Cartea biblică numărul 22 — Cântarea cântărilor

Scriitorul: Solomon

Locul scrierii: Ierusalim

Data încheierii scrierii: aprox. 1020 î.e.n.

1. De ce este numită această carte „Cântarea cântărilor“?

„LUMEA întreagă n-a fost demnă de ziua în care Israelului i-a fost dată această Cântare sublimă.“ Astfel şi-a exprimat aprecierea faţă de Cântarea cântărilor rabinul evreu Akiba, care a trăit în secolul I al erei noastre. * Titlul cărţii are la bază cuvintele introductive „Cântarea cântărilor, care este a lui Solomon“. Expresia „cântarea cântărilor“ este o traducere literală din ebraică şi reprezintă un superlativ absolut, aşa cum „cerurile cerurilor“ se referă la cele mai înalte ceruri (Deut. 10:14). Cartea nu este o colecţie de cântări, ci o singură cântare, „o cântare desăvârşită, una dintre cele mai frumoase din câte au existat ori s-au scris vreodată“. *

2. a) Cine a scris Cântarea cântărilor, ce calităţi a avut, şi de ce poate fi ea numită cântarea unei iubiri neîmpărtăşite? b) Unde şi când a fost scrisă cartea?

² După cum reiese din introducerea cântării, scriitorul ei este Solomon, regele de la Ierusalim. El era cel mai potrivit să scrie această poezie ebraică neasemuit de frumoasă (1 Regi 4:32). Cartea este un poem idilic plin de semnificaţii, în care frumuseţea este descrisă într-un limbaj foarte expresiv. Cititorul care poate vizualiza peisajele din Orient va aprecia şi mai mult lectura ei (Cânt. 4:11, 13; 5:11; 7:4). Împrejurările în care a fost scrisă cartea au fost unice. Măreţul rege Solomon, glorios în înţelepciune, mare în putere şi impresionant în strălucirea bogăţiilor sale materiale, care a stârnit chiar şi admiraţia reginei din Şeba, n-a reuşit să cucerească inima unei fete simple de la ţară, de care se îndrăgostise. Regele a fost nevoit să renunţe în faţa iubirii statornice a fetei pentru un tânăr păstor. Astfel, cartea ar putea fi numită „Cântarea iubirii neîmpărtăşite a lui Solomon“. Iehova Dumnezeu a inspirat scrierea acestei cântări pentru folosul cititorilor de mai târziu ai Bibliei. Solomon a scris cartea la Ierusalim, din câte se pare în jurul anului 1020 î.e.n., la câţiva ani după terminarea templului. Când a scris-o, el avea „şaizeci de regine [şi] optzeci de concubine“, iar la sfârşitul domniei sale a avut „şapte sute de soţii, prinţese, şi trei sute de concubine“ (Cânt. 6:8; 1 Regi 11:3).

3. Ce dovezi există în ce priveşte canonicitatea Cântării cântărilor?

³ Canonicitatea Cântării cântărilor a fost unanim recunoscută în vechime. Cu mult înainte de era creştină, ea a fost considerată o carte inspirată de Dumnezeu şi o parte a canonului ebraic. A fost inclusă şi în Septuaginta, iar Josephus a inclus-o în catalogul său cu cărţi sfinte. Prin urmare, dovezile care sprijină canonicitatea ei sunt cele menţionate de obicei pentru oricare altă carte din Scripturile ebraice.

4. a) Este absenţa cuvântului „Dumnezeu“ din Cântarea cântărilor un argument împotriva canonicităţii ei? b) Ce anume îi asigură un loc unic în canonul biblic?

⁴ Totuşi, unii au pus la îndoială canonicitatea acestei cărţi, spunând că în ea nu se face nicio referire la Dumnezeu. Dar absenţa cuvântului „Dumnezeu“ nu poate fi un argument împotriva canonicităţii unei cărţi, după cum nici simpla prezenţă a acestui cuvânt nu poate garanta canonicitatea ei. Numele divin apare în forma sa abreviată în capitolul 8, versetul 6, unde se spune că iubirea este „flacăra lui Iah“. Fără îndoială, cartea face parte dintre scrierile la care s-a referit Isus Cristos când a spus: „Voi cercetaţi Scripturile gândind că prin ele veţi avea viaţă veşnică“ (Ioan 5:39). În plus, descrierea impresionantă a profundei iubiri reciproce, cum este cea care există, în sens spiritual, între Cristos şi „mireasa“ lui, asigură cărţii Cântarea cântărilor un loc unic în canonul biblic (Rev. 19:7, 8; 21:9).

