Salt la conţinut

Salt la cuprins

Cartea biblică numărul 9 — 1 Samuel

Cartea biblică numărul 9 — 1 Samuel

Cartea biblică numărul 9 — 1 Samuel

Scriitorii: Samuel, Gad şi Natan

Locul scrierii: Israel

Data încheierii scrierii: aprox. 1078 î.e.n.

Perioada la care se referă: aprox. 1180–1078 î.e.n.

1. Ce schimbare majoră în organizarea naţiunii Israel a avut loc în 1117 î.e.n., şi ce a urmat după aceea?

ÎN ANUL 1117 î.e.n. a avut loc o schimbare importantă în organizarea Israelului: a fost numit un rege uman. Acest eveniment a avut loc pe vremea când în Israel slujea ca profet Samuel. Deşi Iehova ştiuse dinainte lucrul acesta şi îl prezisese, instalarea monarhiei la cererea poporului Israel a fost o mare lovitură pentru Samuel. Dedicat serviciului lui Iehova încă de la naştere şi motivat de un respect profund faţă de guvernarea lui Iehova ca rege, Samuel a prevăzut rezultatele dezastruoase la care aveau să ajungă conaţionalii săi, membri ai naţiunii sfinte a lui Dumnezeu. Doar la îndemnul lui Iehova a cedat în faţa cererilor lor. „Apoi Samuel a vorbit poporului despre drepturile regelui, le-a scris într-o carte şi a aşezat-o înaintea lui Iehova.“ (1 Sam. 10:25) Astfel a luat sfârşit perioada judecătorilor şi a început perioada regilor umani, în timpul căreia Israelul a dobândit treptat o putere şi un prestigiu fără precedent, dar în final nu s-a mai bucurat de aprobarea lui Iehova şi a pierdut favoarea sa.

2. Cine a scris Prima carte a lui Samuel, şi de ce au fost ei calificaţi să scrie această carte?

2 Cine era calificat să consemneze sub inspiraţie evenimentele din această perioadă importantă? Iehova a arătat acest lucru alegându-l pe fidelul Samuel să înceapă scrierea. Samuel, al cărui nume înseamnă „Numele lui Dumnezeu“, a fost, într-adevăr, un apărător remarcabil al numelui lui Iehova în zilele acelea. După cât se pare, primele 24 de capitole ale acestei cărţi au fost scrise de Samuel. Apoi, după moartea sa, scrierea a fost continuată de Gad şi de Natan, care au consemnat evenimentele care au avut loc până la moartea lui Saul, aşa cum reiese din 1 Cronici 29:29, unde se spune: „Cât despre faptele regelui David, cele dintâi şi cele de pe urmă, iată că sunt consemnate în scrierile lui Samuel, văzătorul, în scrierile lui Natan, profetul, şi în scrierile lui Gad, vizionarul“. Spre deosebire de cărţile Regilor şi ale Cronicilor, cărţile lui Samuel nu fac referire la consemnări anterioare. Acest lucru confirmă faptul că scriitorii acestei cărţi, Samuel, Gad şi Natan, au fost contemporani cu David. Toţi trei au ocupat poziţii de încredere ca profeţi ai lui Iehova şi s-au împotrivit idolatriei, care slăbise puterea naţiunii.

3. a) Cum a ajuns Prima carte a lui Samuel o carte biblică separată? b) Când s-a încheiat scrierea ei, şi la ce perioadă se referă?

3 Iniţial, cele două cărţi ale lui Samuel au făcut parte dintr-un singur sul, sau volum. Sulul a fost împărţit în două cărţi odată cu publicarea acestei părţi a Septuagintei. Aici, Prima carte a lui Samuel poartă numele Cea dintâi carte a Domniilor. Împărţirea aceasta, precum şi denumirea de Prima carte a Regilor au fost adoptate de Vulgata şi sunt păstrate şi în Bibliile catolice. Faptul că Prima şi A doua carte a lui Samuel constituiau iniţial un singur sul este confirmat de nota masoretică de la 1 Samuel 28:24, unde se spune că acest verset se află la mijlocul cărţii lui Samuel. Cartea a fost terminată probabil în jurul anului 1078 î.e.n. şi se referă, după cât se pare, la o perioadă ce depăşeşte cu puţin o sută de ani, cuprinsă aproximativ între 1180 î.e.n. şi 1078 î.e.n.

