Cartea biblică numărul 66 — Revelaţia

Scriitorul: apostolul Ioan

Locul scrierii: Patmos

Data încheierii scrierii: aprox. 96 e.n.

1. a) Cu ce exprimări sunt de acord slujitorii lui Dumnezeu în privinţa reprezentărilor simbolice din Revelaţia? b) De ce este potrivit ca Revelaţia să fie ultima carte a Bibliei?

AR TREBUI să ne sperie reprezentările simbolice din Revelaţia? Nicidecum! Împlinirea acestei profeţii ar putea să-i înspăimânte pe cei răi, însă slujitorii fideli ai lui Dumnezeu sunt de acord cu exprimarea inspirată din introducere: „Fericit este cel care citeşte cu voce tare şi cei care aud cuvintele acestei profeţii“, precum şi cu ceea ce spune îngerul în încheiere: „Fericit este cel ce respectă cuvintele profeţiei din acest sul!“ (Rev. 1:3; 22:7). Deşi a fost scrisă înaintea celorlalte patru cărţi inspirate ale lui Ioan, este potrivit ca Revelaţia să fie ultima din cele 66 de cărţi inspirate ce alcătuiesc Biblia, deoarece ea îi poartă pe cititori cu gândul în viitorul îndepărtat, oferindu-le o imagine cuprinzătoare a scopurilor lui Dumnezeu cu privire la omenire. În acelaşi timp, ea duce la un deznodământ glorios tema fundamentală a Bibliei, şi anume sfinţirea numelui lui Iehova şi justificarea suveranităţii sale prin intermediul Regatului condus de Cristos, Sămânţa promisă.

2. Cum i-a fost dată lui Ioan Revelaţia, şi de ce titlul cărţii este cât se poate de potrivit?

² Potrivit primului verset, cartea este „o revelaţie a lui Isus Cristos, pe care i-a dat-o Dumnezeu . . . El l-a trimis pe îngerul său şi, prin el, i-a prezentat-o în simboluri sclavului său Ioan“. Ioan a fost doar scriitorul acestei cărţi, nu autorul ei. Prin urmare,  nu Ioan este cel ce revelează, iar cartea nu este o revelaţie a lui Ioan (1:1). Întrucât Dumnezeu îi dezvăluie sclavului său scopurile minunate pe care le are cu privire la viitor, titlul acestei cărţi este cât se poate de potrivit, fiindcă numele grecesc al cărţii, Apokálypsis (Apocalipsa), înseamnă „Descoperire“ sau „Dezvăluire“.

3. Potrivit cărţii Revelaţia, cine este scriitorul cunoscut sub numele de Ioan, şi cum susţin istoricii din vechime acest lucru?

³ Cine era Ioan, despre care aflăm în primul capitol că este scriitorul Revelaţiei? Ni se spune că era sclav al lui Isus Cristos, precum şi frate şi părtaş cu ceilalţi fraţi la necazuri şi că era exilat pe insula Patmos. În mod sigur, el le era bine cunoscut primilor săi cititori, care nu aveau nevoie de alte detalii cu privire la identitatea sa. El nu putea fi decât apostolul Ioan. Această concluzie este sprijinită de majoritatea istoricilor din vechime. Se spune că Papias, care a scris în prima jumătate a secolului al II-lea e.n., a considerat cartea de origine apostolică. Iustin Martirul, care a trăit în secolul al II-lea, a spus în lucrarea sa „Dialogul cu iudeul Trifon“ (LXXXI): „Fiindcă şi la noi a fost un bărbat al cărui nume a fost Ioan, unul dintre apostolii lui Hristos, care, într-o descoperire ce s-a făcut lui, a profeţit“. * Ireneu a spus clar că apostolul Ioan este scriitorul, şi la fel spun Clement din Alexandria şi Tertulian, care au trăit la sfârşitul secolului al II-lea şi începutul secolului al III-lea. Origene, un cunoscut erudit din secolul al III-lea, a scris: „Ce să mai spunem despre cel care s-a aplecat cu capul pe pieptul Mântuitorului, despre Ioan, care a lăsat şi el o Evanghelie, . . . şi care a scris şi «Apocalipsa»“. *

4. a) De ce este explicabilă deosebirea dintre stilul Revelaţiei şi stilul celorlalte scrieri ale lui Ioan? b) Ce anume atestă că Revelaţia este o parte autentică a Scripturilor inspirate?

⁴ Faptul că celelalte scrieri ale lui Ioan pun un mare accent pe iubire nu înseamnă că apostolul nu putea fi scriitorul Revelaţiei, o carte cu un mesaj puternic şi dinamic. Să ne amintim că Ioan şi fratele său, Iacov, au fost atât de indignaţi din cauza samaritenilor dintr-un anumit sat, încât au vrut să ceară să se coboare foc din cer peste ei. De aceea au fost supranumiţi „Boanerghes“, sau „Fiii Tunetului“ (Mar. 3:17; Luca 9:54). Această deosebire de stil este explicabilă dacă ne amintim că subiectul abordat în Revelaţia este foarte diferit. Ceea ce a văzut Ioan în aceste viziuni nu semăna cu nimic din ce văzuse el până atunci. Remarcabila armonie a acestei cărţi cu celelalte Scripturi profetice demonstrează că ea este o parte autentică a Cuvântului inspirat al lui Dumnezeu.

