Conţine Biblia într-adevăr învăţătura Trinităţii?

DACĂ Trinitatea există, atunci trebuie să se vorbească despre ea în mod clar în toată Scriptura. De ce? Deoarece, aşa cum au afirmat apostolii, Biblia este cartea prin care Dumnezeu i s-a descoperit omenirii. Pe de altă parte, dacă noi dorim să ne închinăm lui Dumnezeu în mod corect, trebuie să-l cunoaştem; este deci de aşteptat ca Biblia să ne spună fără ambiguitate cine este el.

Credincioşii din primul secol au recunoscut în Scripturi revelaţia autentică a lui Dumnezeu. Aceasta constituia temelia credinţei lor, autoritatea supremă. Astfel, cînd Pavel le-a predicat locuitorilor din Bereea, „ei au primit cuvîntul cu cea mai mare promptitudine, examinînd cu atenţie Scripturile în fiecare zi, pentru a vedea dacă aceste lucruri erau aşa“. — Fapte 17:10, 11.

La ce autoritate făceau apel în acele timpuri slujitorii proeminenţi ai lui Dumnezeu? Versetele din Fapte 17:2, 3 ne oferă răspunsul: „Potrivit obiceiului său, Pavel (. . .) a discutat cu ei aducîndu-le argumente din Scripturi, explicînd şi dovedind cu citate [extrase din Scripturi].“

Isus însuşi a dat exemplu, pentru că învăţătura sa se sprijinea pe Cuvîntul lui Dumnezeu. Adeseori el spunea: „Este scris.“ Citim, de asemenea, că într-o anumită ocazie „el le-a explicat din toate Scripturile lucrurile referitoare la el“. — Matei 4:4, 7; Luca 24:27.

În mod evident, Isus, Pavel şi creştinii din secolul întîi îşi fundamentau învăţătura pe Scripturi. Ei ştiau că „toată Scriptura este inspirată de Dumnezeu şi utilă pentru a instrui, pentru a mustra, pentru a îndrepta lucrurile, pentru a disciplina în dreptate, pentru ca omul lui Dumnezeu să fie pe deplin competent, complet echipat pentru orice lucrare bună“. — 2 Timotei 3:16, 17; vezi 1 Corinteni 4:6; 1 Tesaloniceni 2:13; 2 Petru 1:20, 21.

De vreme ce Biblia poate ’să îndrepte lucrurile‘, ea trebuie, desigur, să descopere în mod clar adevărul asupra unei chestiuni atît de importante, după cum spun apărătorii săi, cum este Trinitatea. Dar care este părerea teologilor şi a istoricilor? Afirmă ei oare că Biblia învaţă în mod clar despre Trinitate?

Cuvîntul „Trinitate“ — figurează el în Biblie?

IATĂ ce se poate citi într-o lucrare protestantă: „Cuvîntul Trinitate nu figurează în Biblie (. . .) El nu a fost introdus în mod oficial în vocabularul teologic al bisericii decît în secolul al IV-lea“ (The Illustrated Bible Dictionary). Cît despre New Catholic Encyclopedia, ea precizează că Trinitatea „nu este menţionată în mod direct şi nemijlocit în Cuvîntul lui Dumnezeu“.

The Catholic Encyclopedia spune în legătură cu aceasta: „Pînă acum nu s-a găsit în Scriptură nici un cuvînt special care să le înglobeze pe cele trei persoane divine. Cuvîntul τρίας [triʹas] [tradus în latină prin trinitas] este întîlnit pentru prima dată la Teofil din Antiohia prin 180 d.Chr. (. . .) La puţin timp după aceea, el apare în forma sa latină trinitas în lucrările lui Tertulian.“

Faptul acesta în sine nu înseamnă că Tertulian a predat învăţătura Trinităţii. O lucrare catolică, Trinitas—A Theological Encyclopedia of the Holy Trinity  (O enciclopedie teologică a Sfintei Treimi), face observaţia că unii termeni utilizaţi de către Tertulian au fost utilizaţi mai tîrziu de alţi autori pentru a descrie Trinitatea. Totuşi, această lucrare lansează următorul avertisment: „Nu ar fi bine să tragem concluzii pripite în legătură cu această utilizare, deoarece el [Tertulian] nu aplică aceşti termeni la teologia Trinităţii.“

Mărturia Scripturilor ebraice

DACĂ termenul „Trinitate“ nu se găseşte în Biblie, se poate spune oare cel puţin că ea conţine în mod clar această noţiune? Ce ne dezvăluie în această privinţă Scripturile ebraice („Vechiul Testament“)?

