Capitolul 22

Continuă să vorbeşti Cuvîntul lui Dumnezeu cu îndrăzneală

1. (a) Ce veste bună au început să proclame discipolii lui Isus de la sărbătoarea Zilei a Cincizecea din anul 33 e.n., dar care a fost reacţia conducătorilor şi bătrînilor iudei? (b) Ce întrebări ne-am putea pune în această privinţă?

DUPĂ mai bine de 4 000 de ani de istorie umană s-a petrecut cel mai important eveniment care avusese loc vreodată. Însuşi Fiul lui Dumnezeu, Isus Cristos, a fost uns pentru a fi viitorul Rege al pămîntului. Deşi a fost executat la instigaţiile duşmanilor săi religioşi, Iehova l-a înviat pe Fiul său din moarte. Prin intermediul lui devenea posibilă salvarea, cu perspectiva vieţii veşnice. Dar atunci cînd discipolii săi fideli au început să proclame în public această veste bună, ei s-au izbit de o înverşunată opoziţie. Doi dintre apostoli, apoi toţi, au fost curînd aruncaţi în temniţă. Au fost bătuţi şi li s-a ordonat să înceteze a mai vorbi servindu-se de numele lui Isus (Fapte 4:1–3, 17; 5:17, 18, 40). Ce ar fi trebuit ei să facă? Ce ai fi făcut tu în locul lor? Ai fi continuat tu să predici cu îndrăzneală?

2. (a) Ce veste bună încă şi mai extraordinară trebuie proclamată în zilele noastre? (b) Cui îi revine răspunderea să facă această lucrare?

² În anul 1914 e.n. a avut loc un eveniment încă şi mai extraordinar, avînd o importanţă universală. În cer a fost stabilit acum regatul lui Dumnezeu, care a fost încredinţat lui Isus Cristos. Apoi Satan şi demonii săi au fost aruncaţi pe pămînt (Apoc. 12:1–5, 7–12). Au început astfel zilele din urmă ale acestui sistem rău de lucruri. Dumnezeu va nimici întregul sistem de lucruri condus de Satan, înainte ca generaţia care a fost martoră  la evenimentele din 1914 să dispară (Mat. 24:34). Supravieţuitorii vor avea în faţă perspectiva vieţii eterne. Conform scopului iniţial al lui Dumnezeu, întregul pămînt va deveni un paradis. Dacă tu ai aderat deja la această veste bună, atunci ai răspunderea să le-o împărtăşeşti şi altora (Mat. 24:14). Dar la ce reacţie ar trebui să te aştepţi?

3. (a) Cum reacţionează oamenii la mesajul despre Regat? (b) La ce întrebare trebuie deci să răspundem?

³ Unele persoane s-ar putea să te întîmpine cu căldură, ca pe un vestitor al Regatului, dar majoritatea vor rămîne pur şi simplu indiferenţi (Mat. 24:37–39). Alţii s-ar putea să te ridiculizeze sau chiar să ţi se opună cu înverşunare. Isus a avertizat că unele opoziţii s-ar putea să provină chiar din partea rudelor tale (Luca 21:16–19). Alte opoziţii s-ar putea să te întîmpine la locul de muncă sau la şcoală. În multe părţi ale pămîntului Martorii lui Iehova sînt victime ale interdicţiilor nedrepte din partea guvernelor. Dacă ar trebui să te confrunţi cu vreuna dintre aceste împrejurări ostile, sau chiar cu toate, vei continua oare să vorbeşti Cuvîntul lui Dumnezeu cu îndrăzneală?

4. Este oare hotărîrea noastră fermă o garanţie a faptului că vom continua să-i servim cu fidelitate lui Dumnezeu?

⁴ Fără îndoială că tu doreşti să fii un slujitor curajos al lui Dumnezeu. Totuşi, unele persoane care credeau că nimic nu le-ar putea face să cedeze, au părăsit rîndurile vestitorilor Regatului. În schimb alţi vestitori, printre care unii erau oarecum timizi din fire, continuă fără răgaz să servească lui Dumnezeu, plini de zel. Cum poţi să dovedeşti că şi tu eşti unul dintre cei care stau „fermi în credinţă“?— 1 Cor. 16:13.

