Cartea biblică numărul 2 — Exodul

Scriitorul: Moise

Locul scrierii: Pustiu

Data încheierii scrierii: 1512 î.e.n.

Perioada la care se referă: 1657–1512 î.e.n.

1. a) Care sunt ideile importante ale cărţii Exodul? b) Ce nume s-au dat acestei cărţi, şi continuarea cărei relatări este ea?

RELATĂRILE captivante despre uluitoarele semne şi miracole înfăptuite de Iehova pentru a elibera din sclavia egipteană poporul care a primit numele său, despre organizarea Israelului ca ‛regat de preoţi şi naţiune sfântă’ pentru a fi proprietatea sa specială, precum şi despre începutul istoriei Israelului ca naţiune teocratică constituie ideile importante ale cărţii biblice Exodul (Ex. 19:6). Numele ebraic al acestei cărţi este We élleh şemóth, care înseamnă „Şi iată numele“, sau mai scurt Şemóth, „Numele“, potrivit primelor ei cuvinte. Denumirea actuală provine din Septuaginta, unde cartea poartă numele Éxodos, termen redat în latină prin Exodus, care înseamnă „Ieşire“ sau „Plecare“. Exodul este o continuare a relatării din Geneza, după cum arată primul cuvânt al cărţii în originalul ebraic, „Şi“. Acest lucru reiese şi din repetarea numelor fiilor lui Iacob, aşa cum apar ele în lista mai amănunţită din Geneza 46:8–27.

2. Ce dezvăluie cartea Exodul cu privire la numele IEHOVA?

² Cartea Exodul dezvăluie măreţul nume al lui Dumnezeu, IEHOVA, în toată strălucirea gloriei şi sfinţeniei sale. În timp ce-i vorbea lui Moise, Dumnezeu a explicat profunda semnificaţie a numelui său: „EU VOI DEVENI CE VOI VREA SĂ DEVIN“ şi a adăugat ce trebuia să spună el Israelului: „EU VOI DEVENI [în ebraică אהיה, Ehyéh, din verbul hayáh] m-a trimis la voi“. Numele IEHOVA (יהוה, YHWH) provine din verbul ebraic înrudit hawáh, „a deveni“, şi înseamnă de fapt „El face să devină“. Cu siguranţă, acţiunile puternice şi înfricoşătoare pe care le-a înfăptuit Iehova în folosul poporului său, Israel, au înălţat şi au acoperit cu strălucire şi glorie acest nume. Ele au făcut ca numele său să fie amintit „din generaţie în generaţie“, ca nume ce va fi venerat pentru eternitate. Cel mai folositor lucru pentru noi este să cunoaştem minunata istorie legată de acest nume şi să ne închinăm singurului Dumnezeu adevărat, Celui care spune: „Eu sunt Iehova“ * (Ex. 3:14, 15; 6:6).

3. a) De unde ştim că Moise a scris Exodul? b) Când a fost scrisă această carte, şi la ce perioadă se referă ea?

³ Scriitorul cărţii este Moise, întrucât ea constituie al doilea volum al Pentateuhului. Chiar în carte se specifică de trei ori că Moise a scris sub îndrumarea lui Iehova (17:14; 24:4; 34:27). Potrivit bibliştilor Westcott şi Hort, Isus şi scriitorii Scripturilor  greceşti creştine citează din Exodul sau fac referire la această carte de peste 100 de ori. De exemplu, Isus a zis: „Nu v-a dat Moise Legea?“. Exodul a fost scris în pustiul Sinai, în 1512 î.e.n., la un an după ce fiii lui Israel au ieşit din Egipt. Cartea se referă la o perioadă de 145 de ani, de la moartea lui Iosif, în 1657 î.e.n., până la construirea tabernacolului pentru închinarea la Iehova, în 1512 î.e.n. (Ioan 7:19; Ex. 1:6; 40:17).

4, 5. Ce dovezi arheologice confirmă relatarea din Exodul?

⁴ Deşi evenimentele consemnate în Exodul au avut loc cu aproximativ 3 500 de ani în urmă, există surprinzător de multe dovezi arheologice şi alte dovezi extrabiblice care confirmă exactitatea acestei relatări. Denumirile geografice egiptene şi titlurile menţionate corespund cu cele de pe inscripţiile egiptene. Descoperirile arheologice arată că egiptenii le permiteau străinilor să locuiască în Egipt, dar nu în aceleaşi locuri cu ei. Locuitorii ţării făceau baie în apele Nilului, ceea ce ne aminteşte de fiica faraonului care făcea baie în acest fluviu. S-au descoperit cărămizi făcute atât cu paie, cât şi fără paie. De asemenea, în perioada de înflorire a Egiptului, cei ce practicau magia erau persoane importante (Ex. 8:22; 2:5; 5:6, 7, 18; 7:11).

