Cartea biblică numărul 59 — Iacov

Scriitorul: Iacov

Locul scrierii: Ierusalim

Data încheierii scrierii: înainte de 62 e.n.

1. De ce pun unii la îndoială faptul că Iacov a scris cartea ce îi poartă numele?

„ŞI-A ieşit din minţi.“ Aşa credeau despre Isus rudele sale. În timpul serviciului său pământesc, „fraţii săi nu manifestau credinţă în el“. De aceea, Iacov, Iosif, Simon şi Iuda nu s-au numărat printre primii discipoli ai lui Isus (Mar. 3:21; Ioan 7:5; Mat. 13:55). Pe ce bază se poate afirma deci că Iacov, fratele vitreg al lui Isus, a scris cartea biblică ce îi poartă numele?

2. De unde ştim că unul dintre fraţii vitregi ai lui Isus a scris cartea Iacov?

² Relatarea spune că, după învierea sa, Isus i s-a arătat lui Iacov. Desigur, acest lucru l-a convins întru totul pe Iacov că Isus era Mesia (1 Cor. 15:7). În Faptele 1:12–14 se spune că Maria şi fraţii lui Isus se aflau chiar înaintea Penticostei la Ierusalim, într-o cameră de sus, şi se rugau împreună cu apostolii. Dar n-a fost scrisă scrisoarea de unul dintre apostolii care aveau numele Iacov? Nu, deoarece scriitorul se identifică de la început nu ca apostol, ci ca ‘sclav al Domnului Isus Cristos’. În plus, în cuvintele de la începutul scrisorii lui Iuda, care se aseamănă cu cele ale lui Iacov, se spune că şi Iuda era „sclav al lui Isus Cristos, dar frate al lui Iacov“ (Iac. 1:1; Iuda 1). Putem trage deci concluzia că Iacov şi Iuda, fraţi vitregi ai lui Isus, au scris cărţile biblice care le poartă numele.

3. De ce era Iacov calificat să scrie o astfel de scrisoare?

³ Iacov era pe deplin calificat să scrie o scrisoare în care să dea sfaturi congregaţiei creştine. El era foarte respectat ca supraveghetor în congregaţia din Ierusalim. Pavel spune despre „Iacov, fratele Domnului“, că era unul dintre ‘stâlpii’ congregaţiei, alături de Chifa şi de Ioan (Gal. 1:19; 2:9). Înţelegem că Iacov era o persoană proeminentă şi din faptul că Petru le-a trimis vorbă „lui Iacov şi fraţilor“ imediat după ce a fost eliberat din închisoare. Şi nu a fost Iacov purtătorul de cuvânt al ‘apostolilor şi bătrânilor’ când Pavel şi Barnaba au făcut o călătorie la Ierusalim pentru a cere să se ia o hotărâre cu privire la circumcizie? În plus, atât acea hotărâre, cât şi scrisoarea lui Iacov încep cu expresia „Salutare!“, ceea ce constituie un alt indiciu că au fost scrise de acelaşi scriitor (Fap. 12:17; 15:13, 22, 23; Iac. 1:1).

4. Ce anume arată că scrisoarea lui Iacov a fost scrisă cu puţin înaintea anului 62 e.n.?

⁴ Istoricul Josephus spune că marele preot Ananus (Ananias), un saducheu, era răspunzător de uciderea cu pietre a lui Iacov. Evenimentul s-a petrecut după moartea guvernatorului roman Festus, care a avut loc în jurul anului 62 e.n., înainte ca succesorul său, Albinus, să preia această funcţie. * Dar când a scris Iacov această scrisoare? El a trimis-o din Ierusalim, „către cele douăsprezece triburi care sunt răspândite pretutindeni“ (Iac. 1:1). A fost nevoie de timp ca, în urma turnării spiritului sfânt în anul 33 e.n., creştinismul să se răspândească şi, de asemenea, a fost nevoie de timp ca situaţiile alarmante menţionate în scrisoare să apară. În plus, despre creştini scrisoarea dă de înţeles că nu mai formau grupuri mici, ci erau organizaţi în congregaţii, acestea având ‘bătrâni’ maturi care se rugau pentru cei slabi şi îi susţineau. De asemenea, trecuse deja suficient timp pentru ca mulţumirea de sine şi închinarea formală să-şi facă, într-o anumită măsură, apariţia (2:1–4; 4:1–3; 5:14; 1:26, 27). Aşadar, este posibil ca Iacov să fi scris scrisoarea la o dată târzie, cu puţin înaintea anului 62 e.n., dacă afirmaţiile lui Josephus referitoare la împrejurările morţii lui Festus şi sursele care plasează moartea acestuia în jurul anului 62 e.n. sunt corecte.