4. Cum a fost demonstrată exactitatea relatării din Prima carte a lui Samuel?

4 Există numeroase dovezi care confirmă exactitatea acestei relatări. Locurile geografice corespund evenimentelor descrise. Este interesant că tactica folosită cu succes de Ionatan în atacul împotriva unei garnizoane filistene de la Micmaş, care a dus la înfrângerea completă a filistenilor, a fost folosită şi de un ofiţer al armatei britanice în Primul Război Mondial. Se spune că acesta i-a înfrânt pe turci urmând punctele de referinţă descrise în relatarea inspirată a lui Samuel (14:4–14). *

5. Cum demonstrează unii scriitori ai Bibliei autenticitatea Primei cărţi a lui Samuel?

5 Există însă dovezi şi mai concludente care demonstrează că această carte este inspirată şi autentică. Ea consemnează uimitoarea împlinire a profeţiei lui Iehova potrivit căreia Israelul avea să ceară un rege (Deut. 17:14; 1 Sam. 8:5). Mai târziu, Osea a confirmat autenticitatea relatării din Prima carte a lui Samuel, citând cuvintele lui Iehova: „Ţi-am dat un rege în mânia mea şi îl voi înlătura în furia mea“ (Os. 13:11). Petru a spus că Samuel este unul dintre profeţii care ‘au anunţat clar zilele’ lui Isus, lăsând astfel să se înţeleagă că Samuel a scris sub inspiraţie (Fap. 3:24). Pavel a citat textul din 1 Samuel 13:14 când a făcut un scurt rezumat al principalelor evenimente din istoria Israelului (Fap. 13:20–22). Isus însuşi a considerat autentică relatarea, după cum reiese din întrebarea pe care le-a adresat-o fariseilor din zilele sale: „N-aţi citit ce a făcut David când lui şi bărbaţilor care erau cu el li s-a făcut foame?“. Apoi a relatat episodul în care David a cerut pâinea de prezentare (Mat. 12:1–4; 1 Sam. 21:1–6). Şi Ezra a considerat autentică relatarea, după cum s-a menţionat deja (1 Cron. 29:29).

6. Ce alte dovezi oferite de Biblie confirmă autenticitatea Primei cărţi a lui Samuel?

6 Întrucât cartea lui Samuel este prima care relatează faptele lui David, ori de câte ori David este menţionat în celelalte cărţi ale Scripturilor, se confirmă că această carte face parte din Cuvântul inspirat al lui Dumnezeu. Unele evenimente prezentate în cartea lui Samuel sunt amintite chiar şi în antetul unor psalmi ai lui David, cum ar fi Psalmul 59 (1 Sam. 19:11), Psalmul 34 (1 Sam. 21:13, 14) şi Psalmul 142 (1 Sam. 22:1 sau 1 Sam. 24:1, 3). Astfel, Cuvântul lui Dumnezeu oferă dovezi concludente în sprijinul autenticităţii Primei cărţi a lui Samuel.

CONŢINUTUL PRIMEI CĂRŢI A LUI SAMUEL

7. Despre viaţa căror conducători ai lui Israel se vorbeşte în această carte?

7 Această carte prezintă parţial sau integral viaţa a patru conducători ai lui Israel: marele preot Eli, profetul Samuel, primul rege, Saul, şi David, care a fost uns pentru a-i succeda la tron.

8. Ce împrejurări au dus la naşterea lui Samuel, şi cum a devenit el un „slujitor al lui Iehova“?

8 Judecătorul Eli şi tânărul Samuel (1:1—4:22). La începutul relatării facem cunoştinţă cu Ana, soţia favorită a levitului Elcana. Pentru că nu avea copii, ea era dispreţuită de Penina, cealaltă soţie a lui Elcana. În timpul uneia dintre vizitele pe care această familie le făcea anual la Şilo, unde se afla arca legământului lui Iehova, Ana s-a rugat fierbinte lui Iehova să aibă un fiu. Ana i-a promis că, dacă va primi răspuns la rugăciunea sa, va oferi copilul pentru serviciul lui Iehova. Dumnezeu i-a răspuns la rugăciune, iar Ana a dat naştere unui fiu pe nume Samuel. Imediat după ce l-a înţărcat, ea l-a dus la casa lui Iehova şi l-a dat în grija marelui preot Eli, ca „dăruit lui Iehova“ (1:28). Ana şi-a exprimat apoi recunoştinţa într-o cântare de bucurie. Băiatul a devenit un „slujitor al lui Iehova în faţa preotului Eli“ (2:11).

9. Cum a ajuns Samuel să fie profet în Israel?

9 Dar în casa lui Eli lucrurile nu mergeau bine. El era bătrân, iar cei doi fii ai săi ajunseseră nişte netrebnici care „nu-l recunoşteau pe Iehova“ (2:12). Ei se foloseau de poziţia lor de preoţi pentru a-şi satisface lăcomia şi dorinţele imorale. Cu toate acestea, Eli nu i-a corectat. De aceea, Iehova a trimis mesaje împotriva casei lui Eli, avertizându-l pe acesta că ‘nu va mai fi niciun bătrân în casa lui’ şi că amândoi fiii săi vor muri în aceeaşi zi (1 Sam. 2:30–34; 1 Regi 2:27). În cele din urmă, Iehova l-a trimis la Eli pe Samuel, care era atunci doar un băiat, ca să-i transmită un mesaj de condamnare la auzul căruia aveau să-i ţiuie urechile. Astfel, tânărul Samuel a fost recunoscut ca profet în Israel (1 Sam. 3:1, 11).

