Cartea biblică numărul 3 — Leviticul
Cartea biblică numărul 3 — Leviticul
Scriitorul: Moise
Locul scrierii: Pustiu
Data încheierii scrierii: 1512 î.e.n.
Perioada la care se referă: o lună (1512 î.e.n.)
1. a) De ce este potrivit numele Leviticul? b) Ce alte nume au fost date Leviticului?
NUMELE cel mai cunoscut al celei de-a treia cărţi biblice este Leviticul. El provine de la grecescul Leuitikón din Septuaginta, care s-a transmis sub forma latinescului Leviticus din Vulgata. Acest nume este potrivit, chiar dacă leviţii sunt menţionaţi doar în treacăt (în 25:32, 33), deoarece cartea conţine în principal dispoziţiile privitoare la preoţii levitici, aleşi din tribul lui Levi, precum şi legile pe care aceştia le predau poporului: „Căci buzele preotului trebuie să păstreze cunoştinţa şi din gura lui poporul aşteaptă legea“ (Mal. 2:7). În textul ebraic, cartea este numită după primul ei cuvânt, Wayyiqrá, care înseamnă literalmente „Şi el a chemat“. Mai târziu, unii iudei au mai numit această carte Legea preoţilor şi Legea ofrandelor (Lev. 1:1).
2. Ce dovezi atestă că Moise a scris Leviticul?
2 Nu există nicio îndoială că Leviticul a fost scris de Moise. Colofonul, sau încheierea, spune: „Acestea sunt poruncile pe care Iehova i le-a dat lui Moise“ (27:34). O afirmaţie asemănătoare se găseşte în Leviticul 26:46. Dovezile menţionate anterior, care atestă că Moise a scris Geneza şi Exodul, confirmă că el a scris şi Leviticul, deoarece, după cât se pare, Pentateuhul a fost la început un singur sul. Mai mult, cartea Leviticul începe cu conjuncţia „şi“, ceea ce arată că este strâns legată de cărţile precedente. Cea mai convingătoare dovadă este că Isus Cristos şi alţi slujitori inspiraţi ai lui Iehova au citat sau au făcut deseori referire la legile şi principiile din Leviticul şi i le-au atribuit lui Moise (Lev. 23:34, 40–43 — Neem. 8:14, 15; Lev. 14:1–32 — Mat. 8:2–4; Lev. 12:2 — Luca 2:22; Lev. 12:3 — Ioan 7:22; Lev. 18:5 — Rom. 10:5).
3. La ce perioadă se referă Leviticul?
3 La ce perioadă se referă Leviticul? Cartea Exodul se încheie cu relatarea despre ridicarea tabernacolului „în prima lună, în al doilea an, în prima zi a lunii“. Cartea Numerele (care urmează imediat după Leviticul) începe cu cuvintele pe care Iehova i le-a adresat lui Moise „în prima zi a lunii a doua, în al doilea an de la ieşirea lor din ţara Egiptului“. Înseamnă că puţinele evenimente consemnate în Leviticul trebuie să se fi petrecut în interval de o lună, cea mai mare parte a cărţii conţinând legi şi dispoziţii (Ex. 40:17; Num. 1:1; Lev. 8:1—10:7; 24:10–23).
4. Când a fost scris Leviticul?
4 Când a scris Moise cartea Leviticul? Este logic să credem că el a înregistrat evenimentele în ordinea desfăşurării lor şi că a consemnat instrucţiunile lui Dumnezeu îndată ce le-a primit. Aceasta reiese din faptul că Dumnezeu i-a poruncit lui Moise să scrie despre condamnarea amaleciţilor imediat după ce israeliţii i-au înfrânt în luptă. De asemenea, unele evenimente menţionate în carte sugerează că scrierea lor a avut loc foarte devreme. De exemplu, israeliţilor li s-a poruncit să aducă animalele pe care voiau să le folosească drept hrană pentru a fi sacrificate la intrarea cortului întâlnirii. Această poruncă trebuie să fi fost dată şi consemnată imediat după învestirea preoţilor. Israeliţilor li s-au dat multe instrucţiuni pentru îndrumarea lor în timpul călătoriei prin pustiu. Toate acestea arată că Moise a scris Leviticul în 1512 î.e.n. (Ex. 17:14; Lev. 17:3, 4; 26:46).
