Cartea biblică numărul 5 — Deuteronomul

Scriitorul: Moise

Locul scrierii: Câmpiile Moabului

Data încheierii scrierii: 1473 î.e.n.

Perioada la care se referă: 2 luni (1473 î.e.n.)

1. Ce întrebări se pot pune în legătură cu intrarea Israelului în Ţara Promisă?

CARTEA Deuteronomul conţine un mesaj plin de forţă pentru poporul lui Iehova. După ce rătăciseră 40 de ani prin pustiu, fiii lui Israel se aflau la hotarul Ţării Promise. Ce îi aştepta? Cu ce probleme aveau să se confrunte dincolo de Iordan? Care avea să fie ultimul mesaj adresat de Moise naţiunii? De asemenea, ar mai putea fi o întrebare: De ce ne este de folos astăzi să cunoaştem răspunsul la aceste întrebări?

2. Ce valoare remarcabilă are cartea Deuteronomul?

² Cuvintele spuse de Moise şi consemnate de el în a cincea carte a Bibliei, Deuteronomul, ne oferă răspunsul la întrebările de mai sus. Deşi repetă multe lucruri din cărţile anterioare, cartea Deuteronomul are propria ei însemnătate şi valoare. De ce se poate afirma lucrul acesta? Deoarece ea dă şi mai multă greutate mesajului divin, fiind scrisă într-un moment din istoria poporului lui Iehova când era nevoie de o îndrumare sigură şi energică. Israeliţii erau pe punctul de a intra în Ţara Promisă, având în frunte un nou conducător. Ei aveau nevoie de încurajare pentru a merge înainte, dar şi de avertismente divine pentru a fi ajutaţi să urmeze calea dreaptă care le aducea binecuvântarea lui Iehova.

3. Ce subliniază Moise de la un capăt la celălalt al Deuteronomului, şi de ce este important lucrul acesta şi pentru noi astăzi?

³ Potrivit acestei necesităţi, spiritul lui Iehova l-a îmboldit pe Moise să adreseze Israelului un puternic îndemn la ascultare şi fidelitate. De la un capăt la celălalt al cărţii, Moise subliniază faptul că Iehova este Dumnezeul Preaînalt, care pretinde devoţiune exclusivă şi care doreşte ca poporul ‘să-l iubească cu toată inima, cu tot sufletul şi cu toată puterea’. El este „Dumnezeul dumnezeilor şi Domnul domnilor, Dumnezeul cel mare, puternic şi de temut, care nu tratează pe nimeni cu părtinire, nici nu ia mită“. El nu tolerează nicio rivalitate. Ascultarea de el înseamnă viaţă, neascultarea înseamnă moarte. Instruirea dată de Iehova în Deuteronomul constituia chiar pregătirea de care avea nevoie Israelul pentru a se putea achita de sarcinile importante ce îi stăteau înainte. Ea constituie, de asemenea, o sursă de sfaturi de care avem nevoie şi noi astăzi pentru a continua să umblăm în teamă de Iehova, sfinţind numele său în mijlocul unei lumi degradate (Deut. 5:9, 10; 6:4–6; 10:12–22).

4. Care este semnificaţia numelui Deuteronomul, şi care este scopul acestei cărţi?

⁴ Numele Deuteronomul provine din titlul Deuteronómion, pe care îl are cartea în Septuaginta. El este format din cuvintele deúteros, care înseamnă „a doua“, şi nómos, care înseamnă „lege“. Acest titlu înseamnă deci „a doua Lege, sau repetarea Legii“, şi provine din traducerea în greacă a expresiei ebraice mişnéh hattohráh din Deuteronomul 17:18, redată corect prin ‘copie a legii’. În pofida semnificaţiei acestui nume, cartea biblică Deuteronomul nu este o a doua lege, nici o simplă repetare a Legii. Ea este, mai degrabă, o explicare a Legii, care îndemna Israelul să-l iubească pe Iehova şi să asculte de el în Ţara Promisă în care avea să intre în scurt timp (1:5).

5. Ce dovezi avem că Moise a fost scriitorul Deuteronomului?

⁵ Întrucât Deuteronomul este al cincilea sul, sau volum, al Pentateuhului, scriitorul acestei cărţi trebuie să fi fost aceeaşi persoană care a scris şi cele patru cărţi precedente, şi anume Moise. Faptul că Moise a scris Deuteronomul reiese clar din afirmaţia de la începutul cărţii: „Cuvintele pe care le-a spus Moise întregului Israel“, precum şi din afirmaţiile ulterioare: „Moise a scris legea aceasta“ şi „Moise a scris . . . cântarea aceasta“. Numele lui Moise apare de aproape 40 de ori în carte, de cele mai multe ori pentru a da autoritate declaraţiilor făcute. În Deuteronomul se foloseşte cu preponderenţă persoana I cu referire la Moise. Versetele de încheiere au fost adăugate după moartea lui Moise, foarte probabil de Iosua sau de marele preot Eleazar (1:1; 31:9, 22, 24–26).

6. a) La ce perioadă se referă Deuteronomul? b) Când a fost, practic, încheiată scrierea acestei cărţi?