10. Cum şi-a executat Iehova judecata asupra casei lui Eli?

10 La timpul hotărât, Iehova şi-a executat judecata, aducându-i pe filisteni împotriva israeliţilor. Fiindcă lupta lua o întorsătură nefavorabilă pentru israeliţi, aceştia au mers la Şilo şi, scoţând strigăte puternice, au adus Arca legământului în tabăra lor militară. Când au auzit aceste strigăte şi când au aflat că Arca a fost adusă în tabăra israeliţilor, filistenii şi-au adunat toate forţele şi au obţinut o victorie surprinzătoare, punându-i pe fugă pe israeliţi. Arca a fost capturată, iar cei doi fii ai lui Eli au murit. Inima lui Eli tremura în timp ce asculta veştile. Când i s-a spus ce s-a întâmplat cu Arca, el a căzut de pe scaun pe spate, şi-a rupt gâtul şi a murit. Aşa s-au încheiat cei 40 de ani în care Eli fusese judecător. Într-adevăr, ‛se dusese gloria din Israel’, deoarece Arca simboliza prezenţa lui Iehova în mijlocul poporului său (4:22).

11. Cum s-a dovedit că Arca nu era un talisman?

11 Samuel, judecător în Israel (5:1—7:17). Apoi şi filistenii au fost nevoiţi să înveţe, spre nenorocirea lor, că Arca lui Iehova nu trebuia folosită ca talisman. Când au dus Arca în templul lui Dagon din Asdod, dumnezeul lor a căzut cu faţa la pământ. În ziua următoare, Dagon a căzut din nou pe prag, de data aceasta fiindu-i tăiate capul şi palmele. De aici a provenit practica superstiţioasă a filistenilor de ‘a nu pune piciorul pe pragul lui Dagon’ (5:5). Filistenii au trimis imediat Arca la Gat, apoi la Ecron, dar fără niciun rezultat! Asupra lor s-au abătut tot felul de necazuri: panică, hemoroizi şi o invazie de rozătoare. Cuprinşi de disperare din cauza numărului tot mai mare de morţi, domnitorii aliaţi ai filistenilor au trimis Arca înapoi în Israel, într-un car nou, tras de două vaci care alăptau. La Bet-Şemeş, nenorocirea a căzut asupra unor israeliţi deoarece priviseră Arca (1 Sam. 6:19; Num. 4:6, 20). În cele din urmă, Arca a fost pusă în casa lui Abinadab, în oraşul Chiriat-Iearim.

12. Ce binecuvântări au rezultat din faptul că Samuel a susţinut închinarea adevărată?

12 Arca a rămas douăzeci de ani în casa lui Abinadab. Când a devenit adult, Samuel i-a îndemnat pe israeliţi să îndepărteze Baalii şi chipurile lui Aştoret şi să-i slujească din toată inima lui Iehova. Şi aşa au făcut. În timp ce israeliţii erau adunaţi la Miţpa pentru închinare, domnitorii aliaţi ai filistenilor au profitat de ocazie şi i-au atacat prin surprindere. Prin intermediul lui Samuel, israeliţii l-au chemat în ajutor pe Iehova. Atunci, Iehova a făcut să se audă un tunet puternic, care a provocat învălmăşeală în rândurile filistenilor, iar israeliţii, întăriţi de jertfa adusă şi de rugăciune, au obţinut o victorie răsunătoare. Din acel moment, „mâna lui Iehova a fost în continuare împotriva filistenilor în toate zilele lui Samuel“ (7:13). Însă misiunea lui Samuel nu se încheiase. Pe tot parcursul vieţii sale, el a judecat Israelul, făcând în fiecare an o călătorie de la Rama, aflată la nord de Ierusalim, la Betel, la Ghilgal şi apoi la Miţpa. El a construit la Rama un altar pentru Iehova.

13. Cum au ajuns israeliţii să-l respingă pe Iehova ca Rege, şi ce consecinţe a avertizat Samuel că aveau să suporte?

13 Saul, primul rege al Israelului (8:1—12:25). Samuel a rămas în serviciul lui Iehova până la bătrâneţe, însă fiii săi n-au umblat pe căile tatălui lor. Ei luau mită şi nu judecau cu dreptate. Atunci, bătrânii lui Israel i-au făcut lui Samuel următoarea cerere: „Acum, numeşte peste noi un rege, cum au toate naţiunile, ca să ne judece“ (8:5). Profund tulburat, Samuel i s-a adresat lui Iehova în rugăciune, iar Iehova i-a răspuns astfel: „Nu pe tine te resping, ci pe mine mă resping ca să nu mai fiu rege peste ei. . . . Acum ascultă de glasul lor“ (8:7–9). Dar Samuel a trebuit mai întâi să-i avertizeze pe israeliţii răzvrătiţi cu privire la consecinţele grave ale cererii lor: înrolare în armată, impozite, pierderea libertăţii şi, în cele din urmă, multă amărăciune şi strigăte către Iehova. Poporul a rămas însă neclintit în dorinţa lui şi a continuat să ceară un rege.

