Cartea biblică numărul 27 — Daniel
Cartea biblică numărul 27 — Daniel
Scriitorul: Daniel
Locul scrierii: Babilon
Data încheierii scrierii: aprox. 536 î.e.n.
Perioada la care se referă: 618–aprox. 536 î.e.n.
1. Ce fel de istorie conţine cartea Daniel, şi ce scoate ea în evidenţă?
ÎN ACESTE zile, când toate naţiunile pământului se află în pragul distrugerii, cartea Daniel prezintă mesaje profetice deosebit de importante. Spre deosebire de cărţile biblice Samuel, Regi şi Cronici, care se bazează pe consemnările unor martori oculari despre istoria regatului prefigurativ al lui Dumnezeu (dinastia davidică), această carte se concentrează asupra naţiunilor lumii şi conţine previziuni despre lupta pentru putere a marilor dinastii, începând din zilele lui Daniel până în „timpul sfârşitului“. Se poate spune că această carte este o istorie scrisă cu anticipaţie. Ea ajunge la un impresionant punct culminant, arătând ce urmează să se întâmple „la sfârşitul zilelor“. Asemenea lui Nebucadneţar, naţiunile trebuie să înveţe din experienţă că „Cel Preaînalt stăpâneşte peste regatul oamenilor“ şi că, în cele din urmă, îl dă celui care este „ca un fiu al omului“, lui Cristos Isus, Mesia şi Conducătorul (Dan. 12:4; 10:14; 4:25; 7:13, 14; 9:25; Ioan 3:13–16). Dacă vom acorda atenţie împlinirilor profetice ale cărţii inspirate Daniel, vom aprecia şi mai mult capacitatea lui Iehova de a profeţi şi asigurarea pe care o dă el că îşi va ocroti şi îşi va binecuvânta poporul (2 Pet. 1:19).
2. De unde ştim că Daniel a fost o persoană reală, şi în ce perioadă bogată în evenimente a profeţit el?
2 Cartea poartă numele scriitorului ei. „Daniel“ (în ebraică, Daniyél) înseamnă „Judecătorul meu este Dumnezeu“. Ezechiel, care a fost contemporan cu el, confirmă că Daniel a fost o persoană reală, menţionându-l alături de Noe şi de Iov (Ezec. 14:14, 20; 28:3). Daniel consemnează data la care începe cartea, şi anume „al treilea an al domniei lui Ioiachim, regele lui Iuda“. Acesta era anul 618 î.e.n., al treilea an al domniei lui Ioiachim ca rege care îi plătea tribut lui Nebucadneţar. * Viziunile profetice ale lui Daniel au continuat până în al treilea an al lui Cirus, adică până în jurul anului 536 î.e.n. (Dan. 1:1; 2:1; 10:1, 4). Daniel a trăit într-o perioadă bogată în evenimente. El şi-a petrecut copilăria în Iuda, regatul lui Dumnezeu. Apoi, ca prinţ aflat la vârsta adolescenţei, a fost dus în Babilon împreună cu alţi iudei de viţă nobilă şi a asistat la ascensiunea şi căderea celei de-a treia puteri mondiale din istoria biblică. Daniel a supravieţuit acestui eveniment şi a slujit ca funcţionar guvernamental în Imperiul Medo-Persan, a patra putere mondială. Daniel trebuie să fi trăit aproape o sută de ani.
3. Ce anume atestă canonicitatea şi autenticitatea cărţii Daniel?
3 Cartea Daniel a făcut întotdeauna parte din catalogul ebraic al Scripturilor inspirate. Fragmente din această carte s-au găsit printre cele alte altor cărţi canonice în Sulurile de la Marea Moartă, o parte dintre acestea datând din prima jumătate a secolului I î.e.n. Însă o dovadă şi mai concludentă a autenticităţii cărţii Daniel o constituie referirile care se fac la ea în Scripturile greceşti creştine. Isus îl menţionează cu numele pe Daniel în profeţia sa despre ‘încheierea acestui sistem’. Aici el citează de mai multe ori din cartea Daniel (Mat. 24:3; vezi şi Dan. 9:27; 11:31; 12:11 — Mat. 24:15 şi Mar. 13:14; Dan. 12:1 — Mat. 24:21; Dan. 7:13, 14 — Mat. 24:30).