5. Cărui scop au servit legile privitoare la jertfe şi la necurăţia ceremonială?
5 De ce a fost scris Leviticul? Scopul lui Iehova fusese acela de a avea o naţiune sfântă, un popor sfinţit, pus deoparte pentru serviciul său. Oamenii fideli îi aduseseră jertfe lui Iehova încă de pe timpul lui Abel, dar naţiunii Israel i-a dat Iehova pentru prima dată instrucţiuni clare referitoare la ofrandele pentru păcat şi la alte jertfe. Aceste instrucţiuni, prezentate în mod amănunţit în Leviticul, îi făceau conştienţi pe israeliţi de enorma gravitate a păcatului şi de faptul că, prin practicarea lui, pierdeau aprobarea lui Iehova. Aceste dispoziţii, care făceau parte din Lege, le serveau iudeilor drept tutore, conducându-i la Cristos şi arătându-le că aveau nevoie de un Salvator. Totodată, ele îi ajutau să se păstreze separaţi de restul lumii. La realizarea acestui ultim scop au servit în special legile lui Dumnezeu privitoare la curăţirea ceremonială (Lev. 11:44; Gal. 3:19–25).
6. De ce erau deosebit de necesare îndrumări amănunţite din partea lui Iehova?
6 Israelul, o naţiune nouă, care călătorea spre o ţară nouă, avea nevoie de o îndrumare corespunzătoare. Trecuse mai puţin de un an de la exod, iar normele de viaţă şi practicile religioase din Egipt erau încă vii în mintea israeliţilor. În Egipt, căsătoria între frate şi soră era o practică răspândită. Oamenii se închinau la mulţi dumnezei falşi, unii dintre aceştia fiind animale. Acum, această mare congregaţie era în drum spre Canaan, unde modul de viaţă al oamenilor şi practicile lor religioase erau şi mai degradate. Dar să ne îndreptăm din nou atenţia spre tabăra lui Israel. Congregaţiei i se alăturaseră mulţi locuitori din Egipt, care erau fie întru totul, fie parţial de origine egipteană. Ei alcătuiau o mulţime amestecată care trăia în mijlocul israeliţilor, dar erau născuţi din părinţi egipteni şi erau crescuţi şi educaţi potrivit obiceiurilor, religiei şi patriotismului egiptenilor. Fără îndoială, cu puţin timp înainte, mulţi dintre aceştia practicaseră lucrurile detestabile din ţara lor. Cât de necesar era deci ca ei să primească îndrumări amănunţite din partea lui Iehova!
7. În ce fel poartă dispoziţiile din Leviticul amprenta inspiraţiei divine?
7 De la început până la sfârşit, cartea Leviticul poartă amprenta inspiraţiei divine. Oamenii nu ar fi putut elabora legile şi dispoziţiile drepte şi înţelepte pe care le conţine această carte. Normele referitoare la alimentaţie, la boli, la punerea în carantină şi la atingerea cadavrelor dezvăluie cunoaşterea unor lucruri pe care ştiinţa medicală nu le-a înţeles decât mii de ani mai târziu. Legea divină care interzicea consumarea animalelor necurate avea să-i ocrotească pe israeliţi în timpul călătoriei lor. Ea avea să-i ferească de boli precum trichinoza, care se putea lua de la porci, febra tifoidă şi paratifoidă, transmisă de unele specii de peşti, şi infecţiile cauzate de cadavrele animalelor. Aceste legi cu valoare practică aveau să le guverneze atât religia, cât şi viaţa, pentru ca ei să rămână o naţiune sfântă şi să ia în stăpânire Ţara Promisă. Istoria arată că, datorită dispoziţiilor date de Iehova, iudeii erau avantajaţi în privinţa sănătăţii în comparaţie cu alte popoare.