⁶ Când au avut loc evenimentele consemnate în Deuteronomul? Chiar de la începutul cărţii se spune: „În al patruzecilea an, în luna a unsprezecea, în prima zi a lunii, Moise le-a vorbit fiilor lui Israel“. După evenimentele consemnate în Deuteronomul, cartea Iosua continuă naraţiunea începând cu evenimentele petrecute cu trei zile înainte de trecerea Iordanului, care a avut loc în „ziua a zecea a lunii întâi“ (Deut. 1:3; Ios. 1:11; 4:19). Înseamnă că evenimentele consemnate în Deuteronomul s-au petrecut  într-o perioadă de două luni şi o săptămână. Din aceste nouă săptămâni însă, 30 de zile au fost dedicate plângerii morţii lui Moise (Deut. 34:8). Înţelegem deci că aproape toate evenimentele din Deuteronomul trebuie să fi avut loc în luna a 11-a a anului al 40-lea. Spre sfârşitul acelei luni, scrierea cărţii trebuie să fi fost, practic, încheiată, întrucât moartea lui Moise a survenit la începutul celei de-a 12-a luni a anului al 40-lea sau la începutul anului 1473 î.e.n.

7. Ce dovezi susţin autenticitatea Deuteronomului?

⁷ Dovezile prezentate deja, care susţin autenticitatea primelor patru cărţi ale Pentateuhului, sunt valabile şi pentru a cincea carte, Deuteronomul. De asemenea, ea este una dintre cele patru cărţi din Scripturile ebraice citate cel mai des în Scripturile greceşti creştine, celelalte trei fiind Geneza, Psalmii şi Isaia. Există 83 de astfel de citate şi 17 cărţi din Scripturile greceşti creştine fac referire la Deuteronomul.

8. Ce mărturie incontestabilă a lui Isus atestă autenticitatea cărţii Deuteronomul?

⁸ Isus însuşi oferă cea mai puternică mărturie în sprijinul autenticităţii Deuteronomului. La începutul serviciului său sacru, Isus a fost ispitit de Diavol de trei ori şi de fiecare dată a răspuns: „Este scris“. Unde era scris? În cartea Deuteronomul (8:3; 6:16, 13), pe care Isus o considera o autoritate inspirată şi din care a şi citat: „Omul să nu trăiască numai cu pâine, ci cu orice cuvânt care iese din gura lui Iehova“. „Să nu-l pui la încercare pe Iehova, Dumnezeul tău.“ „Lui Iehova, Dumnezeul tău, să te închini şi numai pentru el să îndeplineşti un serviciu sacru.“ (Mat. 4:1–11) Mai târziu, când fariseii au venit să-l pună la încercare cu privire la poruncile lui Dumnezeu, Isus a răspuns citând din Deuteronomul 6:5 „cea mai mare şi cea dintâi poruncă“ (Mat. 22:37, 38; Mar. 12:30; Luca 10:27). Mărturia lui Isus atestă în mod incontestabil autenticitatea cărţii Deuteronomul.

9. Ce dovezi extrabiblice susţin Deuteronomul?

⁹ În plus, evenimentele şi afirmaţiile consemnate în această carte sunt în perfectă armonie cu situaţia şi cadrul istoric. Referirile făcute la Egipt, Canaan, Amalec, Amon, Moab şi Edom corespund epocii, iar numele acestor ţinuturi sunt exacte. * Arheologia scoate mereu la lumină dovezi cu privire la faptul că scrierile lui Moise sunt autentice şi demne de încredere. Henry Halley a scris: „Arheologia aduce în ultimul timp dovezi atât de puternice, încât produce o reacţie hotărâtă de aderare la concepţia conservatoare. Teoria după care scrisul nu se cunoştea în timpul lui Moise este lipsită de orice temei. În fiecare an sunt scoase la iveală din Egipt, Palestina şi Mesopotamia dovezi atât sub formă de inscripţii, cât şi din straturile suprapuse de pe suprafaţa pământului, care atestă că evenimentele Vechiului Testament sunt fapte istorice adevărate. Cât priveşte aşa-numita «erudiţie», ea a ajuns să aibă tot mai mult respect faţă de tradiţia după care Moise a scris Pentateuhul“. * Astfel, chiar şi dovezile extrabiblice confirmă că Deuteronomul, ca şi restul Pentateuhului, este o relatare autentică scrisă de Moise, profetul lui Dumnezeu.

CONŢINUTUL CĂRŢII DEUTERONOMUL

10. Din ce se compune Deuteronomul?

¹⁰ Cartea se compune, în principal, dintr-o serie de discursuri pe care le-a rostit Moise înaintea fiilor lui Israel, în câmpiile Moabului, faţă în faţă cu Ierihonul. Primul discurs se încheie în capitolul 4, al doilea ţine până la sfârşitul capitolului 26, al treilea continuă până la sfârşitul capitolului 28, iar al patrulea se termină la sfârşitul capitolului 30. După ce a dat ultimele instrucţiuni cu privire la moartea sa, care se apropia, Moise l-a numit pe Iosua succesor al său, a compus una dintre cele mai frumoase cântări de laudă la adresa lui Iehova şi a binecuvântat triburile lui Israel.