4, 5. Cum a infirmat arheologia afirmaţiile susţinătorilor înaltului criticism cu privire la cartea Daniel?
4 Deşi unii susţinători ai înaltului criticism au pus sub semnul întrebării istoricitatea cărţii Daniel, descoperirile arheologice făcute de-a lungul anilor au infirmat categoric afirmaţiile lor. De exemplu, aceşti critici au ridiculizat declaraţia lui Daniel potrivit căreia Belşaţar era rege în Babilon într-o perioadă în care se credea că domnea Nabonid (Dan. 5:1). Arheologia a stabilit acum, mai presus de orice îndoială, că Belşaţar a existat cu adevărat şi că a fost coregentul lui Nabonid în ultimii ani ai Imperiului Babilonian. De exemplu, un text cuneiform antic numit „Istoria în versuri a lui Nabonid“ confirmă că Belşaţar a exercitat autoritate regală în Babilon şi arată cum a devenit el coregentul lui Nabonid. * Un alt document cuneiform atestă că Belşaţar avea atribuţii regale. O tăbliţă datând din al 12-lea an al domniei lui Nabonid conţine un jurământ făcut în numele lui Nabonid, regele, şi al lui Belşaţar, fiul regelui, arătând astfel că Belşaţar avea aceeaşi funcţie ca tatăl său. * Şi acest lucru prezintă interes, deoarece explică de ce Belşaţar i-a promis lui Daniel că îl va face „al treilea conducător în regat“, dacă putea să interpreteze scrierea de pe perete. Nabonid era considerat primul conducător, Belşaţar al doilea, iar Daniel avea să fie proclamat al treilea (5:16, 29). Un cercetător a spus: „Referirile la Belşaţar din textele cuneiforme au adus multă lumină asupra rolului pe care l-a avut acesta, astfel încât locul său în istorie este clar. Există multe texte care arată că Belşaţar a fost aproape egal în ce priveşte poziţia şi prestigiul cu Nabonid. Dubla guvernare care a existat în cea mai mare parte a ultimei perioade a domniei neo-babiloniene este un fapt stabilit. Nabonid guverna ca rege la curtea sa din Tema (Arabia), în timp ce Belşaţar era coregent în ţară, centrul sferei sale de influenţă fiind Babilonul. Prin urmare, Belşaţar n-a fost doar vicerege, ci lui i s-a încredinţat «regalitatea»“. *
5 Unii au pus la îndoială relatarea lui Daniel privitoare la cuptorul cu foc (cap. 3), afirmând că este o simplă legendă. Într-o scrisoare din Babilonul antic se spune printre altele: „Aşa zice Rîm-Sin, domnul tău: Întrucât el l-a aruncat pe tânărul sclav în cuptorul de pâine, tu îl arunci pe sclav în cuptorul cu foc“. Este interesant că, referindu-se la ea, autorul G. Driver spune că această pedeapsă „apare în istoria celor Trei Sfinţi (Dan. III 6, 15, 19–27)“. *
6. Care sunt cele două părţi ce alcătuiesc cartea Daniel?
6 Iudeii au inclus cartea Daniel printre Scrieri, nu printre Profeţi. Însă ediţiile româneşti ale Bibliei folosesc ordinea din catalogul Septuagintei şi al Vulgatei, plasând cartea Daniel după profeţii mari şi înaintea profeţilor mici. Cartea este alcătuită, de fapt, din două părţi. Prima parte, capitolele 1 la 6, prezintă în ordine cronologică evenimentele trăite de Daniel şi de tovarăşii săi în timp ce se aflau în serviciul guvernamental, între anii 617 î.e.n. şi 538 î.e.n. (Dan. 1:1, 21). Partea a doua, care cuprinde capitolele 7 la 12, este scrisă de Daniel la persoana I şi relatează viziunile şi conversaţiile cu îngeri, pe care le-a avut el începând din jurul anului 553 î.e.n. * până în jurul anului 536 î.e.n. (7:2, 28; 8:2; 9:2; 12:5, 7, 8). Cele două părţi alcătuiesc un tot armonios, cartea Daniel.
