Cartea biblică numărul 56 — Tit

Scriitorul: Pavel

Locul scrierii: Macedonia (?)

Data încheierii scrierii: aprox. 61–64 e.n.

1. a) Ce sarcină primise Tit? b) În ce mediu luaseră fiinţă congregaţiile din Creta, şi ce trebuiau creştinii din Creta să facă?

„PAVEL, sclav al lui Dumnezeu şi apostol al lui Isus Cristos . . . către Tit, un adevărat fiu potrivit credinţei pe care o avem în comun.“ (Tit 1:1, 4) Aşa începe scrisoarea lui Pavel către Tit, un vechi colaborator şi tovarăş al său, pe care îl lăsase pe insula Creta pentru a organiza mai bine congregaţiile de acolo. Sarcina pe care o primise Tit era dificilă. În acel loc, despre care se spunea că era anticul sălaş al „părintelui zeilor şi al oamenilor“, s-a născut zicala: „Cu cretanul, fii cretan“, care înseamnă „păcăleşte-l pe hoţ“. * Necinstea acelor oameni devenise proverbială, astfel că Pavel a citat chiar cuvintele unui profet de-al lor: „Cretanii sunt întotdeauna mincinoşi, fiare periculoase, mâncăi fără ocupaţie“ (1:12). Cretanii din timpul lui Pavel au mai fost descrişi astfel: „Locuitorii de aici sunt oameni nestatornici, nesinceri şi certăreţi. Ei întreceau orice măsură în ce priveşte lăcomia, trivialitatea şi înşelătoria. Erau nişte beţivi notorii. De asemenea, se pare că iudeii care se stabiliseră aici îi întreceau pe localnici în privinţa imoralităţii“. * Deoarece congregaţiile din Creta luaseră fiinţă într-un astfel de mediu, credincioşii trebuiau în mod deosebit ‘să respingă tot ce era lipsit de pietate şi dorinţele lumeşti şi să trăiască cu judecată sănătoasă, cu dreptate şi cu devoţiune sfântă’, aşa cum îi îndemna Pavel (2:12).

2, 3. a) Ce colaborare a existat între Tit şi Pavel? b) După toate probabilităţile, de unde i-a scris Pavel lui Tit, şi care a fost scopul scrisorii?

 ² Cartea Tit conţine puţine informaţii despre colaborarea lui Pavel cu Tit. Însă putem afla multe lucruri în acest sens din alte scrisori ale lui Pavel, în care apostolul face referire la Tit. Aflăm astfel că Tit, care era grec, îl însoţise de multe ori pe Pavel şi, cel puţin într-o ocazie, urcase împreună cu el la Ierusalim (Gal. 2:1–5). Pavel spune despre Tit că ‘participa cu el la lucrare şi că era colaboratorul lui’. Pe el îl trimisese Pavel la Corint după ce scrisese din Efes Prima scrisoare către corinteni. În timpul şederii în Corint, Tit a luat parte la strângerea colectei pentru fraţii din Ierusalim şi după aceea, la îndemnul lui Pavel, se întorsese ca să termine colecta. Cu ocazia întoarcerii sale în Corint, după ce se întâlnise cu Pavel în Macedonia, Tit le-a dus fraţilor din Corint a doua scrisoare a lui Pavel (2 Cor. 8:16–24; 2:13; 7:5–7).

³ După ce a fost eliberat din prima sa detenţie la Roma, Pavel a colaborat din nou cu Timotei şi cu Tit în ultimii ani ai serviciului său. Se pare că acesta a inclus serviciul în Creta, Grecia şi Macedonia. Se spune că, în cele din urmă, Pavel s-a dus la Nicopolis, în nord-vestul Greciei, unde este posibil să fi fost arestat şi dus la Roma pentru a fi întemniţat din nou şi executat. Pavel îl lăsase pe Tit în Creta cu ocazia vizitei sale ‘ca să îndrepte lucrurile care lăsau de dorit şi să numească bătrâni în fiecare oraş’, în armonie cu instrucţiunile pe care i le dăduse. Se crede că Pavel i-a scris lui Tit, după toate probabilităţile din Macedonia, la scurt timp după ce îl lăsase în Creta (Tit 1:5; 3:12; 1 Tim. 1:3; 2 Tim. 4:13, 20). După cât se pare, ea avea acelaşi scop ca Prima scrisoare către Timotei, şi anume să-l încurajeze pe colaboratorul lui Pavel şi să-i dea autoritate în ce priveşte îndeplinirea obligaţiilor sale.

