Capitolul 16

Ascultă sfatul‚ acceptă disciplinarea

1. (a) Există cineva printre noi care nu are nevoie de sfat şi disciplinare? (b) La ce întrebări trebuie să reflectăm cu atenţie?

ÎN GENERAL noi sîntem imediat de acord cu declaraţia scripturală care spune: „Toţi ne poticnim de multe ori“ (Iac. 3:2). Nu este greu să ne amintim unele momente în care nu am reuşit să fim nişte oameni de felul în care ne îndeamnă Cuvîntul lui Dumnezeu să fim şi cum, de altfel, şi noi înşine dorim să fim. De aceea, recunoaştem că Biblia are dreptate atunci cînd spune: „Ascultă sfatul şi acceptă disciplinarea, pentru a deveni înţelept în viitorul tău“ (Prov. 19:20). Ştim că avem nevoie de un asemenea ajutor. Fără îndoială că am făcut deja unele transformări în viaţa noastră pentru a ne armoniza cu ceea ce am învăţat din Scripturi. Dar cum vom reacţiona dacă unul dintre fraţii noştri creştini ne dă, nouă personal, un sfat într-o anumită problemă în care am acţionat în mod neînţelept, sau ne oferă pur şi simplu o sugestie despre felul cum am putea face îmbunătăţiri într-o anumită activitate?

2. (a) De ce trebuie să arătăm apreciere pentru sfaturile personale primite? (b) Cum nu trebuie să reacţionăm?

² În ciuda reacţiilor noastre interioare imediate, care se datoresc imperfecţiunii naturii noastre umane, ar trebui să exprimăm o apreciere sinceră pentru sfatul ce ni s-a dat şi să ne străduim să-l aplicăm. Dacă vom proceda în acest fel, rezultatele vor fi avantajoase pentru noi (Evr. 12:11). Probabil însă că atunci cînd sîntem sfătuiţi, încercăm uneori să ne justificăm, să minimalizăm gravitatea situaţiei sau chiar să aruncăm vina asupra altcuiva. Ţi s-a întîmplat vreodată aşa  ceva? Nutrim resentimente faţă de persoana care ne-a oferit sfatul? Sîntem oare înclinaţi să-i atragem atenţia celui ce ne-a sfătuit asupra celor mai mărunte greşeli ale sale, sau să-i reproşăm mereu felul în care ne-a sfătuit, ca şi cum în felul acesta ne-am putea scuza întrucîtva propria noastră slăbiciune? Poate Biblia ajuta o persoană să depăşească asemenea înclinaţii?

Exemple scrise spre avertizarea noastră

3. (a) Ce relatări conţine Biblia, prin care putem fi ajutaţi să ne însuşim un punct de vedere corect faţă de sfat şi disciplinare? (b) Folosind întrebările de la finele paragrafului, să se analizeze modul cum au reacţionat Saul şi Ozia la sfaturile care le-au fost date?

³ Pe lîngă faptul că ne oferă o abundenţă de sfaturi directe în această privinţă, Cuvîntul lui Dumnezeu conţine şi experienţe din viaţa reală a unor persoane care au fost sfătuite. Uneori sfatul a constituit în acelaşi timp şi o disciplinare, pentru că cel care-l primea trebuia să-şi schimbe atitudinea sau comportarea. Utilizînd întrebările care urmează, pentru examinarea cîtorva dintre aceste exemple, vei constata că noi, cu toţii, avem multe lucruri de învăţat din ele.

SAUL, FIUL LUI CHIŞ : El nu l-a ascultat întru totul pe Iehova, căci, în cursul războiului cu amaleciţii, l-a cruţat pe regele lor precum şi cele mai bune exemplare dintre animalele lor (1 Sam. 15:1–11).

De unde reiese că Saul a încercat să-şi minimalizeze greşeala atunci cînd a fost mustrat de către Samuel? (1Sa 15 Versetul 20). Asupra cui a încercat el să arunce vina? (1Sa 15 Versetul 21). Cînd şi-a recunoscut, în cele din urmă, greşeala, ce scuză a invocat el? (1Sa 15 Versetul 24). Ce anume părea să-l intereseze cel mai mult chiar şi în acel moment? (1Sa 15 Versetele 25, 30).