CONŢINUTUL CĂRŢII DANIEL
7. Cum au ajuns Daniel şi tovarăşii săi în serviciul guvernamental babilonian?
7 Pregătirea pentru serviciul guvernamental (1:1–21). În 617 î.e.n., Daniel a ajuns în Babilon împreună cu iudeii captivi. Atunci au fost aduse şi ustensilele sacre de la templul din Ierusalim şi au fost puse într-o trezorerie păgână. Daniel şi alţi trei evrei, tovarăşi ai săi, se aflau printre tinerii de viţă regală din Iuda care fuseseră aleşi pentru a primi instruire trei ani la palatul regelui. Fiindcă hotărâse în inima lui să nu se întineze cu mâncărurile alese, păgâne, şi cu vinul de la masa regelui, Daniel a propus un test de zece zile constând într-o dietă vegetariană. Testul a avut un rezultat favorabil pentru Daniel şi pentru tovarăşii săi, iar Dumnezeu le-a dat cunoştinţă şi înţelepciune. Nebucadneţar i-a numit pe cei patru tineri consilieri ai săi. Ultimul verset din capitolul 1, adăugat, după cât se pare, la mult timp după scrierea părţii care îl precedă, arată că, după aproximativ 80 de ani de la plecarea lui în exil, adică în jurul anului 538 î.e.n., Daniel era încă în serviciul regelui.
8. Ce vis şi ce interpretare i-a dezvăluit Dumnezeu lui Daniel, şi cum şi-a arătat Nebucadneţar aprecierea?
8 Visul despre chipul înfricoşător (2:1–49). În al doilea an al domniei sale (socotind probabil de la distrugerea Ierusalimului în 607 î.e.n.), Nebucadneţar a avut un vis care l-a tulburat. Preoţii săi care practicau magia n-au putut să-i dezvăluie visul şi interpretarea lui. Deşi regele le-a oferit daruri scumpe, ei au protestat, spunând că nimeni în afară de dumnezei nu-i putea arăta regelui lucrul pe care îl cerea. Regele s-a înfuriat şi a poruncit ca înţelepţii să fie omorâţi. Întrucât acest decret îi viza şi pe cei patru evrei, Daniel a cerut timp pentru a dezvălui visul. Daniel şi tovarăşii săi s-au rugat lui Iehova pentru îndrumare, iar Iehova i-a dezvăluit lui Daniel visul şi semnificaţia acestuia. Apoi, Daniel s-a dus înaintea regelui şi a spus: „Există în ceruri un Dumnezeu care este Dezvăluitorul secretelor şi el i-a făcut cunoscut regelui Nebucadneţar ce se va întâmpla la sfârşitul zilelor“ (2:28). Daniel a relatat visul. În el era vorba despre un chip uriaş, care avea capul de aur, pieptul şi braţele de argint, pântecele şi coapsele de aramă, picioarele de fier, iar labele picioarelor parte de fier şi parte de argilă. O piatră a lovit şi a zdrobit chipul, iar piatra a devenit un munte mare, care a umplut tot pământul. Ce însemna acest vis? Daniel a arătat că regele Babilonului era capul de aur. După regatul său aveau să urmeze un al doilea, un al treilea şi un al patrulea regat. În cele din urmă, a spus el, „Dumnezeul cerurilor va ridica un regat care nu va fi nimicit niciodată. . . . El va zdrobi şi va pune capăt tuturor acestor regate şi el însuşi va dăinui pe timp indefinit“ (2:44). Plin de recunoştinţă şi apreciere, regele l-a preamărit pe Dumnezeul lui Daniel numindu-l „Dumnezeul dumnezeilor“ şi l-a pus pe Daniel „conducător peste întreaga provincie a Babilonului şi prefect principal peste toţi înţelepţii Babilonului“. Cei trei tovarăşi ai lui Daniel au fost numiţi administratori în regat (2:47, 48).
9. Ce s-a întâmplat ca urmare a poziţiei adoptate în mod curajos de cei trei evrei împotriva închinării la chipul de aur?