5. Ce dovezi susţin autenticitatea scrisorii lui Iacov?

 ⁵ Autenticitatea scrisorii lui Iacov este confirmată de faptul că ea este inclusă în manuscrisele Vaticanus nr. 1209, Sinaiticus şi Alexandrinus. Această scriere apare în cel puţin 10 cataloage antice, care datează dinaintea Conciliului de la Cartagina (397 e.n.), * iar primii scriitori bisericeşti au citat de multe ori din ea. Scrisoarea lui Iacov este în perfectă armonie cu restul Scripturilor inspirate.

6. a) Ce stări de lucruri l-au determinat pe Iacov să scrie această scrisoare? b) Departe de a contrazice argumentaţia lui Pavel cu privire la credinţă, cum o completează Iacov?

⁶ De ce a scris Iacov această scrisoare? O examinare atentă a scrisorii dezvăluie că în interiorul congregaţiei existau unele stări de lucruri care le cauzau probleme fraţilor. Normele creştine erau minimalizate sau chiar ignorate, astfel încât unii dintre ei deveniseră adulteri din punct de vedere spiritual, făcându-se prieteni cu lumea. În dorinţa de a găsi presupuse contradicţii, unii au pretins că scrisoarea lui Iacov, care încurajează demonstrarea credinţei prin fapte, anulează scrierile lui Pavel, unde se spune că salvarea se obţine prin credinţă, nu prin fapte. Contextul arată însă că Iacov se referea la credinţa susţinută de fapte, nu doar de cuvinte, în timp ce Pavel se referea în mod clar la faptele Legii. De fapt, Iacov completează argumentaţia lui Pavel, mergând cu un pas mai departe şi arătând cum se manifestă credinţa. Sfaturile lui Iacov sunt foarte practice deoarece abordează problemele cotidiene ale creştinilor.

7. Cum a imitat Iacov metodele de predare ale lui Isus, şi cu ce rezultat?

⁷ Ilustrările din viaţa de zi cu zi, care fac referire printre altele la animale, corăbii, agricultori şi plante, susţin în mod viu argumentaţia lui Iacov cu privire la credinţă, răbdare şi perseverenţă. Imitarea metodelor eficiente de predare ale lui Isus dă multă forţă sfaturilor sale. Această scrisoare impresionează prin fineţea cu care Iacov discerne motivaţiile oamenilor.

CONŢINUTUL CĂRŢII IACOV

8. La ce duce faptul de a persevera cu răbdare, dar dorinţa greşită?

⁸ Să perseverăm cu răbdare ca „împlinitori ai cuvântului“ (1:1–27). Iacov începe cu câteva cuvinte de încurajare: „Fraţii mei, consideraţi ca o mare bucurie când treceţi prin diferite încercări“. Perseverând însă cu răbdare, ei puteau deveni desăvârşiţi. Dacă unei persoane îi lipseşte înţelepciunea, să i-o ceară lui Dumnezeu neîncetat şi cu credinţă, fără să se îndoiască, fiindcă cel ce se îndoieşte este ca valul mării împins de vânt. Cei umili vor fi înălţaţi, dar cei bogaţi vor trece ca floarea care se ofileşte. Fericit este omul care perseverează în încercare, fiindcă „va primi coroana vieţii, pe care Iehova le-a promis-o celor ce-l iubesc“. Dumnezeu nu-l încearcă pe om cu lucruri rele ca să-l facă să cadă, ci propria dorinţă greşită a omului, când devine roditoare, dă naştere păcatului, care, la rândul lui, aduce moartea (1:2, 12, 22).