14. Cum a fost întărită domnia lui Saul?

14 Apoi facem cunoştinţă cu Saul, unul dintre fiii lui Chiş din tribul lui Beniamin, care era cel mai frumos şi mai înalt dintre bărbaţii lui Israel. El a fost îndrumat să meargă la Samuel, care i-a acordat onoare la un ospăţ, l-a uns, iar apoi, cu ocazia unei adunări ţinute la Miţpa, l-a prezentat întregului Israel. Deşi la început a stat ascuns printre bagaje, Saul a fost prezentat în cele din urmă drept alesul lui Iehova. Samuel le-a vorbit încă o dată israeliţilor despre drepturile legitime ale regelui, apoi le-a scris într-o carte. Însă poziţia de rege a lui Saul a fost întărită numai după ce acesta i-a învins pe amoniţi şi a pus astfel capăt asediului Iabeşului din Galaad. Atunci, poporul a confirmat la Ghilgal domnia lui Saul. Samuel i-a îndemnat din nou pe israeliţi să se teamă de Iehova, să-i slujească şi să asculte de El. De asemenea, l-a rugat pe Iehova să dea un semn prin tunete şi ploaie, fenomene neobişnuite în timpul secerişului. Astfel, printr-o demonstraţie înspăimântătoare, Iehova şi-a manifestat mânia pentru că poporul îl respinsese ca Rege.

15. Ce păcat comis cu înfumurare de Saul a dus la eşecul acestuia?

15 Neascultarea lui Saul (13:1—15:35). Întrucât filistenii continuau să-i hărţuiască pe israeliţi, Ionatan, curajosul fiu al lui Saul, a ucis soldaţii dintr-o garnizoană filisteană. Pentru a se răzbuna, duşmanul a trimis o armată uriaşă, ‘ca nisipul de pe ţărmul mării’, care şi-a aşezat tabăra la Micmaş, provocând nelinişte în rândul israeliţilor. Dacă ar fi venit mai repede Samuel să le spună ce îi îndruma Iehova să facă! Nemaiavând răbdare să-l aştepte pe Samuel, Saul a păcătuit, acţionând cu înfumurare, şi a adus el însuşi jertfa arsă. Imediat după aceea a apărut Samuel. Respingând scuzele neîntemeiate ale lui Saul, el a pronunţat sentinţa lui Iehova: „Dar acum domnia ta nu va dura. Iehova îşi va găsi un om după inima lui şi Iehova îl va numi conducător peste poporul său, fiindcă tu n-ai respectat ce ţi-a poruncit Iehova“ (13:14).

16. La ce a dus acţiunea nechibzuită a lui Saul?

16 Plin de zel pentru numele lui Iehova, Ionatan a atacat din nou un avanpost filistean, de data aceasta numai el şi scutierul său. În această confruntare, ei au ucis repede 20 de bărbaţi. Un cutremur de pământ a creat şi mai multă confuzie în rândul duşmanilor. Aceştia au luat-o la fugă şi au fost urmăriţi de tot Israelul. Însă victoria nu a fost deplină din cauza unui jurământ nechibzuit impus de Saul, prin care războinicilor li se interzicea să mănânce înainte de sfârşitul bătăliei. Bărbaţii au obosit repede şi au păcătuit împotriva lui Iehova mâncând carne tăiată chiar atunci, fără a o lăsa să i se scurgă sângele. Ionatan însă îşi refăcuse forţele mâncând un fagure de miere înainte de a auzi de acel jurământ, despre care a spus plin de îndrăzneală că a fost o piedică. Apoi el a fost scăpat de la moarte de popor datorită marii salvări pe care o adusese Israelului.

17. Cum a fost respins din nou Saul după cel de-al doilea păcat grav al său?

17 A sosit apoi momentul ca Iehova să-şi execute sentinţa împotriva josnicilor amaleciţi (Deut. 25:17–19). Ei trebuiau şterşi din existenţă. Nu trebuia cruţat niciun om şi niciun animal. Nu trebuia luată nicio pradă. Totul trebuia distrus cu desăvârşire. Saul însă n-a ascultat şi l-a cruţat pe Agag, regele amaleciţilor, precum şi cele mai bune animale din cirezi şi turme, sub pretextul că vor fi aduse jertfă lui Iehova. Lucrul acesta i-a displăcut atât de mult Dumnezeului lui Israel, încât l-a inspirat pe Samuel să-i spună lui Saul pentru a doua oară că îl respinge. Neluând în seamă scuzele pe care le invocase Saul pentru a salva aparenţele, Samuel a spus: „Îi plac lui Iehova ofrandele arse şi jertfele la fel de mult ca ascultarea de glasul lui Iehova? Iată că ascultarea este mai bună decât jertfele . . . Fiindcă ai respins cuvântul lui Iehova, şi el te respinge ca rege“ (1 Sam. 15:22, 23). Atunci, Saul l-a apucat pe Samuel de poala tunicii în semn de implorare, însă aceasta s-a rupt. Samuel i-a spus că tot aşa Iehova va rupe cu siguranţă regatul de la el şi îl va da unui bărbat mai bun. Samuel a luat o sabie, l-a ucis pe Agag, iar apoi i-a întors spatele lui Saul şi nu l-a mai văzut niciodată.

