Salt la conţinut

Salt la cuprins

„Ca să nu intraţi în ispită“

„Ca să nu intraţi în ispită“

„Ca să nu intraţi în ispită“

„Vegheaţi şi rugaţi-vă încontinuu, ca să nu intraţi în ispită.“ — MATEI 26:41.

• Ce a făcut Isus spre sfârşitul vieţii sale, când a fost supus la mari presiuni, şi ce i-a îndemnat el pe discipolii săi (par. 1–4)?

ERA cea mai mare presiune la care a fost supus vreodată Isus Cristos, Fiul lui Dumnezeu. Viaţa sa pământească se apropia de sfârşit. Isus ştia că, nu după mult timp, avea să fie arestat, condamnat la moarte şi ţintuit pe un stâlp de tortură. De asemenea, era conştient că toate deciziile şi acţiunile sale aveau să se răsfrângă asupra numelui Tatălui său şi că era în joc perspectiva de viaţă a omenirii. Ce a făcut el în această situaţie?

2 Isus s-a dus împreună cu discipolii săi în grădina Ghetsimani, unul dintre locurile sale preferate. Aici, dorind să rămână singur câteva momente, Isus s-a îndepărtat de discipoli. Şi-a descărcat inima înaintea Tatălui său ceresc, rugându-se fierbinte nu numai o dată, ci de trei ori pentru a primi putere. Deşi era perfect, Isus nu s-a bazat pe propriile-i puteri pentru a face faţă presiunilor. — Matei 26:36–44.

3 Şi noi suntem în prezent supuşi la presiuni. Într-un capitol anterior al broşurii am analizat dovezile care arată că trăim în ultimele zile ale acestui sistem rău. Tentaţiile şi presiunile generate de lumea lui Satan sunt tot mai mari. Deciziile şi acţiunile noastre, ale celor care susţinem că îi slujim adevăratului Dumnezeu, se răsfrâng asupra numelui său şi asupra perspectivei noastre de a trăi în lumea sa nouă. Noi îl iubim pe Iehova şi dorim ‘să perseverăm până la sfârşit’ — indiferent că e vorba de sfârşitul vieţii noastre sau de sfârşitul acestui sistem de lucruri (Matei 24:13). Dar cum ne putem păstra sentimentul urgenţei şi cum putem continua să veghem?

4 Conştient că şi discipolii săi — atât cei din secolul I, cât şi cei din zilele noastre — vor fi supuşi la presiuni, Isus i-a îndemnat: „Vegheaţi şi rugaţi-vă încontinuu, ca să nu intraţi în ispită“ (Matei 26:41). Ce semnificaţie au cuvintele lui pentru noi astăzi? Cu ce ispite te confrunţi? Cum poţi ‘veghea’?

Ce fel de ispite?

• De ce sunt închinătorii lui Iehova ţinta principală a lui Satan, şi cum ne ispiteşte el (par. 5–8)?

5 Cu toţii suntem zi de zi în pericolul de a fi atraşi în „cursa Diavolului“ (2 Timotei 2:26). Biblia ne avertizează că închinătorii lui Iehova sunt ţinta principală a lui Satan (1 Petru 5:8; Revelaţia 12:12, 17). Care este obiectivul lui? El nu urmăreşte neapărat să ne ia viaţa. Pentru Satan nu ar fi un câştig dacă am muri fideli lui Dumnezeu. El ştie că, la timpul stabilit, Iehova va anula prin înviere efectele morţii. — Luca 20:37, 38.

6 Satan vrea să ne facă să pierdem ceva mult mai preţios decât viaţa prezentă, şi anume integritatea faţă de Dumnezeu. Satan doreşte cu disperare să demonstreze că ne poate abate de la închinarea adusă lui Iehova. Aşadar, dacă ar reuşi să ne determine să fim infideli — să nu mai predicăm vestea bună sau să renunţăm la normele creştine —, el ar ieşi victorios (Efeseni 6:11–13)! În acest scop, „Ispititorul“ ne pune în faţă tot felul de tentaţii. — Matei 4:3.

7 ‘Maşinaţiile’ lui Satan sunt foarte variate (Efeseni 6:11). Materialismul, frica, îndoielile sau satisfacerea plăcerilor sunt doar câteva dintre capcanele folosite de el. Însă descurajarea este una dintre metodele lui cele mai eficiente. Acest oportunist fără scrupule ştie că deznădejdea ne poate slăbi, făcându-ne mai vulnerabili (Proverbele 24:10). Prin urmare, el ne ispiteşte să renunţăm mai ales când suntem ‘zdrobiţi’ pe plan emoţional. — Psalmul 38:8.

