Cartea biblică numărul 65 — Iuda

Scriitorul: Iuda

Locul scrierii: Palestina (?)

Data încheierii scrierii: aprox. 65 e.n.

1. Din cauza căror situaţii apărute în congregaţie a considerat Iuda necesar să scrie această scrisoare plină de vigoare în folosul fraţilor săi?

FRAŢII creştini ai lui Iuda erau în pericol! După moartea şi învierea lui Cristos Isus, în congregaţia creştină se strecuraseră elemente străine. Duşmanul se infiltrase cu scopul de a submina credinţa, aşa cum avertizase apostolul Pavel cu aproximativ 14 ani mai înainte (2 Tes. 2:3). Cum puteau fi avertizaţi fraţii cu privire la acest pericol pentru a-şi păstra vigilenţa? Scrisoarea lui Iuda, o carte plină de vigoare şi de forţă prin mesajul ei direct, răspunde la această întrebare. În versetele 3 şi 4, Iuda îşi exprimă clar poziţia: ‘Am găsit că este necesar să vă scriu pentru că printre voi s-au strecurat nişte oameni lipsiţi de pietate, care schimbă bunătatea nemeritată a Dumnezeului nostru într-o scuză pentru o conduită libertină’. Erau ameninţate chiar temeliile doctrinei adevărate şi ale moralităţii sănătoase. Iuda s-a simţit impulsionat să lupte pentru interesele fraţilor săi, pentru ca ei, la rândul lor, să lupte din greu pentru credinţă.

2. a) Cine era Iuda? b) Ce relaţie pe care o avea cu Isus a preţuit cel mai mult Iuda?

² Dar cine a fost Iuda? Din cuvintele introductive aflăm că scrisoarea a fost redactată de „Iuda, sclav al lui Isus Cristos, dar frate al lui Iacov, către cei chemaţi“. Era Iuda apostol, având în vedere că doi dintre cei 12 apostoli pe care i-a ales Isus la început au purtat acest nume? (Luca 6:16) Iuda nu se prezintă ca apostol, ci, când vorbeşte despre apostoli foloseşte persoana a III-a, excluzându-se în mod clar din acest grup (Iuda 17, 18). De asemenea, el spune că este „frate al lui Iacov“, referindu-se, evident, la cel ce redactase cartea Iacov, care era frate vitreg cu Isus (v. 1). Fiind unul dintre ‘stâlpii’ congregaţiei din Ierusalim, acest Iacov era bine-cunoscut, de aceea Iuda se prezintă ca frate al lui. Înţelegem aşadar că şi Iuda era frate vitreg cu Isus, şi aşa este menţionat în Scripturi (Gal. 1:19; 2:9; Mat. 13:55; Mar. 6:3). Totuşi, Iuda n-a vrut să profite de relaţia sa de rudenie cu Isus, ci a pus accent în mod umil pe relaţia sa spirituală cu el, numindu-se „sclav al lui Isus Cristos“ (1 Cor. 7:22; 2 Cor. 5:16; Mat. 20:27).

3. Cum este confirmată autenticitatea scrisorii lui Iuda?

³ Autenticitatea acestei cărţi biblice este confirmată de faptul că scrisoarea este menţionată în Fragmentul Muratorian, din secolul al II-lea e.n. Pe lângă aceasta, Clement din Alexandria (sec. al II-lea e.n.)  a acceptat-o ca fiind canonică. Origene a considerat că este o lucrare „doar de câteva rânduri, dar plină de cuvintele sănătoase ale favorii divine“. * Şi Tertulian a considerat-o autentică. Nu există deci nicio îndoială că ea face parte din Scripturile inspirate.

4. Ce fel de scrisoare este scrisoarea lui Iuda, unde a fost probabil scrisă, şi ce dată este sugerată cu privire la scrierea ei?

⁴ Întrucât Iuda li se adresează ‘celor chemaţi’, fără să menţioneze o anumită congregaţie sau persoană, înseamnă că epistola sa era o scrisoare cu caracter general şi trebuia citită de toţi creştinii. Foarte probabil, ea a fost scrisă în Palestina, deşi lucrul acesta nu este specificat. Nici data scrierii nu este uşor de stabilit. Însă congregaţia creştină exista probabil de mai mult timp, având în vedere că Iuda atrage atenţia asupra cuvintelor „rostite mai înainte de apostolii Domnului nostru Isus Cristos“ şi citează, după cât se pare, din 2 Petru 3:3 (Iuda 17, 18). În plus, există o mare asemănare între scrisoarea lui Iuda şi A doua scrisoare a lui Petru, capitolul 2. Aceasta arată că Iuda a scris cam în acelaşi timp cu Petru, amândoi fiind foarte îngrijoraţi din cauza pericolului care ameninţa congregaţia în acea perioadă. Prin urmare, ca dată aproximativă a scrierii acestei cărţi este sugerat anul 65 e.n. Această dată este susţinută şi de faptul că Iuda nu menţionează nici intervenţia lui Cestius Gallus pentru a pune capăt răscoalei iudeilor din 66 e.n., nici căderea Ierusalimului din 70 e.n. Întrucât Iuda se referă în scrisoarea sa la anumite judecăţi divine care fuseseră executate asupra păcătoşilor, este logic că, dacă Ierusalimul ar fi fost distrus deja, el şi-ar fi întărit argumentaţia menţionând acest eveniment, mai ales că Isus îl prezisese (Iuda 5–7; Luca 19:41–44).

