Capitolul 11

De ce a permis Dumnezeu răul?

1. (a) Care este situaţia astăzi? (b) Ce acuze aduc unii?

PRETUTINDENI în lume există crime, ură şi tulburări. Adesea victimele sînt tocmai cei nevinovaţi. Unii dau vina pe Dumnezeu, spunînd: „Dacă există Dumnezeu, de ce permite toate aceste lucruri?“

2. (a) Cine face răul? (b) Cum ar fi putut oamenii evita suferinţele?

² Dar cine face toate aceste rele? Nu Dumnezeu, ci oamenii. Dumnezeu condamnă răul. Dacă oamenii ar fi ascultat de legile lui Dumnezeu, ar fi evitat multe suferinţe. Dumnezeu ne ordonă să iubim. El interzice crima, hoţia, fornicaţia, lăcomia, beţia şi alte practici rele care sînt cauza atîtor suferinţe (Romani 13:9; Efeseni 5:3, 18). Dumnezeu i-a dotat pe Adam şi Eva cu un creier şi cu un corp perfect, precum şi cu facultatea de a se bucura din plin de viaţă. El nu dorea ca acest cuplu şi copiii lui să fie nefericiţi.

3. (a) Cine se află la originea răului? (b) Pe ce considerente putem afirma că Adam şi Eva ar fi putut rezista tentaţiilor Diavolului?

³ Cel care a provocat prima dată răul pe pămînt a fost Satan Diavolul. Dar nici Adam şi Eva nu sînt mai puţin vinovaţi. Ei nu erau atît de slabi încît să nu se fi putut împotrivi tentaţiilor Diavolului. Aşa cum a făcut omul perfect Isus, şi ei ar fi putut spune: „Pleacă!“ (Matei 4:10). Dar ei nu au făcut lucrul acesta şi astfel au devenit imperfecţi. Toţi copiii lor, inclusiv noi, au moştenit această imperfecţiune care a atras după sine boala, durerea şi moartea (Romani 5:12). Dar de ce a permis Dumnezeu ca suferinţa să continue?

4. Ce ne ajută să înţelegem de ce un Dumnezeu plin de iubire a permis temporar răul?

⁴ S-ar putea spune că nimic nu justifică o asemenea toleranţă a  răului timp de secole. Este oare raţională această concluzie? Oare nişte părinţi plini de iubire nu vor permite efectuarea unei intervenţii chirurgicale dureroase asupra copilului lor, pentru a-i corecta vreo infirmitate? Permiţînd această suferinţă temporară, îl vor ajuta pe copilul lor să se bucure de o mai bună sănătate pentru restul vieţii. Dar ce utilitate a avut faptul că Dumnezeu a permis răul?

REZOLVAREA UNEI IMPORTANTE CONTROVERSE

5. (a) Ce a spus Satan, contrazicîndu-l pe Dumnezeu? (b) Ce i-a promis Satan Evei?

⁵ Răzvrătirea din Eden împotriva lui Dumnezeu a ridicat o importantă controversă ce trebuia examinată pentru a putea înţelege mai bine permisiunea răului de către Dumnezeu. Iehova i-a spus lui Adam să nu mănînce dintr-un anumit pom din grădină. Dar ce s-ar fi întîmplat dacă mînca? Dumnezeu a declarat: „Vei muri categoric“ (Geneza 2:17). Dar Satan a susţinut exact contrariul. El a îndemnat-o pe Eva să mănînce din acel pom interzis. „Hotărît că nu veţi muri“, a spus el. Şi a adăugat: „Căci Dumnezeu ştie că în aceeaşi zi în care veţi mînca din el, cu siguranţă că vi se vor deschide ochii şi cu siguranţă că veţi fi ca Dumnezeu, cunoscînd binele şi răul.“ — Geneza 3:1–5.

6. (a) De ce a refuzat Eva să asculte de Dumnezeu? (b) Ce semnificaţie a avut faptul de a mînca din fructul pomului interzis?