⁵ Monumentele îi înfăţişează pe faraoni în fruntea carelor de război, iar Exodul arată că faraonul care a domnit în zilele lui Moise a urmat acest obicei. Cât de mare trebuie să fi fost umilirea lui! Dar de ce în scrierile egiptene antice nu se spune nimic despre şederea israeliţilor în Egipt sau despre nenorocirea care s-a abătut asupra acestei ţări? Descoperirile arheologice arată că exista obiceiul ca fiecare nouă dinastie egipteană să şteargă din consemnările anterioare tot ce era ruşinos. Egiptenii nu consemnau niciodată înfrângerile umilitoare. Loviturile date zeilor Egiptului, cum ar fi zeul-Nil, zeul-broască şi zeul-soare, care i-au dezonorat pe aceşti dumnezei falşi şi au demonstrat că Iehova este suprem, nu-şi aveau locul în analele unei naţiuni atât de mândre (14:7–10; 15:4). *

6. După cât se pare, căror localităţi corespund primele locuri în care şi-au aşezat tabăra israeliţii?

⁶ În cei 40 de ani în care a slujit ca păstor pentru Ietro, Moise s-a familiarizat cu condiţiile de viaţă din acea regiune, precum şi cu locurile în care se putea găsi apă şi hrană. În felul acesta, el a dobândit calităţile necesare pentru a conduce poporul în timpul exodului. Astăzi este imposibil de reconstituit ruta exactă a exodului, întrucât locurile menţionate în relatare nu pot fi identificate cu precizie. Totuşi, Mara, unul dintre primele locuri din peninsula Sinai unde şi-au aşezat tabăra israeliţii, este identificată de obicei cu Ein Hawwara, localitate aflată la 80 de kilometri S-SE de oraşul actual Suez. Elim, al doilea loc de popas, este identificat cu Wadi Gharandel, care se află la 88 de kilometri S-SE de oraşul Suez. De remarcat că regiunea de astăzi este un loc cu izvoare de apă, cu vegetaţie şi cu palmieri, ceea ce aminteşte de Elimul biblic, despre care se spune că avea „douăsprezece izvoare de apă şi şaptezeci de palmieri“. * Cu toate acestea, autenticitatea relatării lui Moise nu depinde de confirmările arheologilor cu privire la existenţa diverselor locuri de-a lungul acestui traseu (15:23, 27).

7. Ce alte dovezi, între care construirea tabernacolului, arată că Exodul este o carte inspirată de Dumnezeu?

⁷ Relatarea despre construirea tabernacolului în câmpiile din faţa muntelui Sinai se potriveşte cu condiţiile din acele locuri. Un biblist a scris: „În ce priveşte forma, structura şi materialele folosite, tabernacolul aparţine întru totul deşertului. Lemnul utilizat la construirea lui se găseşte acolo din abundenţă“. * Indiferent că este vorba de denumiri geografice, de obiceiuri, de religie, de locuri, de geografie sau de materiale, dovezile extrabiblice de care dispunem în prezent confirmă relatarea inspirată a Exodului, scrisă cu peste 3 500 de ani în urmă.

8. Ce anume arată că Exodul, ca relatare inspirată şi de folos, are o strânsă legătură cu restul Scripturilor?

⁸ Alţi scriitori ai Bibliei au făcut deseori referire la cartea Exodul, arătând semnificaţia şi valoarea ei profetică. După mai bine de 900 de ani, Ieremia a scris despre „adevăratul Dumnezeu, Cel mare, Cel puternic, al cărui nume este Iehova al armatelor“, care l-a scos pe poporul său, Israel, din Egipt „cu semne şi miracole, cu mână tare, cu braţ întins şi cu putere mare şi înfricoşătoare“ (Ier. 32:18–21). După mai bine de 1 500 de ani, o mare parte din impresionanta mărturie depusă de Ştefan, care a dus la martirizarea lui, s-a bazat pe informaţii din Exodul (Fap. 7:17–44). Viaţa lui Moise ne este dată ca exemplu de credinţă în Evrei 11:23–29, iar Pavel face deseori referire la Exodul în exemplele şi avertismentele pe care le dă pentru zilele noastre (Fap. 13:17; 1 Cor. 10:1–4, 11, 12; 2 Cor. 3:7–16). Toate acestea ne ajută să înţelegem mai bine legătura dintre diferitele părţi ale Bibliei, fiecare contribuind la revelarea scopului lui Iehova spre folosul nostru.

CONŢINUTUL CĂRŢII EXODUL

9. În ce împrejurări s-a născut şi a crescut Moise?