5. Când a scris Ioan Revelaţia, şi în ce împrejurări?

⁵ Potrivit celor mai vechi mărturii, Ioan a scris Revelaţia în jurul anului 96 e.n., adică la aproximativ 26 de ani după distrugerea Ierusalimului, spre sfârşitul domniei împăratului Domiţian. Ca o confirmare a acestui lucru, iată ce a spus Ireneu despre Apocalipsa în lucrarea intitulată „Împotriva ereziilor“ (V, XXX): „Căci aceasta a fost văzută nu cu foarte mult timp în urmă, ci aproape de zilele noastre, spre sfârşitul domniei lui Domiţian“. * Eusebiu şi Ieronim sunt şi ei de acord cu această mărturie. Domiţian era fratele lui Titus, conducătorul armatelor romane care au distrus Ierusalimul. El a devenit împărat la moartea lui Titus, cu 15 ani înainte de scrierea cărţii Revelaţia. Domiţian a cerut să fie venerat ca dumnezeu, atribuindu-şi titlul Dominus et Deus noster, care înseamnă „Domnul şi Dumnezeul nostru“. * Cultul împăratului nu i-a incomodat pe cei ce se închinau la dumnezei falşi, însă nu a putut fi acceptat de primii creştini. De aceea, ei au refuzat să acţioneze împotriva credinţei lor şi să facă compromis în această privinţă. Astfel, spre sfârşitul domniei lui Domiţian (81–96 e.n.), asupra creştinilor s-au abătut persecuţii aspre. Se crede că Ioan a fost exilat pe insula Patmos de Domiţian. În 96 e.n., după asasinarea lui Domiţian, a devenit împărat Nerva, care a fost mai tolerant. Se pare că el l-a eliberat pe Ioan. În timpul detenţiei pe insula Patmos, Ioan a primit viziunile consemnate în Revelaţia.

6. Cum ar trebui să privim cartea Revelaţia, şi cum poate fi ea împărţită?

⁶ Trebuie să recunoaştem că ceea ce a văzut Ioan şi ceea ce i s-a spus să le scrie congregaţiilor n-a fost o simplă serie de viziuni fără nicio legătură între ele, consemnate la voia întâmplării. Nu, ci de la început până la sfârşit, Revelaţia ne oferă o imagine coerentă a lucrurilor care aveau să vină şi care se succedă de la o viziune la alta până când, la sfârşitul viziunilor, se ajunge la dezvăluirea completă a scopurilor Regatului lui Dumnezeu. Prin urmare, ar trebui să privim cartea Revelaţia ca un întreg alcătuit din mai multe părţi armonios legate între ele, care ne poartă într-un viitor foarte îndepărtat de timpul în care a trăit Ioan. După introducere (Rev. 1:1–9), cartea poate fi împărţită în 16 viziuni: 1) 1:10—3:22; 2) 4:1—5:14; 3) 6:1–17; 4) 7:1–17; 5) 8:1—9:21; 6) 10:1—11:19; 7) 12:1–17; 8) 13:1–18; 9) 14:1–20; 10) 15:1—16:21; 11) 17:1–18; 12) 18:1—19:10; 13) 19:11–21; 14) 20:1–10; 15) 20:11—21:8; 16) 21:9—22:5. După aceste viziuni urmează o încheiere mobilizatoare, în care iau cuvântul pentru ultima dată Iehova, Isus, îngerul şi Ioan, adică principalii participanţi la comunicarea Revelaţiei (22:6–21).

 CONŢINUTUL CĂRŢII REVELAŢIA

7. Potrivit cuvintelor lui Ioan, din ce sursă provine Revelaţia, şi ce le aminteşte el membrilor celor şapte congregaţii?

⁷ Introducerea (1:1–9). Ioan indică Sursa divină de la care provine Revelaţia, precum şi canalul îngeresc prin care a fost transmisă ea. După aceea, el se adresează membrilor celor şapte congregaţii din provincia Asiei. Isus Cristos a făcut din ei „un regat, preoţi pentru Dumnezeul şi Tatăl său“, Iehova Dumnezeu, Cel Atotputernic. Ioan le aminteşte că era părtaş cu ei „la necazuri, la regat şi la perseverenţă în calitate de continuator al lui Isus“ şi că se afla în exil pe insula Patmos (1:6, 9).

8. a) Ce i se spune lui Ioan să facă? b) Pe cine vede el în mijlocul lampadarelor, şi ce explică acesta?

⁸ Mesajele adresate celor şapte congregaţii (1:10—3:22). Când începe prima viziune, Ioan se afla, prin inspiraţie, în ziua Domnului. Un glas puternic, ca de trompetă, îi spune să scrie ceea ce vede într-un sul şi să-l trimită celor şapte congregaţii, care se aflau în Efes, Smirna, Pergam, Tiatira, Sardes, Filadelfia şi Laodiceea. Întorcându-se în direcţia din care venea glasul, Ioan vede „pe cineva ca un fiu al omului“ care stătea în mijlocul a şapte lampadare şi avea şapte stele în mâna dreaptă. Acesta se prezintă drept „Cel dintâi şi Cel de pe urmă“, cel care a fost mort, dar care este viu pentru totdeauna şi veşnic şi care are cheile morţii şi ale Hadesului. Este vorba deci despre Isus Cristos cel înviat. El explică: „Cele şapte stele reprezintă îngerii celor şapte congregaţii, iar cele şapte lampadare reprezintă şapte congregaţii“ (1:13, 17, 20).