 ⁶ Eva nu a ascultat de Dumnezeu, deoarece l-a crezut pe Satan. Ea credea în mod egoist că va putea profita de pe urma neascultării. Niciodată, credea ea, nu vor mai trebui să dea socoteală lui Dumnezeu nici unul din ei şi nici să se supună legilor lui. Ei vor hotărî singuri ce este „bine“ şi ce este „rău“. Adam a urmat-o pe Eva şi a mîncat şi el din fructul interzis. The Jerusalem Bible face acest comentariu (la nota de subsol) referitor la păcatul originar al omului împotriva lui Dumnezeu: „Facultatea de a decide el însuşi ce este bine şi ce este rău şi de a proceda în consecinţă este o revendicare de completă autonomie morală. (. . .) Primul păcat a fost un atentat la suveranitatea lui Dumnezeu.“ Cu alte cuvinte, acesta a fost un atentat la dreptul lui Dumnezeu de a fi Suveranul absolut al omului.

7. (a) Ce întrebare s-a ridicat în urma neascultării omului? (b) Ce întrebări legate de această controversă aşteaptă un răspuns?

⁷ Astfel, mîncînd din fructul interzis, Adam şi Eva s-au sustras conducerii lui Dumnezeu. Deveniţi independenţi, au acţionat în felul lor, hotărînd ei înşişi ce anume era „bine“ şi ce anume era „rău“. Apare deci o întrebare capitală: Are Dumnezeu dreptul de a fi suveranul absolut al omenirii? Cu alte cuvinte, Dumnezeu trebuie să hotărască ce este bine şi ce este rău pentru om şi să decidă care conduită este dreaptă şi care nu? Sau poate omul să se conducă şi singur? Care guvernare este mai bună? Aflîndu-se sub conducerea invizibilă a lui  Satan, se pot oamenii guverna cu succes independent de Dumnezeu? Sau este nevoie de conducerea lui Dumnezeu pentru instaurarea unui guvern drept, care va face să domnească o pace eternă pe pămînt? Iată întrebările la care a dat naştere acest atentat la suveranitatea lui Dumnezeu, la legitimitatea dreptului său de a fi suveranul absolut al omenirii.

8. De ce nu i-a distrus Iehova imediat pe cei trei rebeli?

⁸ Fără îndoială că Iehova i-ar fi putut distruge numaidecît pe cei trei rebeli. Superioritatea puterii sale în comparaţie cu a lor nu lasă nici o îndoială în această privinţă. Dar distrugerea lor ar fi constituit oare metoda cea mai indicată pentru rezolvarea cazului? Ea n-ar fi răspuns la întrebarea dacă oamenii se pot guverna cu succes şi fără conducerea lui Dumnezeu. Tocmai de aceea Iehova Dumnezeu a fixat un timp pentru rezolvarea importantei controverse.

REZOLVAREA CONTROVERSEI

9, 10. Ce au demonstrat eforturile depuse de oameni pentru a se guverna ei înşişi, independent de Dumnezeu?

⁹ Ce a demonstrat scurgerea timpului cu privire la această controversă? Au dovedit oare cei 6 000 de ani de istorie că oamenii s-au guvernat cu succes chiar şi fără conducerea divină? Au stabilit ei o guvernare bună, spre fericirea tuturor? Sau mai degrabă istoria a demonstrat veracitatea următoarelor cuvinte ale lui Ieremia: „Nu-i aparţine omului care umblă nici măcar să-şi dirijeze paşii.“ — Ieremia 10:23.

¹⁰ În decursul secolelor, oamenii au încercat toate formele de guvernămînt, dar nici una nu a reuşit să le ofere siguranţa şi adevărata fericire. Cu toate acestea, s-au făcut progrese, vor spune unii. Dar se poate oare vorbi de un progres cînd arcul şi săgeata au fost înlocuite cu bomba atomică, iar oamenii sînt îngroziţi de posibilitatea izbucnirii unui nou război mondial? Este adevărat că oamenii au ajuns pe lună, dar ce progres este acesta cînd ei sînt incapabili să trăiască în pace pe pămînt? La ce serveşte construirea locuinţelor ultramoderne, dacă familiile care le locuiesc se destramă şi sînt pline de probleme? Războaiele şi insurecţiile, pierderile de vieţi omeneşti şi bunuri, amploarea  nedreptăţii, sînt oare acestea lucruri cu care oamenii s-ar putea mîndri? Nicidecum! Da, acestea sînt roadele tentativei oamenilor de a se guverna fără să ţină seama de Dumnezeu. — Proverbe 19:3.