8. Cum atestă conţinutul profetic al Leviticului caracterul său inspirat?
8 Împlinirea profeţiilor şi a prefigurărilor din Leviticul constituie o altă dovadă că această carte este inspirată. Şi istoria laică, şi cea sacră confirmă că avertismentele din Leviticul cu privire la consecinţele neascultării s-au împlinit. Cartea a prezis de exemplu că, din cauza foametei, mamele aveau să-şi mănânce copiii. Ieremia arată că această profeţie s-a împlinit în 607 î.e.n., când Ierusalimul a fost distrus, şi, potrivit lui Josephus, ea s-a împlinit şi în 70 e.n., când oraşul a fost distrus din nou. Promisiunea profetică a lui Iehova că îşi va aduce aminte de ei dacă se vor căi s-a împlinit în 537 î.e.n., când ei s-au întors din Babilon (Lev. 26:29, 41–45; Plâng. 2:20; 4:10; Ezra 1:1–6). Citatele pe care alţi scriitori ai Bibliei le dau din Leviticul, ca scriere inspirată, constituie încă o dovadă a caracterului inspirat al acestei cărţi. Pe lângă textele menţionate anterior, care arată că Moise este scriitorul cărţii Leviticul, vedeţi şi Matei 5:38; 12:4; 2 Corinteni 6:16 şi 1 Petru 1:16.
9. Cum glorifică Leviticul numele şi sfinţenia lui Iehova?
9 Leviticul glorifică cu consecvenţă numele şi suveranitatea lui Iehova. Legile pe care le conţine această carte îi sunt atribuite lui Iehova de cel puţin 36 de ori. Chiar numele Iehova apare, în medie, de zece ori în fiecare capitol, iar necesitatea de a asculta de legile lui Dumnezeu este subliniată de repetate ori prin cuvintele de aducere-aminte: „Eu sunt Iehova“. Tema sfinţeniei străbate toată cartea Leviticul, această cerinţă fiind menţionată aici mai des decât în oricare altă carte a Bibliei. Israeliţii trebuiau să fie sfinţi pentru că Iehova este sfânt. Unele persoane, locuri, obiecte şi perioade erau considerate sfinte. De exemplu, Ziua Ispăşirii şi anul Jubileului erau considerate perioade ce trebuiau respectate în mod special în cadrul închinării la Iehova.
10. Ce se subliniază în legătură cu jertfele, şi ce pedepse pentru păcat sunt consemnate?
10 În armonie cu accentuarea sfinţeniei, cartea Leviticul subliniază rolul pe care îl are vărsarea sângelui, adică jertfirea unei vieţi, în iertarea păcatelor. Se puteau aduce ca jertfă numai animale domestice curate. În unele cazuri, pe lângă jertfă se cerea mărturisirea păcatului, restituirea bunurilor şi plătirea unei amenzi. Alte păcate erau pedepsite cu moartea.
CONŢINUTUL CĂRŢII LEVITICUL
11. Ce se poate spune despre conţinutul cărţii Leviticul?
11 Cartea Leviticul conţine în cea mai mare parte texte legislative, multe dintre ele având caracter profetic. În linii generale, cartea este construită pe subiecte şi poate fi împărţită în opt secţiuni, care se succedă în ordine logică.
12. Care sunt jertfele cu sânge menţionate în Leviticul, şi cum trebuiau oferite ele?
12 Dispoziţii cu privire la jertfe (1:1—7:38). Jertfele menţionate aici se împart în două categorii generale: jertfe cu sânge (vite, oi, capre şi păsări) şi jertfe fără sânge (cereale). Jertfele cu sânge trebuiau oferite ca: 1) ofrandă arsă, 2) jertfă de comuniune, 3) ofrandă pentru păcat sau 4) ofrandă pentru vină. Toate cele patru tipuri de jertfe cu sânge aveau în comun următoarele trei caracteristici: cel ce oferea jertfa trebuia s-o aducă la intrarea cortului întâlnirii, trebuia să-şi pună mâinile peste ea, apoi animalul trebuia înjunghiat. După stropirea cu sânge, animalul trebuia tranşat în funcţie de tipul jertfei. Să examinăm pe rând jertfele cu sânge.
13–16. a) Arătaţi care erau cerinţele pentru: 1) ofranda arsă, 2) jertfa de comuniune, 3) ofranda pentru păcat şi 4) ofranda pentru vină. b) Ce interdicţie cu privire la jertfele cu sânge este repetată?
13 1) Ofranda arsă putea fi: un taur tânăr, un berbec, un ţap, un porumbel sau o turturea, în funcţie de posibilităţile celui ce aducea jertfa. După ce i se jupuia pielea, animalul trebuia tăiat în bucăţi şi ars în întregime pe altar. Dacă se aducea o turturea sau un porumbel, i se frângea gâtul fără să i se desprindă capul, iar guşa şi penele trebuiau îndepărtate (1:1–17; 6:8–13; 5:8).