OZIA: El a intrat în templul lui Iehova ca să ardă tămîie, cu toate că numai preoţii erau autorizaţi să facă lucrul acesta (2 Cron. 26:16–20).

Cînd marele preot a încercat să-l oprească pe regele Ozia, de ce a acţionat regele plin de mînie? (Compară 2Cr 26 versetul 16.) Care a fost rezultatul? (2Cr 26 Versetele 19–21).

4. (a) De ce a fost greu atît pentru Saul cît şi pentru Ozia să accepte sfatul? (b) De ce este aceasta o problemă gravă şi în prezent?

 ⁴ De ce le-a fost greu acestor bărbaţi să admită că aveau nevoie de sfat în ambele cazuri relatate? Rădăcina problemei era mîndria, faptul că fiecare din ei avea o părere prea înaltă despre sine. Şi astăzi multe persoane îşi provoacă multe suferinţe din cauza acestei trăsături de caracter. Considerînd că au atins un anumit prestigiu, fie datorită vîrstei, fie datorită poziţiei lor, ei nu mai sînt receptivi cînd este vorba să primească sfaturi. Lor li se pare că dacă ar primi sfatul, acesta le-ar pune sub semnul întrebării competenţa sau le-ar ştirbi reputaţia. Dar tocmai mîndria lor este cea care trădează slăbiciunea. Nimeni nu ar trebui să-şi scuze o asemenea greşeală numai pentru motivul că aceasta cunoaşte o mare răspîndire. Mîndria este o capcană pe care Satan o foloseşte pentru a întuneca modul de gîndire al omului, aşa încît acesta să se opună ajutorului plin de iubire pe care-l oferă Iehova prin Cuvîntul său şi prin organizaţia sa vizibilă. Iehova ne dă acest avertisment: „Mîndria precedă prăbuşirea, iar spiritul trufaş precedă poticnirea.“ — Prov. 16:18; vezi şi Romani 12:3; Proverbe 16:5.

5. Folosind întrebările cuprinse în cadrul acestui paragraf, să se arate învăţăturile ce se pot trage din relatările referitoare la Moise şi David?

⁵ Pe de altă parte însă Scripturile conţin şi exemple excelente, de persoane care au acceptat sfatul dat. Şi din acestea putem desprinde învăţături preţioase. Să le analizăm:

MOISE: Socrul său i-a dat nişte sfaturi practice, care să-l ajute să-şi achite sarcina sa foarte grea, fără să-şi ruineze sănătatea. Moise a ascultat şi a pus imediat în aplicare sfatul (Exod 18:13–24).

Deşi Moise era investit cu o mare autoritate, de ce a putut fi el atît de receptiv la sfaturile raţionale? (Compară Numere 12:3.) Care este importanţa acestei calităţi în ceea ce ne priveşte? (Ţef. 2:3).

DAVID: S-a făcut vinovat de adulter, apoi a pus la cale moartea soţului femeii pentru ca să se poată căsători cu  ea şi astfel să-şi acopere păcatul adulterului. Au trecut mai multe luni de zile pînă cînd Iehova l-a trimis pe Natan să-l mustre pe David (2 Sam. 11:2 pînă la 12:12).

S-a mîniat David cînd a fost admonestat, şi-a minimalizat el greşeala, încercînd să arunce vina asupra altcuiva? (2 Sam. 12:13; Ps. 51: subtitlul şi Ps. 51 versetele 1–3). Dumnezeu a acceptat căinţa lui David. Dar a însemnat oare aceasta că David şi membrii familiei sale au fost scutiţi de consecinţele triste ale conduitei sale rele? (2 Sam. 12:10, 11, 14; Ex. 34:6, 7).

6. (a) Care erau sentimentele lui David faţă de cei care îi dădeau sfaturi raţionale? (b) Cum putem trage şi noi foloase dacă acceptăm cu promptitudine asemenea sfaturi? (c) Ce nu trebuie să uităm dacă trebuie să ni se aplice o severă disciplinare?

