Studii asupra Scripturilor inspirate şi a cadrului lor

Studiul numărul 2 — Timpul şi Sfintele Scripturi

O descriere a diviziunilor timpului folosite în Biblie şi a calendarelor uzuale; date fundamentale pentru Biblie şi aspecte interesante referitoare la cursul timpului.

1, 2. Ce a scris Solomon despre timp, şi, având în vedere că timpul trece repede, cum ar trebui să-l folosim?

OMUL simte în mod acut trecerea timpului. Cu fiecare bătaie a ceasornicului, el mai face un pas pe culoarul timpului. De aceea, omul înţelept îşi foloseşte bine timpul. Aşa cum a scris regele Solomon, „pentru orice lucru este un timp fixat, da, un timp pentru orice lucru de sub ceruri: un timp pentru a te naşte şi un timp pentru a muri; un timp pentru a planta şi un timp pentru a smulge ce s-a plantat; un timp pentru a omorî şi un timp pentru a vindeca; un timp pentru a dărâma şi un timp pentru a zidi; un timp pentru a plânge şi un timp pentru a râde“ (Ecl. 3:1–4). Timpul trece foarte repede. Cei 70 de ani, cât trăieşte în medie un om, constituie un timp mult prea scurt pentru ca el să dobândească o cunoştinţă bogată şi să se bucure de toate celelalte lucruri bune pe care Iehova i le-a dăruit pe pământ. „El a făcut orice lucru frumos la timpul lui. A pus în inima oamenilor chiar şi veşnicia, de aceea ei nu vor pătrunde niciodată, de la început până la sfârşit, lucrarea pe care a făcut-o adevăratul Dumnezeu.“ (Ecl. 3:11; Ps. 90:10)

² Iehova trăieşte în eternitate. Dar, în ce priveşte creaturile pe care le-a adus în existenţă, el a găsit plăcerea să le aşeze în cursul timpului. Îngerii din cer, chiar şi rebelul Satan, sunt pe deplin conştienţi de trecerea timpului (Dan. 10:13; Rev. 12:12). Iar despre oameni este scris: „Timpul şi evenimentele neprevăzute îi ajung pe toţi“ (Ecl. 9:11). Fericit este omul care îi face întotdeauna loc lui Dumnezeu în gândurile lui şi care acceptă cu bucurie ‘hrana la timpul potrivit’, pe care o oferă El! (Mat. 24:45)

3. Ce au în comun timpul şi spaţiul?

³ Timpul este unidirecţional. Deşi timpul este universal, omul nu-l poate defini. La fel ca spaţiul, timpul este inexplicabil. Nimeni nu poate explica unde începe şi unde se scurge. Aceste lucruri aparţin cunoştinţei nelimitate a lui Iehova, despre care se spune că este Dumnezeu „din veşnicie în veşnicie“ (Ps. 90:2).

4. Ce se poate spune despre scurgerea timpului?

⁴ Totuşi, timpul are anumite caracteristici ce pot fi înţelese. Viteza sa aparentă poate fi măsurată. În plus, el se scurge într-o singură direcţie. Asemenea maşinilor care circulă pe o stradă cu sens unic, timpul se scurge fără încetare în aceeaşi direcţie: înainte, doar înainte. Indiferent de viteza cu care înaintează, timpul nu poate fi făcut să se scurgă înapoi. Noi trăim în prezent. Acest prezent este însă în mişcare, el devine încontinuu trecut. Timpul nu-şi opreşte niciodată cursul.

5. De ce se poate spune că trecutul este fie câştigat, fie pierdut?

⁵ Trecutul. Trecutul este timpul care s-a scurs. El este istorie şi niciodată nu se va repeta. Orice încercare de a aduce înapoi trecutul este imposibilă la fel ca încercarea de a face ca apele unei cascade să curgă de jos în sus sau de a face ca o săgeată să zboare înapoi la arcul din care a fost trasă. Greşelile noastre  au lăsat urme în cursul timpului, urme pe care numai Iehova le poate şterge (Is. 43:25). În mod asemănător, faptele bune, prin care cineva şi-a făcut în trecut un nume bun, ‘se întorc la el’ cu binecuvântarea lui Iehova (Prov. 12:14; 13:22). Trecutul este fie câştigat, fie pierdut. Asupra lui nu mai avem nicio putere. Despre cei răi este scris: „Căci se vor ofili repede ca iarba şi se vor veşteji ca iarba fragedă şi verde“ (Ps. 37:2).

