Salt la conţinut

Salt la cuprins

Reîntoarcerea lui Cristos — în ce sens este vizibilă?

Reîntoarcerea lui Cristos — în ce sens este vizibilă?

Capitolul 17

Reîntoarcerea lui Cristos — în ce sens este vizibilă?

1. (a) Ce promisiune a făcut Cristos? (b) De ce este necesară reîntoarcerea sa?

„EU REVIN“ (Ioan 14:3). Aceasta a fost promisiunea făcută de către Isus apostolilor săi în noaptea dinaintea morţii sale. Probabil că vei fi de acord cu faptul că omenirea n-a avut niciodată o mai mare nevoie de pace, sănătate şi viaţă, lucruri pe care le va aduce omenirii reîntoarcerea lui Cristos, învestit cu putere regală. Dar cum revine Cristos? Cine îl vede şi în ce fel?

2. (a) Unde îi va duce Cristos pe discipolii săi unşi, inclusiv pe apostoli, la reîntoarcerea sa? (b) Ce corpuri vor avea ei atunci?

2 Cristos nu revine să trăiască pe pămînt, ci aceia care vor domni alături de el vor merge să trăiască împreună cu el în cer. Isus a zis apostolilor săi: „Eu revin şi vă voi lua la mine, pentru ca acolo unde sînt eu să fiţi şi voi“ (Ioan 14:3). Astfel, la reîntoarcerea sa, cei care sînt luaţi la cer devin creaturi spirituale şi îl văd pe Cristos în gloriosul său corp spiritual (1 Corinteni 15:44). Dar cei care nu merg în cer, îl vor vedea pe Cristos la reîntoarcerea sa?

DE CE EL NU MAI POATE REVENI CA OM?

3. Care este dovada scripturală că oamenii nu-l vor mai vedea pe Cristos?

3 În noaptea aceea Isus a zis apostolilor săi: „Încă puţină vreme şi lumea nu mă va mai vedea“ (Ioan 14:19). Cuvîntul „lumea“ reprezintă omenirea. Astfel Isus a zis că omenirea nu-l va mai revedea după înălţarea sa la cer. Apostolul Pavel a scris: „Chiar dacă l-am cunoscut pe Cristos conform cărnii, desigur că acum nu îl mai cunoaştem astfel.“ — 2 Corinteni 5:16.

4. Ce dovezi avem că la reîntoarcerea sa Cristos vine ca spirit puternic şi invizibil?

4 Cu toate acestea, credinţa conform căreia Cristos va reveni în acelaşi corp în care a fost ucis şi va fi văzut de către toţi oamenii este foarte răspîndită. Însă Biblia spune despre Cristos că el va reveni în glorie cu toţi îngerii şi că se va aşeaza pe „tronul său glorios“ (Matei 25:31). Dacă Isus ar trebui să vină să se aşeze pe un tron omenesc, poziţia sa ar deveni inferioară poziţiei îngerilor. Or el revine ca cel mai puternic şi cel mai glorios dintre toţi aceşti fii spirituali ai lui Dumnezeu. Iată de ce el este tot atît de invizibil ca şi aceştia. — Filipeni 2:8–11.

5. De ce nu mai poate reveni Cristos într-un corp uman?

5 Pe de altă parte, au trecut mai bine de 1 900 de ani de cînd Isus a trebuit să se umilească pentru a deveni om şi pentru a-şi da viaţa umană perfectă ca preţ de răscumpărare pentru noi. El a spus: „Pîinea pe care o voi da eu este carnea mea în favoarea vieţii lumii“ (Ioan 6:51). Isus şi-a dat astfel corpul său de carne ca jertfă pentru omenire. Pe ce perioadă de timp se extinde valabilitatea acestei jertfe? Pavel răspunde astfel: „Am fost sfinţiţi, prin jertfa corpului lui Isus Cristos, o dată pentru totdeauna“ (Evrei 10:10). O dată ce şi-a dat carnea pentru viaţa lumii, Cristos nu şi-o mai poate relua, pentru a deveni din nou om. Tocmai din acest motiv fundamental el nu mai poate reveni cu corpul său uman pe care l-a jertfit o dată pentru totdeauna.