11. Cum şi-a început Moise primul discurs?

¹¹ Primul discurs al lui Moise (1:1—4:49). Acest discurs este o introducere cu caracter istoric. Moise le-a amintit mai întâi israeliţilor că Iehova a acţionat cu fidelitate faţă de poporul său. El le-a spus să intre în ţara care le fusese promisă strămoşilor lor Avraam, Isaac şi Iacob şi s-o ia în stăpânire. El le-a istorisit cum a organizat Iehova activitatea comunităţii lor teocratice la începutul călătoriei prin pustiu, când l-a pus pe el, Moise, să aleagă bărbaţi înţelepţi, prevăzători şi cu experienţă care să fie căpetenii peste mii, peste sute, peste cincizeci şi peste zeci. Aceasta s-a dovedit o organizare extraordinară, aflată sub supravegherea atentă a lui Iehova, în timp ce Israelul străbătea „tot pustiul acela mare şi înfricoşător“ (1:19).

12. Ce evenimente legate de prima incursiune a spionilor în Canaan le-a amintit apoi Moise?

¹² În continuare, Moise le-a amintit de păcatul pe care l-au comis când s-au răzvrătit la auzirea raportului prezentat de spionii ce se întorseseră din Canaan şi când s-au plâns că Iehova îi ura fiindcă, după cum pretindeau ei, îi scosese din Egipt doar ca să-i dea în mâinile amoriţilor. Din cauza lipsei lor de credinţă, Iehova a spus că nimeni din acea generaţie rea, în afară de Caleb şi Iosua, nu avea să vadă ţara cea bună. Atunci ei s-au răzvrătit din nou, aprinzându-se de mânie şi atacându-i din proprie iniţiativă  pe amoriţi, însă aceştia i-au urmărit ca un roi de albine şi i-au împrăştiat.

13. Pe ce s-a bazat Moise când l-a asigurat pe Iosua de victorie?

¹³ Ei au călătorit prin pustiu spre Marea Roşie şi, în 38 de ani, toată generaţia aceea a bărbaţilor de război a murit. Iehova a poruncit atunci ca Israelul să traverseze valea Arnon şi să ia în stăpânire ţara aflată la nord, dincolo de vale. El a spus: „Astăzi voi aduce groaza şi frica de tine peste toate popoarele de sub toate cerurile, care vor auzi vestea despre tine, se vor cutremura şi vor avea dureri ca durerile naşterii din cauza ta“ (2:25). Sihon şi ţara lui au căzut în mâna israeliţilor, apoi aceştia au ocupat regatul lui Og. Moise l-a asigurat pe Iosua că Iehova avea să lupte în continuare pentru Israel, înfrângând toate regatele. Apoi, Moise l-a rugat pe Dumnezeu să-l lase, dacă era posibil, să intre şi el în ţara cea bună de dincolo de Iordan, dar Iehova i-a respins şi de data aceasta cererea, spunându-i să-l numească pe Iosua conducător, să-l încurajeze şi să-l întărească.

14. Cum a accentuat Moise Legea lui Dumnezeu şi devoţiunea exclusivă?

¹⁴ Apoi, Moise a pus un mare accent pe Legea lui Dumnezeu, avertizându-i pe israeliţi să nu adauge şi să nu scoată nimic din poruncile Sale. Neascultarea avea să le aducă necazuri: „Numai păzeşte-te şi fii foarte atent la sufletul tău, pentru ca, în toate zilele vieţii tale, să nu uiţi lucrurile pe care le-au văzut ochii tăi şi ele să nu se îndepărteze de inima ta, ci să le faci cunoscute fiilor tăi şi nepoţilor tăi“ (4:9). Când Iehova le dăduse Cele zece cuvinte la Horeb, în împrejurări înfricoşătoare, ei nu văzuseră niciun chip. Dacă s-ar fi îndreptat spre idolatrie şi spre închinarea la chipuri, lucrul acesta i-ar fi dus la dezastru, fiindcă, aşa cum a spus Moise, ‘Iehova, Dumnezeul lor, era un foc mistuitor, un Dumnezeu care pretindea devoţiune exclusivă’ (4:24). Iehova îi iubise pe strămoşii lor şi îi alesese. Nu exista alt Dumnezeu sus în ceruri sau jos pe pământ. Moise i-a îndemnat să asculte de El, ca ‘să aibă zile multe pe pământul pe care li-l dădea Iehova, Dumnezeul lor, pentru totdeauna’ (4:40).

15. Ce oraşe de refugiu au fost puse deoparte la est de Iordan?

¹⁵ După ce a încheiat acest discurs energic, Moise a pus deoparte Beţerul, Ramotul şi Golanul, ca oraşe de refugiu la est de Iordan.