6. Cum se deosebeşte viitorul de trecut, şi de ce avem motive întemeiate să ne folosim cu înţelepciune timpul?

⁶ Viitorul. Spre deosebire de trecut, viitorul vine întotdeauna spre noi. Cu ajutorul Cuvântului lui Dumnezeu, putem identifica obstacolele ce apar în calea noastră şi ne putem pregăti să le depăşim. Ne putem strânge „comori în cer“ (Mat. 6:20). Aceste comori nu vor fi măturate de scurgerea timpului. Ele vor rămâne cu noi şi ne vor însoţi într-un viitor etern, plin de binecuvântări. Avem motive întemeiate să ne folosim cu înţelepciune timpul, fiindcă de lucrul acesta depinde viitorul nostru (Ef. 5:15, 16).

7. Ce indicatoare ale timpului le-a dat Iehova oamenilor?

⁷ Indicatoare ale timpului. Ceasurile şi orologiile din zilele noastre indică timpul. În mod similar, Iehova, Creatorul, a pus în mişcare uriaşe indicatoare ale timpului, cum ar fi pământul, care se roteşte în jurul axei sale, luna, care se roteşte în jurul pământului, şi soarele. Astfel, de pe pământ, omul poate calcula cu exactitate timpul. „Şi Dumnezeu a mai zis: «Să fie luminători pe întinderea cerurilor ca să separe ziua de noapte, să servească drept semne şi să arate anotimpurile, zilele şi anii!».“ (Gen. 1:14) Astfel, aceste corpuri cereşti se mişcă potrivit unor cicluri perfecte, asemenea unui ansamblu de piese bine sincronizate, şi măsoară încontinuu şi fără eroare scurgerea unidirecţională a timpului.

8. Cu ce sensuri este folosit cuvântul „zi“ în Biblie?

⁸ Ziua. În Biblie, cuvântul „zi“ este folosit cu mai multe sensuri, aşa cum şi în prezent are mai multe aplicări. Intervalul în care Pământul efectuează o rotaţie completă în jurul axei sale reprezintă o zi de 24 de ore. În acest sens, o zi este alcătuită din orele zilei şi cele ale nopţii, în total 24 de ore (Ioan 20:19). Însă zi este numită şi acea parte a zilei când este lumină, care are în medie 12 ore. „Dumnezeu a numit lumina Zi, iar întunericul l-a numit Noapte.“ (Gen. 1:5) Astfel apare termenul „noapte“, adică perioada de întuneric, care are în medie 12 ore (Ex. 10:13). Un alt sens al cuvântului „zi“ se referă la perioada în care a trăit o persoană importantă. De exemplu, Isaia a primit viziunea „în zilele lui Ozia, ale lui Iotam, ale lui Ahaz şi ale lui Ezechia“ (Is. 1:1), iar zilele lui Noe şi ale lui Lot sunt considerate zile profetice (Luca 17:26–30). Un alt exemplu care arată că termenul „zi“ poate fi folosit în sens larg, sau figurat, este afirmaţia lui Petru potrivit căreia „o zi înaintea lui Iehova este ca o mie de ani“ (2 Pet. 3:8). În relatarea din Geneza, ziua de creare este o perioadă şi mai lungă, şi anume de mii de ani (Gen. 2:2, 3; Ex. 20:11). Contextul biblic indică sensul cu care este folosit cuvântul „zi“.

9. a) De unde provine împărţirea zilei în 24 de ore a câte 60 de minute fiecare? b) Ce indicatoare ale timpului sunt menţionate în Scripturile ebraice?

⁹ Ora. Împărţirea zilei în 24 de ore le este atribuită egiptenilor. Actuala împărţire a orei în 60 de minute provine din matematica babiloniană, bazată pe un sistem sexagesimal (adică pe numărul 60). Scripturile ebraice nu fac nicio menţiune la împărţirea timpului în ore. * În loc să împartă ziua în ore, Scripturile ebraice indică timpul prin expresii ca „de dimineaţă“, „la prânz“, „în miezul zilei“ şi „pe înserate“ (Gen. 24:11; 43:16; Deut. 28:29; 1 Regi 18:26). Noaptea era împărţită în trei perioade numite ‘străji de noapte’ (Ps. 63:6), două dintre ele fiind menţionate concret în Biblie: ‘straja de la miezul nopţii’ (Jud. 7:19) şi ‘straja de dimineaţă’ (Ex. 14:24; 1 Sam. 11:11).

10. Cum calculau iudeii orele în timpul lui Isus, şi cum ne ajută cunoaşterea acestui lucru să stabilim momentul morţii lui Isus?

¹⁰ Însă în Scripturile greceşti creştine apar de multe ori cuvintele „ceas“ şi „oră“ (Ioan 12:23; Mat. 20:2–6, 12). Orele erau calculate de la răsăritul soarelui, aproximativ de la şase dimineaţa. Biblia menţionează „ceasul al treilea“, care ar corespunde orei nouă dimineaţa. „Ceasul al şaselea“ este menţionat ca fiind momentul când s-a făcut întuneric peste Ierusalim, după ce Isus a fost ţintuit pe stâlp. Acest moment ar corespunde în prezent orei 12 de la miezul zilei. Se relatează, de asemenea, că Isus şi-a dat ultima suflare pe stâlpul de tortură „pe la ceasul al nouălea“, adică în jurul orei trei după-amiaza (Mar. 15:25; Luca 23:44; Mat. 27:45, 46).