Să nu ne sprijinim pe propria noastră forţă

5. (a) Care este cerinţa fundamentală pentru a ne dovedi nişte slujitori fideli ai lui Dumnezeu? (b) De ce sînt importante întrunirile adunării?

⁵ Fireşte că noi trebuie să îndeplinim numeroase cerinţe pentru a putea fi slujitori fideli ai lui Dumnezeu.  Dar toate aceste cerinţe au un numitor comun: încrederea în Iehova şi în proviziile sale. Cum putem noi dovedi că ne punem încrederea în el? În primul rînd, participînd la întrunirile adunării. Scripturile ne îndeamnă să nu le neglijăm (Evr. 10:23–25). Aceia care au rămas nişte martori fideli ai lui Iehova chiar şi în faţa indiferenţei publice şi a persecuţiilor, s-au străduit să fie prezenţi cu regularitate la întrunirile cu fraţii lor de credinţă. La aceste întruniri dobîndim o cunoştinţă sporită din Scripturi, dar nu numai dorinţa de a afla mereu ceva nou ne atrage aici. (Compară Fapte 17:21.) Cu aceste ocazii, aprecierea noastră pentru adevărurile deja cunoscute se adînceşte şi cunoaşterea modalităţilor de a le putea pune în aplicare se perfecţionează. Exemplul pe care ni l-a lăsat Isus se întipăreşte aici tot mai adînc în mintea şi inima noastră (Ef. 4:20–24). Întrunirile ne apropie mai mult de fraţii noştri creştini, cu care aducem împreună, în unitate, închinare lui Iehova, şi căpătăm forţa de care avem nevoie pentru a continua, fiecare personal, să facem voinţa lui Dumnezeu. Spiritul lui Iehova ne îndrumă prin intermediul adunării, iar prin acest spirit Isus însuşi este în mijlocul nostru atunci cînd ne adunăm în numele lui. — Apoc. 3:6; Mat. 18:20.

6. Cum se realizează întrunirile acolo unde lucrarea Martorilor lui Iehova este interzisă?

⁶ Participi tu cu regularitate la toate întrunirile şi pui în practică în viaţa ta lucrurile care se discută aici? Uneori, acolo unde martorii lui Iehova se află sub interdicţie, a fost nevoie ca întrunirile să se desfăşoare în grupuri mici, în case particulare. Locul şi ora pot fi diferite şi nu întotdeauna convenabile, ba chiar unele întruniri au loc noaptea tîrziu. Dar în ciuda inconvenienţelor sau pericolelor, fraţii şi surorile depun în mod fidel eforturi serioase pentru a fi prezenţi la fiecare întrunire.

7. (a) Cum mai putem dovedi că ne bizuim pe Iehova? (b) Cum ne va ajuta aceasta să continuăm a vorbi cu îndrăzneală?

⁷ Dovedim, de asemenea, că ne bizuim pe Iehova prin  faptul că ne îndreptăm cu regularitate spre el prin rugăciune — dar nu din simplu obicei şi formal, ci cu convingerea din inimă că avem nevoie de ajutorul lui. Faci tu lucrul acesta? Isus s-a rugat de nenumărate ori în timpul serviciului său pe pămînt (Luca 3:21; 6:12, 13; 9:18, 28; 11:1; 22:39–44). Iar în noaptea dinaintea ţintuirii sale pe stîlpul de tortură el i-a îndemnat pe discipolii săi astfel: „Vegheaţi şi rugaţi-vă ca să nu intraţi în ispită“ (Mar. 14:38). Dacă întîmpinăm multă indiferenţă cînd vestim mesajul Regatului, există pericolul de a fi ispitiţi să încetinim serviciul nostru divin. Dacă sîntem ridiculizaţi sau există chiar vreo formă mai gravă de persecuţie care ne ameninţă, s-ar putea să ne simţim ispitiţi să tăcem, pentru a evita problemele. Dar dacă ne rugăm în mod sincer lui Dumnezeu să ne acorde spiritul său, pentru a ne ajuta să continuăm a vorbi cu îndrăzneală, vom fi la adăpost de posibilitatea cedării în faţa unor asemenea tentaţii. — Luca 11:13; Ef. 6:18–20.