9. Ce laude şi ce sfaturi le sunt adresate congregaţiilor din Efes, Smirna, Pergam şi Tiatira?

⁹ Lui Ioan i se spune să-i scrie îngerului congregaţiei din Efes că, deşi trudise, perseverase şi nu-i tolerase pe oamenii răi, părăsise iubirea pe care o avusese la început. De aceea, trebuia să se căiască şi să facă faptele de mai înainte. Congregaţia din Smirna, în pofida necazului şi a sărăciei, era bogată şi nu trebuia să se teamă. De aceea, Isus spune: „Dovedeşte-te fidel până la moarte şi îţi voi da coroana vieţii!“. Congregaţia din Pergam, care locuia „unde este tronul lui Satan“, rămăsese ataşată de numele lui Cristos, dar avea în mijlocul ei apostaţi. Aceştia trebuiau să se căiască, dacă nu, Cristos avea să poarte război împotriva lor cu sabia lungă a gurii lui. În Tiatira, congregaţia se remarca prin ‘iubire, credinţă, serviciu şi perseverenţă’, însă o tolera pe „femeia aceea, Izabela“. Dar cei fideli, care ţineau cu tărie la ceea ce aveau, urmau să primească „autoritate peste naţiuni“ (2:10, 13, 19, 20, 26).

10. Ce mesaje le sunt transmise congregaţiilor din Sardes, Filadelfia şi Laodiceea?

¹⁰ Congregaţia din Sardes avea reputaţia că era vie, însă era moartă, întrucât faptele ei nu erau desăvârşite înaintea lui Dumnezeu. Cu toate acestea, Cristos spune despre cei ce învingeau că nu li se va şterge numele din cartea vieţii. Congregaţia din Filadelfia păzise cuvântul lui Cristos, de aceea el îi promite că o va păzi „de ora încercării, care va veni peste întregul pământ locuit“. Pe cel ce învingea, Cristos avea să-l facă un stâlp în templul Dumnezeului său. El spune: „Voi scrie pe el numele Dumnezeului meu, numele oraşului Dumnezeului meu, noul Ierusalim, . . . şi numele meu nou“. După ce se prezintă ca „începutul creaţiei lui Dumnezeu“, Cristos îi spune congregaţiei din Laodiceea că nu era nici fierbinte, nici rece şi că o va vărsa din gură. Deşi se lăudau cu bogăţii, membrii acestei congregaţii erau, de fapt, săraci, orbi şi goi. Ei aveau nevoie de mantii albe şi de alifie pentru ochi ca să vadă. Cristos spune că va intra şi va cina cu oricine îi va deschide uşa. Celui ce învingea, Cristos avea să-i dea voie să se aşeze cu el pe tronul lui, aşa cum şi el s-a aşezat cu Tatăl său pe tronul Său (3:10, 12, 14).

11. Ce viziune măreaţă este supusă atenţiei lui Ioan în continuare?

¹¹ Viziunea despre sfinţenia şi gloria lui Iehova (4:1—5:14). A doua viziune ne duce în faţa tronului ceresc, plin de splendoare, al lui Iehova. Este o scenă de o strălucire impresionantă, asemenea strălucirii pietrelor preţioase. În jurul tronului stăteau 24 de bătrâni care purtau coroane. Patru creaturi vii aclamau sfinţenia lui Iehova. Lui Iehova i se aducea închinare, el fiind considerat demn să primească „gloria, onoarea şi puterea“ în calitate de Creator al tuturor lucrurilor (4:11).

12. Cine a fost demn să deschidă sulul sigilat cu şapte sigilii?

¹² În mâna ‘Celui ce stătea pe tron’ Ioan a văzut un sul sigilat cu şapte sigilii. Dar cine era demn să deschidă sulul? Numai „Leul din tribul lui Iuda, rădăcina lui David“, a fost demn să facă lucrul acesta! El, care este totodată „Mielul care a fost înjunghiat“, a luat sulul din mâna lui Iehova (5:1, 5, 12).

13. Ce a văzut Ioan la ruperea primelor şase sigilii?

¹³ Mielul rupe şase sigilii ale sulului (6:1—7:17). Începe a treia viziune. Mielul rupe sigiliile. La ruperea primului sigiliu a ieşit un călăreţ pe un cal alb „victorios ca să-şi desăvârşească victoria“. Apoi a ieşit un călăreţ pe un cal de culoarea focului, care a luat pacea de pe pământ, iar după el un altul pe un cal negru, care a raţionalizat cerealele. Pe un cal gălbui, a ieşit Moartea, iar Hadesul o urma îndeaproape. La ruperea celui de-al cincilea sigiliu au fost văzuţi cei „înjunghiaţi din cauza cuvântului lui Dumnezeu“, care cereau ca sângele lor să fie răzbunat (6:2, 9). La ruperea celui de-al şaselea sigiliu a avut loc un mare cutremur de pământ, soarele şi luna s-au întunecat, iar cei puternici de pe pământ le-au cerut munţilor să cadă peste ei şi să-i ascundă de Iehova şi de mânia Mielului.

14. Ce a văzut apoi Ioan cu privire la sclavii lui Dumnezeu şi la o mare mulţime, pe care nimeni nu putea s-o numere?

 ¹⁴ Începe apoi a patra viziune. Patru îngeri ţineau cele patru vânturi ale pământului până când aveau să fie sigilaţi pe frunte sclavii lui Dumnezeu. Numărul lor este de 144 000. După aceea, Ioan a văzut o mare mulţime din toate naţiunile, pe care nimeni nu putea s-o numere. Ea stătea înaintea lui Dumnezeu şi înaintea Mielului, cărora le atribuia salvarea, şi îndeplinea zi şi noapte un serviciu sacru în templul lui Dumnezeu. Despre aceştia se spune că Mielul însuşi „îi va păstori şi îi va călăuzi la izvoarele apelor vieţii“ (7:17).

15. Ce s-a întâmplat după ruperea celui de-al şaptelea sigiliu?

¹⁵ Este rupt al şaptelea sigiliu (8:1—12:17). În cer s-a făcut tăcere, apoi celor şapte îngeri li s-au înmânat şapte trompete. Primele şase sunete de trompetă alcătuiesc a cincea viziune.