16. Pe ce a pus accent al doilea discurs al lui Moise?

¹⁶ Al doilea discurs al lui Moise (5:1—26:19). Acesta este un apel adresat israeliţilor ca să asculte de Iehova, care le vorbise faţă în faţă la Sinai. Este demn de remarcat cum a repetat Moise Legea, făcând unele modificări pentru a o adapta la noul mod de viaţă de dincolo de Iordan. Nu era vorba de o simplă repetare a unor dispoziţii şi reguli. Fiecare cuvânt arăta că inima lui Moise era plină de zel şi devoţiune faţă de Dumnezeul său. El a vorbit pentru binele naţiunii. De la început până la sfârşit, el a pus accent pe ascultarea de Lege, ascultare izvorâtă dintr-o inimă plină de iubire, nu din constrângere.

17. Cum trebuiau israeliţii să răspundă la iubirea pe care le-o arătase Iehova?

¹⁷ Mai întâi, Moise a repetat Cele zece cuvinte, sau Cele zece porunci, şi i-a spus Israelului să le respecte şi să nu se abată nici la dreapta, nici la stânga, ca să aibă zile multe în ţară şi să devină numeroşi. „Ascultă, o, Israele: Iehova, Dumnezeul nostru, este un singur Iehova.“ (6:4) Ei trebuiau să-l iubească pe Dumnezeu cu toată inima, cu tot sufletul şi cu toată puterea. Trebuiau să-i înveţe pe fiii lor şi să le vorbească despre marile semne şi miracole pe care le înfăptuise Iehova în Egipt. Ei nu trebuiau să încheie căsătorii cu canaaniţii idolatri. Iehova îi alesese pe israeliţi să facă din ei proprietatea sa specială nu pentru că erau mai numeroşi decât celelalte popoare, ci pentru că îi iubea şi voia să-şi ţină jurământul pe care li-l făcuse strămoşilor lor. Israelul trebuia să evite capcana religiei demonice, să distrugă chipurile din ţară şi să rămână ataşat de Iehova, care era cu adevărat „un Dumnezeu mare şi de temut“ (7:21).

18. De care lucruri i-a îndemnat Moise pe israeliţi să se păzească?

¹⁸ În cei 40 de ani cât au stat în pustiu, Iehova i-a învăţat pe israeliţi umilinţa, arătându-le că omul trăieşte nu numai cu mană sau cu pâine, ci cu orice exprimare a gurii lui Iehova. În toţi aceşti ani în care au fost corectaţi, îmbrăcămintea nu li s-a uzat şi picioarele nu li s-au umflat. Şi iată-i ajunşi pe punctul de a intra într-o ţară a bogăţiei şi a belşugului! Însă trebuiau să se păzească de capcana materialismului şi să nu se considere drepţi. Trebuiau să-şi aducă aminte că Iehova era cel ce le ‘dădea puterea să facă avere’ şi că el alunga naţiunile nelegiuite (8:18). Moise le-a amintit apoi israeliţilor de ocaziile în care îl provocaseră pe Dumnezeu. Ei nu trebuiau să uite că mânia lui Iehova izbucnise împotriva lor în pustiu şi că Iehova îi lovise cu plăgi, cu foc şi cu moarte! Trebuiau să-şi aducă aminte că, din cauza închinării lor dezgustătoare la viţelul de aur, Iehova s-a aprins de mânie, iar tablele Legii au trebuit făcute din nou! (Ex. 32:1–10, 35; 17:2–7; Num. 11:1–3, 31–35; 14:2–38) Fără îndoială, ei trebuiau să-i slujească lui Iehova şi să se alipească de Cel care îi iubea de dragul strămoşilor lor şi care făcuse din ei „o mulţime ca stelele cerurilor“ (Deut. 10:22).

19. Ce alegere clară li s-a pus în faţă israeliţilor, şi ce legi au fost date naţiunii?

¹⁹ Israeliţii trebuiau să respecte „întreaga poruncă“ şi să asculte de Iehova, iubindu-l ca Dumnezeu al lor şi slujindu-i cu toată inima şi cu tot sufletul (11:8, 13). Dacă ascultau de el, Iehova avea să-i sprijine şi să-i răsplătească. Însă trebuiau să depună eforturi şi să-şi înveţe în mod sârguincios fiii. Israeliţilor li s-a pus în faţă o alegere clară: ascultarea,  care duce la binecuvântare, sau neascultarea, care duce la blestem. Nu trebuiau să ‘umble după alţi dumnezei’ (11:26–28). Apoi, Moise a menţionat unele legi concrete, pe care israeliţii trebuiau să le respecte după ce aveau să ia în stăpânire Ţara Promisă. Era vorba de: 1) legi privitoare la religie şi închinare, 2) legi privitoare la administrarea dreptăţii, la guvernare şi la război şi 3) legi care reglementau viaţa personală şi socială a israeliţilor.