3:1–30). Nebucadneţar a ridicat un impunător chip de aur de 60 de coţi (27 de metri) înălţime şi le-a poruncit conducătorilor din imperiu să se adune cu ocazia inaugurării lui. La sunetul unei muzici speciale, toţi trebuiau să cadă cu faţa la pământ şi să se închine la acel chip. Cine nu se supunea trebuia aruncat într-un cuptor cu foc arzător. Regele a fost informat că Şadrac, Meşac şi Abed-Nego, cei trei tovarăşi ai lui Daniel, nu s-au supus. Aduşi înaintea regelui înfuriat, ei au spus cu îndrăzneală: „Dumnezeul nostru, căruia îi slujim, va putea să ne scape. . . . Nu ne vom închina chipului de aur pe care l-ai ridicat“ (3:17, 18). Plin de mânie, regele a poruncit să se încingă cuptorul de şapte ori mai mult decât de obicei, iar cei trei evrei să fie legaţi şi aruncaţi în el. În timp ce făceau aceasta, executorii sentinţei au fost ucişi de văpaia focului. Nebucadneţar s-a înspăimântat de ceea ce a văzut în cuptor: patru bărbaţi umblau nevătămaţi prin mijlocul focului, iar ‘cel de-al patrulea semăna la înfăţişare cu un fiu de dumnezei’ (3:25). Regele le-a spus celor trei evrei să iasă din mijlocul focului. Când au ieşit, nu aveau nicio arsură şi nici măcar miros de foc! Ca urmare a poziţiei adoptate în mod curajos de cei trei evrei faţă de închinarea adevărată, Nebucadneţar a proclamat libertate de închinare pentru toţi iudeii din imperiu.
9 Cei trei evrei ies vii din cuptorul cu foc (10. Ce vis înspăimântător despre cele „şapte timpuri“ a avut Nebucadneţar, şi cum s-a împlinit acesta asupra lui?
10 Visul despre cele „şapte timpuri“ (4:1–37). Acest vis apare în relatare ca o transcriere a unui document de stat din Babilon, realizată de Daniel. Documentul a fost scris de Nebucadneţar, după umilirea sa. În acest document, Nebucadneţar a recunoscut mai întâi puterea şi regatul Dumnezeului Preaînalt. Apoi a relatat un vis înspăimântător şi a arătat cum s-a împlinit asupra lui. El a văzut un copac care ajungea până la ceruri şi care oferea adăpost şi hrană pentru toată carnea. Şi a auzit un străjer care a strigat: ‘Doborâţi copacul. Legaţi-i trunchiul cu legături de fier şi de aramă. Şapte timpuri să treacă peste el, astfel încât să se ştie că Cel Preaînalt stăpâneşte peste regatul oamenilor şi că îl pune peste el pe cel mai umil dintre oameni’ (4:14–17). Daniel a interpretat visul, explicând că acel copac îl reprezenta pe Nebucadneţar. Acest vis profetic s-a împlinit la scurt timp după aceea. Pe când regele se lăuda cu înfumurare, a fost lovit de nebunie şi a trăit pe câmp, ca animalele, şapte ani. După aceea, sănătatea lui mintală s-a restabilit şi Nebucadneţar a recunoscut supremaţia lui Iehova.
11. În timpul cărui ospăţ a văzut Belşaţar nefasta scriere de pe zid, cum a interpretat-o Daniel şi cum s-a împlinit ea?
11 Ospăţul lui Belşaţar: interpretarea scrierii de pe perete (5:1–31). În nefasta noapte de 5 octombrie 539 î.e.n., regele Belşaţar, fiul lui Nabonid şi coregent al Babilonului, a dat un mare ospăţ pentru o mie dintre mai-marii săi. Sub influenţa vinului, regele a cerut să i se aducă vasele sacre de aur şi de argint luate din templul lui Iehova. În desfrâul lor, Belşaţar şi oaspeţii lui au băut din ele, în timp ce aduceau laude dumnezeilor lor păgâni. În clipa aceea a apărut o mână, care a scris pe zid un mesaj criptic. Regele privea îngrozit. Înţelepţii lui n-au putut interpreta scrierea. În cele din urmă a fost adus Daniel. Regele a promis că îl va face al treilea în regat dacă reuşea să citească şi să interpreteze scrierea, dar Daniel i-a spus să-şi păstreze darurile. Apoi, el a făcut cunoscută scrierea şi semnificaţia ei: „MENE, MENE, TECHEL şi PARSIN. . . . Dumnezeu a numărat zilele regatului tău şi i-a pus capăt. . . . Ai fost cântărit în balanţă şi ai fost găsit prea uşor. . . . Regatul tău a fost împărţit şi dat mezilor şi perşilor“ (5:25–28). Chiar în noaptea aceea, Belşaţar a fost omorât, iar Darius Medul a primit regatul.