16. a) Ce s-a întâmplat când s-a sunat pe rând din primele cinci trompete, şi care a fost primul dintre cele trei vaiuri? b) Ce a anunţat a şasea trompetă?

¹⁶ În timp ce s-a sunat pe rând din primele trei trompete, o ploaie de nenorociri s-a abătut asupra pământului, asupra mării, asupra râurilor şi asupra izvoarelor de apă. La sunetul celei de-a patra trompete, o treime din soare, din lună şi din stele s-a întunecat. La sunetul celei de-a cincea trompete, o stea din cer a dat drumul unei plăgi de lăcuste, care i-au atacat pe cei ‘care n-aveau pe frunte sigiliul lui Dumnezeu’. Acesta a fost „primul vai“, după care au urmat alte două vaiuri. A şasea trompetă a anunţat dezlegarea a patru îngeri care au ieşit să omoare. „Două miriade de miriade“ de călăreţi au provocat alte nenorociri şi au vărsat sânge, însă oamenii nu s-au căit de faptele lor rele (9:4, 12, 16).

17. Ce evenimente importante au precedat anunţul că al doilea vai a trecut?

¹⁷ Când începe a şasea viziune, Ioan vede un alt înger puternic coborând din cer. Acesta declară că „în zilele când se va face auzit al şaptelea înger . . . se va împlini secretul sacru al lui Dumnezeu, potrivit veştii bune“. Lui Ioan i se dă să mănânce un sul mic. Acesta a fost „dulce ca mierea“ în gura lui, dar i-a amărât pântecele (10:7, 9). Doi martori îmbrăcaţi în pânză de sac profeţesc 1 260 de zile, apoi sunt omorâţi de ‘fiara care se ridica din abis’, iar cadavrele lor sunt lăsate trei zile şi jumătate „pe drumul cel mare al marelui oraş“. Locuitorii pământului s-au bucurat, însă bucuria lor s-a transformat în spaimă când Dumnezeu i-a readus la viaţă. În ceasul acela a avut loc un mare cutremur de pământ. „Al doilea vai a trecut.“ (11:7, 8, 14)

18. Ce anunţ important s-a făcut la sunetul celei de-a şaptea trompete, şi pentru ce anume a sosit timpul fixat?

¹⁸ Apoi a sunat din trompetă al şaptelea înger. Glasuri cereşti au anunţat: „Regatul lumii a devenit regatul Domnului nostru şi al Cristosului său“. „Cei douăzeci şi patru de bătrâni“ s-au închinat înaintea lui Dumnezeu şi i-au adus mulţumiri, însă naţiunile s-au mâniat. A sosit timpul fixat de Dumnezeu să-i judece pe morţi, să-i răsplătească pe sfinţi şi ‘să-i distrugă pe cei ce distrug pământul’. Sanctuarul templului său a fost deschis şi în el s-a văzut arca legământului (11:15, 16, 18).

19. Ce semn şi ce război s-au văzut în cer, şi care a fost deznodământul?

¹⁹ Imediat după anunţul referitor la întemeierea Regatului, începe a şaptea viziune, arătând „un semn mare“ în cer: O femeie dădea naştere „unui fiu, un copil de sex bărbătesc, care va păstori toate naţiunile cu un toiag de fier“. „Un balaur mare de culoarea focului“ era pregătit să devoreze copilul, dar copilul a fost luat la tronul lui Dumnezeu. Mihael s-a luptat cu balaurul şi l-a aruncat pe pământ pe „şarpele cel vechi, cel numit Diavol şi Satan“. Era ‘vai de pământ’! Balaurul a început s-o persecute pe femeie şi s-a dus să facă război cu cei rămaşi din sămânţa ei (12:1, 3, 5, 9, 12; 8:13).

20. Care sunt cele două fiare pe care le-a văzut apoi Ioan în viziune, şi cum îi influenţau ele pe oamenii de pe pământ?

²⁰ Fiara care iese din mare (13:1–18). În a opta viziune se vede o fiară cu şapte capete şi zece coarne, care se ridica din mare. Ea a primit putere de la balaur. Unul dintre capetele ei era ca înjunghiat de moarte, dar s-a vindecat şi tot pământul a admirat fiara. Ea a rostit blasfemii împotriva lui Dumnezeu şi a făcut război cu sfinţii. Dar iată că Ioan a văzut o altă fiară, care se ridica din pământ. Aceasta avea două coarne ca de miel, dar vorbea ca un balaur. Ea îi inducea în eroare pe locuitorii pământului şi le spunea să-i facă o imagine primei fiare. Toţi oamenii erau obligaţi să se închine imaginii fiarei, dacă voiau să nu fie omorâţi. Nimeni nu putea să cumpere sau să vândă fără semnul sau numărul fiarei. Numărul ei este 666.