CONŢINUTUL CĂRŢII CÂNTAREA CÂNTĂRILOR

5. a) Cum pot fi recunoscute personajele dramei? b) Ce temă emoţionantă dezvoltă ea?

⁵ Cartea constă din mai multe dialoguri, iar personajele care vorbesc se schimbă încontinuu. Acestea sunt: Solomon, regele care domnea la Ierusalim; un păstor; Sulamita, fata pe care o iubea păstorul; fraţii fetei; doamnele de la curte (‛fiicele Ierusalimului’) şi femeile din Ierusalim (‛fiicele Sionului’) (Cânt. 1:5–7; 3:5, 11). Personajele pot fi recunoscute după ceea ce spun despre ele sau  după cuvintele care le sunt adresate. Drama se desfăşoară în apropierea Sunemului, sau Sulemului, unde îşi aşezase tabăra Solomon cu toată suita lui. Ea dezvoltă o temă emoţionantă: iubirea unei fete de la ţară, din satul Sunem, pentru un păstor.

6. Ce dialog are loc între Sulamita şi doamnele de la curte, din tabăra lui Solomon?

⁶ Sulamita în tabăra lui Solomon (1:1–14). Fata apare în corturile regale, unde fusese adusă de rege, însă este nerăbdătoare să-l vadă pe păstorul ei iubit. Cu inima plină de dorul lui, ea vorbeşte ca şi cum acesta ar fi prezent. ‛Fiicele Ierusalimului’, adică doamnele de la curte care îl aşteaptă pe rege, o privesc curioase din cauza tenului ei închis la culoare. Sulamita le spune că este arsă de soare fiindcă păzise viile fraţilor ei. Apoi îi vorbeşte iubitului ei ca şi cum ar fi liberă şi îl întreabă unde poate să-l găsească. Doamnele de la curte îi propun să plece şi să-şi pască turma pe lângă corturile păstorilor.

7. Ce avansuri îi face Solomon fetei, dar cu ce rezultat?

⁷ Acum intră în scenă Solomon. El nu vrea s-o lase pe Sulamita să plece. Îi laudă frumuseţea şi îi promite că o va împodobi cu „cerculeţe de aur cu ţinte de argint“. Fata îi respinge avansurile, spunându-i că iubitul ei este singurul pe care îl iubeşte (1:11).

8. Cum o încurajează pe fată iubitul ei? După ce tânjeşte ea?

⁸ Intră în scenă păstorul iubit (Cânt. 1:15—2:2). Iubitul Sulamitei pătrunde în tabăra lui Solomon. El o încurajează şi o asigură pe fată de iubirea lui. Sulamita tânjeşte să fie alături de el şi să locuiască împreună cu el pe câmpuri şi în păduri.

9. Ce spune fata despre frumuseţea ei, dar iubitul ei?

⁹ Sulamita este o fată modestă. „Eu sunt doar un şofran din câmpie“, spune ea. Păstorul, iubitul ei, o consideră fără asemănare şi spune: „Ca un crin printre spini, aşa este iubita mea printre fiice“ (2:1, 2).

10. Ce lucruri îşi aminteşte fata despre iubitul ei?

¹⁰ Fetei i se face dor de păstorul ei (2:3—3:5). Despărţită din nou de iubitul ei, Sulamita arată că dintre toţi tinerii numai pe el îl iubeşte şi le pune pe fiicele Ierusalimului să jure că nu vor încerca să trezească în ea o iubire nedorită pentru altcineva. Ea îşi aduce aminte de timpul când păstorul răspundea la chemarea ei şi o invita să meargă primăvara pe dealuri. Îl vede căţărându-se pe munţi şi săltând de bucurie. Îl aude strigând: „Ridică-te şi vino, iubita mea, frumoasa mea! Haide!“. Însă fraţii ei, care se îndoiau de fermitatea ei, s-au mâniat pe ea şi au trimis-o să păzească viile. Ea declară: „Iubitul meu este al meu, iar eu sunt a lui“, şi-l imploră să vină cât mai repede la ea (2:13, 16).