⁹ Iehova îi încredinţează lui Moise o misiune specială şi scoate în evidenţă Numele Său de amintire (1:1—4:31). După ce îi enumeră pe fiii lui Israel care au coborât în Egipt, Exodul consemnează moartea lui Iosif. După un timp, în Egipt s-a ridicat un nou rege. Văzând că israeliţii „se înmulţeau şi deveneau tot mai puternici“, el a trecut la măsuri represive,  cum ar fi munca forţată, şi a încercat să reducă populaţia de sex bărbătesc a Israelului, ordonând omorârea tuturor băieţilor care se năşteau (1:7). În aceste împrejurări, unui israelit din casa lui Levi i s-a născut un fiu, care era al treilea copil al familiei. Când a împlinit trei luni, mama lui l-a ascuns printre trestiile de pe malul Nilului, într-o arcă de papirus. Copilaşul a fost găsit de fiica faraonului, care, plăcându-l, l-a adoptat. Băieţelul a fost alăptat chiar de mama lui şi a crescut într-o casă israelită. Mai târziu a fost adus la curtea faraonului, unde i s-a pus numele Moise, care înseamnă „Scos [adică, salvat din apă]“ (Ex. 2:10; Fap. 7:17–22).

10. În urma căror evenimente i s-a încredinţat lui Moise o misiune specială?

¹⁰ Moise a fost preocupat de bunăstarea confraţilor săi israeliţi. El a ucis un egiptean care maltrata un israelit. Din această cauză a fost nevoit să fugă şi a ajuns în ţara Madianului. Acolo s-a căsătorit cu Sefora, fiica lui Ietro, preotul Madianului. Cu timpul, lui Moise i s-au născut doi fii, Gherşom şi Eliezer. Apoi, după 40 de ani petrecuţi în pustiu, când Moise avea 80 de ani, Iehova i-a încredinţat o misiune specială, care avea să ducă la sfinţirea numelui Său. Într-o zi, în timp ce păştea turma lui Ietro lângă Horeb, „muntele adevăratului Dumnezeu“, Moise a văzut o tufă de mărăcini care ardea fără să se mistuie. Când a mers să vadă despre ce era vorba, un înger al lui Iehova i-a făcut cunoscut scopul lui Dumnezeu de a-şi scoate poporul, ‛pe fiii lui Israel, din Egipt’ (Ex. 3:1, 10). Iehova avea să-l folosească pe Moise pentru a elibera Israelul din sclavia egipteană (Fap. 7:23–35).

11. Care este sensul special dezvăluit de Iehova cu privire la numele său?

¹¹ Moise a întrebat atunci ce să le spună fiilor lui Israel despre identitatea lui Dumnezeu. Iehova a făcut cunoscută pentru prima oară adevărata semnificaţie a numelui său, punându-l în legătură cu scopul său şi stabilind că, prin acest nume, oamenii aveau să-şi aducă aminte de el din generaţie în generaţie. „Iată ce să le spui fiilor lui Israel: «EU VOI DEVENI m-a trimis la voi . . . Iehova, Dumnezeul strămoşilor voştri, Dumnezeul lui Avraam, Dumnezeul lui Isaac şi Dumnezeul lui Iacob, m-a trimis la voi».“ Numele său, Iehova, îl identifică drept cel ce va face să se realizeze scopurile sale privitoare la poporul care îi poartă numele. Acestui popor, descendenţilor lui Avraam, avea să le dea ţara care le fusese promisă strămoşilor lor, „o ţară în care curge lapte şi miere“ (Ex. 3:14, 15, 17).

12. Ce i-a explicat Iehova lui Moise cu privire la eliberarea israeliţilor, şi cum a reacţionat poporul la semnele înfăptuite?

¹² Iehova i-a explicat lui Moise că regele Egiptului nu-i va lăsa pe israeliţi să plece. De aceea, El urma să lovească Egiptul cu toate faptele sale uimitoare. Dumnezeu i l-a dat lui Moise ca purtător de cuvânt pe fratele său, Aaron. Cei doi au primit puterea să înfăptuiască trei semne pentru a-i convinge pe israeliţi că veneau în numele lui Iehova. În drum spre Egipt, a trebuit ca fiul lui Moise să fie circumcis pentru a nu avea loc un deces în familie, fapt care i-a amintit lui Moise de cerinţele lui Dumnezeu (Gen. 17:14). Moise şi Aaron i-au adunat pe bătrânii fiilor lui Israel şi i-au anunţat că scopul lui Iehova era să-i scoată din Egipt şi să-i ducă în Ţara Promisă. Ei au înfăptuit acele semne, iar poporul a crezut.

13. Ce s-a întâmplat după prima întâlnire a lui Moise cu faraonul?

¹³ Plăgile aduse asupra Egiptului (5:1—10:29). Moise şi Aaron s-au prezentat apoi înaintea faraonului pentru a-l informa că Iehova, Dumnezeul lui Israel, a zis: „Lasă-l pe poporul meu să plece“. Pe un ton dispreţuitor, îngâmfatul faraon a răspuns: „Cine este Iehova, ca să ascult de glasul lui şi să-l las pe Israel să plece? Eu nu-l cunosc pe Iehova şi nu-l voi lăsa pe Israel să plece“ (5:1, 2). În loc să-i elibereze pe israeliţi, el a pus sarcini şi mai grele asupra lor. Cu toate acestea, Iehova şi-a reînnoit promisiunea cu privire la eliberare şi a pus-o din nou în legătură cu sfinţirea numelui său: „Eu sunt Iehova . . . şi vă voi arăta că sunt Dumnezeu. . . . Eu sunt Iehova“ (6:6–8).

