Capitolul 7

Ce anume învăţăm din faptul că Dumnezeu a permis răul?

1. (a) Ce consecinţă ar fi avut asupra noastră executarea pe loc de către Iehova a celor doi rebeli din Eden? (b) Dimpotrivă, ce îngrijire plină de iubire ne-a pus Iehova la dispoziţie?

ORICARE ar fi dificultăţile pe care le întîmpinăm în viaţă, faptul că ne-am născut nu reprezintă o nedreptate din partea lui Dumnezeu. El a dotat prima pereche de oameni cu perfecţiune şi le-a dăruit ca locuinţă Paradisul. Dacă după ce aceştia s-au răzvrătit, Dumnezeu i-ar fi executat imediat, omenirea, aşa cum o cunoaştem noi, cu bolile, mizeria şi delincvenţele ei, nu ar mai fi existat. Dar Iehova a permis, plin de îndurare, ca Adam şi Eva să aducă în existenţă, înainte de a muri, o familie de urmaşi, chiar dacă aceştia aveau să moştenească imperfecţiunea. Prin Cristos, Dumnezeu s-a îngrijit ca aceia dintre descendenţii lui Adam care aveau să exercite credinţă să obţină ceea ce Adam pierduse, adică viaţa eternă în nişte condiţii care să permită a trăi bucuria vieţii în cel mai înalt grad. — Deut. 32:4, 5; Ioan 10:10.

2. Au îngrijirile lui Iehova drept unic scop salvarea noastră?

² Foloasele pe care fiecare dintre noi le poate avea din aceasta sînt infinite. Dar din relatarea biblică învăţăm că aici este vorba despre un lucru mult mai important decît propria noastră salvare.

Pentru numele său cel mare

3. Ce anume era implicat în realizarea scopului lui Iehova privitor la pămînt şi oameni?

³ Însuşi numele lui Iehova, reputaţia sa ca Suveran  al universului şi ca Dumnezeu al adevărului, erau implicate în îndeplinirea scopului său cu privire la pămînt şi oameni. Avînd în vedere poziţia lui Iehova, pacea şi bunăstarea întregului univers pretind ca să se acorde numelui său tot respectul care i se cuvine şi ca toţi să asculte de el.

4. Ce includea cu exactitate scopul lui Dumnezeu?

⁴ După ce i-a creat pe Adam şi Eva, Dumnezeu le-a încredinţat spre îndeplinire o sarcină. El a arătat în mod limpede că scopul său era nu numai ca pămîntul întreg să fie supus prin extinderea paradisului, dar şi ca acesta să fie populat cu descendenţi ai acestei prime perechi de oameni (Gen. 1:28). Oare avea să eşueze scopul lui Dumnezeu din cauza păcatului lor, aducîndu-se astfel dispreţ asupra numelui său?

5. (a) Potrivit cu Geneza 2:17, cînd urma să moară acela care ar fi mîncat din pomul cunoştinţei binelui şi al răului? (b) În ce fel şi-a respectat Iehova Cuvîntul, respectînd în acelaşi timp şi scopul cu privire la popularea pămîntului?

⁵ Iehova îl avertizase pe Adam că, în caz că nu va asculta şi va mînca din pomul cunoştinţei binelui şi răului, el avea să moară negreşit „în ziua“ în care ar fi mîncat (Gen. 2:17). În armonie cu cuvîntul său, în ziua în care Adam a păcătuit Iehova a cerut socoteală celor nelegiuiţi şi a rostit condamnarea la moarte. Pedeapsa era inevitabilă. Din punct de vedere juridic şi privind de pe poziţia lui Dumnezeu, Adam şi Eva au murit chiar în ziua aceea. (Compară Luca 20:37, 38.) Totuşi, pentru a permite realizarea scopului declarat de el însuşi cu privire la popularea pămîntului, Iehova le-a îngăduit ca ei să aducă în existenţă o familie de urmaşi, înainte de a muri literalmente. Cu toate acestea, din punctul de vedere al lui Dumnezeu, pentru care 1 000 de ani sînt ca o zi, aceasta nu se sfîrşise încă atunci cînd Adam a murit, la 930 de ani. (Gen. 5:3–5; compară Psalm 90:4; 2 Petru 3:8.) În acest fel a fost confirmată veridicitatea lui Iehova cu privire la timpul de executare a pedepsei, dar nu a fost zădărnicit nici scopul său cu privire la popularea pămîntului  prin urmaşii lui Adam. Toate acestea au însemnat că pentru un anumit timp el permitea existenţa unor oameni păcătoşi.