14 2) Jertfa de comuniune putea fi un mascul sau o femelă din cireadă sau din turmă. Pe altar erau arse numai bucăţile de grăsime. O porţie din jertfă îi revenea preotului, iar restul era mâncat de cel ce aducea jertfa. Ea a fost în mod potrivit numită jertfă de comuniune, pentru că cel ce o aducea participa la masă sau, figurativ vorbind, era în comuniune cu Iehova şi cu preotul (3:1–17; 7:11–36).
15 3) Ofranda pentru păcat se cerea pentru păcatele neintenţionate, sau comise din greşeală. Tipul de animal adus pentru această ofrandă era stabilit în funcţie de cel căruia trebuia să i se facă ispăşire pentru păcatul comis, şi anume dacă era un preot, tot poporul, o căpetenie sau un om de rând. Spre deosebire de ofranda arsă şi de jertfa de comuniune, care erau ofrande benevole, aduse de persoane individuale, ofranda pentru păcat era obligatorie (4:1–35; 6:24–30).
16 4) Ofranda pentru vină trebuia adusă de cel ce se făcea vinovat de infidelitate, de înşelătorie sau de furt. În anumite cazuri, vinovatul trebuia să-şi mărturisească păcatul şi să aducă o jertfă după posibilităţi. În alte cazuri trebuia să se plătească o despăgubire echivalentă cu pierderea suferită, plus o cincime din valoarea ei, şi să se aducă jertfă un berbec. În această parte a Leviticului, care conţine instrucţiuni referitoare la ofrande, se accentuează şi se repetă interdicţia de a consuma sânge (5:1—6:7; 7:1–7, 26, 27; 3:17).
17. Cum trebuiau oferite jertfele fără sânge?
17 Jertfele fără sânge constau din cereale şi trebuiau oferite fie sub formă de boabe prăjite şi mărunţite, fie sub formă de floarea făinii. Ele trebuiau pregătite în diferite moduri: în cuptor, pe plită sau prăjite într-o cratiţă adâncă. Trebuiau oferite cu sare şi ulei, iar uneori cu tămâie. Însă nu trebuiau să conţină plămădeală sau miere. O parte din unele jertfe îi revenea preotului (2:1–16).
18. Ce manifestare miraculoasă, care a întărit credinţa poporului, a marcat ceremonia de învestire a preoţilor?
18 Învestirea preoţilor (8:1—10:20). După aceea, în Israel a avut loc un eveniment important: învestirea preoţilor. Moise s-a ocupat în mod amănunţit de toate lucrurile, aşa cum i-a poruncit Iehova. „Şi Aaron şi fiii lui au făcut toate lucrurile pe care le poruncise Iehova prin Moise.“ (8:36) După cele şapte zile dedicate ceremoniei de învestire a avut loc o manifestare miraculoasă, care a întărit credinţa poporului. Era prezentă toată adunarea. Preoţii oferiseră jertfa, iar Aaron şi Moise au binecuvântat poporul. Dintr-odată, „gloria lui Iehova s-a arătat întregului popor şi un foc a ieşit dinaintea lui Iehova şi a mistuit ofranda arsă şi bucăţile de grăsime de pe altar. Când a văzut acest lucru, tot poporul a scos strigăte de bucurie şi a căzut cu faţa la pământ“ (9:23, 24). Iehova era într-adevăr demn de ascultarea şi de închinarea lor!
19. Ce încălcare a Legii a avut loc şi care au fost urmările?
19 Au avut loc însă şi unele încălcări ale Legii. De exemplu, Nadab şi Abihu, fiii lui Aaron, au adus înaintea lui Iehova foc nepermis. „Atunci un foc a ieşit dinaintea lui Iehova şi i-a mistuit şi ei au murit în faţa lui Iehova.“ (10:2) Pentru a-i oferi lui Iehova jertfe plăcute şi pentru a se bucura de aprobarea sa, atât poporul, cât şi preotul trebuiau să urmeze instrucţiunile lui Iehova. Imediat după acest incident, Dumnezeu a poruncit ca preoţii să nu bea băuturi alcoolice când slujeau la tabernacol. De aici înţelegem că cei doi fii ai lui Aaron au comis acea nelegiuire din cauză că se aflau, după cât se pare, sub influenţa alcoolului.