11. Cât de veche este utilizarea „săptămânii“ ca unitate de măsurare a timpului?

¹¹ Săptămâna. Foarte devreme în istoria sa, omul a grupat zilele în cicluri de şapte. Făcând aceasta, el a urmat exemplul Creatorului său, care şi-a încununat cele şase zile de creare cu a şaptea perioadă numită de asemenea zi. Noe a grupat zilele în cicluri de şapte. În ebraică, termenul „săptămână“ se referă literalmente la o unitate sau la o perioadă alcătuită din şapte elemente (Gen. 2:2, 3; 8:10, 12; 29:27).

12. Ce este o lună lunară, şi cum se deosebeşte ea de lunile actuale?

¹² Lunile lunare. În textul original al Bibliei se  vorbeşte despre „luni lunare“ (vezi notele de subsol de la Ex. 2:2; Deut. 21:13; 33:14; Ezra 6:15). Lunile actuale nu sunt luni lunare, deoarece nu sunt determinate de lună. Ele sunt doar 12 diviziuni arbitrare ale anului solar. Luna lunară este determinată de luna nouă. Luna are patru faze, care alcătuiesc o lunaţie, aceasta având în medie 29 de zile, 12 ore şi 44 de minute. Este suficient să privim forma pe care o are luna ca să putem spune cu aproximaţie în ce zi a lunii lunare ne aflăm.

13. Ce s-a consemnat cu exactitate din punct de vedere cronologic cu privire la Potop?

¹³ Când a consemnat evenimentele din timpul său, se pare că Noe n-a folosit în mod riguros luni lunare, ci luni de 30 de zile. Din jurnalul pe care l-a scris în arcă, înţelegem că apele Potopului au acoperit pământul o perioadă de cinci luni, sau „o sută cincizeci de zile“. După 12 luni şi 10 zile pământul se uscase, iar pasagerii au putut să iasă din arcă. Astfel, din punct de vedere cronologic, aceste evenimente memorabile au fost consemnate cu exactitate (Gen. 7:11, 24; 8:3, 4, 14–19).

14. a) Cum a adus Iehova în existenţă anotimpurile? b) Cât timp vor exista anotimpurile?

¹⁴ Anotimpurile. Când a pregătit pământul pentru a fi locuit, Iehova a adus în existenţă în mod înţelept şi iubitor anotimpurile (Gen. 1:14). Acestea se datorează înclinaţiei axei pământului cu un unghi de 23,5° faţă de planul orbitei sale în timpul mişcării de revoluţie. Aceasta face ca, mai întâi, emisfera sudică să fie înclinată spre soare, iar şase luni mai târziu emisfera nordică, ceea ce duce la o succesiune ordonată a anotimpurilor. Schimbarea anotimpurilor generează atât varietatea, cât şi contrastele şi determină perioada semănatului şi a seceratului. Cuvântul lui Dumnezeu garantează că această schimbare a anotimpurilor, cu contrastele pe care le aduc ele pe parcursul anului, va continua veşnic. „Cât va fi pământul, nu vor înceta niciodată semănatul şi seceratul, frigul şi căldura, vara şi iarna, ziua şi noaptea.“ (Gen. 8:22)

15, 16. a) Cum se putea împărţi anotimpul ploios în Ţara Promisă? b) Descrieţi perioadele ploioase şi legătura lor cu activitatea agricolă.

¹⁵ În Ţara Promisă, anul era împărţit de regulă într-un anotimp ploios şi unul secetos. De pe la mijlocul lunii aprilie până pe la mijlocul lunii octombrie erau foarte puţine ploi. Anotimpul ploios se putea împărţi în: perioada primelor ploi, sau ploile „de toamnă“ (octombrie–noiembrie), perioada ploilor bogate de iarnă, cu vreme mai rece (decembrie–februarie), şi perioada ploilor târzii, sau ploile „de primăvară“ (martie–aprilie) (Deut. 11:14; Ioel 2:23). Această împărţire este însă aproximativă, deoarece, din cauza variaţiilor de climă din diverse părţi ale ţării, anotimpurile se suprapuneau. Primele ploi înmuiau pământul uscat, astfel că lunile octombrie şi noiembrie constituiau timpul „aratului“ şi al ‘semănatului’ (Ex. 34:21; Lev. 26:5). În timpul ploilor bogate de iarnă, din decembrie până în februarie, ninsorile erau ceva obişnuit, iar în ianuarie şi februarie, la altitudini mai mari, temperatura scădea uneori sub zero grade. Biblia vorbeşte despre Benaia, unul dintre vitejii lui David, care a ucis un leu „într-o zi cu ninsoare“ (2 Sam. 23:20).