14. Cum au fost egiptenii obligaţi să recunoască „degetul lui Dumnezeu“?

¹⁴ Moise a înfăptuit un semn înaintea faraonului: i-a spus lui Aaron să-şi arunce toiagul, iar acesta s-a transformat într-un şarpe mare. Preoţii Egiptului, care practicau magia, au făcut şi ei la fel, dar şarpele cel mare al lui Aaron a înghiţit şerpii lor. Cu toate acestea, inima faraonului s-a împietrit. Atunci Iehova a adus rând pe rând zece plăgi grele asupra Egiptului. Mai întâi, Nilul şi toate apele Egiptului s-au prefăcut în sânge. Apoi peste toţi locuitorii a venit o altă plagă: broaştele. Deşi preoţii care practicau magia au reuşit să imite aceste două plăgi, ei n-au mai reuşit să o imite pe a treia: ţânţari peste oameni şi peste animale. Astfel, preoţii Egiptului au fost nevoiţi să recunoască: „Este degetul lui Dumnezeu“. Faraonul însă n-a vrut să-i lase pe israeliţi să plece (8:19).

15. Ce plăgi s-au abătut numai asupra egiptenilor, şi care a fost singurul motiv pentru care Iehova i-a permis faraonului să rămână în viaţă?

¹⁵ Primele trei plăgi s-au abătut atât asupra egiptenilor, cât şi asupra israeliţilor. Însă, începând cu a patra plagă, numai egiptenii au avut de suferit, în timp ce Israelul s-a aflat sub ocrotirea lui Iehova. Plaga a patra a constat din roiuri mari de tăuni. Apoi peste turmele Egiptului a venit o ciumă, urmată de furuncule cu băşici pe oameni şi pe animale. Din cauza lor nici chiar preoţii care practicau magia n-au putut să stea înaintea lui Moise. Iehova a lăsat din nou inima faraonului să se împietrească şi i-a spus acestuia prin intermediul lui Moise: „Dar, de aceea te-am  lăsat în viaţă, ca să-ţi arăt puterea mea, iar numele meu să fie proclamat pe tot pământul“ (9:16). Apoi, Moise i-a spus faraonului care era următoarea plagă: „bucăţi mari de grindină“. Pentru prima dată, Biblia menţionează cu această ocazie că unii dintre slujitorii faraonului s-au temut de cuvântul lui Iehova şi au acţionat în conformitate cu acesta. Plaga a opta, o invazie de lăcuste, a fost urmată la scurt timp de plaga a noua: un întuneric foarte gros. Plin de mânie, încăpăţânatul faraon l-a ameninţat pe Moise cu moartea dacă avea să mai încerce să-i vadă faţa (9:18).

16. Ce a poruncit Iehova cu privire la Paşte şi la Sărbătoarea Turtelor Nedospite?

¹⁶ Paştele şi moartea întâilor născuţi (11:1—13:16). Apoi, Iehova a declarat: „Voi mai aduce o plagă asupra faraonului şi asupra Egiptului“, moartea întâilor născuţi (11:1). El a poruncit ca luna abib să fie pentru Israel prima lună a anului. În ziua a zecea, israeliţii trebuiau să ia dintre oi sau dintre capre un mascul de un an, fără defect, iar în ziua a paisprezecea trebuiau să-l sacrifice. În aceeaşi seară, trebuiau să ia din sângele animalului şi să stropească cu el cei doi uşori şi partea de sus a uşii, iar apoi trebuiau să rămână în casă şi să mănânce animalul fript, căruia nu trebuia să i se zdrobească niciun os. În casă nu trebuia să fie aluat, iar ei trebuiau să mănânce în grabă, îmbrăcaţi şi pregătiţi de plecare. Paştele avea să slujească drept aducere-aminte şi să fie o sărbătoare pentru Iehova în toate generaţiile. Această sărbătoare avea să fie urmată de Sărbătoarea Turtelor Nedospite, care dura şapte zile. Fiilor lor trebuia să li se explice în mod amănunţit semnificaţia tuturor acestor lucruri. (Mai târziu, Iehova a dat şi alte instrucţiuni cu privire la aceste sărbători şi a poruncit ca toţi întâii născuţi de sex bărbătesc ai lui Israel, atât dintre oameni, cât şi dintre animale, să fie sfinţiţi pentru el.)