20, 21. Ce dispoziţii au fost date cu privire la curăţenie şi igienă?
20 Legi cu privire la curăţenie (11:1—15:33). Această parte se referă la curăţenia ceremonială şi la igienă. Unele animale, atât domestice, cât şi sălbatice, erau considerate necurate. Toate cadavrele erau necurate, iar cei ce le atingeau deveneau şi ei necuraţi. De asemenea, naşterea unui copil producea necurăţie şi pretindea izolare şi jertfe speciale.
21 Unele boli de piele, precum lepra, cauzau necurăţie ceremonială. În acest caz trebuia să aibă loc atât purificarea persoanelor, cât şi curăţarea veşmintelor şi a locuinţei. Punerea în carantină era obligatorie. Menstruaţia, eliminarea de sămânţă şi scurgerile duceau la necurăţie. În aceste cazuri, persoana trebuia izolată, iar după ce se vindeca, trebuia să-şi spele corpul sau să aducă anumite jertfe sau şi una, şi alta.
22. a) De ce capitolul 16 este de mare însemnătate? b) Ce se făcea în Ziua Ispăşirii?
22 Ziua Ispăşirii (16:1–34). Acest capitol este de mare însemnătate, deoarece conţine instrucţiuni privitoare la cea mai importantă zi pentru Israel: Ziua Ispăşirii. Ea se ţinea în a zecea zi a lunii a şaptea, când poporul trebuia să-şi mâhnească sufletul (probabil, prin post) şi nu avea voie să facă nicio muncă laică. Ziua Ispăşirii începea cu jertfirea unui taur tânăr pentru păcatele lui Aaron şi ale casei lui, tribul lui Levi, după care era jertfit un ţap pentru restul naţiunii. După ce se ardea tămâie, Aaron trebuia să ia pe rând din sângele fiecărui animal, să-l aducă în Sfânta Sfintelor a tabernacolului şi să stropească cu el înaintea capacului Arcei. Apoi, corpurile animalelor trebuiau scoase din tabără şi arse. În această zi trebuia prezentat înaintea lui Iehova şi un ţap viu, iar deasupra lui trebuiau mărturisite toate păcatele poporului. După aceea, ţapul era dus în pustiu. Apoi trebuiau aduşi ca ofrandă arsă doi berbeci, unul pentru Aaron şi casa lui, iar celălalt pentru restul naţiunii.
23. a) Unde găsim una dintre cele mai explicite declaraţii cu privire la sânge? b) Ce alte dispoziţii au fost date?
23 Legi cu privire la sânge şi la alte lucruri (17:1—20:27). Această parte conţine multe legi pentru popor. Este repetată interdicţia referitoare la consumarea sângelui în una dintre cele mai explicite declaraţii din Scripturi cu privire la sânge (17:10–14). Era potrivit ca sângele să fie folosit pe altar, dar nu să fie consumat. Practicile detestabile, precum incestul, sodomia şi bestialitatea, erau interzise. Au fost date dispoziţii privitoare la ocrotirea celor năpăstuiţi, a celor săraci şi a străinilor, precum şi porunca: „Să-l iubeşti pe semenul tău ca pe tine însuţi: Eu sunt Iehova“ (19:18). Era ocrotită bunăstarea socială şi economică a naţiunii, iar practicile care constituiau un pericol pe plan spiritual, cum ar fi închinarea la Moloh şi spiritismul, au fost interzise, orice abatere fiind pedepsită cu moartea. Dumnezeu a subliniat din nou că poporul său trebuia să se păstreze separat de celelalte popoare: „Să fiţi sfinţi pentru mine, căci eu, Iehova, sunt sfânt şi vă separ de popoare ca să fiţi ai mei“ (20:26).