18. Potrivit cărui criteriu l-a ales Iehova pe David?

18 Ungerea lui David, vitejia lui (16:1—17:58). Iehova l-a îndrumat apoi pe Samuel să meargă la casa lui Iese, în Betleemul lui Iuda, pentru a-l alege şi a-l unge pe viitorul rege. Fiii lui Iese au trecut pe rând prin faţa profetului, dar au fost respinşi. Iehova i-a amintit lui Samuel: „Dumnezeu nu vede aşa cum vede omul. Omul vede ce izbeşte ochiul, însă Iehova vede inima“ (16:7). În cele din urmă, Iehova a arătat că acela pe care îl aproba era David, fiul cel mai mic, „un tânăr roşcat, cu ochi frumoşi şi înfăţişare frumoasă“, iar Samuel l-a uns cu ulei (16:12). Atunci, spiritul lui Iehova a venit peste David, dar Saul a fost chinuit de un spirit rău.

19. Care a fost prima victorie obţinută de David în numele lui Iehova?

19 Filistenii au făcut din nou incursiuni în Israel, avându-l în frunte pe reprezentantul lor, Goliat, un uriaş de şase coţi şi o palmă (2,9 metri). Era un adevărat colos, având în vedere că numai cămaşa lui de zale cântărea în jur de 57 de kilograme, iar vârful suliţei era de 6,8 kilograme (17:4, 5, 7). Mai multe zile la rând, Goliat a provocat în mod blasfemator şi dispreţuitor Israelul, cerându-i să aleagă un bărbat care să lupte cu el, dar nimeni n-a răspuns provocării lui. Saul tremura în cortul său. Batjocurile filisteanului au ajuns însă la urechile lui David. Cu o îndreptăţită mânie şi plin de curaj, David a spus: „Cine este filisteanul acesta necircumcis ca să sfideze liniile de bătaie ale Dumnezeului celui viu?“ (17:26). Refuzând armura lui Saul fiindcă nu era obişnuit cu ea, David a pornit la luptă doar cu un toiag de păstor, cu o praştie şi cu cinci pietre netede. Considerând că o confruntare cu acest tânăr păstor era sub demnitatea lui, Goliat l-a blestemat pe David. Plin de încredere, David a răspuns: „Tu vii la mine cu sabie, cu suliţă şi cu lance, dar eu vin la tine în numele lui Iehova al armatelor“ (17:45). O piatră bine ţintită a ţâşnit din praştia lui David şi l-a doborât la pământ pe reprezentantul filistenilor! Sub privirile celor două armate, David a alergat la uriaş, i-a scos sabia şi i-a tăiat capul. Ce mare eliberare a adus Iehova şi câtă bucurie a fost în tabăra lui Israel! Întrucât viteazul lor era mort, filistenii au luat-o la fugă, urmăriţi cu înverşunare de israeliţii care jubilau.

20. Ce contrast a existat între atitudinea lui Ionatan faţă de David şi cea a lui Saul?

20 Saul îl urmăreşte pe David (18:1—27:12). Acţiunea neînfricată a lui David în apărarea numelui lui Iehova a deschis calea unei frumoase prietenii între el şi Ionatan, care era fiul lui Saul şi cel ce trebuia să urmeze în mod natural la tron. Ionatan a ajuns „să-l iubească la fel ca pe sufletul lui“, astfel că cei doi au încheiat un legământ de prietenie (18:1–3). Întrucât David dobândise o mare faimă în Israel, Saul căuta plin de mânie să-l ucidă, deşi i-o dăduse de soţie pe fiica sa, Mical. Duşmănia lui Saul a devenit atât de aprigă, încât David a fost nevoit în cele din urmă să fugă, fiind ajutat cu iubire de Ionatan. Cei doi au plâns la despărţire, iar Ionatan şi-a exprimat din nou loialitatea faţă de David, spunând: „Iehova să fie între mine şi tine, între urmaşii mei şi urmaşii tăi!“ (20:42).

21. Ce evenimente au marcat fuga lui David de Saul?

21 Fugind de Saul, care îl urmărea cu îndârjire, David şi micul grup de susţinători ai săi au ajuns înfometaţi la Nob. Acolo, după ce David l-a asigurat pe preotul Ahimelec că oamenii lui nu se atinseseră de femei, acesta le-a permis să mănânce pâinea sfântă de prezentare. Înarmat cu sabia lui Goliat, David a fugit la Gat, pe teritoriul filistenilor, unde s-a prefăcut că este nebun. După aceea s-a refugiat în peştera Adulam, apoi în Moab, iar mai târziu, sfătuit de profetul Gad, s-a întors în ţara lui Iuda. Temându-se de o revoltă în favoarea lui David şi ros de gelozie, Saul i-a cerut lui Doeg, edomitul, să-i ucidă pe preoţii din Nob. A scăpat numai Abiatar, care i s-a alăturat lui David. El a devenit preotul grupului.