17. Ce evenimente au marcat noaptea ce trebuia comemorată?

¹⁷ Israelul a făcut aşa cum i-a poruncit Iehova. După aceea a început nenorocirea! La miezul nopţii, Iehova i-a ucis pe toţi întâii născuţi ai Egiptului, în timp ce a trecut pe deasupra întâilor născuţi ai lui Israel, cruţându-i. „Ieşiţi din mijlocul poporului meu“, a strigat faraonul, iar „egiptenii grăbeau poporul“ să plece cât mai repede (12:31, 33). Israeliţii n-au plecat cu mâinile goale, ci le-au cerut egiptenilor obiecte de argint şi de aur, precum şi îmbrăcăminte. Ei au ieşit din Egipt în formaţie de luptă, numărul lor fiind de şase sute de mii de bărbaţi viguroşi, împreună cu familiile lor şi cu o mulţime de neisraeliţi, precum şi cu multe turme. Atunci au luat sfârşit cei 430 de ani de când Avraam trecuse Eufratul pentru a intra în ţara Canaanului. * A fost, într-adevăr, o noapte ce trebuia comemorată! (Ex. 12:40; Gal. 3:17)

18. Cum şi-a sfinţit Iehova numele la Marea Roşie?

¹⁸ Numele lui Iehova este sfinţit la Marea Roşie (13:17—15:21). Călăuzindu-i ziua printr-un stâlp de nor, iar noaptea printr-un stâlp de foc, Iehova i-a scos pe israeliţi din Egipt pe drumul spre Sucot. Faraonul s-a încăpăţânat din nou şi a plecat în urmărirea lor cu cele mai bune care de război, pentru a-i prinde în capcană, cum credea el, la Marea Roşie. Moise i-a liniştit pe israeliţi, spunându-le: „Nu vă temeţi! Rămâneţi neclintiţi şi veţi vedea salvarea lui Iehova, pe care o va înfăptui azi pentru voi!“ (14:13). Iehova a făcut ca marea să se retragă, astfel că s-a format un culoar de trecere, prin care Moise i-a condus pe israeliţi în siguranţă pe ţărmul estic. Puternica armată a faraonului s-a năpustit după ei, dar, prinsă ca într-o capcană de apele care au venit la loc, a murit înecată. Ce sfinţire grandioasă a numelui lui Iehova! A fost o ocazie extraordinară de bucurie! Această bucurie a fost exprimată în primul mare cântec de biruinţă consemnat în Biblie: „Să-i cânt lui Iehova, căci mare a ajuns gloria sa. A aruncat în mare pe cal şi pe călăreţ. Forţa şi puterea mea este Iah, căci el este salvarea mea. . . . Iehova va domni veşnic, da, pentru totdeauna“ (15:1, 2, 18).

19. Ce evenimente au avut loc în timpul călătoriei spre Sinai?

¹⁹ Iehova încheie legământul Legii la Sinai (15:22—34:35). Etapă după etapă, conform îndrumării date de Iehova, Israelul a călătorit spre Sinai, muntele adevăratului Dumnezeu. Când israeliţii au murmurat din cauza apei amare de la Mara, Iehova a făcut-o dulce. Când au murmurat din nou pentru că nu aveau carne şi pâine, el le-a trimis seara prepeliţe, iar dimineaţa mană dulce, ca roua pe pământ. Mana a fost pâinea israeliţilor în următorii 40 de ani. De asemenea, pentru prima dată în istorie, Iehova a poruncit respectarea unei zile de odihnă, sau sabat, şi le-a cerut israeliţilor să strângă o cantitate dublă de mană în ziua a şasea şi să păstreze o parte din ea pentru ziua a şaptea. De asemenea, el le-a dat apă la Refidim şi a luptat pentru ei împotriva lui Amalec, poruncindu-i lui Moise să consemneze judecata Sa potrivit căreia Amalec va fi distrus complet.

20. Cum s-a făcut o mai bună organizare a Israelului?

²⁰ Ietro, socrul lui Moise, i-a adus acestuia soţia şi pe cei doi fii. Sosise momentul pentru o mai bună organizare a Israelului, iar Ietro i-a dat lui Moise câteva sfaturi practice. El i-a spus să nu poarte singur întreaga povară, ci să numească bărbaţi capabili, care se temeau de Dumnezeu, ca să judece poporul în calitate de căpetenii peste mii, peste sute, peste cincizeci şi peste zeci. Moise a urmat acest sfat şi, ca urmare, numai cazurile grele erau aduse înaintea lui.

21. Ce promisiune a făcut apoi Iehova, dar cu ce condiţii?

²¹ La trei luni după exod, israeliţii şi-au aşezat tabăra în pustiul Sinai. Aici Iehova le-a promis: „Acum, dacă veţi asculta cu atenţie de glasul meu şi  dacă veţi respecta legământul meu, veţi deveni proprietatea mea specială dintre toate popoarele, fiindcă tot pământul este al meu. Veţi fi un regat de preoţi şi o naţiune sfântă pentru mine“. Poporul a jurat: „Suntem gata să facem tot ce a spus Iehova“ (19:5, 6, 8). A treia zi, după ce Israelul s-a sfinţit, Iehova a coborât pe munte, făcându-l să fumege şi să se cutremure.