24. Ce indică Leviticul cu privire la cerinţele pentru preoţi şi la sărbătorile periodice?
24 Preoţia şi sărbătorile (21:1—25:55). Următoarele trei capitole se referă, în principal, la închinarea practicată în Israel: legile după care se conduceau preoţii, cerinţele de ordin fizic pe care trebuiau să le respecte aceştia, cu cine se puteau căsători ei, cine putea mânca din lucrurile sfinte şi cerinţele privitoare la animalele sănătoase care trebuiau folosite pentru jertfe. Au fost instituite trei sărbători naţionale periodice, care erau pentru popor ocazii de ‘a se bucura înaintea lui Iehova, Dumnezeul lor’ (23:40). În felul acesta, toată naţiunea, ca un singur om, avea să-şi îndrepte atenţia, laudele şi închinarea spre Iehova, întărindu-şi relaţiile cu el. Acestea erau sărbători dedicate lui Iehova, congrese anuale sfinte. Paştele, asociat cu Sărbătoarea Turtelor Nedospite, a fost fixat la începutul primăverii. Penticosta, sau Sărbătoarea Săptămânilor, avea loc la sfârşitul primăverii, iar Ziua Ispăşirii şi Sărbătoarea Colibelor, sau a Recoltei, care dura opt zile, aveau loc toamna.
25. a) Cum a fost arătat faptul că „Numele“ trebuie onorat? b) Ce dispoziţii includeau numărul „şapte“?
25 În capitolul 24 sunt date instrucţiuni privind pâinea şi uleiul ce trebuiau folosite în serviciul de la tabernacol. Urmează incidentul după care Iehova a decretat că oricine batjocorea „Numele“, adică numele Iehova, trebuia omorât cu pietre. Apoi a fost enunţată legea talionului, sau a pedepsei identice cu fapta comisă: „Ochi pentru ochi, dinte pentru dinte“ (24:11–16, 20). În capitolul 25 găsim dispoziţii referitoare la anul sabatic, sau anul de odihnă, care trebuia sărbătorit la fiecare al şaptelea an, şi referitoare la Jubileu, care trebuia sărbătorit la fiecare al 50-lea an. În acest al 50-lea an trebuia proclamată libertatea în toată ţara, iar bunurile moştenite care fuseseră vândute sau abandonate în cei 49 de ani precedenţi trebuiau să intre din nou în posesia proprietarului. Sunt date legi care apărau drepturile săracilor şi ale sclavilor. În această parte, numărul „şapte“ apare foarte des: ziua a şaptea, anul al şaptelea, sărbători de şapte zile, o perioadă de şapte săptămâni şi Jubileul, care era sărbătorit după ce treceau de şapte ori şapte ani.
26. În ce capitol ajunge cartea Leviticul la punctul culminant?
26 Rezultatele ascultării şi ale neascultării (26:1–46). În acest capitol, cartea Leviticul ajunge la punctul culminant. Aici Iehova enumeră recompensele pentru ascultare şi pedepsele pentru neascultare. În acelaşi timp, el le oferă israeliţilor o speranţă, cu condiţia ca ei să se umilească: „Îmi voi aduce aminte spre binele lor de legământul cu strămoşii lor, pe care i-am scos din ţara Egiptului sub ochii naţiunilor, ca să dovedesc că sunt Dumnezeul lor. Eu sunt Iehova“ (26:45).
27. Cum se încheie Leviticul?
27 Alte legi (27:1–34). Leviticul se încheie cu instrucţiuni despre ofrandele pentru făgăduinţă, despre întâii născuţi dedicaţi lui Iehova şi despre zeciuiala care a devenit ceva sfânt pentru Iehova. Urmează un scurt colofon: „Acestea sunt poruncile pe care Iehova i le-a dat lui Moise ca porunci pentru fiii lui Israel pe muntele Sinai“ (27:34).
DE CE ESTE DE FOLOS
28. De ce le este de folos Leviticul creştinilor de astăzi?
28 Întrucât face parte din Scripturile inspirate, cartea Leviticul le este de mare folos creştinilor de astăzi. Ea îi ajută să-l cunoască pe Iehova, calităţile sale şi modul său de a acţiona faţă de creaturile sale, aşa cum a fost ilustrat cu claritate în cazul Israelului, aflat sub legământul Legii. Leviticul conţine multe principii fundamentale general valabile, precum şi multe modele profetice şi profeţii a căror examinare ne întăreşte credinţa. Multe dintre principiile acestei cărţi sunt reluate în Scripturile greceşti creştine, unele dintre ele fiind citate în mod exact. În continuare vom analiza şapte puncte importante.
29–31. Cum accentuează Leviticul respectul faţă de: a) suveranitatea lui Iehova, b) numele său şi c) sfinţenia sa?