6, 7. (a) Ce dezvăluie Exod 9:15, 16 cu privire la motivul pentru care Iehova a permis ca răul să continue o vreme? (b) Cum şi-a dovedit Iehova puterea sa în cazul lui Faraon, şi cum a fost făcut cunoscut numele său? (c) Ce va fi astfel demonstrat şi la încheierea prezentului sistem rău?

⁶ Cuvintele adresate de Iehova monarhului Egiptului, în zilele lui Moise, dezvăluie alte indicaţii cu privire la motivul pentru care a permis Dumnezeu ca răul să continue pentru o vreme. Cînd Faraonul a interzis fiilor lui Israel să părăsească Egiptul, Iehova nu l-a lovit imediat. Zece plăgi s-au abătut asupra ţării Egiptului, prin care Iehova şi-a demonstrat puterea sa în modalităţi diferite şi uimitoare. Pe cînd îi anunţa cea de-a şaptea plagă, Iehova i-a spus lui Faraon cît de uşor ar fi putut să-l şteargă de pe suprafaţa pămîntului pe el şi pe poporul lui. „Dar, a adăugat Iehova, iată de fapt motivul pentru care te-am păstrat în existenţă: ca să-ţi arăt puterea mea şi ca numele meu să fie declarat pe tot pămîntul.“ — Ex. 9:15, 16.

⁷ Cînd Iehova a eliberat Israelul, numele său a ajuns într-adevăr foarte cunoscut. Nici pînă azi, la peste 3 500 de ani de atunci, nu a fost uitată acţiunea lui. Nu numai numele personal al lui Iehova a fost declarat, ci şi adevărul cu privire le Cel care poartă acest nume. În felul acesta a fost bine stabilită reputaţia lui Iehova ca un Dumnezeu care îşi respectă convenţiile şi care intervine în favoarea slujitorilor săi. A fost demonstrat faptul că datorită atotputernicei sale forţe, nimic nu poate împiedica scopul său. Dar apropiata distrugere a întregului sistem rău de lucruri, vizibil şi invizibil, va fi ceva încă şi mai impresionant. Desfăşurarea atotputernicei sale forţe şi gloria pe care o va aduce aceasta numelui său, nu vor fi uitate niciodată în istoria universului. Foloasele care vor decurge de aici vor fi fără sfîrşit! — Ezec. 38:23; Apoc. 19:1, 2.

 ’O‚ adîncimea înţelepciunii lui Dumnezeu!‘

8. Ce alţi factori ne îndeamnă Pavel să luăm în considerare cu privire la dreptatea lui Dumnezeu?

⁸ În scrisoarea sa către Romani, apostolul Pavel ridică următoarea întrebare: „Există nedreptate la Dumnezeu?“ Apoi, el răspunde subliniind îndurarea lui Iehova şi făcînd referire la cuvintele spuse de Iehova lui Faraon. El reaminteşte, de asemenea, faptul că noi, oamenii, sîntem asemenea argilei în mîna olarului. Se poate deci plînge argila de utilizarea pe care i-o dă olarul? Pavel adaugă: „Dacă deci Dumnezeu, deşi voind să-şi arate mînia şi să-şi facă cunoscută puterea, a tolerat cu multă îndelungă răbdare nişte vase ale mîniei, potrivite pentru distrugere, pentru ca să-şi arate bogăţiile gloriei sale faţă de nişte vase ale îndurării, pe care le-a pregătit anticipat pentru glorie, adică noi, pe care ne-a chemat nu numai dintre iudei ci şi dintre naţiuni — şi ce-i cu asta?“ — Rom. 9:14–24.

9. (a) Cine sînt „vasele mîniei, potrivite pentru distrugere“? (b) De ce a dovedit Iehova îndelungă răbdare în faţa ostilităţii lor şi cum va fi soluţionarea finală spre binele celor care-l iubesc?