CORPUL SĂU CARNAL NU A FOST DUS LA CER

6. De ce cred mulţi că plecarea lui Cristos în cer a avut loc în corp carnal?

6 Despre Cristos mulţi cred că el s-a suit la cer în corpul său de carne, deoarece acesta nu a fost găsit în mormînt după învierea sa (Marcu 16:5–7). De asemenea, după moartea sa, Isus s-a arătat discipolilor săi într-un corp de carne, pentru a le dovedi că el este într-adevăr în viaţă. Într-o zi, a ajuns pînă acolo încît i-a spus lui Toma să-şi pună mîna în cicatricea dintre coastele sale, pentru a se convinge de reînvierea sa (Ioan 20:24–27). Nu sînt oare toate acestea dovezi că el a înviat în corpul în care a fost dat morţii?

7. Care este dovada că Cristos a plecat la cer ca spirit?

7 Nu, deoarece „Cristos însuşi a murit o dată pentru totdeauna în ce priveşte păcatele, (. . .) şi a fost dat la moarte în carne‚ dar a fost făcut viu în spirit“ (1 Petru 3:18). Oamenii formaţi din carne şi sînge nu pot trăi în cer. Vorbind despre învierea pentru viaţa cerească, Biblia spune: „Este semănat corp fizic, este sculat corp spiritual (. . .) carnea şi sîngele nu pot moşteni regatul lui Dumnezeu“ (1 Corinteni 15:44–50). Numai spiritele dotate cu un corp spiritual pot trăi în cer.

8. Ce s-a întîmplat cu corpul carnal al lui Cristos?

8 Dar ce s-a întîmplat cu corpul carnal al lui Isus? Discipolii au găsit într-adevăr mormîntul gol. De ce? Deoarece Dumnezeu a făcut să dispară corpul lui Isus, conform celor scrise în Biblie (Psalm 16:10; Fapte 2:31). Iehova a procedat la fel şi cu corpul lui Moise (Deuteronom 34:5, 6). Pe de altă parte, dacă corpul lui Isus ar fi fost lăsat în mormînt, discipolii săi nu ar fi înţeles că el a fost înviat din morţi, deoarece pe vremea aceea ei nu deţineau încă o înţelegere deplină a lucrurilor spirituale.

9. Cum a avut Toma posibilitatea să-şi pună mîna în cicatricea corpului materializat al lui Isus cel înviat?

9 Dar faptul că Toma şi-a pus mîna în cicatricea dintre coastele lui Isus, nu este oare o dovadă că el a fost înviat în corpul în care a fost pironit pe stîlp? Nu, deoarece Isus s-a materializat, întocmai ca îngerii din trecut. Pentru a-l convinge pe Toma, el a îmbrăcat un trup cu răni. El a apărut ca un om real, care putea să mănînce şi să bea, asemenea îngerilor cărora Avraam le-a oferit ospitalitate. — Geneza 18:8; Evrei 13:2.

10. De unde ştim că Isus a îmbrăcat diferite corpuri carnale?

10 Lui Toma i s-a arătat într-un corp identic celui cu care a fost torturat, dar el a mai îmbrăcat şi alte corpuri pentru a se arăta discipolilor săi, astfel că Maria Magdalena l-a luat drept un grădinar. În unele ocazii discipolii nici nu l-au recunoscut imediat. Nu înfăţişarea sa exterioară a fost aceea care i-a făcut să-şi dea seama că este el, ci un cuvînt sau un gest din partea sa. — Ioan 20:14–16; 21:6, 7; Luca 24:30, 31.

11, 12. (a) În ce mod a părăsit Cristos pămîntul? (b) Prin urmare, în ce mod ne-am putea aştepta să-l vedem revenind?

11 Timp de 40 de zile după învierea sa, Isus li s-a arătat discipolilor într-un corp de carne (Fapte 1:3). Pe urmă s-a urcat la cer. Dar, ai putea întreba: „Nu cei doi îngeri care au fost prezenţi, le-au spus apostolilor că Cristos «va reveni în acelaşi mod în care l-aţi văzut plecînd la cer »?“ (Fapte 1:11). Este adevărat, dar să observăm că ei nu au spus că va veni în acelaşi corp, ci „în acelaşi mod“. În ce mod a plecat Isus? În linişte şi fără publicitate. Lumea nu a ştiut nimic, ci numai apostolii săi.

12 Iată cum descrie Biblia modul în care a plecat Isus la cer: „În timp ce ei priveau, el a fost înălţat şi un nor l-a ascuns vederii lor“ (Fapte 1:9). Astfel, în timp ce Isus se înălţa la cer, un nor l-a ascuns privirii apostolilor, făcîndu-l invizibil. Atunci în corpul său spiritual, el s-a ridicat la cer (1 Petru 3:18). La fel şi reîntoarcerea sa trebuia să fie invizibilă, deoarece el revine cu un corp spiritual.