29 1) Suveranitatea lui Iehova. El este Legislatorul, iar noi, creaturile sale, trebuie să-i dăm socoteală. El ne porunceşte, pe bună dreptate, să ne temem de el. Fiind Suveranul Universului, el nu tolerează nicio rivalitate, indiferent că este vorba de idolatrie, de spiritism sau de alte forme ale demonismului (Lev. 18:4; 25:17; 26:1; Mat. 10:28; Fap. 4:24).
30 2) Numele lui Iehova. Numele său trebuie păstrat sfânt. Nu vrem ca prin cuvinte sau fapte să dezonorăm acest nume (Lev. 22:32; 24:10–16; Mat. 6:9).
31 3) Sfinţenia lui Iehova. Întrucât Dumnezeu este sfânt, şi poporul său trebuie să fie sfânt, adică sfinţit sau pus deoparte pentru serviciul său. Aceasta înseamnă, printre altele, să rămânem separaţi de lumea lipsită de devoţiune sfântă din jurul nostru (Lev. 11:44; 20:26; Iac. 1:27; 1 Pet. 1:15, 16).
32–34. Ce principii sunt enunţate cu privire la: a) păcat, b) sânge şi c) gradul de vinovăţie?
32 4) Enorma gravitate a păcatului. Dumnezeu stabileşte ce anume este păcat, iar noi trebuie să luptăm împotriva acestuia. Păcatul cere întotdeauna o jertfă de ispăşire. De asemenea, el atrage după sine obligaţia de a-l mărturisi, de a ne căi şi de a îndrepta lucrurile în măsura în care este posibil. Unele păcate nu pot fi iertate (Lev. 4:2; 5:5; 20:2, 10; 1 Ioan 1:9; Evr. 10:26–29).
33 5) Sfinţenia sângelui. Deoarece sângele este sacru, el nu poate fi introdus în corp în niciun fel. Singurul mod în care poate fi folosit este ca ispăşire pentru păcat (Lev. 17:10–14; Fap. 15:29; Evr. 9:22).
34 6) Gradul de vinovăţie şi pedeapsa. Nu toate păcatele erau considerate la fel şi nici păcătoşii nu erau priviţi toţi la fel. Cu cât slujba cuiva era mai importantă, cu atât responsabilitatea şi pedeapsa pentru păcatul comis erau mai mari. Păcatul intenţionat era pedepsit mai aspru decât păcatul neintenţionat. Amenzile erau adesea date în funcţie de posibilităţile financiare. Acest principiu se aplica nu numai când era vorba de păcat şi de pedeapsă, ci şi în alte domenii, cum ar fi necurăţia ceremonială (Lev. 4:3, 22–28; 5:7–11; 6:2–7; 12:8; 21:1–15; Luca 12:47, 48; Iac. 3:1; 1 Ioan 5:16).
35. Cum rezumă Leviticul obligaţiile pe care le avem faţă de semenii noştri?
35 7) Dreptate şi iubire. Rezumând obligaţiile pe care le avem faţă de semenii noştri, Leviticul 19:18 spune: „Să-l iubeşti pe semenul tău ca pe tine însuţi“. Această poruncă include totul. Ea interzice părtinirea, furtul, minciuna sau calomnia şi pretinde să arătăm consideraţie faţă de persoanele cu handicap, faţă de săraci, orbi şi surzi (Lev. 19:9–18; Mat. 22:39; Rom. 13:8–13).
36. Ce anume arată că Leviticul este de folos pentru congregaţia creştină?
36 O dovadă suplimentară că Leviticul este, în mod special, „de folos ca să înveţe, să mustre, să îndrepte lucrurile, să disciplineze în dreptate“ în congregaţia creştină, o constituie repetatele referiri la această carte, făcute de Isus şi de apostolii săi, îndeosebi de Pavel şi de Petru. Ei au atras atenţia asupra multelor modele profetice şi prefigurări ale lucrurilor viitoare. Aşa cum a menţionat Pavel, „legea este . . . o umbră a lucrurilor bune viitoare“. Ea constituie o „reprezentare simbolică şi . . . [o] umbră a lucrurilor cereşti“ (2 Tim. 3:16; Evr. 10:1; 8:5).