21. Ce a văzut Ioan pe muntele Sion, ce îngeri au apărut şi ce au anunţat ei, şi cum a fost înlăturată via pământului?

²¹ ‘Vestea bună veşnică’ şi mesajele legate de ea (14:1–20). În viziunea a noua, Ioan vede ceva cu totul diferit, ceva îmbucurător: Pe muntele Sion stătea Mielul şi cu el stăteau 144 000 care aveau scrise pe frunte numele Mielului şi al Tatălui. Ei ‘cântau un fel de cântare nouă înaintea tronului’, fiind „cumpăraţi dintre oameni ca prime roade pentru Dumnezeu şi pentru Miel“. Un alt înger a apărut în mijlocul cerului purtând „o veste bună veşnică pentru a o anunţa“ oricărei naţiuni. El a zis: „Temeţi-vă de Dumnezeu şi daţi-i glorie!“. Iar un alt înger a anunţat: „A căzut Babilonul cel Mare!“. Un altul, al treilea, a declarat că cei ce se închină fiarei şi imaginii ei vor bea din paharul mâniei lui Dumnezeu. Cineva „care semăna cu un fiu al omului“ şi-a trecut secera peste pământ, apoi un alt înger şi-a trecut şi el secera peste pământ şi a cules via pământului, aruncând-o în  „marele teasc al mâniei lui Dumnezeu“. În timp ce teascul era călcat în picioare în afara oraşului, sângele care a ieşit a ajuns până la frâiele cailor „pe o distanţă de o mie şase sute de stadii“, adică aproximativ 296 de kilometri (14:3, 4, 6–8, 14, 19, 20).

22. a) Pe cine vede Ioan în continuare glorificându-l pe Iehova, şi de ce făceau ei lucrul acesta? b) Unde au fost vărsate cele şapte cupe ale mâniei lui Dumnezeu, şi ce evenimente zguduitoare au urmat?

²² Îngerii cu ultimele şapte plăgi (15:1—16:21). A zecea viziune începe cu o nouă imagine a curţii cereşti. Cei ce obţinuseră victoria asupra fiarei sălbatice îl glorificau pe Iehova, ‘Regele eternităţii’, pentru lucrările sale mari şi minunate. Şapte îngeri au ieşit din sanctuarul ceresc şi li s-au dat şapte cupe de aur pline cu mânia lui Dumnezeu. Primele şase au fost vărsate peste pământ, peste mare şi în râurile şi izvoarele de apă, precum şi peste soare, peste tronul fiarei şi peste fluviul Eufrat, secându-i apele ca să fie pregătită calea pentru „regii de la răsăritul soarelui“. Declaraţii inspirate de demoni s-au dus să-i adune pe „regii întregului pământ locuit . . . pentru războiul zilei celei mari a Dumnezeului cel Atotputernic“, la Har-Maghedon. A şaptea cupă a fost vărsată în aer şi, în mijlocul unor fenomene naturale înspăimântătoare, cetatea cea mare s-a desfăcut în trei părţi, oraşele naţiunilor au căzut, iar Babilonul a primit „paharul cu vinul furiei mâniei lui [Dumnezeu]“ (15:3; 16:12, 14, 19).

23. a) Cum a fost executată judecata lui Dumnezeu împotriva Babilonului cel Mare? b) Ce anunţuri şi lamentări însoţesc căderea lui, şi ce laude pline de bucurie răsună pretutindeni în cer?

²³ Judecata lui Dumnezeu împotriva Babilonului; nunta Mielului (17:1—19:10). Începe a unsprezecea viziune. Aceasta prezintă judecata lui Dumnezeu împotriva ‘Babilonului cel Mare, mama prostituatelor’, „cu care au comis fornicaţie regii pământului“. Beată de sângele sfinţilor, ea călăreşte pe o fiară de culoare stacojie cu şapte capete şi zece coarne. Această fiară „era şi nu mai este, dar se pregăteşte să se ridice din abis“. Cele zece coarne ale ei se vor lupta cu Mielul, dar Mielul le va învinge pentru că este „Domnul domnilor şi Regele regilor“. Cele zece coarne se întorc împotriva prostituatei şi o devorează. La începutul celei de-a douăsprezecea viziuni, un alt înger, a cărui glorie lumina pământul, a declarat: „A căzut! A căzut Babilonul cel Mare!“. Poporul lui Dumnezeu primeşte porunca să iasă din această cetate ca să nu aibă parte de plăgile ei. Regii şi alţi oameni puternici ai pământului o plâng, zicând: „Ce păcat, ce păcat, cetate mare, Babilon, cetate tare, pentru că într-un ceas ţi-a venit judecata!“. Marile ei bogăţii au fost pustiite. Aşa cum o piatră mare de moară este aruncată în mare, tot aşa, cu o aruncătură rapidă, Babilonul va fi aruncat jos şi nu va mai fi găsit niciodată. În sfârşit, sângele sfinţilor lui Dumnezeu este răzbunat! În cer răsună de patru ori chemarea: „Lăudaţi-l pe Iah!“. Lăudaţi-l pe Iah pentru că a executat judecata asupra marii prostituate! Lăudaţi-l pe Iah pentru că Iehova şi-a început domnia ca rege! Înveseliţi-vă şi bucuraţi-vă pentru că „a venit nunta Mielului şi soţia lui s-a pregătit“! (17:2, 5, 8, 14; 18:2, 10; 19:1, 3, 4, 6, 7)

24. a) De ce războiul purtat de Miel este decisiv? b) Ce are loc în timpul celor o mie de ani, şi ce se va întâmpla la sfârşitul lor?

²⁴ Mielul poartă un război drept (19:11—20:10). În a treisprezecea viziune, „Regele regilor şi Domnul domnilor“ este văzut conducând armatele cereşti într-un război drept. Regii şi oamenii puternici au ajuns stârvuri pentru păsările cerului, iar fiara şi profetul fals au fost aruncaţi de vii în lacul de foc ce arde cu sulf (19:16). Când începe a paisprezecea viziune, este văzut un înger „care cobora din cer cu cheia abisului şi cu un lanţ mare în mână“. ‘Balaurul, şarpele cel vechi, care este Diavolul şi Satan’, a fost prins şi legat pentru o mie de ani. Despre cei ce au parte de prima înviere se spune că devin ‘preoţi ai lui Dumnezeu şi ai lui Cristos şi domnesc ca regi cu el o mie de ani’. După aceea, Satan va fi dezlegat şi va ieşi să inducă în eroare naţiunile pământului, dar va fi aruncat în lacul de foc, împreună cu cei ce îl urmează (20:1, 2, 6).

