Acela despre care au depus mărturie toţi profeţii
Capitolul 4
Acela despre care au depus mărturie toţi profeţii
1. Ce demonstrează faptele referitoare la existenţa preumană a lui Isus în ceea ce priveşte relaţia acestuia cu Iehova?
DESCRIIND legătura sa intimă cu Iehova, Isus a spus: „Tatăl are afecţiune pentru Fiul şi îi arată toate lucrurile pe care le face el însuşi“ (Ioan 5:19, 20). Intimitatea acestei relaţii şi-a luat începutul odată cu crearea lui, cu nenumărate milenii înainte de naşterea sa ca om. El era unicul Fiu născut al lui Dumnezeu, singurul pe care Iehova l-a creat direct. Toate celelalte lucruri din cer şi de pe pămînt au fost create prin intermediul acestui Fiu întîi-născut pe care Tatăl îl iubea nespus de mult. El a servit, de asemenea, în calitate de Cuvînt al lui Dumnezeu sau Purtător de Cuvînt al său, prin care voinţa sa a fost transmisă celorlalte creaturi. Acest Fiu, pentru care Dumnezeu avea o afecţiune deosebită, a devenit mai tîrziu omul Isus Cristos. — Col. 1:15, 16; Ioan 1:14; 12:49, 50.
2. În ce măsură se referă profeţiile Bibliei la Isus?
2 Înainte de naşterea miraculoasă a lui Isus ca om, au fost deja consemnate cu privire la el numeroase profeţii inspirate. Aşa cum a mărturisit apostolul Petru lui Corneliu, „Despre el toţi profeţii depun mărturie“ (Fapte 10:43). În Biblie se vorbeşte atît de mult despre rolul lui Isus în legătură cu închinarea curată încît un înger a declarat apostolului Ioan: „Închină-te lui Dumnezeu; căci depunerea mărturiei pentru Isus este cea care inspiră profeţirea“ (Apoc. 19:10). Aceste profeţii îl identifică în mod clar şi ne atrag atenţia asupra unor diverse aspecte ale scopului lui Dumnezeu cu privire la el, care prezintă un interes deosebit pentru noi astăzi.
Ce anume au descoperit profeţiile
3. (a) În profeţia de la Geneza 3:14, 15, pe cine reprezintă „şarpele“, „femeia“ şi „sămînţa şarpelui“? (b) De ce ’strivirea capului şarpelui‘ este de mare interes pentru slujitorii lui Iehova?
3 Prima dintre aceste profeţii a fost rostită după rebeliunea din Eden. Ea era inclusă în sentinţa lui Iehova adresată şarpelui. Iehova a declarat: „Voi pune duşmănie între tine şi femeie şi între sămînţa ta şi sămînţa ei. El îţi va strivi capul iar tu îi vei strivi călcîiul“ (Gen. 3:14, 15). Ce au însemnat aceste cuvinte? La timpul hotărît de Dumnezeu alte profeţii au clarificat şi au lărgit înţelesul lor. Drept urmare, noi ştim că aceste cuvinte au fost adresate lui Satan Diavolul, reprezentat prin şarpe. „Femeia“ reprezintă organizaţia cerească loială a lui Iehova, care este pentru el asemenea unei soţii fidele. ’Sămînţa şarpelui‘ include atît îngerii cît şi oamenii care manifestă spiritul Diavolului, deci pe toţi aceia care se opun lui Iehova şi poporului său. Avînd în vedere modul în care Diavolul s-a folosit de şarpe în Eden, ne putem da seama din profeţie că ’strivirea capului şarpelui‘ se referă de fapt la distrugerea acestui fiu rebel al lui Dumnezeu care l-a calomniat pe Iehova, şi a adus o mare nenorocire asupra omenirii. În ceea ce priveşte identitatea „sămînţei“ care avea să strivească şarpele, aceasta a rămas pentru multă vreme un secret sacru. — Rom. 16:25, 26.
4. Cum ne ajută genealogia lui Isus să-l identificăm în calitate de Sămînţa promisă?
4 După aproape 2 000 de ani de la începutul istoriei omenirii, Iehova a furnizat alte detalii suplimentare. El a dezvăluit mai întîi că Sămînţa va apare pe linia lui Avraam (Gen. 22:15–18). Totuşi linia care avea să ducă la Sămînţă nu depindea doar de descendenţii carnali ai liniei lui Avraam, ci de alegerea făcută de Dumnezeu. Astfel, cu toată iubirea pe care o avea Avraam pentru fiul său Ismael, născut din sclava Agar, Iehova i-a spus în mod accentuat: „Convenţia mea o voi stabili cu Isaac, pe care ţi-l va naşte Sara“ (Gen. 17:18–21; 21:8–12). Mai tîrziu această convenţie a fost confirmată nu lui Esau, întîiul-născut al lui Isaac, ci lui Iacob, din care au descins cele douăsprezece triburi ale lui Israel (Gen. 28:10–14). Cu timpul, Iehova a dezvăluit că Sămînţa avea să se nască în tribul lui Iuda, în familia lui David. — Gen. 49:10; 1 Cron. 17:3, 4, 11–14.