⁶ Regele David ştia bine ce valoare are ascultarea de un sfat sănătos, şi în diferite ocazii el a mulţumit lui Dumnezeu pentru cel prin care i se acorda sfatul. (1 Sam. 25:32–35; vezi şi Proverbe 9:8.) Sîntem şi noi asemenea lui? Dacă da, atunci vom evita să spunem şi să facem lucruri pe care le vom regreta mai tîrziu. Dar dacă am ajunge vreodată într-o împrejurare care ar pretinde să ni se aplice o severă disciplinare, aşa ca în cazul lui David din cauza păcatului cu Bat-Şeba, să nu pierdem din vedere faptul că disciplinarea este o dovadă a iubirii lui Iehova, care are în vedere fericirea noastră eternă. — Prov. 3:11, 12; 4:13.

Calităţi inestimabile ce trebuie cultivate

7. Ce calitate a arătat Isus că trebuie să aibă cineva ca să intre în Regat?

⁷ Pentru a întreţine o relaţie bună cu Iehova şi cu fraţii noştri creştini este necesar să dezvoltăm anumite trăsături de caracter. Isus a pus în lumină una dintre aceste calităţi atunci cînd a adus un copilaş în faţa discipolilor şi le-a spus: „Dacă nu vă întoarceţi şi nu deveniţi ca nişte copilaşi, nu veţi intra nicidecum în regatul cerurilor. Aşadar, oricine se va umili asemenea acestui copilaş, este cel mai mare în regatul cerurilor“ (Mat. 18:3, 4). Într-adevăr, discipolii aveau nevoie să  facă nişte schimbări. Trebuia ca ei să se debaraseze de mîndria lor şi să cultive umilinţa.

8. (a) Faţă de cine trebuie să fim umili şi de ce? (b) Dacă sîntem aşa, cum vom reacţiona atunci cînd ni se dau sfaturi?

⁸ Apostolul Petru le-a scris mai tîrziu fraţilor săi creştini: „Dar cu toţii încingeţi-vă cu umilinţă a minţii unii faţă de alţii, căci Dumnezeu se opune celor mîndri, dar dă favoare nemeritată celor smeriţi“ (1 Pet. 5:5). Ştim, desigur, că trebuie să fim umili în faţa lui Dumnezeu, dar acest text scriptural ne spune că este nevoie să fim umili, sau cu umilinţă de spirit, chiar şi în relaţiile cu fraţii noştri de credinţă. Dacă sîntem într-adevăr aşa, atunci nu ne vom supăra într-un mod nesăbuit pentru sugestiile pe care ni le-ar putea oferi ei. Dimpotrivă, vom fi dispuşi să învăţăm unii de la alţii (Prov. 12:15). Iar dacă fraţii noştri consideră că este necesar să ne dea un sfat pentru corectarea noastră, să recunoaştem atunci că Iehova este acela care se foloseşte în mod iubitor de acest mijloc pentru a ne modela şi să nu refuzăm, prin urmare, sfatul lui. — Ps. 141:5.

9. (a) Ce însuşire importantă este strîns înrudită cu umilinţa? (b) De ce trebuie să fim preocupaţi de modul cum îi afectează pe alţii comportarea noastră?

⁹ O altă însuşire, strîns înrudită cu umilinţa, este interesul sincer pentru bunăstarea altora sau altruismul. Trebuie să recunoaştem faptul că acţiunile noastre îi afectează pe semenii noştri. Apostolul Pavel i-a sfătuit pe primii creştini din Corint şi din Roma să manifeste preocupare faţă de conştiinţa altora. El nu le-a pretins ca ei să renunţe la toate preferinţele lor personale, ci i-a îndemnat să nu facă nimic care i-ar putea stimula pe alţii să acţioneze în dezacord cu conştiinţa lor, ceea ce i-ar duce la ruinare spirituală. Exprimînd în mod limpede un principiu general, Pavel a scris: „Fiecare să continue să caute, nu propriul avantaj, ci pe al altuia (. . .) Deci fie că mîncaţi, fie că beţi, sau orice alt lucru aţi face, faceţi totul pentru gloria lui Dumnezeu. Feriţi-vă să deveniţi cauze de poticnire pentru iudei, cît şi pentru greci şi pentru adunarea lui  Dumnezeu.“ — 1 Cor. 10:24–33; 8:4–13; Rom. 14:13–23.