9. Ce înseamnă a fi „împlinitori ai cuvântului“, şi ce închinare aprobă Dumnezeu?

⁹ De unde vin toate darurile bune? De la „Tatăl luminilor cereşti“, la care nu este schimbare. „El, potrivit voinţei sale“, spune Iacov, „ne-a adus în existenţă prin cuvântul adevărului, ca să fim primele roade dintre creaturile sale“. Prin urmare, creştinii trebuie să fie prompţi la ascultare, înceţi la vorbire, înceţi la mânie. Ei trebuie să înlăture orice murdărie şi răutate şi să accepte să fie sădit în ei cuvântul salvării. „Fiţi . . . împlinitori ai cuvântului, nu doar ascultători.“ Fiindcă cel ce îşi adânceşte privirea în legea libertăţii, asemănătoare unei oglinzi, şi stăruie în ea „va fi fericit înfăptuind-o“. Închinarea omului care nu-şi ţine limba în frâu este deşartă, dar „închinarea curată şi neîntinată în ochii Dumnezeului şi Tatălui nostru este aceasta: să te îngrijeşti de orfani şi de văduve în necazul lor şi să te păstrezi nepătat de lume“ (1:17, 18, 22, 25, 27).

10. a) Ce deosebiri trebuie evitate? b) Ce legătură există între fapte şi credinţă?

¹⁰ Credinţa este făcută perfectă prin fapte drepte (2:1–26). Fraţii făceau deosebiri, favorizându-i pe bogaţi şi nedreptăţindu-i pe săraci. Dar „nu i-a ales Dumnezeu pe cei săraci în felul lumii ca să fie bogaţi în credinţă şi moştenitori ai regatului“? Nu bogaţii îi asupreau? Iacov spune că fraţii trebuiau să respecte legea regală: „Să-l iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi“ şi să nu facă favoritisme. Ei trebuiau să arate îndurare, fiindcă, în ce priveşte Legea, cine greşea într-o singură poruncă se făcea vinovat de toate. Credinţa fără fapte nu are nicio valoare, aşa cum nu are nicio valoare să-i spui unui frate sau unei surori care se află în nevoie: „Încălziţi-vă şi săturaţi-vă“, fără să le dai un ajutor concret. Poate cineva să manifeste credinţă fără fapte? N-a ajuns perfectă credinţa lui Avraam prin faptele lui, când l-a oferit pe Isaac pe altar? Tot aşa, prostituata Rahav a fost „declarată dreaptă prin fapte“. Aşadar, credinţa fără fapte este moartă (2:5, 8, 16, 19, 25).

11. a) Ce ilustrări foloseşte Iacov pentru a avertiza cu privire la folosirea limbii? b) Cum trebuie dovedite înţelepciunea şi priceperea?

¹¹ Trebuie să ne ţinem sub control limba pentru a-i învăţa pe alţii înţelepciunea (3:1–18). Iacov spune că fraţii trebuiau să fie atenţi în ce priveşte faptul de a deveni învăţători, ca să nu primească o judecată mai aspră. Toţi ne poticnim de multe ori. Aşa cum frâul ţine sub control trupul unui cal şi o cârmă mică ţine sub control o corabie mare, tot aşa limba, un mădular mic, are multă putere. Ea este asemenea unui foc ce poate aprinde o pădure mare.  Animalele sălbatice pot fi îmblânzite mai uşor decât limba. Cu ea oamenii îl binecuvântează pe Iehova şi tot cu ea îşi blestemă semenii. Acest lucru nu este potrivit. Ţâşneşte oare din acelaşi izvor şi apă dulce, şi apă amară? Poate smochinul să facă măsline sau viţa smochine? Poate apa sărată să dea apă dulce? Iacov întreabă: „Cine este înţelept şi priceput printre voi?“. Să-şi arate faptele prin purtarea lui bună şi să evite certurile şi lăudăroşenia carnală împotriva adevărului. Căci „înţelepciunea de sus este în primul rând castă, apoi paşnică, rezonabilă, gata să asculte, plină de îndurare şi de roade bune, nepărtinitoare, neipocrită“ (3:13, 17).