37. Ce împliniri ale lucrurilor prefigurative sunt prezentate în Evrei?
37 Tabernacolul, preoţia, jertfele şi mai ales sărbătoarea anuală a Zilei Ispăşirii aveau o semnificaţie simbolică. În scrisoarea către evrei, Pavel ne ajută să înţelegem care este corespondentul spiritual al acestor lucruri în ce priveşte ‘adevăratul cort’ al închinării la Iehova (Evr. 8:2). Preotul principal Aaron îl prefigurează pe Cristos Isus „ca mare preot al binecuvântărilor care s-au împlinit, prin intermediul cortului mai mare şi mai perfect“ (Evr. 9:11; Lev. 21:10). Sângele animalelor jertfite prefigurează sângele lui Isus, prin care se obţine „o eliberare veşnică“ (Evr. 9:12). Încăperea cea mai dinăuntru a tabernacolului, Sfânta Sfintelor, în care marele preot intra numai o dată pe an, cu ocazia Zilei Ispăşirii, pentru a prezenta sângele de jertfă, este „o copie a realităţii“, ‘cerul’ însuşi, unde s-a înălţat Isus „ca să se înfăţişeze . . . pentru noi înaintea persoanei lui Dumnezeu“ (Evr. 9:24; Lev. 16:14, 15).
38. Cum s-au împlinit în persoana lui Isus jertfele prefigurative?
38 Animalele de jertfă, sănătoase şi fără defect, aduse ca ofrandă arsă sau ca ofrandă pentru păcat, reprezintă jertfa perfectă, fără defect, a corpului uman al lui Isus Cristos (Evr. 9:13, 14; 10:1–10; Lev. 1:3). Este interesant că Pavel vorbeşte şi despre faptul că, în Ziua Ispăşirii, corpurile animalelor aduse ca ofrandă pentru păcat erau scoase în afara taberei şi arse (Lev. 16:27). „De aceea şi Isus“, scrie Pavel, „a suferit în afara porţii. Să ieşim deci la el, în afara taberei, purtând batjocura pe care a purtat-o el“ (Evr. 13:12, 13). Prin intermediul acestei interpretări inspirate, procedurile ceremoniale descrise în Leviticul dobândesc o semnificaţie suplimentară. În felul acesta putem începe într-adevăr să ne dăm seama cât de minunat a conceput Iehova aceste prefigurări uluitoare care anunţau realităţi din viitor ce puteau fi înţelese numai cu ajutorul spiritului sfânt (Evr. 9:8). Această înţelegere corectă este vitală pentru cei chemaţi să beneficieze de măsurile privitoare la viaţă luate de Iehova prin Cristos Isus, care este „un mare preot peste casa lui Dumnezeu“ (Evr. 10:19–25).
39. Cum se armonizează Leviticul cu „toată Scriptura“ în ce priveşte dezvăluirea scopurilor lui Iehova referitoare la Regat?
39 După cum Aaron avea o casă preoţească, la fel şi Isus Cristos, Marele Preot, are subpreoţi care îi sunt asociaţi. Despre aceşti subpreoţi se spune că sunt o „preoţie regală“ (1 Pet. 2:9). Explicaţiile din cartea Leviticul îndreaptă atenţia spre lucrarea de ispăşire înfăptuită de Marele Preot şi Rege numit de Iehova, precum şi spre cerinţele impuse membrilor casei sale. Despre ei se spune că sunt ‘fericiţi şi sfinţi’ şi că vor fi „preoţi ai lui Dumnezeu şi ai lui Cristos şi vor domni ca regi cu el în cei o mie de ani“. Ce mari binecuvântări se vor revărsa prin activitatea acestor preoţi, în timp ce omenirea ascultătoare va fi adusă la perfecţiune! Ce fericire va fi când Regatul ceresc va restabili pacea şi dreptatea pe pământ! Să-i mulţumim cu toţii lui Iehova, Dumnezeul sfânt, pentru că a numit un Mare Preot şi Rege şi o clasă preoţească regală ca să declare pretutindeni virtuţile sale, sfinţindu-i numele! Într-adevăr, Leviticul se armonizează perfect cu „toată Scriptura“ în ce priveşte dezvăluirea scopurilor lui Iehova referitoare la Regat (Rev. 20:6).
[Întrebări de studiu]