¹⁶ Lunile martie şi aprilie (care corespund cu aproximaţie lunilor ebraice nisan şi iiar) erau lunile „ploilor de primăvară“ (Zah. 10:1). Acestea erau ploi târzii, necesare pentru creşterea cerealelor semănate toamna şi pentru obţinerea unei recolte bogate (Os. 6:3; Iac. 5:7). Aceste luni făceau, de asemenea, parte din anotimpul primului seceriş. Dumnezeu le-a poruncit israeliţilor să aducă o ofrandă din primele roade ale recoltei în ziua de 16 nisan (Lev. 23:10; Rut 1:22). Aceasta era o perioadă frumoasă şi plăcută. Iată cum o descrie Biblia: „Au apărut florile pe pământ, a venit vremea tăierii viei şi se aude glasul turturelei în ţara noastră. Smochinul şi-a pârguit cele dintâi smochine, iar viile sunt în floare, îşi răspândesc mireasma“ (Cânt. 2:12, 13).

17. a) Ce anume întreţinea culturile în anotimpul secetos? b) Examinaţi chenarul „Anul la israeliţi“ şi împărţiţi anul în anotimpuri, aşa cum este indicat în paragrafele 15 la 17. c) Când avea loc secerişul cerealelor, şi când se strângeau celelalte roade? Ce sărbători coincideau cu aceste evenimente?

¹⁷ Pe la mijlocul lunii aprilie începea anotimpul secetos, dar aproape în toată această perioadă o rouă bogată întreţinea culturile de vară, mai ales pe câmpiile litorale şi pe pantele vestice ale munţilor (Deut. 33:28). În luna mai avea loc secerişul cerealelor, iar la sfârşitul acestei luni se ţinea Sărbătoarea Săptămânilor (Penticosta) (Lev. 23:15–21). Apoi, când vremea devenea mai caldă şi pământul începea să se usuce, se coceau şi se culegeau strugurii din vii. După aceea se strângeau celelalte fructe de vară, cum ar fi măslinele, curmalele şi smochinele (2 Sam. 16:1). La sfârşitul anotimpului secetos, când începeau primele ploi, toate produsele ţării erau deja recoltate şi atunci (pe la începutul lui octombrie) se ţinea Sărbătoarea Colibelor, sau a Tabernacolelor (Ex. 23:16; Lev. 23:39–43).

18. a) De ce este potrivită semnificaţia cuvântului ebraic pentru „an“? b) Ce este anul solar?

¹⁸ Anul. Studiul nostru referitor la timp, aşa cum este acesta prezentat în Biblie, ajunge acum la termenul „an“. Anul este menţionat de la începutul istoriei omenirii (Gen. 1:14). Cuvântul ebraic pentru „an“, şanáh, provine dintr-o rădăcină care înseamnă „a repeta, a face din nou“ şi transmite ideea de ciclu. Acest termen este cât se poate de potrivit, deoarece ciclul anotimpurilor se repetă în fiecare an. Timpul în care pământul efectuează o rotaţie completă în jurul soarelui se numeşte an terestru.  Timpul care se scurge de la un echinocţiu de primăvară la următorul echinocţiu de primăvară se numeşte an solar. Acesta are în medie 365 de zile, 5 ore, 48 de minute şi 46 de secunde, sau aproximativ 365 de zile şi un sfert.

19. a) Care era vechea metodă biblică de calculare a anilor? b) Ce „an sacru“ a decretat mai târziu Iehova?

¹⁹ Anii biblici. După vechea metodă biblică de calcul, anul dura de la o toamnă la alta. Lucrul acesta era cât se poate de potrivit pentru viaţa agricolă, deoarece anul începea cu aratul şi cu semănatul, aproximativ în prima parte a lunii octombrie din calendarul nostru, şi se termina cu strângerea recoltei. În zilele lui Noe, anul începea toamna. Noe a consemnat că Potopul a început „în luna a doua“, care ar corespunde cu a doua jumătate a lunii octombrie şi prima jumătate a lunii noiembrie (Gen. 7:11). Până în zilele noastre, la multe popoare de pe pământ noul an începe toamna. În 1513 î.e.n., când a avut loc eliberarea evreilor din Egipt, Iehova a decretat ca luna abib (nisan) să devină pentru ei „cea dintâi lună“. Din acel moment ei au avut un an sacru, care dura de la o primăvară la alta (Ex. 12:2). Evreii din zilele noastre au însă un an laic, sau civil, care începe toamna, prima lună fiind tişri.