22. a) Ce porunci fac parte din Cele zece cuvinte? b) Ce alte hotărâri judecătoreşti au fost prezentate Israelului, şi cum a intrat naţiunea în legământul Legii?

²² Iehova a dat apoi Cele zece cuvinte, sau Cele zece porunci. Acestea puneau accent pe devoţiunea exclusivă faţă de Iehova, interzicând închinarea la alţi dumnezei şi la chipuri, precum şi folosirea numelui lui Iehova într-un mod nedemn. Israeliţilor li s-a poruncit să lucreze şase zile, iar apoi să ţină un sabat pentru Iehova. De asemenea, ei trebuiau să-şi onoreze tatăl şi mama. Legile împotriva uciderii, a adulterului, a furtului, a mărturiei mincinoase şi a lăcomiei încheiau Cele zece cuvinte (Decalogul). Apoi, Iehova le-a pus în faţă israeliţilor hotărâri judecătoreşti, instrucţiuni pentru noua naţiune, cu privire la sclavie, agresiuni, daune, despăgubiri, furt, stricăciuni provocate de incendii, închinare falsă, seducere, asuprirea văduvelor şi a orfanilor, împrumuturi şi cu privire la multe alte lucruri. Au fost date legi cu privire la sabat şi au fost fixate trei sărbători anuale pentru închinarea la Iehova. Apoi, Moise a aşternut în scris cuvintele lui Iehova, s-au adus jertfe, iar cu jumătate din sângele acestora a fost stropit altarul. Cartea legământului a fost citită înaintea poporului, care şi-a luat din nou angajamentul să asculte, iar apoi cu restul sângelui a fost stropită cartea şi întregul popor. Astfel, Iehova a încheiat legământul Legii cu Israelul prin intermediul lui Moise, mediatorul acestui legământ (Evr. 9:19, 20).

23. Ce instrucţiuni i-a dat Iehova lui Moise pe munte?

²³ Moise a urcat atunci pe munte, la Iehova, pentru a primi Legea. Timp de 40 de zile şi 40 de nopţi, el a primit numeroase instrucţiuni referitoare la materialele pentru tabernacol şi pentru mobilierul acestuia, precum şi detalii cu privire la tabernacolul propriu-zis şi la modelul veşmintelor preoţeşti, inclusiv la placa de aur pur, pe care erau gravate cuvintele „Sfinţenia este a lui Iehova“ şi care trebuia prinsă pe turbanul lui Aaron. S-au dat detalii cu privire la învestirea preoţilor şi la serviciul preoţesc şi i s-a amintit lui Moise că sabatul avea să fie un semn între Iehova şi fiii lui Israel „pe timp indefinit“. Apoi, Moise a primit cele două table ale Mărturiei, scrise cu „degetul lui Dumnezeu“ (Ex. 28:36; 31:17, 18).

24. a) Ce păcat a comis poporul, şi care au fost urmările? b) Cum i-a revelat apoi Iehova lui Moise numele şi gloria Sa?

²⁴ În acest răstimp, israeliţii şi-au pierdut răbdarea şi i-au cerut lui Aaron să le facă un dumnezeu care să meargă înaintea lor. Aaron a acceptat şi a făcut un viţel de aur, la care poporul s-a închinat, spunând că ţine o „sărbătoare pentru Iehova“ (32:5). Iehova a spus că îi va nimici pe israeliţi, dar Moise a intervenit pentru ei, cu toate că, într-o izbucnire de mânie, a spart tablele. Fiii lui Levi au luat atunci poziţie de partea închinării pure, omorând 3 000 de participanţi la sărbătoare. Iehova i-a lovit şi el cu o plagă. După ce Moise l-a implorat pe Dumnezeu să-şi conducă în continuare poporul, i s-a spus că va putea să vadă gloria lui Dumnezeu şi i s-a poruncit să taie alte două table, pe care Iehova avea să scrie din nou Cele zece cuvinte. Când Moise a urcat a doua oară pe munte, Iehova a rostit numele său în auzul lui Moise în timp ce trecea prin faţa lui: „Iehova, Iehova, un Dumnezeu îndurător şi binevoitor, încet la mânie şi bogat în bunătate iubitoare şi adevăr, care păstrează bunătatea iubitoare pentru mii“ (34:6, 7). Apoi a formulat dispoziţiile legământului său, legământ pe care Moise l-a aşternut în scris, aşa cum îl avem noi astăzi în Exodul. Când Moise a coborât de pe muntele Sinai, pielea feţei lui emitea raze, datorită gloriei revelate de Iehova. De aceea a trebuit să-şi acopere faţa cu un văl (2 Cor. 3:7–11).