O relatare despre o mărturie îndrăzneaţă

8. (a) De ce prezintă un interes deosebit pentru noi relatarea din Faptele apostolilor? (b) Răspunde la întrebările din cadrul paragrafului, arătînd cum ne pot fi de folos aceste informaţii

⁸ Relatarea cuprinsă în cartea Faptele apostolilor prezintă un interes deosebit pentru noi. Ea ne arată într-adevăr cum apostolii şi alţi discipoli din primul secol, care aveau simţăminte asemănătoare cu ale noaste, au reuşit să depăşească obstacolele şi să dea dovadă de îndrăzneală ca martori fideli ai lui Iehova. Să examinăm o parte din această relatare cu ajutorul întrebărilor şi textelor scripturale care urmează. Făcînd aceasta, gîndeşte-te la modul în care ai putea trage folos personal din ceea ce citeşti.

Erau apostolii nişte oameni cu o instruire înaltă? Erau ei din fire nişte oameni neînfricaţi, indiferenţi la orice s-ar întîmpla? (Fapte 4:13; Ioan 18:17, 25–27; 20:19).

Ce anume l-a făcut în stare pe Petru să vorbească cu atîta  îndrăzneală în faţa tribunalului iudeu care cu cîteva săptămîni în urmă îl condamnase pe însuşi Fiul lui Dumnezeu? (Fapte 4:8; Mat. 10:19, 20).

Ce au făcut apostolii în săptămînile care au precedat aducerea lor înaintea Sanhedrinului? (Fapte 1:14; 2:1, 42).

Cînd conducătorii iudei le-au ordonat să înceteze a mai predica servindu-se de numele lui Isus, ce au răspuns Petru şi Ioan? (Fapte 4:19, 20).

După eliberarea lor, spre cine s-au îndreptat ei din nou pentru ajutor? Au cerut ei să se pună capăt persecuţiei? Dacă nu, care a fost subiectul rugăciunii lor? (Fapte 4:24–31).

Prin ce mijloace oferă Iehova ajutor atunci cînd adversarii încearcă să oprească lucrarea de predicare? (Fapte 5:17–20, 33–40).

Cum au dovedit apostolii că au înţeles motivul pentru care au fost eliberaţi? (Fapte 5:21, 41, 42).

Chiar atunci cînd mulţi discipoli au trebuit să se împrăştie din cauza intensităţii persecuţiei, ce au continuat ei să facă? (Fapte 8:3, 4; 11:19–21).

9. (a) Ce rezultate extraordinare au obţinut primii discipoli în cadrul serviciului lor divin? (b) Cum am ajuns şi noi să fim antrenaţi în aceasta?

⁹ Eforturile lor în anunţarea veştii bune nu au fost zadarnice. La sărbătoarea Zilei a Cincizecea din anul 33 e.n. au fost botezaţi circa 3 000 de discipoli. „Continuau să fie adăugaţi cei care credeau în Domnul, mulţimi atît de bărbaţi cît şi de femei“ (Fapte 2:41; 4:4; 5:14). Cu timpul s-a auzit că însuşi Saul din Tars, unul dintre cei mai aprigi persecutori, a devenit creştin şi el însuşi punea mărturie cu îndrăzneală despre adevăr. El a ajuns să fie cunoscut sub numele de apostolul Pavel (Gal. 1:22–24). Dar această lucrare care a început în secolul întîi nu s-a terminat. Ea a luat amploare în aceste „zile din urmă“ şi s-a extins pînă la marginile pămîntului. Noi avem privilegiul să luăm parte la ea, şi pentru a face acest lucru putem învăţa din exemplul pe care ni l-au lăsat martorii loiali care au servit înaintea noastră.

10.(a) Ce ocazii a folosit Pavel pentru a predica? (b) Cum răspîndeşti tu vestea bună despre Regat altor persone?

 ¹⁰ Din momentul în care Pavel a învăţat adevărul despre Isus Cristos, el nu şi-a pierdut timpul. „Îndată (. . .) a început să-l predice pe Isus, declarînd că Acesta este Fiul lui Dumnezeu“ (Fapte 9:20). El a apreciat favoarea nemeritată pe care i-a arătat-o Dumnezeu şi a fost conştient că orice om are nevoie de vestea bună pe care a primit-o el. Potrivit cu obiceiul acelui timp şi întrucît el era iudeu, mergea în sinagogi, adică în locurile de întruniri publice ale iudeilor, pentru a le pune mărturie. El predica, de asemenea, din casă în casă, şi stătea de vorbă cu oamenii în pieţele publice. El era gata să se deplaseze şi în alte teritorii, pentru a răspîndi vestea bună. — Fapte 17:17; 20:20; Rom. 15:23, 24.