20. Cum s-a procedat pentru ca anul lunar să corespundă cu anul solar, şi ce sunt anii lunisolari?

²⁰ Anul lunisolar. Până în timpul lui Cristos, majoritatea naţiunilor foloseau ani lunari la calcularea timpului, recurgând la diverse metode pentru a face ca anul lunar să coincidă într-o oarecare măsură cu anul solar. Anul lunar obişnuit, de 12 luni lunare, are 354 de zile, lunile fiind de 29 sau de 30 de zile, în funcţie de fiecare lună nouă. Prin urmare, anul lunar este cu aproximativ 11 zile şi un sfert mai scurt decât anul solar, care are 365 de zile şi un sfert. Evreii foloseau anul lunar. Biblia nu arată cum procedau ei pentru ca acest an să coincidă cu anul solar şi cu anotimpurile, dar se pare că adăugau sau intercalau luni suplimentare, când era necesar. Acest sistem al lunilor intercalate, cunoscut azi sub numele de ciclu metonic, a fost introdus în secolul al V-lea î.e.n. Acesta prevedea ca la fiecare 19 ani să fie intercalată o lună timp de şapte ani. În calendarul ebraic, această lună era adăugată după luna a douăsprezecea, adar, şi era numită veadar sau „a doua adar“. Când calendarul lunar era adaptat în felul acesta după soare, anii, de 12 sau de 13 luni, se numeau ani lunisolari.

21. a) Ce este calendarul iulian? b) De ce este mai exact calendarul gregorian decât cel iulian?

²¹ Calendarul iulian şi cel gregorian. Un calendar este un sistem prin care se stabilesc începutul, lungimea şi diviziunile unui an şi prin care sunt aranjate în ordine aceste diviziuni. Calendarul iulian a fost introdus de Iuliu Cezar în anul 46 î.e.n., pentru a le oferi romanilor un calendar bazat pe anul solar, nu pe cel lunar. Calendarul iulian este alcătuit din 365 de zile, dar la fiecare al patrulea an (numit an bisect) se adaugă o zi, ajungându-se astfel la 366 de zile. În decursul timpului s-a constatat însă că, în realitate, anul calendarului iulian este mai lung cu 11 minute şi câteva secunde decât anul solar. Până în secolul al XVI-lea e.n. se ajunsese la o diferenţă de zece zile complete. Astfel, în 1582, papa Grigore al XIII-lea a făcut o mică ajustare, instituind ceea ce numim astăzi calendarul gregorian. Printr-o bulă papală, au fost omise zece zile din anul 1582, astfel că ziua de 4 octombrie a fost urmată de 15 octombrie. Calendarul gregorian prevede ca anii care  marchează secolele şi care nu sunt divizibili cu 400 să nu fie consideraţi ani bisecţi. De exemplu, spre deosebire de anul 2000, anul 1900 n-a fost un an bisect, deoarece numărul 1 900 nu este divizibil cu 400. Astăzi, în majoritatea ţărilor este folosit calendarul gregorian.

22, 23. Câte zile are un an profetic?

²² „Anul“ profetic. În profeţiile biblice, termenul „an“ este folosit adesea cu un sens special, ca echivalent al unei perioade de 12 luni a câte 30 de zile fiecare, în total 360 de zile. Iată ce comentariu face un biblist cu privire la pasajul din Ezechiel 4:5, 6: „Trebuie să presupunem că Ezechiel cunoştea anul de 360 de zile. Acesta nu este nici an solar, nici an lunar. Este un an «mediu», în care fiecare lună are 30 de zile“. *

²³ Un an profetic este numit şi un „timp“, iar un studiu asupra pasajelor din Revelaţia 11:2, 3 şi 12:6, 14 dezvăluie că un „timp“ este echivalentul a 360 de zile. În profeţii, un an este reprezentat uneori în mod simbolic şi printr-o „zi“ (Ezec. 4:5, 6).

24. Cum îşi începeau numărătoarea multe popoare antice?

²⁴ Nu există anul zero. Popoarele antice nu aveau noţiunea de zero, nici chiar grecii erudiţi, romanii sau iudeii. Pentru ele, orice numărătoare începea de la unu. La şcoală am învăţat despre cifrele romane (I, II, III, IV, V, X etc.), dar nu şi despre cifra zero. De ce? Deoarece romanii nu aveau această cifră. Din acest motiv, era noastră a început cu anul 1 e.n., nu cu anul zero. Faptul acesta a dus, de asemenea, la folosirea numeralelor ordinale, cum ar fi: întâi (I), al doilea (al II-lea), al treilea (al III-lea), al zecelea (al X-lea), al douăzecilea (al XX-lea). În matematica modernă însă, se consideră că totul începe de la nimic, adică de la zero. Cifra zero a fost inventată, probabil, de hinduşi.