12. Cum a fost zădărnicit complotul urzit împotriva lui Daniel, şi ce decret a dat apoi Darius?
12 Daniel în groapa cu lei (6:1–28). Demnitarii din guvernul lui Darius au complotat împotriva lui Daniel, convingându-l pe rege să emită o lege prin care oricărui om i se interzicea pentru 30 de zile să adreseze o rugăciune unui alt dumnezeu sau om în afară de rege. Cine nu se supunea trebuia aruncat la lei. Daniel a refuzat să asculte de această lege care îi prejudicia închinarea şi s-a îndreptat spre Iehova în rugăciune. El a fost aruncat în groapa cu lei. În mod miraculos, îngerul lui Iehova a închis gura leilor, iar în dimineaţa următoare regele Darius s-a bucurat să-l găsească pe Daniel nevătămat. Apoi au fost daţi ca hrană leilor duşmanii lui, iar regele a dat un decret în care se cerea ca oamenii să se teamă de Dumnezeul lui Daniel, căci „el este Dumnezeul cel viu“ (6:26). Daniel a prosperat în serviciul guvernamental până în timpul domniei lui Cirus.
13. Ce viziune referitoare la patru fiare şi la guvernarea Regatului a avut Daniel în visul său?
13 Viziunile despre fiare (7:1—8:27). Naraţiunea revine la „primul an al lui Belşaţar“, a cărui domnie a început, după cât se pare, în 553 î.e.n. Daniel însuşi a avut un vis, pe care l-a consemnat în arameică. * El a văzut patru fiare uriaşe şi înfricoşătoare, care au apărut pe rând. Cea de-a patra fiară era neobişnuit de puternică, iar din mijlocul coarnelor ei a ieşit un corn mic „care vorbea lucruri mari“ (7:8). A apărut apoi Cel Bătrân de Zile, care şi-a ocupat locul. „O mie de mii“ îi slujeau. „Cineva ca un fiu al omului“ a venit înaintea lui şi i s-a dat „stăpânire, demnitate şi un regat, pentru ca popoarele, naţiunile şi oamenii de toate limbile să-i slujească cu toţii“ (7:10, ). Daniel a primit apoi interpretarea viziunii despre cele patru fiare. Ele reprezentau patru regi sau regate. Din mijlocul celor zece coarne ale celei de-a patra fiare a ieşit un corn mic. El a devenit puternic şi a făcut război cu sfinţii. Însă curtea cerească s-a întrunit pentru a da „regatul, stăpânirea şi măreţia regatelor de sub toate cerurile . . . poporului sfinţilor Celui Suprem“ ( 13, 147:27).
14. Ce viziune a avut Daniel despre un ţap şi un berbec cu două coarne? Cum a explicat-o Gabriel?
14 Doi ani mai târziu, cu mult timp înainte de căderea Babilonului, Daniel a avut o altă viziune, pe care a consemnat-o în ebraică. Un ţap care avea între ochi un corn ce atrăgea atenţia s-a luptat cu un berbec mândru care avea două coarne şi l-a învins. Cornul mare al ţapului s-a rupt, iar în locul lui au crescut alte patru coarne mai mici. Din unul dintre ele a crescut un corn mic, care a devenit mare, sfidând chiar armata cerurilor. A fost prezisă o perioadă de 2 300 de zile până când locul sfânt avea să fie adus la „starea lui de la început“ (8:14). Gabriel i-a explicat lui Daniel viziunea. Berbecul îi reprezenta pe regii Mediei şi Persiei. Ţapul era regele Greciei, al cărui regat avea să fie împărţit în patru. Mai târziu, un rege cu înfăţişare fioroasă avea să se ridice „împotriva Prinţului prinţilor“. Întrucât viziunea se referea „la zile din viitor“, Daniel trebuia s-o păstreze secretă atunci (8:25, 26).
15. Ce l-a determinat pe Daniel să se roage lui Iehova, şi ce i-a făcut cunoscut Gabriel în legătură cu cele „şaptezeci de săptămâni“?