25. Ce viziune emoţionantă urmează, şi cine va moşteni lucrurile văzute în viziune?

²⁵ Ziua judecăţii şi gloria Noului Ierusalim (20:11—22:5). Urmează a cincisprezecea viziune. Este o viziune emoţionantă. Morţii, mari şi mici, sunt judecaţi înaintea tronului mare şi alb al lui Dumnezeu. Moartea şi Hadesul sunt aruncate în lacul de foc, care „înseamnă moartea a doua“, şi împreună cu ele este aruncat oricine nu este găsit scris în cartea vieţii. Noul Ierusalim coboară din cer, iar cortul lui Dumnezeu este cu oamenii. Dumnezeu şterge orice lacrimă din ochii lor. Moartea nu mai este şi nu mai există nici jale, nici strigăt, nici durere! Da, Dumnezeu face „toate lucrurile noi“. El îşi întăreşte promisiunea, zicând: „Scrie, pentru că aceste cuvinte sunt demne de încredere şi adevărate!“. Cei ce vor învinge vor moşteni aceste lucruri, dar nu aşa se va întâmpla cu cei laşi, cu cei care nu au credinţă, cu cei imorali sau cu cei ce practică spiritismul sau idolatria (20:14; 21:1, 5).

26. a) Cum este descris Noul Ierusalim? b) Ce lucruri care susţin viaţa se văd în oraş, şi de unde provine lumina lui?

²⁶ În a şaisprezecea şi ultima viziune, Ioan o vede pe „soţia Mielului“, adică Noul Ierusalim. Acest oraş are 12 porţi şi 12 pietre de temelie, pe care sunt scrise numele celor 12 apostoli. El este în formă de pătrat şi are o frumuseţe maiestuoasă, reprezentată de pietre de jasp, aur şi perle. Iehova şi Mielul sunt templul acestui oraş, precum şi lumina lui. Numai cei scrişi în sulul vieţii, al Mielului, pot intra în el (21:9). Un râu curat cu apa vieţii iese de la tron şi  curge pe drumul mare al oraşului. De-o parte şi de alta sunt pomii vieţii, care dau roade în fiecare lună şi ale căror frunze sunt pentru vindecarea naţiunilor. Tronul lui Dumnezeu şi al Mielului va fi în oraş, iar sclavii lui Dumnezeu îi vor vedea faţa. „Iehova Dumnezeu va revărsa lumină peste ei şi ei vor domni ca regi pentru totdeauna şi veşnic.“ (22:5)

27. a) Ce asigurare i se dă lui Ioan cu privire la această profeţie? b) Cu ce invitaţie urgentă şi cu ce avertisment se încheie Revelaţia?

²⁷ Încheierea (22:6–21). Lui Ioan i se dă asigurarea: „Aceste cuvinte sunt demne de încredere şi adevărate“. Toţi cei ce respectă cuvintele acestei profeţii sunt cu adevărat fericiţi! După ce a auzit şi a văzut aceste lucruri, Ioan s-a prosternat ca să se închine îngerului, dar acesta i-a amintit să i se închine numai lui Dumnezeu. Cuvintele profeţiei nu trebuiau sigilate, „căci timpul fixat este aproape“. Fericiţi sunt cei ce obţin permisiunea să intre în oraş, pentru că afară sunt cei murdari şi „toţi cei ce-şi găsesc plăcere în minciună“. Isus spune că el însuşi l-a trimis pe îngerul său să depună mărturie despre aceste lucruri congregaţiilor şi că el este „rădăcina, urmaşul lui David şi steaua strălucitoare a dimineţii“. „Spiritul şi mireasa continuă să zică: «Vino!» Şi oricine aude să zică: «Vino!» Şi oricui îi este sete să vină şi oricine vrea, să ia apa vieţii fără plată.“ Nimeni nu are voie să adauge sau să scoată ceva din cuvintele acestei profeţii, ca să nu-i fie scoasă partea „de la pomii vieţii şi din oraşul sfânt“ (22:6, 10, 15–17, 19).