8 Pe măsură ce ne apropiem de sfârşitul ultimelor zile, există tot mai multe motive de descurajare, iar noi nu suntem complet scutiţi de ele. (Vezi chenarul „Câteva motive de descurajare“.) Descurajarea, oricare ar fi cauzele ei, ne secătuieşte de puteri. Când suntem epuizaţi fizic, mintal şi emoţional, ne poate fi foarte greu ‘să cumpărăm orice moment oportun’ pentru a ne achita de responsabilităţile noastre spirituale, cum ar fi studierea Bibliei, asistarea la întrunirile creştine şi participarea la ministerul de teren (Efeseni 5:15, 16). Nu uita că Ispititorul vrea ca tu să abandonezi lupta. Însă nu trebuie să încetineşti ritmul sau să îţi pierzi sentimentul urgenţei (Luca 21:34–36)! Cum poţi să te împotriveşti oricărei ispite şi să veghezi? Să analizăm patru lucruri care ne pot fi de ajutor.

„Rugaţi-vă încontinuu“

• Pentru a ne împotrivi ispitelor, cum ne ajută faptul de a ne ruga încontinuu (par. 9–12), de a fi realişti în privinţa aşteptărilor noastre (par. 13–15), de a păstra viu în minte controversele implicate (par. 16, 17) şi de a ne ‘apropia de Dumnezeu’ (par. 18–20)?

9 Roagă-te lui Iehova. Aminteşte-ţi exemplul dat de Isus în grădina Ghetsimani. Ce a făcut el când a fost supus unor mari tensiuni emoţionale? A apelat la ajutorul lui Iehova, rugându-se cu atâta fervoare, încât „sudoarea sa a devenit ca nişte picături de sânge care cădeau pe pământ“ (Luca 22:44). Gândeşte-te: Isus îl cunoştea bine pe Satan. Urmărise din cer toate încercările lui de a-i ispiti pe slujitorii lui Dumnezeu. Cu toate acestea, el nu a crezut că-i va fi uşor să reziste oricărei curse pe care i-ar fi întins-o Ispititorul. Dacă Fiul perfect al lui Dumnezeu s-a rugat, considerând că era necesar să ceară ajutorul divin, cu atât mai mult noi ar trebui să facem acest lucru! — 1 Petru 2:21.

10 De asemenea, aminteşte-ţi că, după ce şi-a îndemnat discipolii ‘să se roage încontinuu’, Isus a adăugat: „Spiritul, desigur, este înflăcărat, dar carnea este slabă“ (Matei 26:41). La „carnea“ cui se referea Isus? Cu certitudine nu la carnea lui, deoarece corpul său era perfect (1 Petru 2:22). Însă nu acelaşi lucru se putea spune şi despre discipolii săi. Din cauza imperfecţiunii moştenite şi a tendinţelor păcătoase, ei aveau o şi mai mare nevoie de ajutor pentru a se împotrivi ispitelor (Romani 7:21–24). Acesta este motivul pentru care Isus i-a îndemnat — atât pe ei, cât şi pe creştinii adevăraţi de mai târziu — să ceară ajutor pentru a se împotrivi ispitelor (Matei 6:13). Iehova răspunde la aceste rugăciuni (Psalmul 65:2). Cum? În cel puţin două moduri.

11 În primul rând, Dumnezeu ne ajută să recunoaştem ispitele. Tentaţiile lui Satan sunt asemenea capcanelor pe un drum întunecos. Dacă nu le vezi, poţi fi prins în ele. Prin intermediul Bibliei şi al publicaţiilor biblice, Iehova aruncă lumină asupra capcanelor lui Satan, ajutându-ne astfel să le ocolim. De-a lungul anilor, publicaţiile şi programele congreselor ne-au avertizat de repetate ori cu privire la pericolele pe care le prezintă frica de oameni, imoralitatea sexuală, materialismul şi alte curse ale lui Satan (Proverbele 29:25; 1 Corinteni 10:8–11; 1 Timotei 6:9, 10). N-ar trebui să-i fim recunoscători lui Iehova că ne face conştienţi de maşinaţiile lui Satan (2 Corinteni 2:11)? Toate aceste avertismente sunt un răspuns la rugăciunile prin care îi ceri lui Iehova să te ajute să te împotriveşti ispitelor.