CUM ÎL VA VEDEA ORICE OCHI?

13. Cum trebuie înţeleasă afirmaţia că „orice ochi îl va vedea“ pe Cristos cînd va veni pe nori?

13 Dar atunci cum trebuie să înţelegem afirmaţia din Apocalips 1:7, unde apostolul Ioan scrie: „Iată, el vine cu norii şi orice ochi îl va vedea‚ şi cei ce l-au străpuns; şi toate triburile pămîntului îşi vor lovi pieptul lamentîndu-se din cauza lui.“ Aici Biblia nu vrea să spună că va fi văzut cu ochii adevăraţi, ci în sens figurat, prin discernămînt sau percepere. Nu spunem noi de multe ori: „văd“, atunci cînd vrem să arătăm că am înţeles un lucru oarecare? Da, Biblia vorbeşte despre „ochii inimii“ (Efeseni 1:18, Biblia Cornilescu). Prin urmare, expresia „orice ochi îl va vedea“ înseamnă că toţi vor înţelege că este prezent.

14. (a) Ce înseamnă expresia „cei ce l-au străpuns“? (b) De ce va fi într-adevăr dureros pentru oameni, atunci cînd, la urmă, vor discerne prezenţa lui Cristos?

14 Oamenii care l-au „străpuns“ pe Cristos nu mai sînt în viaţă. Aşadar, aceştia îi reprezintă pe acei oameni care fac rău discipolilor de astăzi ai lui Cristos, imitîndu-i pe cei din antichitate (Matei 25:40, 45). Timpul cînd Cristos îi va nimici pe aceşti oameni răi este foarte aproape. Ei au fost avertizaţi. Cînd ora execuţiei va sosi, ei vor „vedea“ sau vor înţelege ce se petrece. Atunci durerea lor va fi într-adevăr mare!

SE REÎNTOARCE ISUS PE PĂMÎNT?

15. În ce mod este folosit adesea cuvîntul „reîntoarcere“?

15 Cuvîntul reîntoarcere nu implică întotdeauna ideea deplasării. De exemplu, se spune despre un bolnav care era pe moarte că „s-a reîntors de departe“, sau despre un fost conducător că „s-a reîntors la putere“. La fel i-a spus Dumnezeu lui Avraam: „Mă voi reîntoarce la tine la anul viitor pe vremea aceasta şi Sara va avea un fiu“ (Geneza 18:14; 21:1). Reîntoarcerea lui Iehova consta în a-şi îndrepta atenţia spre Sara pentru a-şi îndeplini promisiunea.

16. (a) În ce mod revine Cristos pe pămînt? (b) Cînd s-a reîntors Cristos şi ce s-a întîmplat atunci?

16 La fel, nici reîntoarcerea lui Cristos nu înseamnă că el va reveni pe pămînt, ci că îşi va extinde puterea regală asupra pămîntului, îndreptîndu-şi atenţia spre el. Lucrul acesta nu pretinde ca el să-şi părăsească tronul ceresc. După cum am văzut, mărturiile biblice aduc dovezi că în 1914 a sosit timpul fixat de Dumnezeu pentru reîntoarcerea lui Cristos şi începutul guvernării sale. Acesta este momentul cînd a răsunat în cer strigătul: „Acum a venit salvarea şi puterea şi regatul Dumnezeului nostru şi autoritatea Cristosului său.“ — Apocalips 12:10.

17. Deoarece reîntoarcerea lui Cristos este invizibilă, ce ne-a dat el pentru a ne putea da seama că s-a reîntors?

17 Dar cum poate fi confirmată reîntoarcerea lui Cristos, de vreme ce ea este invizibilă? Însuşi Cristos ne-a dat un „semn“ prin care ne putem da seama de prezenţa sa invizibilă şi de faptul că sfîrşitul lumii este aproape. Să examinăm acest „semn“.

[Întrebări de studiu]

[Legenda ilustraţiei de la pagina 142]

Cristos şi-a dat corpul ca jertfă. El nu şi-l va mai putea relua pentru a redeveni om

[Legenda ilustraţiilor de la paginile 144, 145]

De ce Maria Magdalena l-a luat pe Isus drept grădinarul după învierea lui?

Ce corp carnal i-a zis Isus cel înviat lui Toma să atingă?

[Legenda ilustraţiei de la pagina 147]

Cristos trebuie să revină în acelaşi mod în care a părăsit pămîntul. În ce mod a plecat el?