25. Prin ce se deosebesc numeralele ordinale de cele cardinale?

²⁵ Astfel, ori de câte ori se foloseşte un numeral ordinal, trebuie să scădem o unitate pentru a obţine numărul întreg. De exemplu, când ne referim la o dată din secolul al XX-lea e.n., înseamnă că este vorba de 20 de secole întregi? Nu, ci este vorba de 19 secole întregi plus un număr de ani. Pentru a exprima numerele întregi, Biblia, la fel ca matematica modernă, foloseşte numerale cardinale, cum sunt 1, 2, 3, 10, 20 etc. Acestea se numesc şi „numere întregi“.

26. Cum aţi calcula: a) anii de la 1 octombrie 607 î.e.n. până la 1 octombrie 1914 e.n.? b) 2 520 de ani, începând de la 1 octombrie 607 î.e.n.?

²⁶ Prin urmare, întrucât era noastră a început cu anul 1 e.n., nu cu anul zero, iar în calendarul anilor anteriori erei noastre se numără în sens invers de la anul 1 î.e.n., nu de la anul zero, cifra folosită pentru a indica anul unei date este de fapt un numeral ordinal. Altfel spus, anul 2000 e.n. reprezintă de fapt 1 999 de ani întregi, de la începutul erei noastre, iar data de 1 iulie 2000 e.n. reprezintă 1 999 de ani plus o jumătate de an, de la începutul erei noastre. Acelaşi principiu se aplică şi datelor dinaintea erei noastre. Astfel, pentru a exprima în cifre anii care s-au scurs de la 1 octombrie 607 î.e.n. până la 1 octombrie 1914 e.n., adăugăm 606 ani (plus ultimele trei luni ale anului precedent) la 1913 (plus primele nouă luni ale anului următor), iar rezultatul este 2 519 ani (plus 12 luni), adică 2 520 de ani. Sau, dacă vrem să calculăm la ce dată se ajunge numărând 2 520 de ani de la 1 octombrie 607 î.e.n., să nu uităm că 607 este un numeral ordinal, care reprezintă de fapt 606 ani întregi. Şi, întrucât nu calculăm de la 31 decembrie 607 î.e.n., ci de la 1 octombrie 607 î.e.n., la 606 ani trebuie să adăugăm cele trei luni de la sfârşitul anului 607 î.e.n. Apoi scădem 606 ani şi un sfert din 2 520 de ani. Restul este de 1 913 ani şi trei sferturi. Aceasta înseamnă că, din cei 2 520 de ani care au trecut de la 1 octombrie 607 î.e.n., aceşti 1 913 ani şi trei sferturi sunt în era noastră. Cu 1 913 ani întregi ajungem la începutul anului 1914 e.n. şi, adăugând cele trei sferturi de an, ajungem la 1 octombrie 1914 e.n. *

27. Ce sunt datele fundamentale, şi de ce au ele o mare însemnătate?

²⁷ Date fundamentale. Cronologia biblică este demnă de încredere şi se bazează pe o serie de date fundamentale. O dată fundamentală este o dată calendaristică din istorie, care are o bază solidă pentru a fi acceptată şi care corespunde unui eveniment consemnat în Biblie. Ea poate fi folosită ca punct de plecare pentru a stabili data exactă a unei serii de evenimente biblice, potrivit calendarului nostru. După ce a fost stabilită o astfel de dată fundamentală, calcularea unor date dinaintea ei sau de după ea se face pe baza unor relatări biblice exacte, cum ar fi durata vieţii unor persoane sau durata domniei unor regi. Astfel, pornind de la un anumit punct, putem folosi cronologia demnă de încredere a Bibliei pentru a stabili data multor evenimente relatate în ea.

28. Ce dată fundamentală avem pentru Scripturile ebraice?

²⁸ Dată fundamentală pentru Scripturile ebraice. Un eveniment marcant consemnat atât de Biblie, cât şi de istoria laică este cucerirea Babilonului de către mezi şi perşi sub conducerea lui Cirus. Biblia consemnează acest eveniment în Daniel 5:30. Diverse surse istorice (între care Diodor, Africanus, Eusebiu, Ptolemeu, precum şi unele tăbliţe babiloniene) susţin că anul 539 î.e.n. a fost anul cuceririi  Babilonului de către Cirus. În Cronica lui Nabonid este menţionată luna şi ziua căderii oraşului (anul este omis). Specialiştii în cronologie au stabilit astfel că data căderii Babilonului a fost 11 octombrie 539 î.e.n., potrivit calendarului iulian, sau 5 octombrie, potrivit calendarului gregorian. *