15 Este prezis Mesia, Conducătorul (9:1–27). În „primul an al lui Darius . . . din sămânţa mezilor“ Daniel examina profeţia lui Ieremia. Înţelegând că pustiirea de 70 de ani a Ierusalimului, care fusese prezisă mai înainte, se apropia de sfărşit, Daniel s-a rugat lui Iehova, mărturisindu-i păcatele sale, precum şi păcatele Israelului (Dan. 9:1–4; Ier. 29:10). Gabriel i s-a arătat şi i-a făcut cunoscut că vor exista „şaptezeci de săptămâni . . . ca să înceteze fărădelegea, să se pună capăt păcatului, să se facă ispăşire pentru nelegiuire“. Mesia, Conducătorul, avea să vină la sfârşitul a 69 de săptămâni, după care avea să fie nimicit. Legământul avea să rămână în vigoare pentru mulţi până la sfârşitul celei de-a 70-a săptămâni, iar în final urma să aibă loc o pustiire şi o nimicire (Dan. 9:24–27).
16. În ce împrejurări i s-a arătat din nou un înger lui Daniel?
16 Nordul împotriva sudului; se ridică Mihael (10:1—12:13). Era „al treilea an al lui Cirus“, prin urmare aproximativ 536 î.e.n., nu mult după întoarcerea iudeilor la Ierusalim. După un post de trei săptămâni, Daniel stătea pe malul fluviului Hidechel (Dan. 10:1, 4; Gen. 2:14). Acolo i s-a arătat un înger, care i-a spus că „prinţul regatului Persiei“ i se împotrivise şi nu-l lăsase să vină la el, dar că „Mihael, unul dintre prinţii cei mai de seamă“, i-a venit în ajutor. Apoi, el i-a arătat lui Daniel o viziune care era pentru „sfârşitul zilelor“ (Dan. 10:13, 14).
17. Ce istorie profetică a regelui nordului şi a regelui sudului a consemnat Daniel?
17 La început, această viziune impresionantă vorbeşte despre dinastia persană şi despre o viitoare luptă cu Grecia. Urma să se ridice un rege puternic, care avea să domnească cu mare putere, dar regatul lui avea să fie divizat în patru. În cele din urmă, aveau să existe două linii lungi de regi în opoziţie, regele sudului şi regele nordului. În lupta pentru putere, aveau să învingă când unul, când altul. Stând la aceeaşi masă, aceşti regi răi, incorigibili, aveau să vorbească minciuni. „La timpul fixat“, urma să izbucnească din nou războiul. Sanctuarul lui Dumnezeu avea să fie profanat şi în locul lui avea să se aşeze „lucrul dezgustător care cauzează pustiire“ (11:29–31). Regele nordului avea să vorbească lucruri uluitoare împotriva Dumnezeului dumnezeilor şi să dea glorie dumnezeului fortăreţelor. Apoi, „la timpul sfârşitului“, când regele sudului avea să înceapă să lupte cu regele nordului, acesta din urmă avea să inunde multe ţări, intrând şi „în ţara Podoabei“. Tulburat de nişte veşti de la răsărit şi de la nord, el avea să iasă cu mare furie şi ‘să-şi întindă corturile asemănătoare unui palat între marea cea mare şi muntele sfânt al Podoabei’. Astfel, „îşi va ajunge sfârşitul şi nu va fi nimeni care să-i vină în ajutor“ (11:40, 41, 45).
18. Ce va avea loc în timp ce Mihael va sta în ‘favoarea fiilor poporului lui Dumnezeu’?
18 Măreaţa viziune continuă: Mihael este prezentat stând ‘în favoarea fiilor poporului lui Dumnezeu’. Atunci va fi „un timp de strâmtorare“ fără precedent în istoria omenirii, dar cei ce vor fi găsiţi scrişi în carte vor scăpa. Mulţi se vor trezi din ţărână la viaţă veşnică, iar „cei ce au perspicacitate vor străluci cum străluceşte întinderea cerului“. Ei îi vor aduce pe mulţi la dreptate. Daniel trebuia să sigileze cartea „până la timpul sfârşitului“. „Cât mai este până la sfârşitul acestor lucruri uluitoare?“ Îngerul a menţionat perioade de trei timpuri şi jumătate, de 1 290 de zile şi de 1 335 de zile şi a spus că numai „cei ce au perspicacitate vor înţelege“. Ce fericiţi sunt aceştia! În cele din urmă, îngerul i-a făcut lui Daniel promisiunea înviorătoare că se va odihni şi apoi se va ridica pentru a-şi primi partea „la sfârşitul zilelor“ (12:1, 3, 4, 6, 10, 13).