4. Când trebuie să fi fost scrisă scrisoarea către Tit, şi ce dovezi susţin autenticitatea ei?

⁴ Pavel trebuie să fi scris această scrisoare între prima şi a doua sa detenţie la Roma, aproximativ între anii 61 şi 64 e.n. Dovezile ce susţin autenticitatea scrisorii către Tit sunt identice cu cele amintite pentru scrisorile către Timotei, care au fost scrise în aceeaşi perioadă, aceste trei cărţi biblice fiind adesea numite „scrisorile pastorale“ ale lui Pavel. Stilul lor este asemănător. Atât Ireneu, cât şi Origene citează din cartea Tit şi multe alte autorităţi din primele secole confirmă canonicitatea ei. Cartea se găseşte în manuscrisele Sinaiticus şi Alexandrinus. În Biblioteca John Rylands există un fragment de papirus, P³², care este o filă dintr-un codex datând din secolul al III-lea e.n. şi conţine pasajele din Tit 1:11–15 şi 2:3–8. * Nu există nicio îndoială că această carte este o parte autentică a Scripturilor inspirate.

CONŢINUTUL CĂRŢII TIT

5. a) Ce calităţi cerute supraveghetorilor scoate în evidenţă Pavel, şi de ce sunt ele necesare? b) De ce trebuia Tit să mustre cu asprime, şi ce se spune despre cei pângăriţi?

⁵ Supraveghetorii trebuie să îndemne prin învăţătura sănătoasă (1:1–16). După un salut afectuos, Pavel prezintă calităţile care se cer din partea unui supraveghetor. El scoate în evidenţă că un supraveghetor trebuie să fie „liber de acuzaţie“, iubitor de bine, drept, loial, „ţinând strâns la cuvântul fidel în ce priveşte arta de a preda, ca să fie capabil să îndemne prin învăţătura sănătoasă şi să-i mustre pe cei care vorbesc împotrivă“. Aceste calităţi sunt necesare din cauza celor care „amăgesc minţile“ şi care distrug familii întregi pentru un câştig necinstit. De aceea, Tit trebuia să-i mustre cu asprime „ca să fie sănătoşi în credinţă şi să nu dea atenţie unor basme evreieşti“. Unele persoane pângărite declarau probabil public că îl cunoşteau pe Dumnezeu, dar îl renegau prin lucrările lor care reflectau neascultare (1:6–10, 13, 14).

6. Ce sfaturi sunt date cu privire la conduita creştină?

⁶ „Să trăim cu judecată sănătoasă, cu dreptate şi cu devoţiune sfântă“ (2:1—3:15). Bărbaţii şi femeile în vârstă trebuie să fie serioşi şi să aibă o purtare care li se potriveşte unor sfinţi, spune Pavel. Femeile mai tinere trebuie să-şi iubească soţii şi copiii şi să le fie supuse soţilor lor, „ca să nu fie vorbit de rău cuvântul lui Dumnezeu“. Bărbaţii mai tineri trebuie să fie un exemplu în ce priveşte lucrările bune şi vorbirea sănătoasă. Sclavii trebuie să fie supuşi şi „să arate o mare fidelitate în toate privinţele“. Bunătatea nemeritată a lui Dumnezeu, care aduce salvare, s-a arătat, promovând judecata sănătoasă, dreptatea şi devoţiunea sfântă în cei pe care Dumnezeu i-a curăţat prin Cristos Isus ca să fie ‘un popor al lui, zelos pentru lucrări bune’ (2:5, 10, 14).

7. Ce arată Pavel în legătură cu supunerea, salvarea şi faptele bune?

⁷ Pavel subliniază necesitatea de a fi supuşi şi de a asculta de guverne, precum şi de a arăta „toată blândeţea faţă de toţi oamenii“. Pavel şi colaboratorii săi creştini fuseseră altădată la fel de răi ca şi ceilalţi oameni, dar fuseseră salvaţi prin spiritul sfânt şi deveniseră moştenitori potrivit speranţei vieţii veşnice, nu datorită faptelor lor, ci datorită bunătăţii, iubirii şi îndurării lui Dumnezeu. Aşadar, cei ce cred în Dumnezeu trebuie „să se gândească mereu să facă fapte bune“, să evite disputele prosteşti, luptele pe seama Legii, iar pe omul care introduce o sectă, să-l ocolească după primul şi al doilea avertisment. În încheiere, Pavel îl roagă pe Tit să vină la el la Nicopolis, apoi îi dă câteva instrucţiuni cu privire la misionari şi subliniază din nou necesitatea ca fraţii să facă fapte bune, pentru a nu fi neroditori (3:2, 7, 8).