29. Când a fost emis decretul lui Cirus, şi ce posibilitate li s-a dat astfel iudeilor?

²⁹ După căderea Babilonului, Cirus a emis, în primul an al domniei lui peste Babilonul cucerit, cunoscutul decret care le permitea iudeilor să se întoarcă la Ierusalim. Potrivit relatării biblice, decretul a fost emis, probabil, la sfârşitul anului 538 î.e.n. sau aproape de primăvara anului 537 î.e.n. Astfel, iudeii au avut suficient timp să se stabilească din nou în ţara lor şi să urce la Ierusalim pentru a restabili închinarea la Iehova în „luna a şaptea“, tişri, adică în jurul datei de 1 octombrie 537 î.e.n. (Ezra 1:1–4; 3:1–6). *

30. Cum s-a stabilit că anul 29 e.n. este o dată fundamentală pentru Scripturile greceşti creştine?

³⁰ O dată fundamentală pentru Scripturile greceşti creştine. O dată fundamentală pentru Scripturile greceşti creştine este stabilită pe baza datei la care Tiberiu Cezar i-a succedat împăratului August. Acesta a murit la 17 august, anul 14 e.n. (potrivit calendarului gregorian). Tiberiu a fost numit împărat de Senatul roman la 15 septembrie, anul 14 e.n. Potrivit cu Luca 3:1, 3, Ioan Botezătorul şi-a început serviciul în al 15-lea an al domniei lui Tiberiu. Dacă anii s-au numărat de la moartea lui August, al 15-lea an a durat din august 28 e.n. până în august 29 e.n. Dacă numărătoarea s-a făcut din momentul în care Tiberiu a fost numit împărat de Senat, anul a durat din septembrie 28 e.n. până în septembrie 29 e.n. La scurt timp după aceea, Isus, care era cu aproximativ şase luni mai tânăr decât Ioan Botezătorul, a venit să fie botezat, când „avea cam treizeci de ani“ (Luca 3:2, 21–23; 1:34–38). Acest eveniment este în armonie cu profeţia din Daniel 9:25, care spune că, de la „ieşirea cuvântului de restabilire şi de reconstruire a Ierusalimului“ şi a zidului său până la apariţia lui Mesia, aveau să treacă 69 de „săptămâni“ (săptămâni profetice a câte 7 ani fiecare, numărând în total 483 de ani) (Dan. 9:24). Acel ‘cuvânt’ a fost rostit de Artaxerxes (Longimanus) în 455 î.e.n. şi a fost îndeplinit de Neemia la Ierusalim în a doua jumătate a acelui an. Iar 483 de ani mai târziu, în a doua jumătate a anului 29 e.n., când a fost botezat de Ioan, Isus a fost, de asemenea, uns de Dumnezeu cu spirit sfânt, devenind astfel Mesia, sau Unsul. Faptul că Isus a fost botezat şi şi-a început serviciul în a doua jumătate a acelui an este confirmat şi de profeţia potrivit căreia el avea să fie tăiat „la jumătatea săptămânii“ de ani (sau după 3 ani şi jumătate) (Dan. 9:27). Întrucât el a murit primăvara, serviciul său de trei ani şi jumătate trebuie să fi început prin toamna anului 29 e.n. * De asemenea, aceste două argumente dovedesc că Isus s-a născut în toamna anului 2 î.e.n., întrucât în Luca 3:23 se spune că Isus avea cam 30 de ani când şi-a început lucrarea. *

31. a) De ce se pare că timpul nu trece întotdeauna cu aceeaşi viteză? b) Ce avantaj au, aşadar, tinerii?

³¹ Ce anume face ca timpul să treacă mai repede. O veche zicală spune: „Dacă stai cu ochii pe cratiţă, nu mai fierbe niciodată“. Este adevărat, când vedem cum trece timpul, când suntem conştienţi de scurgerea lui sau când aşteptăm să se întâmple ceva, ni se pare că timpul trece foarte încet. În schimb, când suntem ocupaţi, când suntem interesaţi şi absorbiţi de ceea ce facem, ni se pare că timpul zboară. De altfel, se crede că timpul trece mult mai repede pentru persoanele în vârstă decât pentru copii. De ce? Deoarece un an adăugat la viaţa unui copil de un an înseamnă o creştere de sută la sută a experienţelor sale de viaţă, în timp ce un an adăugat la viaţa unui adult de 50 de ani înseamnă o creştere de numai doi la sută. Pentru un copil, un an pare un timp foarte lung. Un adult, dacă este ocupat şi se bucură de o sănătate bună, are impresia că anii zboară din ce în ce mai repede. El ajunge la o înţelegere mai profundă a cuvintelor lui Solomon: „Nu este nimic nou sub soare“. Pe de altă parte, tinerii au înaintea lor anii de instruire, care par să treacă mai încet. În loc să se asocieze cu lumea materialistă în ‘goana după vânt’, tinerii pot profita de aceşti ani pentru a trăi în devoţiune sfântă, adunând un adevărat tezaur de experienţă. Foarte potrivite sunt şi cuvintele lui Solomon: „Adu-ţi aminte de Marele tău Creator acum, în zilele tinereţii tale, înainte să vină zilele cele rele şi să sosească anii când vei zice: «Nu găsesc nicio plăcere în ei»“ (Ecl. 1:9, 14; 12:1).