DE CE ESTE DE FOLOS
19. Ce exemple excelente de integritate, de devoţiune şi de încredere în Iehova găsim în cartea Daniel?
19 Este bine ca toţi cei ce sunt hotărâţi să-şi păstreze integritatea în această lume înstrăinată de Dumnezeu să examineze excelentul exemplu al lui Daniel şi al celor trei tovarăşi ai săi. Oricât de cumplită a fost ameninţarea, ei au continuat să aplice principiile divine. Când viaţa le-a fost pusă în 2:14–16). Când au fost obligaţi să ia o decizie, cei trei evrei au ales mai degrabă cuptorul cu foc arzător, decât să comită un act de idolatrie, iar Daniel a ales groapa cu lei, decât să renunţe la privilegiul de a se ruga lui Iehova. Iar Iehova i-a ocrotit de fiecare dată (3:4–6, 16–18, 27; 6:10, 11, 23). Daniel însuşi ne oferă un excelent exemplu de devoţiune şi de încredere în Iehova Dumnezeu (2:19–23; 9:3–23; 10:12).
pericol, Daniel a acţionat ‘cu tact, cu chibzuinţă’ şi cu respect faţă de autoritatea superioară a regelui (20. Care sunt cele patru viziuni despre puterile mondiale, şi de ce examinarea lor ne întăreşte credinţa?
20 Viziunile lui Daniel sunt captivante şi examinarea lor ne întăreşte credinţa. Să ne gândim mai întâi la cele patru viziuni despre puterile mondiale: 1) Viziunea despre chipul înfricoşător, al cărui cap de aur reprezenta dinastia regilor babilonieni începând cu Nebucadneţar, după care s-au ridicat alte trei regate, reprezentate de celelalte părţi ale chipului. Acestea sunt regatele sfărâmate de „piatra“ care, la rândul ei, a devenit „un regat care nu va fi nimicit niciodată“, Regatul lui Dumnezeu (2:31–45). 2) Apoi au urmat viziunile date chiar lui Daniel, prima fiind cea despre patru fiare care reprezentau „patru regi“. Aceste fiare semănau cu un leu, cu un urs, cu un leopard care avea patru capete, iar a patra fiară avea dinţi mari de fier, zece coarne şi, mai târziu, a avut un corn mic (7:1–8, 17–28). 3) Următoarea viziune a fost cea despre berbec (Medo-Persia), ţap (Grecia) şi cornul mic (8:1–27). 4) Ultima viziune este cea despre regele sudului şi regele nordului. Daniel 11:5–19 descrie cu exactitate rivalitatea dintre ramura egipteană şi cea seleucidă a Imperiului Grec, după moartea lui Alexandru în 323 î.e.n. Începând cu versetul 20, profeţia arată ce au făcut naţiunile care s-au succedat la sud şi la nord. Referirea la „lucrul dezgustător care cauzează pustiire“ (11:31), făcută de Isus în profeţia despre semnul prezenţei sale, arată că lupta pentru putere a celor doi regi va continua până la ‘încheierea acestui sistem’ (Mat. 24:3). Cât de mângâietoare este asigurarea pe care o dă profeţia că, în acel „timp de strâmtorare cum n-a mai fost de când există naţiuni până în timpul acela“, se va ridica însuşi Mihael ca să înlăture naţiunile lipsite de pietate şi să aducă pace pentru omenirea ascultătoare! (Dan. 11:20—12:1)
21. Ce împlinire remarcabilă a avut profeţia lui Daniel despre cele „şaptezeci de săptămâni“?
21 Apoi este profeţia lui Daniel despre cele „şaptezeci de săptămâni“. După 69 de săptămâni urma să apară „Mesia, Conducătorul“. De remarcat că, după 483 de ani (de 69 de ori 7 ani) „de la ieşirea cuvântului“ de reconstruire a Ierusalimului, emis de Artaxerxes în al 20-lea an al domniei sale şi executat de Neemia la Ierusalim, Isus din Nazaret a fost botezat în râul Iordan şi uns cu spirit sfânt, devenind Cristos sau Mesia (adică Unsul). * Aceasta s-a întâmplat în anul 29 e.n. După aceea, aşa cum prezisese Daniel, a urmat o ‘nimicire’, când Ierusalimul a fost pustiit în anul 70 e.n. (Dan. 9:24–27; Luca 3:21–23; 21:20).