20. Ce au scos în evidenţă legile privitoare la închinare?

²⁰ 1) Religie şi închinare (12:1—16:17). Când aveau să intre în ţară, israeliţii trebuiau să distrugă cu desăvârşire tot ce aparţinea religiei false: locuri înalte, altare, coloane, stâlpi sacri şi chipuri. Israeliţii trebuiau să se închine numai în locul unde Iehova, Dumnezeul lor, alegea să-şi pună numele şi acolo trebuiau să se bucure înaintea lui cu toţii. Instrucţiunile referitoare la consumarea cărnii şi la jertfe includeau repetate aduceri-aminte cu privire la interdicţia de a consuma sânge. „Să fii ferm hotărât să nu mănânci sângele . . . Să nu-l mănânci, ca să-ţi meargă bine ţie şi fiilor tăi după tine, fiindcă faci ce este drept în ochii lui Iehova.“ (12:16, 23–25, 27; 15:23) Apoi, Moise a condamnat deschis idolatria. Israeliţii nu trebuiau nici măcar să fie curioşi cu privire la practicile religiei false. Dacă se dovedea că un profet era fals, acesta trebuia omorât, iar apostaţii, chiar dacă era vorba de rude dragi, de prieteni sau chiar de oraşe întregi, trebuiau nimiciţi. Sunt menţionate de asemenea instrucţiuni referitoare la alimentele curate şi necurate, la plătirea zeciuielilor şi la întreţinerea leviţilor. Trebuiau apărate în mod iubitor interesele datornicilor, ale săracilor şi ale sclavilor. În cele din urmă, Moise a amintit sărbătorile anuale, care erau ocazii de a-i mulţumi lui Iehova pentru binecuvântarea sa: „De trei ori pe an, fiecare dintre bărbaţii tăi să se prezinte înaintea lui Iehova, Dumnezeul tău, în locul pe care îl va alege el: la Sărbătoarea Turtelor Nedospite, la Sărbătoarea Săptămânilor şi la Sărbătoarea Colibelor, şi niciunul să nu se prezinte înaintea lui Iehova cu mâna goală“ (16:16).

21. Ce legi s-au dat cu privire la dreptate, şi ce profeţie importantă a rostit Moise?

²¹ 2) Dreptate, guvernare şi război (16:18—20:20). Mai întâi, Moise a prezentat legile care se refereau la judecători şi la supraveghetori. Dreptatea era un lucru important, deoarece mita şi denaturarea judecăţii erau detestate de Iehova. Moise a enunţat procedurile de stabilire a vinovăţiei şi de reglementare a cazurilor judiciare. El a spus: „Cel ce merită moartea să fie omorât pe baza declaraţiei a doi martori sau a trei martori“ (17:6). Au urmat legile privitoare la regi. Au fost prevăzute măsuri în favoarea preoţilor şi a leviţilor. A fost interzis spiritismul, deoarece ‘Iehova îl detesta’ (18:12). Privind spre viitorul îndepărtat, Moise a declarat: „Iehova, Dumnezeul tău, îţi va ridica din mijlocul tău, dintre fraţii tăi, un profet ca mine — de el să ascultaţi!“ (18:15–19). Însă profetul fals trebuia să moară. În încheierea acestei părţi sunt menţionate legile privitoare la oraşele de refugiu şi la răzbunarea sângelui, situaţiile în care se acorda scutire de serviciul militar şi regulile privitoare la război.

22. La ce aspecte din viaţa personală şi socială se refereau legile discutate?

²² 3) Viaţa personală şi socială (21:1—26:19). În continuare sunt prezentate legi privitoare la unele aspecte din viaţa cotidiană a israeliţilor, şi anume: situaţia în care era găsită o persoană ucisă, căsătoria cu femei prizoniere, dreptul de întâi născut, un fiu răzvrătit, atârnarea pe stâlp a unui criminal, dovada virginităţii, delicte de natură sexuală, castrare, fii nelegitimi, modul de a se purta faţă de străini, igienă, luarea dobânzii, făgăduinţe, divorţ, răpire, împrumuturi, salarii şi strângerea spicelor rămase după seceriş. Când era aplicată pedeapsa cu bătaia, numărul maxim de lovituri era de 40. Nu trebuia să i se pună botniţă taurului când treiera. Este arătată procedura referitoare la căsătoria între cumnaţi. Trebuiau folosite greutăţi exacte, întrucât Iehova detesta nedreptatea.

23. Care avea să fie rezultatul dacă poporul lui Dumnezeu asculta de poruncile Sale?

²³ Înainte de a încheia acest discurs înflăcărat, Moise le-a amintit israeliţilor că Amalec îi lovise pe la spate când fugiseră din Egipt şi le-a poruncit să ‘şteargă amintirea lui Amalec de sub ceruri’ (25:19). Când aveau să intre în ţară, ei trebuiau să ofere cu bucurie primele roade ale pământului, precum şi zeciuielile, adresându-i lui Iehova această rugăciune plină de recunoştinţă: „Priveşte în jos din locuinţa ta sfântă, din ceruri, şi, aşa cum le-ai jurat strămoşilor noştri, binecuvântează-l pe poporul tău, Israel, şi pământul pe care ni l-ai dat, ţara în care curge lapte şi miere“ (26:15). Dacă respectau aceste porunci cu toată inima şi cu tot sufletul, Iehova, la rândul său, avea ‘să-i înalţe deasupra tuturor celorlalte naţiuni pe care le făcuse, ceea ce avea să-i aducă laudă, faimă şi frumuseţe, cât timp dovedeau că sunt un popor sfânt pentru Iehova, Dumnezeul lor, aşa cum promisese el’ (26:19).