32. Cum vor ajunge oamenii să înţeleagă într-un mod mai deplin punctul de vedere al lui Iehova cu privire la timp?

³² Timpul — când oamenii vor trăi veşnic. Totuşi, în faţa noastră stau zile fericite, când nu se va mai întâmpla nicio nenorocire. Iubitorii dreptăţii, ale căror ‘zile sunt în mâna lui Iehova’, pot spera să trăiască veşnic sub domnia Regatului lui Dumnezeu (Ps. 31:14–16; Mat. 25:34, 46). Atunci moartea nu va mai fi (Rev. 21:4). Lenevia, boala, plictiseala şi deşertăciunea vor fi dispărut. Vor fi lucruri interesante şi captivante de făcut, care vor solicita capacităţile perfecte ale omului şi îi vor procura un  sentiment de profundă satisfacţie. Anii vor părea că zboară tot mai repede, iar mintea omului, capabilă să înţeleagă şi să reţină informaţii, se va îmbogăţi în permanenţă cu amintirea unor evenimente fericite. Fără îndoială, odată cu trecerea miilor de ani, oamenii de pe pământ vor ajunge să înţeleagă într-un mod mai deplin punctul de vedere al lui Iehova cu privire la timp: ‘Căci, în ochii lui Iehova, o mie de ani sunt ca ziua de ieri care a trecut’ (Ps. 90:4).

33. În legătură cu timpul, ce binecuvântare a poruncit Iehova?

³³ Privind scurgerea timpului din punct de vedere uman şi luând în considerare promisiunea lui Dumnezeu cu privire la o lume nouă şi dreaptă, aşteptăm cu bucurie ziua în care se vor împlini binecuvântările ce ne stau în faţă: „Căci acolo a poruncit Iehova să fie binecuvântarea, da, viaţa veşnică“! (Ps. 133:3)

[Note de subsol]

[Întrebări de studiu]

[Tabelul de la pagina 281]

ANUL LA ISRAELIŢI

Numele lunii nisan (abib)

Corespunde cu martie–aprilie

Anul sacru luna întâi

Anul laic luna a şaptea

Referinţe Ex. 13:4; Neem. 2:1

Sărbători 14 nisan Paştele

15–21 nisan Sărbătoarea Turtelor Nedospite

16 nisan Oferirea primelor roade

Numele lunii iiar (ziv)

Corespunde cu aprilie–mai

Anul sacru luna a doua

Anul laic luna a opta

Referinţe 1 Regi 6:1

Numele lunii sivan

Corespunde cu mai–iunie

Anul sacru luna a treia

Anul laic luna a noua

Referinţe Est. 8:9

Sărbători 6 sivan Sărbătoarea Săptămânilor

(Penticosta)

Numele lunii tamuz

Corespunde cu iunie–iulie

Anul sacru luna a patra

Anul laic luna a zecea

Referinţe Ier. 52:6

Numele lunii ab

Corespunde cu iulie–august

Anul sacru luna a cincea

Anul laic luna a unsprezecea

Referinţe Ezra 7:8

Numele lunii elul

Corespunde cu august–septembrie

Anul sacru luna a şasea

Anul laic luna a douăsprezecea

Referinţe Neem. 6:15

Numele lunii tişri (etanim)

Corespunde cu septembrie–octombrie

Anul sacru luna a şaptea

Anul laic luna întâi

Referinţe 1 Regi 8:2

Sărbători 1 tişri Ziua când se sună din trompetă

10 tişri Ziua Ispăşirii

15–21 tişri Sărbătoarea Colibelor

22 tişri Adunare solemnă

Numele lunii heşvan (bul)

Corespunde cu octombrie–noiembrie

Anul sacru luna a opta

Anul laic luna a doua

Referinţe 1 Regi 6:38

Numele lunii chişlev

Corespunde cu noiembrie–decembrie

Anul sacru luna a noua

Anul laic luna a treia

Referinţe Neem. 1:1

Numele lunii tebet

Corespunde cu decembrie–ianuarie

Anul sacru luna a zecea

Anul laic luna a patra

Referinţe Est. 2:16

Numele lunii şevat

Corespunde cu ianuarie–februarie

Anul sacru luna a unsprezecea

Anul laic luna a cincea

Referinţe Zah. 1:7

Numele lunii adar

Corespunde cu februarie–martie

Anul sacru luna a douăsprezecea

Anul laic luna a şasea

Referinţe Est. 3:7

Numele lunii veadar

Corespunde cu (lună intercalată)

Anul sacru luna a treisprezecea