5. Care a fost dovada evidentă că Isus era Mesia, încă de la începutul serviciului său pămîntesc?
5 Cu peste 700 de ani înainte, Biblia indica locul unde trebuia să se nască Sămînţa, şi anume în Betleem, dezvăluind şi faptul că el era unul care deja exista „din zilele timpului indefinit“, adică din vremea cînd fusese creat în cer (Mica 5:2). Momentul apariţiei sale pe pămînt în calitate de Mesia sau Unsul lui Iehova a fost profeţit prin profetul Daniel (Dan. 9:24–26). Iar cînd Isus a fost uns cu spiritul sfînt, o voce din cer l-a identificat (Mat. 3:16, 17). De aceea, după ce a devenit un urmaş al lui Isus, Filip a putut spune cu convingere: „Noi l-am găsit pe acela despre care a scris Moise în Lege şi Profeţii, pe Isus, fiul [prin adopţiune] al lui Iosif, din Nazaret.“ — Ioan 1:45.
6. (a) De care lucru şi-au dat seama continuatorii lui Isus după moartea sa? (b) Cine este principala ’sămînţă a femeii‘ şi ce se înţelege prin strivirea capului şarpelui?
6 Drept urmare, continuatorii lui Isus au ajuns să-şi dea seama că în mod literal o mulţime de referinţe profetice cu privire la el erau incluse în Scripturile inspirate. După moartea şi învierea sa, Isus personal „le-a explicat din toate Scripturile lucrurile ce se refereau la el“ (Luca 24:27). Este evident aşadar, că Isus, în special este ’sămînţa femeii‘, cel care striveşte capul „şarpelui“ în aşa fel încît Satan este, în cele din urmă, şters din existenţă. Prin intermediul lui Isus vor fi aduse la îndeplinire toate lucrurile pe care le-a promis Dumnezeu omenirii, toate lucrurile pe care noi le aşteptăm cu nerăbdare. — 2 Cor. 1:20.
7. În afară de indentitatea aceluia la care se referă aceste profeţii, ce altceva ar fi bine să mai luăm în considerare?
7 Cînd ai citit pentru prima dată unele din aceste profeţii poate că te-ai întrebat ca şi famenul etiopian: „Despre cine spune profetul aceasta? “ Dar cînd a primit răspunsul el nu s-a oprit aici. După ce a ascultat cu atenţie explicaţia pe care i-a dat-o Filip, acest om şi-a dat seama că aprecierea sa faţă de modul cum Isus a împlinit profeţia pretindea şi din partea sa să întreprindă o acţiune, şi anume să fie botezat (Fapte 8:32–38; Is. 53:3–9). Reacţionăm şi noi în acelaşi mod? Uneori ceea ce ne impresionează profund este modul în care este prezentată o profeţie, alteori inima noastră poate fi atinsă de concluziile pe care Biblia însăşi le scoate în evidenţă atunci cînd este arătată împlinirea unei profeţii.
8. Paragraful analizează patru modele profetice referitoare la Isus Cristos. Analizînd întrebările şi textele scripturale indicate, arată influenţa pe care o au asupra noastră aceste profeţii. Examinează-le una cîte una.
8 Ia în seamă cum se realizează lucrul acesta cu următoarele promisiuni profetice şi modele referitoare la Isus Cristos. Răspunde la întrebări cu ajutorul versetelor indicate.
(1) Cum ne ajută relatarea despre Avraam, care a intenţionat să-l jertfească pe Isaac, să apreciem ceea ce a făcut Iehova oferindu-ne răscumpărarea prin intermediul Fiului său? (Ioan 3:16; Gen. 22:1–18 [ia în seamă cum este descris Isaac în versetul 2.])
Ce asigurare ar trebui să ne dea aceasta? (Rom. 8:32, 38, 39).
Dar ce se pretinde din partea noastră? (Gen. 22:18; Ioan 3:36).
(2) Cînd Biblia îl identifică pe Isus drept profetul asemenea lui Moise, ce responsabilitate serioasă ne aminteşte ea? (Fapte 3:22, 23; Deut. 18:15–19).
Care sînt cîteva dintre lucrurile despre care ne-a vorbit Isus, şi de ce sînt actuale acum? (Mat. 28:18–20; 19:4–9; 18:3–6).