25. Ce spune în continuare relatarea cu privire la tabernacol şi la manifestarea ulterioară a gloriei lui Iehova?

²⁵ Construirea tabernacolului (35:1—40:38). Moise i-a convocat apoi pe israeliţi pentru a le transmite cuvintele lui Iehova şi le-a spus că toţi cei cu inimă binevoitoare aveau privilegiul să facă o contribuţie pentru tabernacol şi toţi cei cu inimă înţeleaptă aveau privilegiul să lucreze la acesta. Nu peste mult timp, lui Moise i s-a spus: „Poporul aduce mult mai mult decât trebuie pentru serviciul lucrării pe care Iehova a poruncit-o să se facă“ (36:5). Sub îndrumarea lui Moise, lucrătorii, care au fost umpluţi cu spiritul lui Iehova, au început să construiască tabernacolul, să facă mobilierul şi să confecţioneze veşmintele preoţeşti. La un an după exod, tabernacolul a fost terminat şi înălţat în câmpia din faţa muntelui Sinai. Iehova şi-a arătat aprobarea acoperind cortul întâlnirii cu norul său şi umplând tabernacolul cu gloria sa, astfel că Moise n-a putut să intre în cort. În toate călătoriile Israelului, acelaşi nor, ziua, şi un foc, noaptea, au demonstrat că Iehova conducea Israelul. Era anul 1512 î.e.n. Relatarea din Exodul se încheie cu evocarea lucrărilor minunate înfăptuite de Iehova în folosul Israelului, lucrări care sfinţesc gloriosul său nume.

DE CE ESTE DE FOLOS

26. a) Cum ne zideşte cartea Exodul credinţa în Iehova? b) Cum ne întăresc credinţa referirile la Exodul care se fac în Scripturile greceşti creştine?

²⁶ Exodul îl revelează într-un mod strălucit pe Iehova drept marele Eliberator, marele Organizator şi Cel ce îşi duce la îndeplinire scopurile grandioase. Aceasta ne zideşte credinţa în el, iar pe măsură ce examinăm numeroasele referiri la Exodul, care se  fac în Scripturile greceşti creştine, credinţa ni se întăreşte. Aceste referiri confirmă împlinirea multor aspecte ale legământului Legii. Ele ne dau asigurarea că va exista o înviere, dezvăluie măsurile luate de Iehova pentru a-şi susţine poporul, stabilesc precedente pentru lucrarea creştină de ajutorare a celor aflaţi în nevoi, conţin sfaturi cu privire la respectul care li se cuvine părinţilor, enumeră cerinţele necesare pentru a obţine viaţa şi arată cum trebuie aplicată pedeapsa conform justiţiei. Legea a fost, în cele din urmă, sintetizată în două porunci: iubirea de Dumnezeu şi iubirea de aproapele (Mat. 22:32 — Ex. 4:5; Ioan 6:31–35 şi 2 Cor. 8:15 — Ex. 16:4, 18; Mat. 15:4 şi Ef. 6:2, 3 — Ex. 20:12; Mat. 5:26, 38, 39 — Ex. 21:24; Mat. 22:37–40).

27. De ce este de folos pentru creştini relatarea istorică din Exodul?

²⁷ În Evrei 11:23–29 citim despre credinţa lui Moise şi a părinţilor săi. Prin credinţă, el a părăsit Egiptul, prin credinţă a sărbătorit Paştele şi tot prin credinţă a condus Israelul când a trecut prin Marea Roşie. Israeliţii au fost botezaţi în Moise, au mâncat hrană spirituală şi au băut băutură spirituală. Ei au privit înainte spre stânca spirituală, adică spre Cristos, şi totuşi n-au avut aprobarea lui Dumnezeu, fiindcă l-au pus pe Dumnezeu la încercare şi au devenit idolatri, au comis fornicaţie şi au murmurat. Pavel arată că toate acestea prezintă interes pentru creştinii de azi: „Aceste lucruri s-au întâmplat cu ei ca exemple şi au fost scrise ca avertizare pentru noi, peste care a sosit sfârşitul sistemelor. Prin urmare, cine crede că stă în picioare să aibă grijă să nu cadă“ (1 Cor. 10:1–12; Evr. 3:7–13).

28. Ce împlinire au avut Legea şi mielul pascal, care erau o umbră?

²⁸ O mare parte din profunda semnificaţie spirituală a cărţii Exodul, precum şi din aplicarea sa profetică este prezentată în scrierile lui Pavel, mai ales în capitolele 9 şi 10 din Evrei. „Deoarece Legea este doar o umbră a lucrurilor bune viitoare, dar nu realitatea acestor lucruri, oamenii nu pot niciodată cu aceleaşi jertfe pe care le oferă neîncetat, an de an, să-i facă perfecţi pe cei care se apropie de Dumnezeu.“ (Evr. 10:1) Prin urmare, noi vrem să cunoaştem umbra şi să înţelegem realitatea. Cristos „a oferit pentru totdeauna o singură jertfă pentru păcate“. El este descris drept „Mielul lui Dumnezeu“. Niciun os al acestui ‘Miel’ n-a fost zdrobit, întocmai ca în modelul prefigurativ. Apostolul Pavel declară: „Cristos, paştele nostru, a fost jertfit. Să ţinem deci sărbătoarea nu cu plămădeala veche, nici cu plămădeala răutăţii şi a nelegiuirii, ci cu turtele nedospite ale sincerităţii şi adevărului“ (Evr. 10:12; Ioan 1:29 şi 19:36 — Ex. 12:46; 1 Cor. 5:7, 8 — Ex. 23:15).