24. Ce binecuvântări şi ce blesteme le-a prezentat Moise israeliţilor în al treilea discurs?

²⁴ Al treilea discurs al lui Moise (27:1—28:68). În acest discurs, bătrânii Israelului şi preoţii au stat lângă Moise în timp ce el a prezentat în mod amănunţit blestemele lui Iehova pentru neascultare şi binecuvântările pentru fidelitate. Au fost date avertismente serioase cu privire la consecinţele dezastruoase ale infidelităţii. Dacă Israelul continua să asculte de glasul lui Iehova Dumnezeu, ca popor sfânt al său, cu siguranţă avea să se bucure de binecuvântări minunate şi toate popoarele pământului aveau  să vadă că numele lui Iehova era chemat peste el. Însă, dacă nu făcea lucrul acesta, Iehova urma să trimită asupra lui „blestemul, confuzia şi pedeapsa“ (28:20). Ei aveau să fie loviţi cu boli respingătoare, cu secetă şi foamete. Duşmanii aveau să-i urmărească, să-i facă sclavi, să-i împrăştie şi să-i nimicească din ţară. Aceste blesteme, şi multe altele, aveau să vină asupra lor dacă ‘nu aveau grijă să îndeplinească toate cuvintele acestei legi, care sunt scrise în cartea aceasta, ca să se teamă de numele acesta glorios şi de temut al lui Iehova, Dumnezeul lor’ (28:58).

25. a) Ce legământ a încheiat atunci Iehova cu Israelul? b) Ce alegere a pus Moise în faţa poporului?

²⁵ Al patrulea discurs al lui Moise (29:1—30:20). Iehova a încheiat atunci un legământ cu Israelul în Moab. Acesta includea Legea, care fusese rostită din nou şi explicată de Moise, lege care avea să îndrume Israelul după ce intra în Ţara Promisă. Jurământul solemn care a însoţit acest legământ scotea în evidenţă responsabilităţile naţiunii. În final, luând ca martori cerurile şi pământul, Moise a pus înaintea poporului viaţa şi moartea, binecuvântarea şi blestemul şi a îndemnat: „Alege viaţa ca să rămâi în viaţă, tu şi urmaşii tăi, iubindu-l pe Iehova, Dumnezeul tău, ascultând de glasul lui şi alipindu-te de el; căci de el depinde viaţa ta şi lungimea zilelor tale, ca să locuieşti pe pământul despre care Iehova le-a jurat strămoşilor tăi Avraam, Isaac şi Iacob că li-l va da“ (30:19, 20).

26. Ce a făcut Moise înainte de moartea sa?

²⁶ Numirea lui Iosua şi cântarea lui Moise (31:1—32:47). Conform relatării din capitolul 31, după ce a scris Legea şi a dat instrucţiuni în ce priveşte citirea ei cu regularitate în public, Moise l-a numit conducător pe Iosua, spunându-i să fie curajos şi tare. Apoi a compus o cântare de aducere-aminte, a terminat de scris cuvintele Legii şi a poruncit ca ea să fie pusă lângă arca legământului lui Iehova. După aceea, Moise a rostit cuvintele acestei cântări, ca un ultim îndemn pentru toată congregaţia.

27. Ce mesaj puternic conţine cântarea lui Moise?

²⁷ În primele cuvinte ale cântării sale, Moise îşi exprimă recunoştinţa, identificând Sursa înviorătoare a instruirii sale. „Ca stropii de ploaie va cădea învăţătura mea, ca roua va picura cuvântul meu, ca ploaia măruntă pe iarbă şi ca ploaia bogată pe vegetaţie. Căci voi proclama numele lui Iehova.“ Da, îndeamnă el, recunoaşteţi măreţia „Dumnezeului nostru“, „Stânca“, faceţi cunoscute lucrările sale perfecte, căile sale drepte, fidelitatea, justiţia şi dreptatea sa! (32:2–4) Era o ruşine faptul că Israelul făcuse ce era rău, cu toate că, atunci când se afla într-un deşert gol, care vuia de urlete, Iehova îl înconjurase, ocrotindu-l ca pe lumina ochilor săi, asemenea unei acvile care planează deasupra puilor săi. El şi-a îngrăşat poporul şi l-a numit Ieşurun, adică „Cel drept“, dar israeliţii i-au stârnit gelozia prin dumnezei străini şi s-au dovedit „fii în care nu există fidelitate“ (32:20). Răzbunarea şi răsplătirea îi aparţin lui Iehova. El omoară şi el dă viaţă. Când avea să-şi ascută sabia scânteietoare şi când mâna sa urma să apuce judecata, el avea să aducă răzbunarea asupra duşmanilor săi. Câtă încredere trebuie să fi insuflat aceste cuvinte poporului său! În încheiere, cântarea spune: „Bucuraţi-vă, naţiuni, cu poporul său!“ (32:43). Ce poet din lume ar fi putut reda frumuseţea desăvârşită, forţa şi sensurile profunde ale acestei cântări adresate lui Iehova?