(3) Cînd Biblia explică ceea ce s-a prefigurat prin preoţia lui Aaron, ce calităţi atrăgătoare ale lui Isus ca mare preot sînt scoase în evidenţă? (Evr. 4:15—5:3; 7:26–28).
Deci care ar trebui să fie simţămintele noastre atunci cînd ne apropiem de Dumnezeu în rugăciune prin intermediul lui Cristos, pentru a cere ajutor să ne depăşim slăbiciunile?
(4) Avînd în vedere superioritatea jertfei lui Isus (care înlocuieşte toate jertfele oferite sub Legea mozaică), de ce trebuie să veghem cu atenţie pentru a evita să ne formăm un obicei din a face ceva ce ştim că nu-i este plăcut lui Dumnezeu? (Evr. 10:26, 27).
Dacă apreciem cu adevărat speranţa vieţii, care a devenit posibilă în urma jertfei lui Isus, ce lucruri vom face fără întîrziere? (Evr. 10:19–25).
Cum putem dovedi credinţa noastră în Cristos?
9. De ce nu există salvare pentru noi decît prin Isus Cristos?
9 După ce a explicat înaintea Curţii Supreme iudaice din Ierusalim modul cum s-au împlinit profeţiile în persoana lui Isus, apostolul Petru conchide prin următoarele cuvinte pătrunzătoare: „În nimeni altul nu există salvare, căci nu există nici un alt nume sub cer, care să fi fost dat printre oameni, prin care trebuie să fim salvaţi“ (Fapte 4:11, 12; Ps. 118:22). Toţi urmaşii lui Adam sînt păcătoşi, aşa încît moartea este sentinţa condamnării pentru păcat şi moartea lor nu are o asemenea valoare încît să poată fi aplicată ca preţ de răscumpărare în favoarea cuiva. Dar Isus era perfect şi oferirea vieţii sale avea valoare de jertfă (Ps. 49:6–9; Evr. 2:9). El a oferit lui Dumnezeu un preţ de răscumpărare care corespundea exact ca valoare cu ceea ce Adam pierduse pentru urmaşii săi. Ce foloase tragem noi din aceasta? — 1 Tim. 2:5, 6.
10. Explică unul din marile foloase pe care ni le aduce jertfa lui Isus.
10 Avem posibilitatea să dobîndim o conştiinţă curată datorită iertării păcatului — fapt care depăşeşte cu mult ceea ce s-a realizat vreodată în favoarea poporului Israel prin jertfele de animale prevăzute de Legea mozaică (Fapte 13:38, 39; Evr. 9:13, 14). Desigur că pentru aceasta este necesar să fim cinstiţi cu noi înşine şi să avem o adevărată credinţă în Isus Cristos. Apreciem noi fiecare personal cît de mare nevoie avem de jertfa lui Cristos? „Dacă facem declaraţia: ’Nu avem nici un păcat‘, ne înşelăm singuri şi adevărul nu este în noi. Dacă ne mărturisim păcatele, el este fidel şi drept ca să ne ierte păcatele şi să ne cureţe de orice nedreptate.“ — 1 Ioan 1:8, 9.
11. De ce este scufundarea în apă un factor important în dobîndirea unei conştiinţe bune în faţa lui Dumnezeu?
11 Evident că există persoane care îşi recunosc starea de păcătoşi şi afirmă că au credinţă în Cristos. Dar deşi îl imită pe Isus într-o anumită măsură, vorbind şi altora despre Regatul lui Dumnezeu, ei nu ajung să exercite o credinţă deplină în Isus. Cum aşa? Să vedem. Cum îşi demonstrau unii oameni din primul secol al erei noastre credinţa în mod public atunci cînd într-adevăr au crezut conform relatării Bibliei? Ei se lăsau botezaţi. De ce? Deoarece Isus poruncise ca discipolii săi să fie botezaţi (Mat. 28:19, 20; Fapte 8:12; 18:8). Cînd inima cuiva este cu adevărat mişcată de provizia iubitoare prevăzută de Iehova prin intermediul lui Isus Cristos, el nu va avea reţineri. El va face orice schimbare necesară în viaţa sa, se va dedica lui Dumnezeu şi va simboliza acest lucru prin scufundarea în apă. După cum arată Biblia, demonstrînd în acest fel credinţă înalţă „rugămintea făcută lui Dumnezeu pentru o conştiinţă bună.“ — 1 Pet. 3:21.