10. Cum se poate constata dacă avem sau nu obiceiul de a aplica acest sfat scriptural?

¹⁰ Ţi-ai făcut tu un obicei din a pune interesul altora înaintea preferinţelor tale personale? Există multe modalităţi de a pune în aplicare acest lucru, dar să examinăm un exemplu: în general vorbind, îmbrăcămintea şi coafura reprezintă o chestiune de gust personal, atîta timp cît cineva se menţine modest, curat şi îngrijit. Dar dacă ai afla că, datorită mediului din care provin unele persoane din comunitatea ta, modul tău de a te îmbrăca sau de aranjare a părului i-ar împiedica pe unii să asculte mesajul despre Regat, ai fi gata să faci unele schimbări? Este viaţa unei alte persoane mai importantă pentru tine decît ceva ce-ţi face ţie personal plăcere?

11. Pentru ce trebuie neapărat să cultivăm aceste însuşiri, dacă dorim într-adevăr să fim creştini?

¹¹ Atunci cînd aceste două însuşiri despre care am vorbit mai înainte devin o parte integrantă a personalităţii noastre, aceasta demonstrează că am început să avem modul de gîndire al lui Cristos. Isus ne-a lăsat un exemplu perfect în ce priveşte modul de a fi umil (Ioan 13:12–15; Filip. 2:5–8). În loc să-şi placă sieşi, el s-a dedicat semenilor săi, devenind astfel idealul spre care trebuie să tindem. — Rom. 15:2, 3.

Să nu respingi disciplinarea din partea lui Iehova

12. (a) Ce schimbări trebuie să facem cu toţii pentru a avea o personalitate plăcută lui Dumnezeu? (b) Ce anume ne va ajuta?

¹² Întrucît sîntem cu toţii păcătoşi, avem nevoie să facem schimbări în atitudinea noastră, în vorbirea şi comportarea noastră, dacă dorim să reflectăm personalitatea Dumnezeului nostru. Trebuie să îmbrăcăm „noua personalitate“ (Col. 3:5–14; Tit 2:11–14). Sfatul şi disciplinarea ne ajută să descoperim acele zone ale personalităţii noastre unde sînt necesare modificări şi apoi să înţelegem cum anume le putem face.

13. (a) Prin ce mijloace ne oferă Iehova sfatul şi disciplinarea? (b) Ce trebuie să facem noi în această privinţă?

 ¹³ Sursa de bază pentru această formă de instruire este Biblia însăşi (2 Tim. 3:16, 17). Apoi, prin literatura biblică şi prin întrunirile prevăzute de către organizaţia sa vizibilă, Iehova ne ajută să înţelegem cum o putem pune în aplicare. Recunoaştem noi în mod umil că avem nevoie de această formă de instruire — chiar dacă am auzit-o şi altădată — căutăm în mod statornic să facem îmbunătăţiri?

14. Ce alt ajutor îi oferă Iehova fiecăruia dintre noi ca indivizi?

¹⁴ Iehova nu ne lasă să ne luptăm singuri cu nişte chestiuni intime care ne-ar putea crea probleme speciale. Cu un interes plin de iubire, el a prevăzut ajutorul pentru fiecare dintre noi. Milioane de persoane au beneficiat de un astfel de ajutor prin intermediul studiilor biblice la domiciliu. Părinţilor le revine responsabilitatea specială de a-şi disciplina copiii pentru a-i feri de vreo comportare care le-ar putea pricinui mai tîrziu, în viaţă, multe dureri (Prov. 6:20–35; 15:5). În cadrul adunării, de asemenea, fraţii care dispun de calităţile spirituale adecvate, poartă răspunderea de a folosi Scripturile pentru a-i corecta pe fraţii lor, atunci cînd consideră că este necesar, dar să facă acest lucru cu un spirit blînd (Gal. 6:1, 2). În acest fel Iehova ne sfătuieşte şi ne disciplinează, ca să-i putem aduce închinare ca un popor unit.

Recapitulare

● Cum ne ajută Iehova în mod iubitor să înţelegem în ce domenii trebuie să facem schimbări?

● De ce multe persoane întîmpină dificultăţi în acceptarea unui sfat? Cît de grav este acest lucru?

● Ce calităţi inestimabile ne vor ajuta să fim receptivi atunci cînd ni se dau sfaturi? Cum ne-a lăsat Isus un exemplu în această privinţă?

[Întrebări de studiu]