The Encyclopedia of Religion (enciclopedia religiei) recunoaşte: „Teologii contemporani sînt de acord cu afirmaţia că Biblia ebraică nu conţine doctrina referitoare la Trinitate.“ În New Catholic Encyclopedia se poate, de asemenea, citi: „Doctrina Sfintei Treimi nu este conţinută ca învăţătură în V[echiul] T[estament].“

De asemenea, iezuitul Edmund Fortman, în lucrarea sa The Triune God (Dumnezeul triunic), declară: „Vechiul Testament (. . .) nu ne spune nimic, în mod implicit sau explicit, despre un Dumnezeu trinitar care ar fi Tată, Fiu şi Spirit Sfînt. (. . .) Nu există nici o dovadă că vreunul dintre scriitorii sacri ar fi presupus măcar existenţa unei [Trinităţi] în Dumnezeu. (. . .) Faptul de a vedea în [„Vechiul Testament“] chiar şi numai aluzii, impresii sau ’semne ascunse‘ în legătură cu o Trinitate de persoane înseamnă să trecem peste cuvintele şi intenţiile scriitorilor sacri.“ — Sublinierea ne aparţine.

O examinare a Scripturilor ebraice confirmă aceste păreri. Astfel, în primele 39 de cărţi ale Scripturilor canonice ebraice nu există nici o explicaţie clară a învăţăturii Trinităţii.

Mărturia Scripturilor greceşti

DAR ce putem spune despre Scripturile greceşti creştine („Noul Testament“)? Vorbesc ele oare în mod clar despre Trinitate?

The Encyclopedia of Religion spune în legătură cu aceasta: „Teologii sînt de acord în unanimitate cu faptul că nici Noul Testament nu conţine vreo doctrină explicită a Trinităţii.“

Edmund Fortman, care a fost citat mai sus, declară: „Scriitorii Noului Testament (. . .) nu formulează nici o doctrină oficială a Trinităţii şi nu prezintă nici o învăţătură explicită potrivit căreia într-un singur Dumnezeu ar exista trei persoane divine egale. (. . .) Nu se găseşte nicăieri conceptul trinitar despre trei fiinţe distincte de viaţă şi de activitate divină în aceeaşi divinitate.“

Iată ce se poate citi în The New Encyclopædia Britannica: „Cuvîntul Trinitate nu figurează în Noul Testament. Doctrina pe care el o desemnează nu este niciodată enunţată în mod clar în paginile sale.“

În lucrarea A Short History of Christian Doctrine (O scurtă istorie a doctrinei creştine) Bernhard Lohse declară: „În ceea ce priveşte Noul Testament, în el nu se găseşte, într-adevăr, nici o doctrină a Trinităţii.“

The New International Dictionary of New Testament Theology spune de asemenea: „Doctrina elaborată a Trinităţii nu este enunţată în N[oul] T[estament]. [Potrivit cuvintelor teologului protestant Karl Barth], «în Biblie nu se găseşte o declaraţie concretă potrivit căreia Tatăl, Fiul şi Spiritul Sfînt sînt de aceeaşi esenţă.»“

E. Washburn Hopkins, profesor la Universitatea Yale, a afirmat: „Doctrina Trinităţii pare să fi fost ceva necunoscut pentru Isus şi Pavel; (. . .) nici unul, nici altul nu face vreo menţiune despre ea.“ — Origin and Evolution of Religion (Originea şi evoluţia religiei).

Istoricul Arthur Weigall face această observaţie: „Nu trebuie să uităm faptul că Isus nu a menţionat niciodată vreun fenomen asemănător, că termenul Trinitate nu apare nicăieri în Noul Testament şi că această idee de origine complet păgînă n-a fost adoptată de către biserică decît după 300 de ani de la moartea Domnului nostru.“— The Paganism in Our Christianity.

În consecinţă, nici cele 39 de cărţi ale Scripturilor ebraice, şi nici canonul celor 27 de cărţi inspirate care alcătuiesc Scripturile greceşti creştine nu învaţă doctrina Trinităţii.

A fost predată această învăţătură de către primii creştini?

PRIMII creştini propagau oare învăţătura Trinităţii? Să vedem ce spun unii istorici şi teologi:

„Creştinismul primitiv nu a definit o doctrină a Trinităţii asemănătoare cu cea care urma să fie elaborată în crezurile ulterioare.“ — The New International Dictionary of New Testament Theology.

„Primii creştini nu au aplicat, totuşi, această idee [a Trinităţii] la propria lor credinţă. Ei manifestau devoţiune faţă de Dumnezeu, Tatăl, faţă de Isus Cristos, Fiul lui Dumnezeu, şi recunoşteau (. . .) Spiritul Sfînt. Dar ei nu se gîndeau să facă din aceste trei entităţi un adevărat amalgam.“ — The Paganism in Our Christianity.