 DE CE ESTE DE FOLOS

8. Potrivit sfaturilor date de Pavel în scrisoarea către Tit, ce lucru este ‘bun şi folositor’ pentru noi astăzi, şi de ce?

⁸ Creştinii din Creta trăiau într-un mediu dominat de minciună, corupţie şi lăcomie. Trebuiau ei să urmeze mulţimea? Nu! Mai degrabă, trebuiau să facă paşi concreţi pentru a se separa complet de ea şi să-i slujească lui Iehova Dumnezeu ca popor sfinţit. Când le-a făcut cunoscut cretanilor prin Tit că trebuiau „să se gândească mereu să facă fapte bune“, Pavel a spus: „Aceste lucruri sunt bune şi folositoare oamenilor“. Şi astăzi, într-o lume care s-a afundat în mocirla falsităţii şi a practicilor necinstite, este un lucru ‘bun şi folositor’ ca adevăraţii creştini ‘să înveţe să facă fapte bune’, fiind roditori în serviciul lui Dumnezeu (3:8, 14). Tot ce a spus Pavel când a condamnat imoralitatea şi răutatea care ameninţau congregaţiile din Creta constituie un avertisment pentru noi astăzi, când ‘bunătatea nemeritată a lui Dumnezeu ne învaţă să respingem tot ce este lipsit de pietate şi dorinţele lumeşti şi să trăim cu judecată sănătoasă, cu dreptate şi cu devoţiune sfântă în actualul sistem’. Totodată, creştinii trebuie „să fie gata pentru orice lucrare bună“, ascultând de guverne şi păstrând o conştiinţă bună (2:11, 12; 3:1).

9. Cum este subliniată importanţa predării învăţăturii sănătoase, mai ales ca responsabilitate a unui supraveghetor?

⁹ Pasajul din Tit 1:5–9 completează lista din 1 Timotei 3:2–7, arătând ce anume cere spiritul sfânt din partea supraveghetorilor. Se subliniază că supraveghetorul trebuie să ţină „strâns la cuvântul fidel“ şi să fie un bun învăţător în congregaţie. Cât de necesar este acest lucru pentru a-i ajuta pe toţi să ajungă la maturitate! De fapt, importanţa învăţăturii sănătoase este subliniată de mai multe ori în scrisoarea către Tit. Pavel îl îndeamnă pe Tit să continue să vorbească „lucrurile care sunt în armonie cu învăţătura sănătoasă“. Femeile în vârstă trebuie „să-i înveţe pe alţii ce este bine“, iar sclavii trebuie ‘să împodobească învăţătura Salvatorului lor, Dumnezeu, în toate lucrurile’ (Tit 1:9; 2:1, 3, 10). Subliniind necesitatea ca Tit, în calitate de supraveghetor, să fie ferm şi neînfricat în predare, Pavel zice: „Continuă să vorbeşti aceste lucruri, să îndemni şi să mustri cu toată autoritatea de a porunci“. Iar cu privire la cei ce nu ascultă, el spune: „Mustră-i cu asprime, ca să fie sănătoşi în credinţă“. Prin urmare, scrisoarea lui Pavel către Tit este în mod special „de folos ca să înveţe, să mustre, să îndrepte lucrurile, să disciplineze în dreptate“ (Tit 2:15; 1:13; 2 Tim. 3:16).

10. Ce ne încurajează să facem scrisoarea către Tit, şi ce fericită speranţă trezeşte ea?

¹⁰ Scrisoarea către Tit ne adânceşte aprecierea faţă de bunătatea nemeritată a lui Dumnezeu şi ne încurajează să ne întoarcem de la lipsa de pietate a lumii, „în timp ce aşteptăm fericita speranţă şi manifestarea glorioasă a marelui Dumnezeu şi a Salvatorului nostru, Cristos Isus“. Făcând astfel, cei ce au fost declaraţi drepţi prin Cristos Isus pot deveni „moştenitori potrivit speranţei vieţii veşnice“ în Regatul lui Dumnezeu (Tit 2:13; 3:7).

[Note de subsol]

[Întrebări de studiu]