CONŢINUTUL SCRISORII LUI IUDA

5. a) De ce a considerat Iuda că era necesar să le scrie celor chemaţi şi să-i îndemne să ‘lupte din greu pentru credinţă’? b) Ce exemple avertizatoare a menţionat el?

⁵ Avertismente cu privire la fornicaţie şi la nesocotirea domniei (v. 1–16). După ce le transmite salutări pline de iubire celor „chemaţi“, Iuda le spune că intenţionase să le scrie „despre salvarea [lor] comună“, dar considera că era necesar să-i îndemne să ‘lupte din greu pentru credinţă’. De ce? Deoarece printre ei se strecuraseră oameni lipsiţi de pietate, care schimbau bunătatea nemeritată a lui Dumnezeu într-o scuză pentru o conduită libertină. Aceşti oameni, spune Iuda, „îi sunt infideli singurului nostru Proprietar şi Domn, Isus Cristos“ (v. 1, 3, 4). Iuda le aminteşte că, deşi Iehova a salvat un popor din Egipt, El „i-a distrus apoi pe cei care n-au arătat credinţă“. În plus, Iehova i-a păstrat „pentru judecata zilei celei mari“ pe îngerii care şi-au părăsit locuinţa potrivită pentru ei. Tot aşa, pedeapsa veşnică de care au avut parte Sodoma şi Gomora şi oraşele din jurul acestora constituia un exemplu avertizator cu privire la sfârşitul rezervat celor care „s-au dedat la fornicaţie întrecând orice măsură şi au umblat după dorinţele nefireşti ale cărnii“ (v. 5–7).

6. Cum se comportă oamenii lipsiţi de pietate, şi ce ilustrare foloseşte Iuda pentru a descrie conduita lor nelegiuită şi consecinţele acesteia?

⁶ În mod asemănător, în prezent, spune Iuda, oamenii lipsiţi de pietate „pângăresc carnea, nesocotesc domnia şi îi vorbesc de rău pe cei glorioşi“. Dar arhanghelul Mihael, când a avut o dispută cu Diavolul cu privire la corpul lui Moise, n-a îndrăznit să-l insulte, ci doar i-a spus: „Iehova să te mustre!“. Însă aceşti oameni vorbesc de rău despre toate lucrurile şi continuă să se strice ca nişte animale fără raţiune. Ei au mers pe calea lui Cain, a lui Balaam şi a răzvrătitului Core. Ei sunt ca nişte stânci ascunse sub apă, ca nişte nori fără apă, ca nişte pomi fără rod, morţi de două ori şi dezrădăcinaţi, ca valurile înfuriate ale mării care îşi spumegă lucrurile ruşinoase, ca nişte stele fără orbită. Lor „le este rezervată pentru totdeauna negura întunericului“ (v. 8, 9, 13). Enoh a profeţit că Iehova îşi va executa judecata împotriva acestor oameni lipsiţi de pietate. Ei murmură, se plâng şi admiră persoane pentru câştig.

7. a) Ce avertisment au dat apostolii cu privire la batjocoritori? b) Având în vedere speranţa vieţii veşnice, ce trebuiau să facă ‘iubiţii săi fraţi’ atât pentru ei înşişi, cât şi pentru alţii?

⁷ Sfaturi pentru a rămâne în iubirea lui Dumnezeu (v. 17–25). Iuda le aminteşte fraţilor că apostolii Domnului Isus Cristos îi avertizaseră că „în timpul din urmă vor fi batjocoritori, care vor umbla potrivit dorinţelor lor după lucruri lipsite de pietate“. Aceşti instigatori sunt „oameni carnali, fără spiritualitate“. De aceea, ‘iubiţii săi fraţi’ trebuiau să se zidească în credinţă şi să rămână în iubirea lui Dumnezeu, în timp ce aşteptau îndurarea lui Cristos „pentru viaţa veşnică“. La rândul lor, şi ei trebuiau să le arate îndurare celor ce şovăiau, străduindu-se să-i ajute. În încheiere, Iuda îi dă glorie, prin intermediul Domnului Isus Cristos, lui „Dumnezeu, Salvatorul nostru“, care îi putea păzi de poticnire (v. 18–21, 25).