„La început, creştinii nu erau trinitari (. . .) Aşa  cum reiese din N[oul] T[estament] şi din celelalte scrieri ale creştinismului timpuriu, creştinii nu au fost trinitari nici în epoca apostolică, nici imediat după aceea.“ — Encyclopædia of Religion and Ethics (Enciclopedia religiei şi eticii).

„Formula ’un Dumnezeu în trei persoane‘ nu a fost stabilită în mod ferm şi nici integrată pe deplin în viaţa creştină şi în profesiunea sa de credinţă înainte de sfîrşitul secolului al IV-lea (. . .) La părinţii apostolici nu se găseşte nimic ce ar aminti, chiar pe departe, acest punct de vedere.“ — New Catholic Encyclopedia.

Ce doctrină au propagat părinţii anteniceeni

PĂRINŢII anteniceeni erau recunoscuţi drept conducători religioşi a căror influenţă a fost considerabilă în cursul primelor secole care au urmat după moartea lui Isus Cristos. Învăţătura lor nu este deci lipsită de interes.

Justin (decedat în jurul anului 165 e.n.) a admis că, înainte de a veni pe pămînt, Isus a fost un înger care fusese creat şi care era „diferit de Dumnezeul care a făcut toate lucrurile“. El a spus că Isus îi este inferior lui Dumnezeu şi că „el n-a făcut niciodată decît ceea ce Creatorul (. . .) voia ca el să spună sau să facă“.

Ireneu (decedat în jurul anului 200 e.n.) a spus că înainte de a deveni om, Isus avea o existenţă diferită de cea a lui Dumnezeu şi că îi era inferior. El a arătat că Isus nu este egal cu „singurul Dumnezeu adevărat“, care este „mai presus de toţi, şi asemenea căruia nu există altul“.

Clement din Alexandria (mort în jurul anului 215 e.n.) l-a numit pe Dumnezeu „singurul Dumnezeu adevărat, veşnic şi nepieritor“. El a spus că Fiul urmează „imediat după Tatăl — singurul care este omnipotent“ — şi nu este egal cu el.

Tertulian (mort în jurul anului 230 e.n.) promova învăţătura despre supremaţia lui Dumnezeu. El a declarat: „Tatăl este diferit de Fiul [este o altă persoană] prin faptul că este mai mare; prin faptul că cel care dă naştere este deosebit de cel care este născut; cel care trimite este deosebit de cel care este trimis.“ El mai spune: „A fost un timp cînd Fiul nu a existat (. . .). Înainte de orice lucru, Dumnezeu era singur.“

Hipolyt (mort în jurul anului 235 e.n.) a spus că Dumnezeu este „unicul Dumnezeu, primul şi Unicul, Creatorul şi Domnul tuturor“, cu care „nimeni nu a fost contemporan [de aceeaşi vîrstă] (. . .) Dar el a fost Unul şi singurul care, deoarece voia, a adus în existenţă ceea ce înainte nu exista“, aşa cum a fost cazul cu Isus, care a fost creat înainte de venirea sa pe pămînt.

Origene (mort în jurul anului 250 e.n.) a spus că „Tatăl şi Fiul sînt două substanţe (. . .), sînt două lucruri în ceea ce priveşte esenţa lor“, „şi că în comparaţie cu Tatăl, [Fiul] este o sursă de lumină foarte mică“.

Făcînd un rezumat al tuturor dovezilor istorice, Alvan Lamson scrie în lucrarea The Church of the First Three Centuries (Biserica primelor trei secole): „Doctrina modernă şi populară a Trinităţii (. . .) nu îşi are originea în cuvintele lui Iustin, şi această remarcă ar putea să fie extinsă asupra tuturor părinţilor anteniceeni; adică asupra tuturor scriitorilor creştini din cele trei secole care au urmat după naşterea lui Cristos. Ei vorbesc, într-adevăr, despre Tatăl, despre Fiul şi despre (. . .) Spiritul Sfînt, dar nu ca fiind egali, nu ca fiind de aceeaşi esenţă; numeric vorbind nu ca fiind Trei în Unul, în nici unul dintre sensurile admise de către trinitarieni, ci invers.“

Aşadar, dovezile biblice şi istorice arată în mod clar că Trinitatea nu a fost cunoscută în epoca biblică şi că a rămas tot la fel timp de secole.

[Text generic pe pagina 7]

„Nu există nici o dovadă că vreunul dintre scriitorii sacri ar fi presupus măcar existenţa unei [Trinităţi] în Dumnezeu.“ — The Triune God