⁹ Încă de pe cînd Iehova a făcut declaraţia profetică menţionată la Geneza 3:15, Satan şi sămînţa sa au fost nişte „vase ale mîniei, potrivite pentru distrugere.“ Dar pe tot parcursul acestui timp, Iehova a exercitat îndelungă răbdare. Cei răi au ridiculizat căile sale; i-au persecutat pe slujitorii săi, ba chiar l-au omorît pe Fiul său. Dar Iehova s-a reţinut, dovedind o mare stăpînire de sine, fapt ce a generat foloase durabile slujitorilor săi. Întregii creaţii i s-a dat posibilitatea să constate consecinţele dezastruoase ale rebeliunii împotriva lui Dumnezeu. În acelaşi timp, moartea lui Isus a furnizat mijlocul care permite eliberarea oamenilor ascultători şi ’sfărîmarea lucrărilor Diavolului.‘ — 1 Ioan 3:8; Evr. 2:14, 15.

10. De ce a continuat Iehova să tolereze răul pe parcursul ultimilor 1 900 de ani?

¹⁰ Pe parcursul celor peste 1 900 de ani care au  urmat după învierea lui Isus, Iehova a tolerat în continuare „vasele mîniei“, reţinîndu-se de a le distruge. De ce? Pentru că în această perioadă de timp el a pregătit partea secundară a sămînţei femeii, adică pe cei care urmează să fie asociaţi cu Isus Cristos în Regatul său ceresc (Gal. 3:29). Aceştia sînt acele „vase ale îndurării“ despre care vorbea apostolul Pavel, iar numărul lor este de 144 000. Mai întîi au fost invitaţi să facă parte din această clasă oameni aleşi dintre iudei. Apoi li s-au adăugat samaritenii circumcişi şi, în cele din urmă, oameni dintre naţiunile păgîne. Iehova a lucrat cu multă îndelungă răbdare la realizarea scopului său, neforţînd pe nimeni să-i servească, dar acordînd mari binecuvîntări acelora care reacţionau cu apreciere la îngrijirile sale pline de iubire. Acum pregătirea acestei clase cereşti este aproape încheiată.

11. Ce alt grup de persoane beneficiază în prezent de îndelunga răbdare a lui Iehova?

¹¹ Dar cine va locui pe pămînt? La timpul hotărît de Dumnezeu, miliarde de oameni vor fi înviaţi şi vor deveni supuşi pămînteşti ai Regatului. De asemenea, îndelunga răbdare a lui Iehova a făcut posibil ca, îndeosebi din anul 1935, să aibă loc strîngerea unei „mari mulţimi“ de persoane provenite din toate naţiunile, în vederea salvării lor. — Apoc. 7:9, 10; Ioan 10:16.

12. (a) Ce am învăţat, prin urmare, din toate acestea, despre Iehova însuşi? (b) Cum reacţionezi tu dacă iei în considerare modul cum a acţionat Iehova?

¹² Există oare vreo nedreptate în toate acestea? Absolut de loc! Dacă Dumnezeu se reţine de a-i distruge pe cei răi, adică „vasele mîniei“, pentru ca să le poată arăta compasiune celorlalţi oameni, în armonie cu scopul său, ar putea cineva să se plîngă pe drept? Dimpotrivă, în timp ce observăm desfăşurarea scopului său, învăţăm o mulţime de lucruri despre Iehova însuşi. Rămînem uimiţi de diferitele faţete ale personalităţii sale, care sînt aduse astfel la lumină: dreptatea sa, mila sa, îndelunga sa răbdare şi diversitatea înţelepciunii sale. Într-adevăr, înţelepciunea cu  care Iehova a tratat marea controversă ivită, va rămîne pentru totdeauna ca o mărturie a faptului că modul său de guvernare este cel mai bun. Noi putem spune împreună cu apostolul Pavel: „O, adîncimea bogăţiilor şi înţelepciunii şi cunoştinţei lui Dumnezeu! Cît de nepătrunse sînt judecăţile Sale şi cu neputinţă de investigat sînt căile sale!“ — Rom. 11:33.