22. Cum şi-a dovedit David loialitatea faţă de Iehova şi respectul faţă de organizaţia sa?

22 Ca slujitor loial al lui Iehova, David a luptat apoi cu filistenii şi a ieşit biruitor. Saul însă a continuat cu hotărâre campania pentru prinderea lui David, adunându-şi oamenii de război şi hăituindu-l „în pustiul En-Ghedi“ (24:1). David, care era iubit de Iehova, a reuşit de fiecare dată să fie cu un pas înaintea urmăritorilor săi. La un moment dat, el a avut ocazia să-l ucidă pe Saul, dar s-a reţinut, tăindu-i doar poala mantiei, pentru a-i dovedi că i-a cruţat viaţa. Dar, chiar şi pentru această acţiune inofensivă, lui David „a început să-i bată inima“, gândindu-se că a acţionat împotriva unsului lui Iehova. Ce mult respect avea el pentru organizaţia lui Iehova!

23. Cum a făcut pace Abigail cu David şi cum a devenit în cele din urmă soţia lui?

23 Apoi este menţionată moartea lui Samuel (25:1), iar evenimentele sunt consemnate în continuare de scriitorul care i-a succedat lui Samuel. David i-a cerut lui Nabal din Maon, oraş situat în Iuda, să-i dea hrană lui şi oamenilor lui ca răsplată pentru că se purtaseră bine cu păstorii săi. Nabal însă ‘a ţipat şi i-a certat’ pe oamenii lui David. De aceea, David a pornit împotriva lui ca să-l pedepsească (25:14). Dându-şi seama de pericol, Abigail, soţia lui Nabal, a luat în secret provizii pentru David şi l-a îmbunat. David a binecuvântat-o pentru gestul ei prevăzător şi a trimis-o înapoi în pace. Când Abigail l-a înştiinţat pe Nabal cu privire la cele întâmplate, inima acestuia a plesnit şi după zece zile el a murit. Apoi, David s-a căsătorit cu binevoitoarea şi frumoasa Abigail.

24. Cum i-a cruţat David din nou viaţa lui Saul?

24 Pentru a treia oară, Saul a început să-l urmărească nebuneşte pe David, dar a văzut încă o dată îndurarea acestuia. ‘Un somn adânc de la Iehova a căzut’ peste Saul şi peste oamenii lui, astfel că David a pătruns în tabără şi a luat suliţa lui Saul, dar s-a reţinut să-şi întindă mâna „împotriva unsului lui Iehova“ (26:11, 12). David a fost obligat a doua oară să fugă la filisteni pentru a găsi refugiu, iar ei i-au dat Ţiclagul ca să locuiască în el. De aici, David şi-a continuat atacurile împotriva celorlalţi duşmani ai Israelului.

25. Care a fost al treilea păcat grav pe care l-a comis Saul?

25 Sinuciderea lui Saul (28:1—31:13). Domnitorii aliaţi ai filistenilor şi-au adunat armatele la Sunem. Pentru a contraataca, Saul şi-a aşezat tabăra pe muntele Ghilboa. El a căutat cu disperare îndrumarea divină, dar n-a primit niciun răspuns de la Iehova. Cât de mult şi-ar fi dorit să vorbească cu Samuel! Atunci, Saul a comis un alt păcat grav. Deghizându-se, el s-a dus la En-Dor, în spatele liniilor de bătaie ale filistenilor, să caute o femeie care era medium. Când a ajuns la ea, a rugat-o să ia legătura cu Samuel. Nerăbdător, Saul a tras concluzia că cel ce se arătase era defunctul Samuel. „Samuel“ însă nu a avut niciun mesaj încurajator pentru rege. A doua zi, el avea să moară şi, aşa cum spusese Iehova, regatul avea să fie luat de la el. În tabăra duşmană, domnitorii aliaţi ai filistenilor au ieşit la luptă. Văzându-l pe David şi pe oamenii lui printre ei, filistenii au devenit suspicioşi şi i-au trimis acasă. Aceştia au ajuns la Ţiclag exact la timp! O ceată de jefuitori amaleciţi tocmai le luaseră familiile şi bunurile, dar David şi oamenii săi i-au urmărit şi au recuperat totul, astfel că n-au suferit nicio pierdere.

26. Cum s-a încheiat domnia dezastruoasă a primului rege al Israelului?

26 Apoi a avut loc lupta de pe muntele Ghilboa. Israel a suferit o înfrângere zdrobitoare, iar filistenii au obţinut controlul asupra unor zone strategice ale ţării. Ionatan şi alţi fii ai lui Saul au fost ucişi, iar Saul, rănit de moarte, şi-a luat viaţa cu propria sabie! Filistenii victorioşi au pus într-o poziţie dezonorantă corpurile lui Saul şi ale celor trei fii ai săi, atârnându-le pe zidurile oraşului Bet-Şan, dar bărbaţii din Iabeş-Galaad le-au luat de acolo. Domnia dezastruoasă a primului rege al Israelului a avut astfel un sfârşit tragic.

DE CE ESTE DE FOLOS

27. a) În ce privinţe au greşit Eli şi Saul? b) În ce fel sunt Samuel şi David exemple demne de urmat pentru supraveghetori şi pentru slujitorii tineri?

