devoţiune şi să-l imităm ca să putem câştiga aprobarea lui Dumnezeu (vezi şi Psalmul 116:14–19).

30. Cum au prezis Psalmii lucrurile pe care avea să le suporte Isus, şi cum trebuie să fi primit el mângâiere din aceştia?

³⁰ Calea urmată de Isus, care a culminat cu acea cumplită încercare de pe stâlpul de tortură, a fost prezisă detaliat în Psalmi. Printre altele, a fost prezis că i se va da să bea oţet, că vor fi aruncaţi sorţii pentru veşmintele lui, că îi vor fi străpunse mâinile şi picioarele, că va fi batjocorit şi că în acele momente de agonie va striga plin de durere: „Dumnezeul meu, Dumnezeul meu, de ce m-ai părăsit?“ (Mat. 27:34, 35, 43, 46; Ps. 22:1, 7, 8, 14–18; 69:20, 21). După cum reiese din Ioan 19:23–30, chiar în acele  ore grele Isus trebuie să fi primit mângâiere şi îndrumare din Psalmi, ştiind că toate aceste cuvinte din Biblie trebuiau să se împlinească până la ultimul detaliu. Isus a ştiut că Psalmii vorbeau şi despre învierea şi înălţarea sa. Fără îndoială, el s-a gândit la aceste lucruri în timp ce, împreună cu apostolii, ‘cânta cântări de laudă’, sau psalmi, în noaptea dinaintea morţii sale (Mat. 26:30).

31. Ce au prezis Psalmii despre Sămânţa Regatului şi despre congregaţia lui Isus?

³¹ Aşadar, Psalmii îl identifică în mod clar pe Isus Cristos drept „fiul lui David“ şi Sămânţa Regatului, el fiind acum înălţat ca Rege şi Preot în Sionul ceresc. Spaţiul nu permite o descriere amănunţită a tuturor pasajelor din Psalmi care sunt citate în Scripturile greceşti creştine şi care s-au împlinit în persoana Unsului lui Iehova, dar câteva exemple în acest sens sunt enumerate în continuare: Ps. 78:2 — Mat. 13:31–35; Ps. 69:4 — Ioan 15:25; Ps. 118:22, 23 — Mar. 12:10, 11 şi Fap. 4:11; Ps. 34:20 — Ioan 19:33, 36; Ps. 45:6, 7 — Evr. 1:8, 9. De asemenea, în Psalmi a fost prezisă congregaţia adevăraţilor continuatori ai lui Isus, nu persoanele care aveau să facă parte din ea, ci congregaţia ca grup, ai cărei membri proveniţi din toate naţiunile au dobândit favoarea lui Iehova pentru a lăuda numele său (Ps. 117:1 — Rom. 15:11; Ps. 68:18 — Ef. 4:8–11; Ps. 95:7–11 — Evr. 3:7, 8; 4:7).

32. a) Ce dezvăluie studierea Psalmilor cu privire la justificarea suveranităţii lui Iehova şi la scopurile Regatului? b) Dacă avem apreciere faţă de domnia lui Iehova, cum ne putem arăta loialitatea şi recunoştinţa?

³² Studierea Psalmilor ne va ajuta să apreciem mai mult domnia lui Iehova Dumnezeu, pe care El o exercită prin intermediul Seminţei promise, Moştenitorul Regatului, spre gloria Sa şi spre justificarea suveranităţii Sale. Fie ca întotdeauna să ne numărăm printre cei loiali care se bucură mult de „glorioasa splendoare a demnităţii“ lui Iehova. În Psalmul 145, numit şi „O laudă a lui David“, se spune despre aceştia: „Vor vorbi despre gloria domniei tale şi vor anunţa puterea ta, ca să le facă cunoscute fiilor oamenilor faptele lui de putere şi gloria splendorii domniei sale. Domnia ta este o domnie pentru veşnicie şi stăpânirea ta este în toate generaţiile viitoare“ (Ps. 145:5, 11–13). În armonie cu acest psalm profetic, splendoarea Regatului întemeiat de Dumnezeu prin intermediul lui Cristos le este anunţată acum fiilor oamenilor din toate naţiunile. Cât de recunoscători trebuie să fim pentru acest Regat şi pentru Regele său! Într-adevăr, cuvintele cu care se încheie Psalmii sunt foarte potrivite: „Tot ce are suflare să-l laude pe Iah! Lăudaţi-l pe Iah!“ (150:6).

[Notă de subsol]

[Întrebări de studiu]