11. Despre ce jurământ le aminteşte din nou Sulamita fiicelor Ierusalimului?

¹¹ Sulamita descrie şederea ei forţată în tabăra lui Solomon. În timpul nopţii, în pat, i se face dor de păstorul ei. Le aminteşte din nou fiicelor Ierusalimului de jurământul lor că nu vor încerca să trezească în ea o iubire nedorită.

12. Cum o încurajează din nou iubitul ei când fata este dusă de Solomon la Ierusalim?

¹² Sulamita la Ierusalim (3:6—5:1). Solomon se întoarce la Ierusalim cu strălucire regală, iar poporul admiră alaiul său. În aceste momente critice pentru Sulamita, păstorul ei iubit n-o părăseşte. El merge în urma iubitei sale, care este acoperită cu un văl, şi reuşeşte să-i vorbească. O încurajează cu exprimări pline de căldură şi de tandreţe. Ea îi spune că doreşte să devină liberă şi să plece din oraş. Atunci, cuprins de extaz, el zice: „Eşti frumoasă de tot, iubita mea!“ (4:7). O simplă privire din partea iubitei sale face ca inima să-i bată cu putere. Cuvintele ei de dragoste sunt mai bune decât vinul, mireasma ei este ca a Libanului, iar pielea ca un paradis de rodii. Fata îl invită pe iubitul ei să intre în „grădina lui“, iar el acceptă. Femeile prietenoase din Ierusalim îi încurajează, spunându-le: „Mâncaţi, prieteni! Beţi şi îmbătaţi-vă cu dezmierdări!“ (4:16; 5:1).

13. Ce vis are fata, şi cum îl descrie ea pe iubitul ei doamnelor de la curte?

¹³ Visul fetei (Cânt. 5:2—6:3). Sulamita le povesteşte doamnelor de la curte visul pe care îl avusese: Cineva bătea la uşă. Era iubitul ei care o implora să-l lase înăuntru. Dar ea era culcată. Când, în cele din urmă, s-a sculat şi a deschis uşa, el dispăruse în noapte. A plecat în căutarea lui, dar nu l-a găsit. Străjerii s-au purtat urât cu ea. Sulamita le cere doamnelor de la curte să jure că, dacă îl vor vedea pe iubitul ei, îi vor spune că este bolnavă de dragoste. Ele o întreabă de ce este iubitul ei atât de diferit de ceilalţi. Plină de entuziasm, ea îi face o descriere emoţionantă, spunând că este „strălucitor şi rumen [şi] se distinge chiar şi din zece mii“ (5:10). Femeile de la curte o întreabă unde a plecat iubitul ei. Ea le spune că s-a dus să pască turma prin grădini.

14. În pofida tuturor cuvintelor măgulitoare ale lui Solomon, cum s-au dovedit zadarnice străduinţele lui?

¹⁴ Ultimele avansuri ale lui Solomon (6:4—8:4). Regele Solomon se apropie de Sulamita. Îi spune din nou că este frumoasă, mai fermecătoare decât „şaizeci de regine [şi] optzeci de concubine“, însă ea îl respinge (6:8). Sulamita se afla în acel loc numai pentru că munca pe care trebuia s-o facă o adusese în apropierea taberei lui. ‘Ce vedeţi voi la mine?’, întreabă ea. Solomon profită de întrebarea ei inocentă pentru a-i spune că este frumoasă din  tălpile picioarelor până în creştetul capului, însă fata nu cedează în faţa cuvintelor sale măgulitoare. Plină de curaj, ea îşi declară ataşamentul faţă de păstorul ei, pe care îl cheamă. Pentru a treia oară, le aminteşte fiicelor Ierusalimului de jurământul lor că nu vor încerca să trezească în ea iubirea împotriva voinţei ei. Solomon o lasă să plece acasă. Străduinţele lui de a câştiga iubirea Sulamitei fuseseră zadarnice.

15. a) Care este cererea pe care le-o face fata la întoarcere fraţilor ei? b) Cum a triumfat devoţiunea exclusivă?