DE CE ESTE DE FOLOS

28. Ce exemple ne ajută să înţelegem că Revelaţia încheie relatarea începută în prima carte a Bibliei?

²⁸ Cartea Revelaţia constituie, într-adevăr, o încheiere extraordinară a colecţiei de 66 de cărţi inspirate ale Bibliei! Nu s-a omis nimic. N-a rămas nimic neelucidat. Acum vedem clar atât grandiosul final, cât şi începutul. Ultima parte a Bibliei încheie relatarea începută în prima parte a ei. Aşa cum în Geneza 1:1 este descrisă crearea de către Dumnezeu a cerurilor fizice şi a pământului fizic, tot aşa în Revelaţia 21:1–4 sunt descrise aducerea în existenţă a unui cer nou şi a unui pământ nou, precum şi binecuvântările extraordinare ce vor fi revărsate asupra omenirii, după cum s-a profeţit şi în Isaia 65:17, 18; 66:22 şi 2 Petru 3:13. Aşa cum primului om i s-a spus că în mod sigur va muri dacă nu va asculta, tot aşa Dumnezeu le garantează celor ascultători că în mod sigur „moartea nu va mai fi“ (Gen. 2:17; Rev. 21:4). Când Şarpele a acţionat prima dată ca amăgitor al omenirii, Dumnezeu a prezis că-i va fi zdrobit capul, iar Revelaţia dezvăluie modul în care şarpele cel vechi, numit Diavol şi Satan, va fi în cele din urmă distrus (Gen. 3:1–5, 15; Rev. 20:10). În timp ce omul neascultător n-a avut acces la pomul vieţii, fiind alungat din Eden, în Revelaţia sunt prezentaţi pomii simbolici ai vieţii „pentru vindecarea naţiunilor“ omenirii ascultătoare (Gen. 3:22–24; Rev. 22:2). Aşa cum un fluviu izvora din Eden şi uda grădina, tot aşa un râu simbolic, care dă viaţă şi o susţine, iese de la tronul lui Dumnezeu. Această viziune este paralelă cu cea din Ezechiel, consemnată cu mult timp înainte. Ea ne aminteşte totodată de cuvintele lui Isus referitoare la „un izvor de apă care ţâşneşte ca să dea viaţă veşnică“ (Gen. 2:10; Rev. 22:1, 2; Ezec. 47:1–12; Ioan 4:13, 14). Spre deosebire de primul bărbat şi de prima femeie care n-au rămas în prezenţa lui Dumnezeu, fiind izgoniţi, învingătorii fideli îi vor vedea faţa (Gen. 3:24; Rev. 22:4). Într-adevăr, este de folos să analizăm aceste viziuni emoţionante din Revelaţia!

29. a) Cum leagă cartea Revelaţia profeţiile referitoare la Babilon? b) Ce paralele observăm între viziunile despre Regat şi despre fiare din Daniel şi din Revelaţia?

²⁹ Remarcaţi, de asemenea, modul în care Revelaţia leagă profeţiile referitoare la Babilonul nelegiuit. Isaia a anunţat cu mult timp înainte căderea Babilonului antic şi a spus: „A căzut! A căzut Babilonul!“ (Is. 21:9). Şi Ieremia a profeţit împotriva Babilonului (Ier. 51:6–12). Însă Revelaţia vorbeşte în simboluri despre „Babilonul cel Mare, mama prostituatelor şi a lucrurilor dezgustătoare ale pământului“. Şi el trebuie să fie distrus, iar Ioan vede acest lucru în viziune şi spune: „A căzut! A căzut Babilonul cel Mare!“ (Rev. 17:5; 18:2). Vă amintiţi viziunea lui Daniel în care un regat stabilit de Dumnezeu va zdrobi celelalte regate şi „va dăinui pe timp indefinit“? Remarcaţi legătura dintre această viziune şi proclamaţia cerească din Revelaţia: „Regatul lumii a devenit regatul Domnului nostru şi al Cristosului său şi el va domni ca rege pentru totdeauna şi veşnic!“ (Dan. 2:44; Rev. 11:15). Şi, aşa cum viziunea lui Daniel descria ‘pe cineva ca un fiul al omului care venea cu norii cerurilor pentru a primi o stăpânire de durată indefinită, demnitate şi un regat’, tot aşa Revelaţia îl identifică pe Isus Cristos drept „Conducătorul regilor pământului“ care „vine cu norii“ şi orice ochi îl va vedea“ (Dan. 7:13, 14; Rev. 1:5, 7). Să observăm, de asemenea, câteva paralele între fiarele din viziunile lui Daniel şi fiarele din Revelaţia (Dan. 7:1–8; Rev. 13:1–3; 17:12). Într-adevăr, Revelaţia oferă un domeniu vast pentru un studiu care întăreşte credinţa.

30. a) Ce tablou complet oferă Revelaţia cu privire la sfinţirea numelui lui Iehova prin intermediul Regatului? b) Ce se subliniază cu privire la sfinţenie, şi pe cine influenţează aceasta?

³⁰ Ce viziune extraordinară, cu o mulţime de faţete, ne oferă Revelaţia cu privire la Regatul lui Dumnezeu! Ea pune într-o lumină strălucitoare ceea ce au spus despre Regat atât profeţii din vechime, cât şi Isus şi discipolii săi. Aici găsim un tablou complet  al sfinţirii numelui lui Iehova prin intermediul Regatului: „Sfânt, sfânt, sfânt este Iehova Dumnezeu, Cel Atotputernic“. El este demn să primească „gloria, onoarea şi puterea“. Într-adevăr, el este cel care ‘ia puterea sa cea mare şi începe să domnească’ prin Cristos. Acest Fiu regal, „Regele regilor şi Domnul domnilor“, loveşte cu un zel extraordinar naţiunile şi calcă în picioare „teascul furiei mâniei Dumnezeului cel Atotputernic“! Pe măsură ce grandioasa temă a Bibliei, justificarea suveranităţii lui Iehova, se apropie de deznodământ, este scos în evidenţă faptul că oricine şi orice are legătură cu împlinirea scopurilor Regatului său trebuie să fie sfânt. Mielul, Isus Cristos, care „are cheia lui David“, este sfânt, şi la fel sunt şi îngerii din cer. Cei ce au parte de prima înviere sunt ‘fericiţi şi sfinţi’ şi este subliniat faptul că „tot ce nu este sacru şi oricine practică vreun lucru dezgustător“ nu poate intra nicidecum în „oraşul sfânt, Ierusalimul“. Cei care au fost cumpăraţi cu sângele Mielului ca să fie „un regat şi preoţi pentru Dumnezeul nostru“ primesc astfel o puternică încurajare pentru a rămâne sfinţi înaintea lui Iehova. Şi ‘marea mulţime’ trebuie să-şi ‘spele robele şi să le albească în sângele Mielului’, ca să poată îndeplini pentru Dumnezeu un serviciu sacru (Rev. 4:8, 11; 11:17; 19:15, 16; 3:7; 14:10; 20:6; 21:2, 10, 27; 22:19; 5:9, 10; 7:9, 14, 15).