28. Cum a fost înălţat Iehova în ultima binecuvântare rostită de Moise?

²⁸ Ultima binecuvântare a lui Moise (32:48—34:12). Moise a primit apoi ultimele instrucţiuni cu privire la moartea sa, dar serviciul său teocratic nu se încheiase încă. Mai întâi, trebuia să binecuvânteze Israelul şi, făcând lucrul acesta, l-a preamărit din nou pe Iehova, Rege în Ieşurun, care strălucea cu miriadele sale sfinte. Apoi, el a binecuvântat fiecare trib, menţionându-i numele, şi i-a adus laude lui Iehova, Dumnezeul cel măreţ, spunând: „Dumnezeul timpurilor străvechi este ascunzătoarea ta, şi dedesubtul tău sunt braţele veşnice“ (33:27). Cu inima plină de recunoştinţă, el a adresat naţiunii ultimele sale cuvinte: „Fericit eşti tu, o, Israele! Cine este ca tine, un popor care se bucură de salvare în Iehova?“ (33:29).

29. În ce privinţe a fost Moise o persoană remarcabilă?

²⁹ După ce a văzut de pe muntele Nebo Ţara Promisă, Moise a murit şi Iehova l-a îngropat în Moab. Până în ziua de azi, mormântul lui nu este cunoscut şi nu este onorat. Moise a trăit până la vârsta de 120 de ani, dar „ochiul nu-i slăbise şi puterea nu-l părăsise“. Iehova l-a folosit pentru a înfăptui semne mari şi miracole şi, aşa cum se spune în ultimul capitol, „nu s-a mai ridicat niciodată în Israel un profet ca Moise, pe care Iehova l-a cunoscut faţă în faţă“ (34:7, 10).

DE CE ESTE DE FOLOS

30. În ce fel constituie Deuteronomul o încheiere potrivită a Pentateuhului?

³⁰ Deuteronomul, ultima carte a Pentateuhului, este în armonie cu tot ce s-a spus în cărţile anterioare cu privire la proclamarea şi sfinţirea măreţului nume al lui Iehova Dumnezeu. Numai el este Dumnezeu, un Dumnezeu care pretinde devoţiune exclusivă şi nu tolerează nicio rivalitate din partea dumnezeilor demonici ai religiei false. În zilele noastre, toţi creştinii trebuie să acorde cea mai mare atenţie principiilor importante care stau la baza legii lui Dumnezeu şi să asculte de el, pentru a nu-şi atrage blestemul când el îşi va ascuţi sabia scânteietoare ca să execute răzbunarea asupra duşmanilor săi. Cea mai mare şi cea dintâi poruncă trebuie să devină călăuza vieţii lor: „Să-l iubeşti pe Iehova, Dumnezeul  tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău şi cu toată puterea ta“ (6:5).

31. Ce alte scrieri inspirate fac referire la Deuteronomul, fapt care ne ajută să înţelegem mai bine scopurile lui Dumnezeu?

³¹ Celelalte cărţi ale Scripturilor se referă deseori la Deuteronomul, fapt care ne ajută să înţelegem mai bine scopurile divine. Pe lângă faptul că a citat din Deuteronomul când i-a răspuns Ispititorului, Isus a făcut multe alte referiri la această carte (Deut. 5:16 — Mat. 15:4; Deut. 17:6 — Mat. 18:16 şi Ioan 8:17). În Revelaţia, glorificatul Isus face referire la Deuteronomul când avertizează, în final, ca nimeni să nu adauge şi să nu scoată ceva din sulul profeţiei lui Iehova (Deut. 4:2 — Rev. 22:18, 19). Petru citează din Deuteronomul când argumentează cu multă forţă că Isus este Cristosul şi Profetul mai mare decât Moise, pe care Iehova promisese că îl va ridica în Israel (Deut. 18:15–19 — Fap. 3:22, 23). Pavel citează din Deuteronomul când vorbeşte despre plata lucrătorilor, despre cercetarea amănunţită bazată pe declaraţia martorilor şi despre instruirea copiilor (Deut. 25:4 — 1 Cor. 9:8–10 şi 1 Tim. 5:17, 18; Deut. 13:14 şi 19:15 — 1 Tim. 5:19 şi 2 Cor. 13:1; Deut. 5:16 — Ef. 6:2, 3).

32. În ce privinţe sunt exemple excelente pentru noi Iosua, Ghedeon şi profeţii?