27 Ce istorie captivantă găsim în Prima carte a lui Samuel! Dovedind o extraordinară onestitate, cartea dezvăluie atât punctele slabe, cât şi punctele tari ale Israelului. În ea sunt menţionaţi patru conducători ai Israelului: doi au ascultat de legea lui Dumnezeu, dar ceilalţi doi nu au ascultat. Am observat de ce au eşuat Eli şi Saul: primul, din cauza neglijenţei, nu a acţionat, iar al doilea a acţionat, dar cu înfumurare. Pe de altă parte, Samuel şi David au manifestat încă din tinereţe iubire faţă de căile lui Iehova şi, drept urmare, au prosperat. Ce lecţii importante se găsesc aici pentru toţi supraveghetorii! Cât este de necesar ca ei să fie fermi, să vegheze asupra curăţeniei şi a ordinii în organizaţia lui Iehova, să fie plini de respect faţă de măsurile luate de el, neînfricaţi, echilibraţi, curajoşi şi plini de iubire şi consideraţie faţă de alţii! (2:23–25; 24:5, 7; 18:5, 14–16) Am observat, de asemenea, că cei doi conducători a căror viaţă a fost încununată de succes s-au bucurat de o bună instruire teocratică încă din tinereţe şi, de la o vârstă fragedă, au comunicat în mod curajos mesajul lui Iehova şi au păzit lucrurile ce le-au fost încredinţate (3:19; 17:33–37). Fie ca toţi închinătorii tineri ai lui Iehova să devină aşa cum au fost în tinereţe Samuel şi David!

28. Cum este scoasă în evidenţă ascultarea, şi ce sfat consemnat în Prima carte a lui Samuel este repetat mai târziu de alţi scriitori ai Bibliei?

28 Dintre toate cuvintele folositoare ale acestei cărţi, trebuie să le reţinem îndeosebi pe cele rostite de Iehova prin intermediul lui Samuel ca judecată împotriva lui Saul, fiindcă nu ‘ştersese amintirea lui Amalec de sub ceruri’ (Deut. 25:19). Lecţia pe care o transmit cuvintele „ascultarea este mai bună decât jertfele“ este repetată în Osea 6:6, Mica 6:6–8 şi Marcu 12:33 (1 Sam. 15:22). Este important să tragem foloase din această relatare inspirată, ascultând întru totul de glasul lui Iehova, Dumnezeul nostru! De asemenea, aşa cum citim în 1 Samuel 14:32, 33, suntem îndemnaţi să dăm dovadă de ascultare în ce priveşte recunoaşterea sfinţeniei sângelui. Faptul de a consuma carne fără ca aceasta să fie bine scursă de sânge constituia un ‘păcat împotriva lui Iehova’. Acelaşi lucru este valabil şi pentru congregaţia creştină, după cum reiese cu claritate din Faptele 15:28, 29.

29. Despre ce greşeală comisă de întreaga naţiune Israel se vorbeşte în Prima carte a lui Samuel, şi ce avertisment constituie acest episod pentru persoanele încăpăţânate?

29 Prima carte a lui Samuel arată greşeala regretabilă comisă de o naţiune care a ajuns să considere nepractică guvernarea cerească a lui Dumnezeu (1 Sam. 8:5, 19, 20; 10:18, 19). Capcanele şi inutilitatea guvernării omeneşti sunt înfăţişate prin imagini profetice sugestive (8:11–18; 12:1–17). Saul este prezentat la început ca fiind un om modest, care avea spiritul lui Dumnezeu (9:21; 11:6). Dar judecata i s-a întunecat, iar inima i s-a umplut de amărăciune pe măsură ce iubirea de dreptate şi credinţa în Dumnezeu i-au slăbit (14:24, 29, 44). Zelul său de la început a fost anulat de actele sale ulterioare de înfumurare, de neascultare şi de infidelitate faţă de Dumnezeu (1 Sam. 13:9; 15:9; 28:7; Ezec. 18:24). Lipsa de credinţă a făcut să se nască în el nesiguranţa, iar aceasta a degenerat în invidie, ură şi crimă (1 Sam. 18:9, 11; 20:33; 22:18, 19). A murit aşa cum a trăit, viaţa lui fiind un eşec înaintea Dumnezeului său şi a poporului său, precum şi un avertisment pentru oricine ar putea deveni ‘încăpăţânat’ asemenea lui (2 Pet. 2:10–12).

30. Ce calităţi ale lui Samuel ar trebui să cultive slujitorii de astăzi spre folosul lor?

30 Totuşi, cartea prezintă prin contrast şi exemple pozitive. Astfel, putem remarca atitudinea fidelului Samuel, care a slujit poporului Israel în toate zilele vieţii sale fără să înşele şi fără să arate părtinire sau favoritism (1 Sam. 12:3–5). El a fost ascultător încă din copilărie (3:5), a fost politicos şi respectuos (3:6–8), demn de încredere în îndeplinirea îndatoririlor (3:15), de neclintit în dedicarea şi devoţiunea sa (7:3–6; 12:2), dispus să-i asculte pe alţii (8:21), gata să susţină hotărârile lui Iehova (10:24), ferm în judecata sa indiferent de persoană (13:13), energic în favoarea ascultării (15:22) şi perseverent în îndeplinirea oricărei însărcinări (16:6, 11). De asemenea, el a fost o persoană despre care oamenii vorbeau numai de bine (2:26; 9:6). Serviciul pe care l-a început încă de tânăr ar trebui să-i încurajeze pe tinerii de astăzi să se dedice şi ei lucrării de predicare (2:11, 18), iar perseverenţa sa neobosită până la sfârşitul vieţii ar trebui să-i fortifice pe cei ce se simt obosiţi din cauza vârstei înaintate (7:15).