22. Ce învăţăm din umilirea lui Nebucadneţar?
22 În visul lui Nebucadneţar despre copacul doborât, consemnat în capitolul 4 al cărţii Daniel, se menţionează că regele, care se lăuda cu realizările sale şi îşi punea încrederea în propria putere, a fost umilit de Iehova Dumnezeu. El a trebuit să trăiască la fel ca animalele câmpului până când a recunoscut „că Cel Preaînalt stăpâneşte peste regatul oamenilor şi că îl dă cui vrea“ (Dan. 4:32). Dar ce se poate spune despre noi? Ne vom lăuda cu realizările noastre şi ne vom pune încrederea în puterea oamenilor asemenea lui Nebucadneţar, atrăgându-ne astfel pedeapsa lui Dumnezeu, sau vom recunoaşte în mod înţelept că El stăpâneşte peste regatul oamenilor şi ne vom pune încrederea în Regatul său?
23. a) Cum este scoasă în evidenţă speranţa Regatului în toată cartea Daniel? b) La ce ar trebui să ne îndemne această carte profetică?
23 Speranţa Regatului este scoasă în evidenţă în toată cartea Daniel într-un mod care ne insuflă credinţă! Iehova Dumnezeu este prezentat drept Suveranul Suprem. El instaurează un Regat care nu va fi distrus niciodată şi care va zdrobi toate celelalte regate (2:19–23, 44; 4:25). Chiar şi regii păgâni Nebucadneţar şi Darius au fost nevoiţi să recunoască supremaţia lui Iehova (3:28, 29; 4:2, 3, 37; 6:25–27). Iehova este înălţat şi glorificat în calitate de Cel Bătrân de Zile care judecă în controversa privitoare la Regat şi care îi dă pentru eternitate celui ce este „ca un fiu al omului“ „stăpânire, demnitate şi un regat, pentru ca popoarele, naţiunile şi oamenii de toate limbile să-i slujească cu toţii“. „Sfinţii Celui Suprem“ vor face parte din Regat împreună cu Cristos Isus, „Fiul omului“ (Dan. 7:13, 14, 18, 22; Mat. 24:30; Rev. 14:14). El este Mihael, marele prinţ, care îşi exercită puterea regală pentru a pune capăt tuturor regatelor acestei lumi vechi, zdrobindu-le (Dan. 12:1; 2:44; Mat. 24:3, 21; Rev. 12:7–10). Înţelegerea acestor profeţii şi viziuni ar trebui să-i îndemne pe cei ce iubesc dreptatea să fie plini de însufleţire şi să ‘umble încoace şi încolo’ prin paginile Cuvântului lui Dumnezeu pentru a găsi ‘lucrurile cu adevărat uluitoare’ privitoare la scopurile Regatului lui Dumnezeu, care ne sunt revelate prin intermediul cărţii Daniel, o carte inspirată şi de folos (Dan. 12:2–4, 6).
[Note de subsol]
^ par. 2 Perspicacitate pentru înţelegerea Scripturilor (engl.), vol. 1, p. 1269.
^ par. 4 Perspicacitate pentru înţelegerea Scripturilor (engl.), vol. 1, p. 283.
^ par. 4 George A. Barton, Archaeology and the Bible, 1949, p. 483.
^ par. 4 The Yale Oriental Series · Researches, vol. XV, 1929.
^ par. 5 Archiv für Orientforschung, vol. 18, 1957/1958, p. 129.
^ par. 6 Din câte se pare, Belşaţar a început să domnească în calitate de coregent în al treilea an al lui Nabonid. Întrucât se crede că Nabonid şi-a început domnia în 556 î.e.n., este clar că al treilea an al domniei sale şi „primul an al lui Belşaţar“ a fost 553 î.e.n. (Daniel 7:1; vezi Perspicacitate pentru înţelegerea Scripturilor, engl., vol. 1, p. 283; vol. 2, p. 457).
^ par. 13 Daniel 2:4b până la 7:28 a fost scris în arameică, în timp ce restul cărţii a fost scrisă în ebraică.
^ par. 21 Neemia 2:1–8; vezi şi Perspicacitate pentru înţelegerea Scripturilor (engl.), vol. 2, p. 899–901.
[Întrebări de studiu]