31. Ce caracteristici ale Regatului ne sunt aduse în atenţie numai în cartea Revelaţia?

³¹ Viziunea despre Regatul lui Dumnezeu, un regat măreţ şi sfânt, se conturează clar în mintea noastră în timp ce observăm anumite caracteristici pe care numai cartea Revelaţia ni le aduce în atenţie. Ea ne prezintă viziunea completă despre moştenitorii Regatului, care stau pe muntele Sion împreună cu Mielul şi cântă o cântare nouă pe care numai ei o pot învăţa. Numai Revelaţia ne spune numărul celor cumpăraţi de pe pământ ca să intre în Regat, 144 000, subliniind că ei au fost sigilaţi din cele 12 triburi simbolice ale Israelului spiritual. Numai Revelaţia arată că aceşti ‘preoţi şi regi’, care au parte de prima înviere împreună cu Cristos, vor domni de asemenea cu el „o mie de ani“. Numai Revelaţia ne oferă o imagine completă a ‘oraşului sfânt, Noul Ierusalim’, descriind gloria lui strălucitoare şi templul său, adică Iehova şi Mielul, cu cele 12 porţi şi cele 12 pietre de temelie ale oraşului şi pe regii care domnesc în el pentru totdeauna sub lumina eternă pe care Iehova o revarsă peste ei (14:1, 3; 7:4–8; 20:6; 21:2, 10–14, 22; 22:5).

32. a) De ce se poate spune că viziunea despre un „cer nou“ şi despre „oraşul sfânt, Noul Ierusalim“, este o sinteză a tot ce s-a prezis cu privire la Sămânţa Regatului? b) Ce binecuvântări garantează Regatul pentru oamenii de pe pământ?

³² Se poate spune pe bună dreptate că viziunea despre un „cer nou“ şi despre „oraşul sfânt, Noul Ierusalim“, este o sinteză a tot ce au prezis Scripturile încă din timpurile antice cu privire la Sămânţa Regatului. Avraam aştepta o sămânţă prin care ‘aveau să se binecuvânteze toate familiile pământului’ şi „oraşul cu temelii adevărate, oraş al cărui constructor şi făuritor este Dumnezeu“. În viziunea din Revelaţia, acest oraş al binecuvântărilor este clar identificat drept un „cer nou“, adică o guvernare nouă, Regatul lui Dumnezeu, constituit din Noul Ierusalim, mireasa lui Cristos, şi Mirele. Ei vor guverna împreună cu dreptate peste întregul pământ. Iehova le promite oamenilor fideli că vor deveni „popoarele sale“ şi că se vor bucura de o viaţă fericită, lipsită de păcat şi de moarte, asemenea celei de care s-a bucurat omul înainte de răzvrătirea din Eden. Pentru a accentua această idee, Revelaţia ne spune de două ori că Dumnezeu „va şterge orice lacrimă din ochii lor“ (Gen. 12:3; 22:15–18; Evr. 11:10; Rev. 7:17; 21:1–4).

33. a) Ce minunată viziune de ansamblu prezintă Revelaţia cu privire la împlinirea scopurilor divine? b) Cum s-a dovedit „toată Scriptura“ a fi „inspirată de Dumnezeu şi de folos“, şi de ce este timpul să studiezi Cuvântul lui Dumnezeu şi să-i dai ascultare?

³³ Ce încheiere grandioasă a Scripturilor inspirate! Cât de minunate sunt „lucrurile care trebuie să se întâmple în curând“! (Rev. 1:1) Numele lui Iehova, „Dumnezeul declaraţiilor inspirate ale profeţilor“, este sfinţit (22:6). Profeţiile conţinute în scrierile realizate de-a lungul a 16 secole s-au împlinit, iar lucrările de credinţă de pe parcursul a mii de ani au fost răsplătite! „Şarpele cel vechi“ este mort, hoardele lui sunt nimicite, iar răutatea nu mai este (12:9). Regatul lui Dumnezeu, sau ‘cerul nou’, guvernează spre lauda sa. În faţa omenirii se desfăşoară, pentru o glorioasă eternitate, binecuvântările pământului restabilit, complet populat şi supus, în armonie cu scopul lui Iehova enunţat în primul capitol al Bibliei (Gen. 1:28). Într-adevăr, atunci toată Scriptura se va fi dovedit „inspirată de Dumnezeu şi de folos ca să înveţe, să mustre, să îndrepte lucrurile, să disciplineze în dreptate“. Iehova s-a folosit de ea pentru a-i conduce pe oamenii credinţei, pe deplin competenţi şi complet pregătiţi, până în această zi minunată. Aşadar, este timpul să studiezi aceste Scripturi ca să-ţi întăreşti credinţa. Respectă poruncile conţinute în ele pentru a primi binecuvântarea lui Dumnezeu şi urmează-le în timp ce umbli pe calea îngustă ce duce la viaţă veşnică. Procedând astfel, şi tu vei putea spune cu aceeaşi încredere fermă cu care se încheie ultima carte a Bibliei: „Amin! Vino, Doamne Isus!“ (2 Tim. 3:16; Rev. 22:20).

34. Cum putem avea acum o bucurie fără asemănare, şi de ce?

³⁴ Ce bucurie fără asemănare putem avea acum, când aclamăm „regatul Domnului nostru şi al Cristosului său“, Sămânţa, în timp ce aceasta sfinţeşte pentru totdeauna numele suprem al lui ‘Iehova, Dumnezeul Atotputernic’! (Rev. 11:15, 17)

[Note de subsol]

[Întrebări de studiu]