12. a) Ce lucruri rele existau în congregaţie, şi de unde veneau ele? b) Ce atitudine trebuie să evităm şi ce calitate trebuie să cultivăm pentru a obţine aprobarea lui Iehova?

¹² Evitaţi plăcerile senzuale şi prietenia cu lumea (4:1–17). „De unde vin luptele dintre voi?“ Iacov însuşi răspunde: Din „dorinţele voastre nesăţioase după plăceri senzuale“! Unii au motivaţii greşite. Cei ce se fac prieteni cu lumea sunt „adulteri“ şi devin duşmani ai lui Dumnezeu. Prin urmare, Iacov îndeamnă: „Împotriviţi-vă Diavolului, iar el va fugi de la voi. Apropiaţi-vă de Dumnezeu, iar el se va apropia de voi“. Iehova îi va înălţa pe cei umili. De aceea, fraţii trebuiau să înceteze să se mai judece unii pe alţii. Şi întrucât nimeni nu ştie ce va fi mâine cu viaţa lui, ei trebuiau să spună: „Dacă va vrea Iehova, vom trăi şi vom face şi cutare sau cutare lucru“. Mândria este un lucru rău. Este un păcat să ştii ce este bine, dar să nu faci (4:1, 4, 7, 8, 15).

13. a) De ce era vai de cei bogaţi? b) Cum ilustrează Iacov necesitatea de a avea răbdare şi de a persevera, şi care avea să fie rezultatul?

¹³ Fericiţi sunt cei ce perseverează în dreptate! (5:1–20). ‘Plângeţi şi urlaţi, voi, bogaţilor!’, spune Iacov. ‘Rugina bogăţiei voastre va fi o mărturie împotriva voastră. Iehova al armatelor a auzit strigătele de ajutor ale secerătorilor cărora le-aţi oprit plata. Aţi trăit în lux şi în plăceri senzuale. L-aţi condamnat şi l-aţi ucis pe cel drept.’ Însă, având în vedere că prezenţa Domnului se apropia, fraţii trebuiau să fie răbdători, asemenea agricultorului care îşi aşteaptă cu răbdare recolta, şi să ia în considerare exemplul profeţilor, „care au vorbit în numele lui Iehova“. Fericiţi sunt cei ce au perseverat! Fraţii trebuiau să-şi aducă aminte de perseverenţa lui Iov şi de sfârşitul pe care i l-a dat Iehova, „căci Iehova este plin de tandră afecţiune şi îndurător“ (5:1–6, 10, 11).

14. Ce sfaturi sunt date în încheiere cu privire la mărturisirea păcatelor şi la rugăciune?

¹⁴ Iacov îi îndeamnă să nu mai jure. Mai degrabă, ‘Da-ul lor trebuia să însemne Da’, iar ‘Nu-ul lor, Nu’. Ei trebuiau să-şi mărturisească deschis păcatele şi să se roage unii pentru alţii. Aşa cum dovedesc rugăciunile lui Ilie, „implorarea unui om drept . . . are multă forţă“. Dacă cineva se abate de la adevăr, cel care îl întoarce „îi va salva sufletul de la moarte şi va acoperi o mulţime de păcate“ (5:12, 16, 20).