³² Nu numai scriitorii Scripturilor greceşti creştine, ci şi slujitorii lui Dumnezeu din timpurile precreştine au tras învăţăminte şi au fost încurajaţi citind Deuteronomul. Este bine să le urmăm exemplul. Să reflectăm la ascultarea necondiţionată a lui Iosua, succesorul lui Moise, care a distrus oraşele cucerite în timpul invaziei în Canaan (Deut. 20:15–18 şi 21:23 — Ios. 8:24–27, 29). Ghedeon a acţionat potrivit Legii când i-a îndepărtat din armata sa pe cei ce ‘se temeau şi tremurau’ (Deut. 20:1–9 — Jud. 7:1–11). Fideli legii lui Iehova, profeţii din Israel şi Iuda au condamnat cu îndrăzneală şi curaj naţiunile care deviaseră de la credinţă. Amos ne oferă un excelent exemplu în această privinţă (Deut. 24:12–15 — Am. 2:6–8). Într-adevăr, există sute de exemple care arată că Deuteronomul are legătură cu restul Cuvântului lui Dumnezeu, dovedindu-se astfel o parte integrantă şi folositoare a acestui tot armonios.

33. a) De ce se poate spune că Deuteronomul este o laudă la adresa lui Iehova? b) Cu ajutorul tabelului alăturat, arătaţi cum recunosc naţiunile lumii valoarea principiilor legii lui Dumnezeu?

³³ Cartea Deuteronomul este, în esenţă, o laudă la adresa Domnului Suveran Iehova. De la un capăt la celălalt, ea transmite îndemnul: ‘Închinaţi-vă lui Iehova; acordaţi-i devoţiune exclusivă!’. Deşi Legea nu mai este obligatorie pentru creştini, principiile care stau la baza ei nu au fost abrogate (Gal. 3:19). Adevăraţii creştini pot învăţa multe lucruri din această carte plină de dinamism a legii lui Dumnezeu, care conţine o instruire practică, prezentată simplu şi onest. Chiar şi naţiunile lumii au recunoscut superioritatea legii supreme a lui Iehova, incluzând în legislaţia lor multe dintre dispoziţiile pe care le conţine Deuteronomul. Tabelul alăturat prezintă exemple interesante de legi pe care ele le-au extras din Deuteronomul sau ale căror principii le-au aplicat.

34. Ce legătură există între această „repetare a Legii“ şi Regatul lui Dumnezeu?

³⁴ În plus, această explicare a Legii ne adânceşte aprecierea faţă de Regatul lui Dumnezeu. În ce fel? Când a fost pe pământ, Isus Cristos, Regele desemnat, a cunoscut bine Deuteronomul şi l-a aplicat, aşa cum demonstrează citatele exacte pe care le-a dat din această carte. Când îşi va extinde domnia Regatului peste tot pământul, el va guverna în armonie cu principiile drepte ale acestei ‘legi’ şi toţi cei ce se vor binecuvânta în el ca ‘sămânţă’ a Regatului vor trebui să respecte aceste principii (Gen. 22:18; Deut. 7:12–14). Este de folos şi avantajos ca ei să înceapă să asculte de ele încă de pe acum. Departe de a fi depăşită, această „lege“, veche de 3 500 de ani, ne vorbeşte şi astăzi pe acelaşi ton dinamic şi va continua să ne vorbească până când vom ajunge în lumea nouă, care va fi condusă de Regatul lui Dumnezeu. Fie ca numele lui Iehova să fie sfinţit în continuare în mijlocul poporului său prin aplicarea învăţăturilor folositoare ale Pentateuhului, care se încheie într-un mod atât de glorios cu Deuteronomul, o carte inspirată şi emoţionantă din „toată Scriptura“!

[Note de subsol]

[Întrebări de studiu]

[Tabelul de la pagina 41]

PRECEDENTE JURIDICE DIN DEUTERONOMUL *

I. Legi referitoare la persoane

şi la familie Capitole şi versete

A. Relaţii între persoane

1. Părinţi şi copii 5:16

2. Relaţii conjugale 22:30; 27:20, 22, 23

3. Legi cu privire la divorţ 22:13–19, 28, 29

B. Drepturi de proprietate 22:1–4

II. Legi constituţionale

A. Cerinţe şi îndatoriri ale regelui 17:14–20

B. Regulamente militare

1. Scutiri de serviciul militar 20:1, 5–7; 24:5

2. Supraveghetori de rang inferior 20:9

III. Sistemul judiciar

A. Îndatoriri ale judecătorilor 16:18, 20

B. Curtea supremă de justiţie 17:8–11

IV. Legi penale

A. Delicte împotriva statului

1. Mită, denaturarea dreptăţii 16:19, 20

2. Mărturie mincinoasă 5:20

B. Delicte de natură morală

1. Adulter 5:18; 22:22–24

2. Căsătorie nelegitimă 22:30; 27:20, 22, 23

C. Delicte împotriva persoanei

1. Omucidere şi agresiune 5:17; 27:24

2. Viol şi seducere 22:25–29

V. Legi umanitare

A. Bunătate faţă de animale 25:4; 22:6, 7

B. Consideraţie faţă de cei sărmani 24:6, 10–18

C. Norme de securitate în construcţii 22:8

D. Atitudinea faţă de cei dependenţi 15:12–15; 21:10–14;

de ajutorul altora, inclusiv 27:18, 19

faţă de sclavi şi prizonieri

E. Măsuri pentru ajutorarea 14:28, 29; 15:1–11;

celor săraci 16:11, 12; 24:19–22

[Notă de subsol]