12 În al doilea rând, Iehova ne răspunde la rugăciuni întărindu-ne pentru a face faţă ispitei. Iată ce se spune în Cuvântul său: „Dumnezeu . . . nu va permite să fiţi ispitiţi peste ceea ce puteţi îndura, ci, împreună cu ispita, va pregăti şi calea de ieşire“ (1 Corinteni 10:13). Dacă vom continua să ne bizuim pe el, Dumnezeu nu va permite niciodată o ispită care depăşeşte puterea noastră spirituală. Cum ne ‘pregăteşte el calea de ieşire’? „Le va da spirit sfânt celor care i-l cer“ (Luca 11:13). Cu ajutorul acestui spirit vom putea să ne amintim principiile biblice care ne pot întări hotărârea de a face ceea ce este corect şi care ne pot ajuta să luăm decizii înţelepte (Ioan 14:26; Iacov 1:5, 6). De asemenea, el ne va ajuta să manifestăm calităţile necesare pentru a învinge tendinţele greşite (Galateni 5:22, 23). Spiritul lui Dumnezeu îi poate chiar îndemna pe colaboratorii în credinţă ‘să devină pentru noi un ajutor care fortifică’ (Coloseni 4:11). Îi eşti recunoscător lui Iehova că îţi răspunde la rugăciuni în acest mod iubitor?

Fiţi realişti în privinţa aşteptărilor voastre

13 Pentru a putea veghea, este important să fim realişti în privinţa aşteptărilor noastre. Tensiunile vieţii ne pot epuiza uneori. Însă trebuie să ne amintim că Dumnezeu nu ne-a promis niciodată o viaţă lipsită de probleme în acest sistem. Chiar şi în timpurile biblice, slujitorii lui Dumnezeu au avut necazuri. Ei au suferit din cauza persecuţiilor, a sărăciei, a depresiei şi a bolilor. — Faptele 8:1; 2 Corinteni 8:1, 2; 1 Tesaloniceni 5:14; 1 Timotei 5:23.

14 Şi noi ne confruntăm în prezent cu probleme. Persecuţiile, dificultăţile financiare, lupta cu depresia şi bolile sunt doar câteva dintre problemele care ne-ar putea cauza suferinţă. Dacă Iehova ne-ar ocroti în mod miraculos de toate necazurile, nu ar avea Satan motiv să-l batjocorească (Proverbele 27:11)? Iehova permite ca slujitorii săi să fie ispitiţi şi încercaţi, uneori chiar lăsându-i pe opozanţi să le ia viaţa. — Ioan 16:2.

15 Totuşi, ce ne-a promis Iehova? Aşa cum am putut observa din paragrafele precedente, el a promis că ne va da puterea de a face faţă oricărei ispite, dacă ne punem toată încrederea în el (Proverbele 3:5, 6). Prin organizaţia sa, prin Cuvântul şi spiritul său, Dumnezeu ne ocroteşte din punct de vedere spiritual, ajutându-ne să rămânem în relaţii bune cu el. În felul acesta, chiar dacă am muri, am ieşi învingători. Nimic, nici chiar moartea, nu-l poate împiedica pe Dumnezeu să-i răsplătească pe slujitorii săi fideli (Evrei 11:6). Iar în apropiata lume nouă, Iehova îşi va duce la îndeplinire toate celelalte promisiuni minunate de a-i binecuvânta pe cei care îl iubesc. — Psalmul 145:16.

Păstrează viu în minte controversele implicate

16 Pentru a putea persevera până la sfârşit, trebuie să păstrăm viu în minte importantele controverse, pentru rezolvarea cărora Dumnezeu permite răutatea. Dacă uneori ne simţim copleşiţi de probleme şi suntem înclinaţi să renunţăm, ar fi bine să ne amintim că Satan a contestat suveranitatea lui Iehova. În plus, Diavolul a pus la îndoială devoţiunea şi integritatea închinătorilor lui Dumnezeu (Iov 1:8–11; 2:3, 4). Aceste controverse şi modul în care Iehova a ales să le rezolve sunt mult mai importante decât viaţa noastră. În ce sens?