DE CE ESTE DE FOLOS

8. Cum a folosit Iuda Scripturile inspirate şi „cartea naturii“ pentru a-şi sfătui fraţii?

⁸ Iuda însuşi considera că Scripturile inspirate sunt de folos pentru a-i avertiza, a-i îndemna, a-i încuraja, a-i instrui şi a-i sfătui pe ‘fraţii săi iubiţi’. Demascând păcatele grave ale acelor persoane lipsite de pietate care se strecuraseră printre ei, Iuda a folosit exemple semnificative din Scripturile ebraice, cum ar fi cele despre israeliţii infideli, despre îngerii care au păcătuit şi despre locuitorii Sodomei şi Gomorei, arătând că toţi cei ce practică astfel de lucruri  depravate vor suferi o pedeapsă asemănătoare. El i-a comparat pe acei oameni stricaţi cu nişte animale fără raţiune şi a spus despre ei că mergeau pe calea lui Cain, că se repezeau pe drumul greşit al lui Balaam şi că aveau să piară asemenea lui Core din cauza vorbirii lor răzvrătite. Iuda a folosit şi unele imagini sugestive din „cartea naturii“. Scrisoarea plină de francheţe a lui Iuda a ajuns să facă parte din „toată Scriptura“ pentru a fi studiată împreună cu celelalte Scripturi. Ea dă sfaturi cu privire la conduita corectă „în timpul din urmă“ (Iuda 17, 18, 5–7, 11–13; Num. 14:35–37; Gen. 6:4; 18:20, 21; 19:4, 5, 24, 25; 4:4, 5, 8; Num. 22:2–7, 21; 31:8; 16:1–7, 31–35).

9. De ce avertismentul lui Iuda este valabil şi în prezent, şi în ce domenii trebuie creştinii să continue să se zidească?

⁹ Opoziţia şi încercările din exterior n-au reuşit să împiedice dezvoltarea creştinismului, însă fraţii erau în pericol din cauza corupţiei din interior. Existau stânci ascunse care puteau face să naufragieze întreaga congregaţie. Înţelegând că acest pericol putea fi şi mai dezastruos, Iuda a venit cu argumente puternice pentru a-şi îndemna fraţii să ‘lupte din greu pentru credinţă’. Scrisoarea lui este la fel de oportună şi astăzi. Acest avertisment este valabil şi în prezent. Şi noi trebuie să ne păzim credinţa şi să luptăm pentru ea, să smulgem din rădăcină imoralitatea şi să-i ajutăm cu îndurare pe cei ce se îndoiesc, „smulgându-i din foc“, dacă este posibil. Pentru a promova integritatea morală, bunăstarea spirituală şi închinarea adevărată, creştinii de astăzi trebuie să continue să se zidească în credinţa preasfântă. Ei trebuie să apere principiile drepte şi să se apropie de Dumnezeu în rugăciune. De asemenea, trebuie să aibă un punct de vedere corect cu privire la ‘domnie’, respectând autoritatea stabilită de Dumnezeu în congregaţia creştină (Iuda 3, 23, 8).

10. a) Ce măsuri trebuie să ia congregaţia împotriva oamenilor carnali, şi la ce va conduce lucrul acesta? b) Ce răsplată îi aşteaptă pe moştenitorii Regatului, şi în ce privinţă sunt aceştia în unitate cu Iuda?

¹⁰ ‘Oamenii carnali, fără spiritualitate’, nu vor intra în Regatul lui Dumnezeu, dar îi pun în pericol pe cei ce se află pe calea vieţii veşnice (Iuda 19; Gal. 5:19–21). Congregaţia trebuie avertizată în acest sens şi trebuie să-i înlăture din mijlocul lor! În felul acesta, „îndurarea, pacea şi iubirea“ vor fi înmulţite faţă de fraţii iubiţi, iar aceştia se vor păstra în iubirea lui Dumnezeu ‘în timp ce aşteaptă îndurarea Domnului lor Isus Cristos pentru viaţa veşnică’. Dumnezeu, Salvatorul, va face ca moştenitorii Regatului să fie „fără defect înaintea gloriei sale“. În mod sigur, aceştia sunt în unitate cu Iuda când îi atribuie lui Dumnezeu „gloria, măreţia, puterea şi autoritatea“ prin Isus Cristos (Iuda 2, 21, 24, 25).

[Notă de subsol]

[Întrebări de studiu]