¹⁵ Sulamita se întoarce (8:5–14). Fraţii ei o văd apropiindu-se, dar Sulamita nu vine singură. Este „rezemată de iubitul ei“. Ea îşi aminteşte că l-a întâlnit sub un măr şi îşi declară iubirea neclintită pentru el. Sunt amintite unele remarci făcute mai înainte de fraţii ei, care îi purtau de grijă când era „o soră mică“, însă ea spune că s-a dovedit o femeie matură şi statornică (8:8). Acum, fraţii fetei trebuie să-şi dea consimţământul cu privire la căsătoria ei. Regele Solomon să rămână cu bogăţiile lui! Ea se mulţumeşte cu via ei, deoarece îl iubeşte numai pe cel care îi este drag. Pentru ea, iubirea este tare ca moartea, iar văpăile ei sunt „flacăra lui Iah“. Fiindcă a fost „neînduplecată ca Şeolul“, devoţiunea exclusivă pe care o cere iubirea a triumfat şi a purtat-o pe glorioasele culmi ale unirii cu păstorul ei iubit (8:5, 6).

DE CE ESTE DE FOLOS

16. Ce învăţăminte valoroase se desprind din această cântare?

¹⁶ Ce învăţăminte care le pot fi de folos slujitorilor de astăzi ai lui Dumnezeu se desprind din această cântare de iubire? Fidelitate, integritate şi loialitate faţă de principiile divine, iată ce se scoate cu claritate în evidenţă! Această cântare elogiază virtutea şi puritatea celui ce iubeşte cu adevărat. Ea ne învaţă că iubirea adevărată nu poate fi învinsă, stinsă ori cumpărată. Tinerii şi tinerele creştine, precum şi soţii şi soţiile pot trage foloase din acest frumos exemplu de integritate când se ivesc tentaţii sau ispite.

17. a) Cum arată Pavel că această cântare a fost scrisă pentru instruirea congregaţiei creştine? b) La ce s-a gândit probabil Pavel când le-a scris corintenilor şi efesenilor? c) Ce comparaţii interesante se pot face cu scrierile inspirate ale lui Ioan?

¹⁷ Această cântare inspirată este folositoare şi pentru congregaţia creştină în ansamblu. Creştinii din secolul I au recunoscut că ea face parte din Scripturile inspirate, iar unul dintre ei a scris: „Tot ce a fost scris mai înainte a fost scris pentru instruirea noastră, pentru ca prin perseverenţa noastră şi prin mângâierea din Scripturi să avem speranţă“ (Rom. 15:4). Acelaşi scriitor inspirat, Pavel, s-a gândit probabil la iubirea exclusivă a Sulamitei pentru păstorul ei când a scris congregaţiei creştine: „Căci sunt gelos pentru voi cu o gelozie ca a lui Dumnezeu, fiindcă eu însumi v-am promis în căsătorie unui soţ, lui Cristos, şi vreau să vă prezint ca pe o fecioară castă“. De asemenea, Pavel a comparat iubirea lui Cristos pentru congregaţie cu cea a unui soţ pentru soţia lui (2 Cor. 11:2; Ef. 5:23–27). Pentru discipolii săi unşi, Isus Cristos nu este doar Păstorul cel bun, ci şi Regele lor, care le promite bucuria indescriptibilă a „nunţii“ lor în ceruri (Rev. 19:9; Ioan 10:11).

18. Cum pot trage foloase discipolii unşi ai lui Cristos Isus din exemplul Sulamitei?

¹⁸ Cu siguranţă, discipolii unşi ai lui Cristos Isus pot trage mari foloase din exemplul Sulamitei. Şi ei trebuie să fie loiali în iubirea lor, să nu se lase ademeniţi de strălucirea acestei lumi materialiste şi să-şi păstreze integritatea până când îşi vor primi răsplata. Aceştia au mintea îndreptată spre lucrurile de sus şi ‘caută mai întâi Regatul’. Ei primesc cu bucurie exprimările de tandreţe ale Păstorului lor, Isus Cristos. Aceşti creştini tresaltă de bucurie ştiind că cel iubit de ei, deşi invizibil, le este alături încurajându-i să învingă lumea. Prin iubirea lor de nestins faţă de Păstorul şi Regele lor, o iubire tare ca „flacăra lui Iah“, ei vor învinge şi vor fi uniţi cu el în calitate de comoştenitori ai gloriosului Regat ceresc. În felul acesta, numele lui Iah va fi sfinţit! (Mat. 6:33; Ioan 16:33)

[Note de subsol]

[Întrebări de studiu]