17 Permiţând pentru un timp greutăţile şi problemele, Dumnezeu le dă posibilitatea şi altor oameni să înveţe adevărul. Gândeşte-te la acest lucru: Isus a suferit pentru ca noi să avem parte de viaţă (Ioan 3:16). N-ar trebui să fim recunoscători pentru aceasta? Suntem dispuşi să mai suportăm puţin timp greutăţile pentru ca şi alţii să poată obţine viaţa? Pentru a putea persevera până la sfârşit, trebuie să recunoaştem că înţelepciunea lui Iehova este net superioară înţelepciunii noastre (Isaia 55:9). El va pune capăt răutăţii în momentul cel mai potrivit pentru a rezolva definitiv controversele implicate şi pentru a ne aduce binecuvântări eterne. Avem motive să ne îndoim de acest lucru? Nu există nedreptate la Dumnezeu! — Romani 9:14–24.

„Apropiaţi-vă de Dumnezeu“

18 Pentru a ne păstra sentimentul urgenţei, trebuie să stăm aproape de Iehova. Nu uita niciodată că Satan face tot ce-i stă în putinţă pentru a ne strica relaţiile cu Iehova. Lui Satan i-ar plăcea să credem că sfârşitul nu va veni niciodată şi că nu are rost să predicăm vestea bună sau să respectăm normele Bibliei. Dar el „este un mincinos şi tatăl minciunii“ (Ioan 8:44). Trebuie să fim hotărâţi ‘să ne opunem Diavolului’. Nu ar trebui să luăm vreodată relaţiile noastre cu Iehova ca pe ceva de la sine înţeles. Biblia ne dă acest îndemn iubitor: „Apropiaţi-vă de Dumnezeu, şi el se va apropia de voi“ (Iacov 4:7, 8). Cum te poţi apropia de Iehova?

19 Este foarte important să medităm sub rugăciune. Când problemele vieţii ajung să te copleşească, descarcă-ţi inima înaintea lui Iehova. Cu cât vei fi mai concret în rugăciune, cu atât îţi va fi mai uşor să înţelegi răspunsul său. Poate că nu va fi întotdeauna exact răspunsul aşteptat, însă dacă doreşti să-i aduci onoare lui Iehova şi să îţi păstrezi integritatea, el îţi va oferi ajutorul necesar pentru a persevera (1 Ioan 5:14). Simţind îndrumarea sa, te vei apropia de el. De asemenea, este important să citeşti în Biblie despre calităţile şi acţiunile sale şi să meditezi la cele citite. Meditarea îţi sensibilizează inima şi te ajută să-l cunoşti mai bine pe Iehova şi să îl iubeşti mai mult (Psalmul 19:14). Această iubire, mai presus decât orice altceva, te va ajuta să te împotriveşti ispitei şi să veghezi. — 1 Ioan 5:3.

20 Pentru a rămâne aproape de Iehova, este esenţial să ne apropiem de colaboratorii noştri în credinţă. Ultimul capitol din această broşură va analiza acest subiect.

ÎNTREBĂRI DE STUDIU

[Chenarul de la pagina 25]

Câteva motive de descurajare

O boală sau vârsta înaintată. Dacă suferim de o boală cronică sau dacă vârsta înaintată îşi spune cuvântul, putem ajunge deprimaţi din cauză că nu suntem în stare să facem mai mult în serviciul lui Dumnezeu. — Evrei 6:10.

Dezamăgire. Când vedem că puţini oameni reacţionează favorabil la eforturile pe care le depunem în lucrarea de predicare, ne putem întrista foarte mult. — Proverbele 13:12.

Sentimentul inutilităţii. O persoană care a fost maltratată ani în şir poate ajunge la concluzia că nu este iubită de nimeni, nici chiar de Iehova. — 1 Ioan 3:19, 20.

Sentimente rănite. O rană adâncă făcută de un colaborator creştin poate afecta atât de mult o persoană, încât aceasta poate fi înclinată să nu mai asiste la întrunirile creştine sau să nu mai participe la ministerul de teren. — Luca 17:1.

Persecuţii. Cei care nu îţi împărtăşesc credinţa ţi se pot împotrivi, te pot persecuta sau te pot batjocori. — 2 Timotei 3:12; 2 Petru 3:3, 4.

[Legenda fotografiei de la pagina 26]

Isus ne-a îndemnat ‘să ne rugăm încontinuu’ pentru a putea lupta împotriva ispitelor