12. Dacă ne dăm seama că am comis un păcat, ce trebuie să facem şi de ce?
12 Desigur însă că şi după acest pas păcatul se va manifesta încă. Ce este de făcut atunci? „Vă scriu aceste lucruri ca să nu comiteţi vreun păcat“ a spus apostolul Ioan. De aceea noi nu trebuie să trecem uşor cu vederea peste păcatele noastre personale manifestate fie prin acţiunile noastre, fie prin vorbire, fie prin atitudine. „Dar dacă cineva comite un păcat, avem un ajutor la Tatăl, pe Isus Cristos, cel drept. El este jertfa de ispăşire pentru păcatele noastre şi nu numai pentru ale noastre, ci pentru ale lumii întregi“ (1 Ioan 2:1, 2). Înseamnă oare aceasta că indiferent ce facem, dacă ne rugăm lui Dumnezeu să ne ierte greşelile noastre totul va fi în ordine? Nu. Cheia iertării este căinţa sinceră. Este posibil de asemenea să avem nevoie de ajutorul bătrînilor din adunarea creştină. Trebuie să recunoaştem ceea ce am făcut rău şi să simţim un regret sincer pentru aceasta, fapt care ne va ajuta să facem un efort serios pentru a evita repetarea răului (Fapte 3:19; Iac. 5:13–16). Dacă vom face lucrul acesta putem fi siguri de ajutorul lui Isus. Datorită credinţei noastre în valoarea ispăşitoare a jertfei lui Isus, vom putea obţine din nou favoarea lui Iehova, iar lucrul acesta este vital dacă dorim ca închinarea noastră să-i fie plăcută.
13. (a) Care este o altă binefacere pe care o aduce jertfa lui Isus? (b) De ce putem spune că răsplata nu o primim în virtutea serviciului nostru adus lui Dumnezeu? (c) Ce vom face însă, dacă avem într-adevăr credinţă?
13 Jertfa lui Isus ne-a deschis, de asemenea, posibilitatea vieţii eterne — în ceruri pentru o „turmă mică“ şi pe un pămînt paradiziac pentru miliarde de oameni (Luca 12:32; Apoc. 20:11, 12; 21:3, 4). Această răsplată nu este un merit pe care ni-l cîştigăm noi înşine. Indiferent cît de mult am lucra în serviciul lui Iehova, noi niciodată n-am putea cîştiga un asemenea merit încît Dumnezeu să fie dator să ne acorde viaţă. Viaţa eternă este „darul pe care îl dă Dumnezeu (. . .) prin Cristos Isus, Domnul nostru“ (Rom. 6:23; Ef. 2:8–10). Însă dacă avem credinţă în acest dar şi sîntem recunoscători pentru modul în care ni s-a dat posibilitatea să-l primim, ne vom şi manifesta. Dacă ne dăm seama de modul minunat în care Iehova s-a folosit de Isus pentru îndeplinirea voinţei Sale, precum şi cît de important este pentru noi să urmăm îndeaproape exemplul lui Isus, atunci vom face din serviciul nostru creştin lucrul cel mai important din viaţă. Credinţa noastră se va vedea în mod evident din convingerea cu care le vom vorbi altora despre acest dar măreţ al lui Dumnezeu. — Compară Fapte 20:24.
14. Cum are adevărata credinţă în Isus Cristos un efect unificator?
14 O asemenea credinţă are un excelent efect unificator! Prin ea noi ne simţim şi mai aproape de Iehova, de Fiul său şi de fraţii noştri din adunarea creştină (1 Ioan 3:23, 24). Ea ne face să ne bucurăm de faptul că Iehova, în bunătatea sa, i-a dat Fiului său „numele care este mai presus de orice alt nume [exceptînd numele lui Dumnezeu] pentru ca în numele lui Isus să se aplece orice genunchi al celor din cer şi al celor de pe pămînt şi al celor de sub pămînt şi orice limbă să recunoască deschis că Isus Cristos este Domnul, spre gloria lui Dumnezeu, Tatăl.“ — Filip. 2:9–11.
Recapitulare
● Cînd a apărut Mesia, de ce a devenit evidentă identitatea sa pentru cei care credeau cu adevărat în Cuvîntul lui Dumnezeu?
● Ce influenţă ar trebui să aibă asupra noastră modelele profetice împlinite prin Isus, după cum sînt arătate la pagina 34?
● În ce mod ne este deja de folos jertfa lui Isus? Cum ne putem manifesta recunoştinţa pentru acest lucru?
[Întrebări de studiu]
[Legenda ilustraţiilor de la pagina 34]
Modele profetice referitoare la Isus — Ce efect ar trebui să aibă asupra ta?
Avraam care l-a oferit pe Isaac drept jertfă
Moise ca purtător de cuvînt al lui Dumnezeu
Aaron ca mare preot
Jertfele de animale