DE CE ESTE DE FOLOS

15. Cum aplică Iacov Scripturile ebraice? Ilustraţi.

¹⁵ Deşi Iacov nu menţionează decât de două ori numele lui Isus (1:1; 2:1), el face multe aplicări practice ale învăţăturilor Domnului, aşa cum reiese dintr-o comparare atentă a scrisorii lui Iacov cu Predica de pe munte. În acelaşi timp, numele lui Iehova apare de 13 ori şi promisiunile sale sunt scoase în evidenţă ca recompensă pentru creştinii care îşi păstrează credinţa (4:10; 5:11). Pentru a-şi formula sfaturile practice, Iacov extrage multe ilustrări şi citate potrivite din Scripturile ebraice. El identifică sursa acestora prin expresiile: „potrivit cuvântului Scripturii“, „s-a împlinit cuvântul Scripturii“, „spune cuvântul Scripturii“ şi aplică în continuare aceste versete la modul de viaţă creştin (2:8, 23; 4:5). Pentru a-şi prezenta în mod clar sfaturile şi pentru a consolida credinţa în Cuvântul lui Dumnezeu, care formează un tot armonios, Iacov face referiri adecvate la lucrările de credinţă ale lui Avraam, la credinţa manifestată prin lucrări de Rahav, la perseverenţa fidelă a lui Iov şi la încrederea în rugăciune a lui Ilie (Iac. 2:21–25; 5:11, 17, 18; Gen. 22:9–12; Ios. 2:1–21; Iov 1:20–22; 42:10; 1 Regi 17:1; 18:41–45).

16. Ce sfaturi şi avertismente dă Iacov, şi de unde provine această înţelepciune practică?

¹⁶ O valoare inestimabilă au sfaturile lui Iacov de a fi împlinitori ai cuvântului, nu numai ascultători, de a continua să ne demonstrăm credinţa prin lucrări drepte, de a găsi bucurie în suportarea diverselor încercări, de a continua să-i cerem înţelepciune lui Dumnezeu, de a ne apropia întotdeauna de el în rugăciune şi de a respecta legea regală: „Să-l iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi“ (Iac. 1:22; 2:24; 1:2, 5; 4:8; 5:13–18; 2:8). El dă avertismente puternice cu privire la faptul de a preda erori, de a ne folosi în mod greşit limba, de a face deosebiri de clasă în congregaţie, de a tânji după plăceri senzuale şi de a ne pune încrederea în bogăţiile pieritoare (3:1, 8; 2:4; 4:3; 5:1, 5). Iacov spune clar că prietenia cu lumea este adulter spiritual şi duşmănie cu Dumnezeu. El arată în ce constă închinarea care are valoare practică şi este curată în ochii lui Dumnezeu: „Să te îngrijeşti de orfani şi de văduve în necazul lor şi să te păstrezi nepătat de lume“ (4:4; 1:27). Toate aceste sfaturi, foarte practice şi uşor de înţeles, sunt exact ceea ce se putea aştepta de la acest ‘stâlp’ al congregaţiei creştine din secolul I (Gal. 2:9). Mesajul său plin de căldură continuă să fie un ghid pentru creştinii din timpurile noastre agitate, întrucât „înţelepciunea de sus“ produce „rodul dreptăţii“ (3:17, 18).

17. Ce motiv puternic pentru a persevera în lucrări fidele este prezentat de Iacov?

¹⁷ Iacov dorea să-şi ajute fraţii să atingă ţinta: viaţa în Regatul lui Dumnezeu. De aceea, el îi îndeamnă:  „Fiţi şi voi răbdători, întăriţi-vă inima, căci prezenţa Domnului s-a apropiat!“. Dacă aveau să suporte în continuare încercarea, ei aveau să fie fericiţi, fiindcă aprobarea lui Dumnezeu însemna primirea ‘coroanei vieţii, pe care Iehova le-a promis-o celor ce-l iubesc’ (5:8; 1:12). Astfel, promisiunea lui Dumnezeu cu privire la coroana vieţii, fie viaţă nemuritoare în cer, fie viaţă veşnică pe pământ, este scoasă în evidenţă ca fiind un motiv puternic pentru a persevera în lucrări fidele. În mod sigur, această scrisoare minunată ne va încuraja pe toţi să atingem ţinta vieţii veşnice, fie în cer, fie în lumea nouă a lui Iehova condusă de Sămânţa Regatului, Domnul nostru Isus Cristos (2:5).

[Note de subsol]

[Întrebări de studiu]