11. (a) Cum a dovedit Pavel că pe lîngă îndrăzneală avea şi discernămînt în modul său de predicare? (b) Cum putem noi manifesta aceeaşi calitate atunci cînd le punem mărturie rudelor, colegilor de muncă sau de şcoală?

¹¹ Pavel avea îndrăzneală dar şi discernămînt, aşa cum ar trebui să avem şi noi. Atunci cînd li se adresa iudeilor se servea de promisiunile pe care le făcuse Dumnezeu strămoşilor lor. Grecilor le vorbea servindu-se de lucrurile cu care erau familiarizaţi ei. Uneori folosea ocaziile de a depune mărturie povestind modul cum el însuşi a învăţat adevărul. Aşa cum explica el însuşi: „Fac totul din cauza veştii bune, pentru a avea parte de ea cu alţii.“ — 1 Cor. 9:20–23; Fapte 22:3–21.

12. (a) Deşi plin de îndrăzneală, cum a procedat Pavel pentru a evita să provoace confruntări permanente cu adeversarii săi? (b) În ce cazuri am putea să imităm cu înţelepciune acest exemplu şi cum? (c) De unde vine puterea care ne ajută să continuăm a vorbi cu îndrăzneală?

¹² Cînd, din cauza opoziţiei pe care o întîmpina vestea bună, se părea că este mai bine ca predicarea ei să se facă în altă parte, sau dacă era necesar să meargă numai pentru un timp într-un alt teritoriu, Pavel nu ezita să facă lucrul acesta, în loc să provoace confruntări neîncetate cu duşmanii adevărului (Fapte 14:5–7; 18:5–7; Rom. 12:18). Dar lui nu i-a fost niciodată ruşine de vestea bună (Rom. 1:16). Deşi, în mod evident,  lui Pavel nu-i făcea plăcere cînd adversarii săi îl tratau în mod necuviincios, ba chiar în mod violent, totuşi el „a prins îndrăzneală prin intermediul lui Dumnezeu“ de a-şi continua predicarea. În ciuda dificultăţilor în care ajunsese, el a spus: „Domnul a stat lîngă mine şi mi-a insuflat putere, pentru ca prin mine, predicarea să fie pe deplin înfăptuită“ (1 Tes. 2:2; 2 Tim. 4:17). Domnul Isus, care este capul adunării creştine, continuă să asigure forţa necesară pentru realizarea lucrării pe care chiar el a profeţit-o pentru timpul nostru. — Mar. 13:10.

13. Prin ce anume se manifestă îndrăzneala creştină şi pe ce se bazează ea?

¹³ Avem deci toate motivele să continuăm a vorbi cu îndrăzneală Cuvîntul lui Dumnezeu, întocmai după cum a făcut Isus Cristos şi ceilalţi slujitori fideli ai lui Dumnezeu din primul secol. Aceasta nu înseamnă să fim duri şi provocatori. Nu este de nici un folos să fim lipsiţi de consideraţie faţă de alţii sau să încercăm impunerea mesajului unor oameni care nu-l doresc. Dar nu vom renunţa, chiar dacă oamenii sînt indiferenţi, şi nu vom permite ca teama şi opoziţia să ne reducă la tăcere. Asemenea lui Isus, noi prezentăm Regatul lui Dumnezeu ca singurul guvern legitim al întregului pămînt. Noi vorbim cu îndrăzneală, deoarece îl reprezentăm pe Iehova, Suveranul universului, iar mesajul pe care îl proclamăm nu provine de la noi, ci este de la el. — Filip. 1:27, 28; 1 Tes. 2:13.

Recapitulare

● De ce este important să împărtăşim mesajul despre Regat cît mai multor oameni posibil? La ce reacţii ar trebui să ne aşteptăm?

● Cum vom arăta că nu ne bizuim pe propria noastră putere pentru a-i servi lui Iehova?

● Ce învăţături de mare valoare desprindem din cartea Faptele apostolilor?

[Întrebări de studiu]