29. a) Ce deosebire este între legământul Legii şi noul legământ? b) Ce jertfe îi aduc acum lui Dumnezeu israeliţii spirituali?

²⁹ Isus a devenit Mediatorul unui nou legământ, aşa cum Moise fusese mediatorul legământului Legii. Deosebirea dintre aceste legăminte este explicată cu claritate tot de apostolul Pavel. El vorbeşte despre „documentul scris de mână care consta din decrete“ şi care a fost îndepărtat prin moartea lui Isus pe stâlpul de tortură. Înviatul Isus, în calitatea sa de Mare Preot, este „un slujitor public al locului sfânt şi al adevăratului cort, pe care Iehova l-a ridicat, nu omul“. Preoţii care slujeau sub Lege, îndeplineau „un serviciu sacru ca reprezentare simbolică şi ca umbră a lucrurilor cereşti“, potrivit modelului dat de Moise. „Dar acum Isus a primit un serviciu public mai minunat, astfel că este şi mediatorul unui legământ cu atât mai bun, care a fost stabilit legal pe promisiuni mai bune.“ Primul legământ s-a învechit şi a fost înlăturat, fiindcă era un cod care administra moartea. Iudeii care n-au înţeles aceasta sunt descrişi ca având facultăţile de înţelegere tocite, dar acei credincioşi care sunt conştienţi că Israelul spiritual a ajuns sub un nou legământ pot, ‛cu feţele neacoperite cu văl, să reflecte ca nişte oglinzi gloria lui Iehova’, deoarece ei sunt calificaţi ca slujitori ai acestui nou legământ. Având conştiinţa curăţită, ei pot să aducă propria „jertfă de laudă, adică rodul buzelor care mărturisesc public numele său“ (Col. 2:14; Evr. 8:1–6, 13; 2 Cor. 3:6–18; Evr. 13:15; Ex. 34:27–35).

30. Ce au prefigurat eliberarea Israelului şi glorificarea numelui lui Iehova în Egipt?

³⁰ Exodul glorifică numele şi suveranitatea lui Iehova, anunţând o eliberare glorioasă a naţiunii creştine, Israelul spiritual, căreia îi sunt adresate cuvintele: „Voi sunteţi «un neam ales, o preoţie regală, o naţiune sfântă, un popor care să fie o proprietate specială, ca să anunţaţi pretutindeni virtuţile» celui care v-a chemat din întuneric la lumina sa minunată. Căci odinioară nu eraţi un popor, dar acum sunteţi poporul lui Dumnezeu“. Puterea de care a dat dovadă Iehova când a adunat din lume Israelul său spiritual ca să-şi glorifice numele nu este mai puţin miraculoasă decât puterea pe care a demonstrat-o în folosul poporului său, în Egiptul antic. Lăsându-l în viaţă pe faraon, pentru ca astfel să-şi arate puterea şi ca numele Său să fie făcut cunoscut, Iehova a prefigurat o lucrare de depunere a unei mărturii la scară şi mai mare prin intermediul martorilor săi creştini (1 Pet. 2:9, 10; Rom. 9:17; Rev. 12:17).

31. Ce a prefigurat Exodul cu privire la un regat şi la prezenţa lui Iehova?

³¹ În felul acesta, putem spune pe baza Scripturilor că naţiunea care s-a format sub conducerea lui Moise a prefigurat o nouă naţiune, aflată sub conducerea lui Cristos, şi un regat care nu se va clătina niciodată. De aceea suntem încurajaţi „să îndeplinim un serviciu sacru pentru Dumnezeu . . . cu teamă sfântă şi cu veneraţie“. După cum Iehova şi-a manifestat  prezenţa în pustiu printr-un nor care acoperea tabernacolul, tot aşa, potrivit promisiunii sale, el va fi prezent pentru eternitate alături de cei ce se tem de el: „Iată! Cortul lui Dumnezeu este cu oamenii! El va locui cu ei şi ei vor fi popoarele sale. Şi Dumnezeu însuşi va fi cu ei. . . . Scrie, pentru că aceste cuvinte sunt demne de încredere şi adevărate!“. Exodul este, într-adevăr, o parte esenţială şi folositoare a relatării biblice (Ex. 19:16–19 — Evr. 12:18–29; Ex. 40:34 — Rev. 21:3, 5).

[Note de subsol]

[Întrebări de studiu]