Ocazia de a ne dovedi ataşamentul

13. (a) Ce ocazii ni se oferă cînd avem de îndurat personal suferinţe? (b) Ce anume ne va ajuta să reacţionăm în mod înţelept?

¹³ Există situaţii care ne pot aduce fiecăruia în parte suferinţe reale din cauza faptului că Dumnezeu nu i-a distrus încă pe cei răi şi nu a restabilit încă omenirea conform lucrurilor de mult profeţite. Cum reacţionăm noi în asemenea situaţii? Le considerăm noi ca pe nişte ocazii de a participa la înlăturarea dispreţului de pe numele lui Iehova şi de a-l dovedi pe Diavol ca mincinos? Vom fi în mare măsură întăriţi să procedăm astfel, dacă vom păstra în minte următorul sfat: „Fii înţelept, fiul meu, şi fă să se bucure inima mea, ca să-i pot răspunde celui ce mă batjocoreşte“ (Prov. 27:11). Satan, cel care-l batjocoreşte pe Iehova, a pretins că, dacă oamenii ar suferi pierderi materiale sau suferinţe fizice, ei l-ar condamna pe Dumnezeu, ba chiar l-ar blestema (Iov 1:9–11; 2:4, 5). Vom face deci să se bucure inima lui Iehova atunci cînd, prin loialitatea noastră în faţa greutăţilor, vom demonstra că afirmaţiile lui Satan nu sînt adevărate în cazul nostru. Avem încredere deplină că Iehova are o afecţiune tandră pentru slujitorii săi şi că el ne va recompensa cu generozitate la timpul potrivit, ca şi în cazul lui Iov, dacă ne vom dovedi fideli. — Iac. 5:11; Iov 42:10–16.

14. Dacă ne încredem în Iehova cînd sîntem sub încercări, de ce alte foloase vom beneficia?

¹⁴ Dacă ne încredem cu adevărat în Iehova atunci cînd suportăm încercări grele, putem dezvolta calităţi nespus de preţioase. Prin lucrurile pe care le-a suferit, Isus „a învăţat ascultarea“ într-un mod pe care nu-l  cunoscuse niciodată înainte. Şi noi putem învăţa să cultivăm îndelunga răbdare, perseverenţa şi o apreciere tot mai profundă faţă de căile drepte ale lui Iehova. Vom accepta noi în mod răbdător să fim educaţi în acest fel? — Evr. 5:8, 9; 12:11; Iac. 1:2–4.

15. Cum vor putea trage foloase şi alţii dacă vom suporta în mod răbdător greutăţile?

¹⁵ Comportamentul nostru va fi observat şi de alţii. Suferinţele noastre cauzate de iubirea dreptăţii i-ar putea determina pe unii dintre aceştia să înţeleagă cine anume sînt astăzi într-adevăr „fraţii“ lui Cristos şi, unindu-se cu aceşti „fraţi“ ai săi în închinare, vor avea posibilitatea să primească binecuvîntările vieţii veşnice (Mat. 25:34–36, 40, 46). Iehova şi Fiul său doresc ca oamenii să aibă această posibilitate. Dar noi? Sîntem dispuşi să suportăm greutăţile pentru a le da oamenilor această posibilitate?

16. Ce legătură este între atitudinea noastră faţă de încercări şi problema unităţii?

¹⁶ Cît de minunat este atunci cînd privim chiar situaţiile dificile din viaţă drept nişte posibilităţi de a ne dovedi devoţiunea sau ataşamentul nostru faţă de Iehova, precum şi de a participa şi noi la îndeplinirea voinţei sale! Acţionînd în acest fel vom dovedi că într-adevăr progresăm spre unitate cu Dumnezeu şi cu Cristos, unitate pe care Isus a cerut-o în rugăciunea sa în favoarea tuturor adevăraţilor creştini. — Ioan 17:20, 21.

Recapitulare

● Cum a arătat Iehova un respect profund pentru numele său, în timp ce a permis răul?

● Cum a fost posibil ca îndurarea lui Dumnezeu să ajungă pînă la noi prin faptul că a tolerat nişte „vase ale mîniei“?

● Cum ar trebui să ne străduim să considerăm situaţiile în care am avea de suferit personal?

[Întrebări de studiu]