31. În ce privinţă a fost Ionatan un bun exemplu?

31 Avem apoi minunatul exemplu al lui Ionatan. El n-a nutrit resentimente din cauză că David a fost uns rege, poziţie pe care ar fi putut s-o moştenească el. Dimpotrivă, el a recunoscut calităţile deosebite ale lui David şi a încheiat cu el un legământ de prietenie. Asemenea prietenii altruiste pot fi foarte ziditoare şi încurajatoare în rândul celor ce îi slujesc astăzi cu fidelitate lui Iehova (23:16–18).

32. Ce calităţi remarcabile putem observa la Ana şi la Abigail?

32 Pentru femei, este încurajator exemplul Anei, care îşi însoţea cu regularitate soţul la locul de închinare la Iehova. Ea a fost o femeie umilă şi temătoare de Dumnezeu, care a renunţat să-l aibă alături pe fiul ei pentru a-şi respecta cuvântul dat şi pentru a-şi dovedi aprecierea faţă de bunăvoinţa lui Iehova. Cât de mare i-a fost răsplata să-l vadă pe Samuel începând un serviciu fructuos pentru Iehova, în care a rămas toată viaţa! (1:11, 21–23, 27, 28) Avem, de asemenea, exemplul lui Abigail, care a dat dovadă de supunere, aşa cum se cuvine unei femei, şi de judecată sănătoasă, calităţi care i-au adus laude din partea lui David, a cărui soţie a devenit mai târziu (25:32–35).

33. La ce ar trebui să ne îndemne iubirea şi loialitatea manifestate în mod curajos de David?

33 Iubirea lui David pentru Iehova este exprimată în mod emoţionant în psalmii pe care i-a compus în timp ce era hăituit prin pustiu de Saul, care îşi renegase calitatea de ‘uns al Iehova’ (1 Sam. 24:6; Ps. 34:7, 8; 52:8; 57:1, 7, 9). Şi cu câtă sinceritate a sfinţit David numele lui Iehova când l-a provocat pe batjocoritorul Goliat! „Eu vin la tine în numele lui Iehova al armatelor . . . În ziua aceasta Iehova te va da în mâna mea . . . şi oamenii de pe tot pământul vor şti că Israel are un Dumnezeu. Şi toată adunarea aceasta va şti că Iehova nu salvează nici prin sabie, nici prin suliţă, căci lupta este a lui Iehova şi el vă va da în mâna noastră.“ (1 Sam. 17:45–47) David, un slujitor curajos şi loial, „unsul“ lui Iehova, l-a glorificat pe Iehova ca Dumnezeu al întregului pământ şi ca unică Sursă a salvării (2 Sam. 22:51). Să urmăm şi noi întotdeauna exemplul său de curaj!

34. Cum aruncă lumină istoria lui David asupra scopurilor lui Iehova referitoare la Regat?

34 Ce spune Prima carte a lui Samuel cu privire la împlinirea progresivă a scopurilor lui Dumnezeu referitoare la Regat? Această întrebare ne conduce la punctul esenţial al acestei cărţi biblice, întrucât aici facem cunoştinţă cu David, al cărui nume înseamnă, după cât se pare, „Iubit“. Iehova l-a iubit pe David şi l-a ales ca „om după inima lui“, un om potrivit pentru a fi rege în Israel (1 Sam. 13:14). Astfel, regatul a trecut la tribul lui Iuda, în armonie cu binecuvântarea lui Iacob din Geneza 49:9, 10, iar regalitatea trebuia să rămână în acest trib până la venirea Conducătorului de care urmau să asculte toate popoarele.

35. Cum este pus în legătură numele lui David cu cel al Seminţei Regatului, şi ce calităţi ale lui David va manifesta această Sămânţă?

35 În plus, numele lui David este pus în legătură cu cel al Seminţei Regatului, care s-a născut tot în Betleem şi care era din linia lui David (Mat. 1:1, 6; 2:1; 21:9, 15). Această Sămânţă este glorificatul Isus Cristos, „Leul din tribul lui Iuda, rădăcina lui David“, precum şi „rădăcina, urmaşul lui David şi steaua strălucitoare a dimineţii“ (Rev. 5:5; 22:16). Ca rege al Regatului, acest ‘fiu al lui David’, asemenea ilustrului său înaintaş, va manifesta toată fermitatea şi curajul atât în lupta împotriva duşmanilor lui Dumnezeu, până la nimicirea lor, cât şi în sfinţirea numelui lui Iehova pe tot pământul. Cât de puternică este încrederea noastră în această Sămânţă a Regatului!

[Notă de subsol]

^ par. 4 Comandant Vivian Gilbert, The Romance of the Last Crusade, 1923, p. 183–186.

[Întrebări de studiu]