11. Aşadar, ce necesitate au oamenii în mod evident?

¹¹ Faptele ar trebui să fie clare pentru toţi. Eforturile oamenilor de a se guverna independent de Dumnezeu au eşuat în mod lamentabil. Ei au aruncat omenirea în nenorocire. „Omul a domnit asupra omului spre nenorocirea sa“, spune Biblia (Ecleziast 8:9). Categoric, oamenii nu se pot guverna fără conducerea divină. Dumnezeu l-a creat pe om cu necesitatea de a mînca şi de a bea, dar şi cu necesitatea de a asculta de legile sale. Dacă deci omul nu va ţine cont de această realitate va ajunge la mari neplăceri, tot  aşa de sigur ca atunci cînd ar neglija să bea şi să mănînce. — Proverbe 3:5, 6.

DE CE UN TIMP ATÎT DE ÎNDELUNGAT?

12. De ce a permis Dumnezeu un timp atît de lung pentru rezolvarea controversei?

¹² Dar cineva ar putea întreba: „De ce au trebuit să treacă circa 6 000 de ani pentru ca Dumnezeu să rezolve această controversă?“ Dacă Dumnezeu ar fi intervenit mai demult, i s-ar fi putut reproşa că nu a permis omului să-şi dovedească puterea. Astfel oamenii au avut tot timpul să elaboreze un sistem de guvernămînt capabil să satisfacă necesităţile supuşilor săi şi să facă descoperirile ştiinţifice care ar fi putut contribui la prosperitatea tuturor. Ei au încercat toate formele de guvernămînt şi progresul lor în domeniul ştiinţific a fost remarcabil. Ei şi-au supus atomul şi au ajuns pe lună. Dar au favorizat oare aceste realizări elaborarea unui sistem nou, care să-i facă pe oameni fericiţi?

13. (a) În ciuda progresului ştiinţific al omenirii, care este situaţia astăzi? (b) Ce dovedeşte faptul acesta?

¹³ Dimpotrivă! Cînd au existat vreodată atîtea nenorociri ca astăzi? Crimele, poluarea, războaiele, familiile destrămate au ajuns într-un asemenea stadiu încît, după părerea savanţilor, este ameninţată însăşi existenţa omenirii. Da, după aproape 6 000 de ani de autonomie, acum, cînd ştiinţa a atins cele mai înalte culmi, omenirea se află totuşi pe punctul de a se autodistruge. Evident că oamenii sînt incapabili să se guverneze fără Dumnezeu! Pot ei, prin urmare, să-i reproşeze lui Dumnezeu că nu le-a acordat timp suficient pentru rezolvarea controversei? Nu.

14. De ce sîntem îndemnaţi să analizăm o altă controversă capitală provocată de Satan?

¹⁴ Cu siguranţă că Dumnezeu a avut motive bine intemeiate atunci cînd a permis oamenilor de sub conducerea lui Satan să practice răul un timp atît de îndelungat. Satan, prin răzvrătirea sa, a mai provocat o controversă a cărei rezolvare este legată şi ea de timp. Examinarea acesteia va arunca o lumină nouă asupra permisiunii răului de către Dumnezeu. Aceasta controversă ar trebui să ne capteze toată atenţia, deoarece ea ne vizează pe fiecare în parte.

[Întrebări de studiu]

[Legenda fotografiei de la pagina 100]

Din motive bine întemeiate, un părinte va permite efectuarea unei intervenţii chirurgicale dureroase asupra propriului său copil. Dumnezeu, tot din motive bine întemeiate, a permis suferinţa temporară a oamenilor

[Legenda ilustraţiei de la pagina 101]

Mîncînd din fructul interzis, Adam şi Eva s-au sustras conducerii lui Dumnezeu. De acum ei singuri au început să decidă ce este bine şi ce este rău

[Legenda fotografiilor de la pagina 103]

Omul a fost creat cu necesitatea de a mînca şi de a bea, dar şi cu necesitatea de a asculta de legile lui Dumnezeu