Ei „nu au acordat atenţie“
Ei „nu au acordat atenţie“
IGNORAREA avertismentelor poate duce la dezastru.
În 1974, oraşul Darwin, din Australia, era în toiul pregătirilor pentru sărbători, când sirenele au anunţat apropierea unui ciclon. De aproape 30 de ani, oraşul nu mai fusese lovit de nici un ciclon. De ce ar fi fost lovit acum? Marea majoritate a locuitorilor au minimalizat pericolul până când vântul violent a început să smulgă acoperişurile şi pereţii caselor în care se adăposteau. A doua zi dimineaţă, oraşul era un morman de dărâmături.
În noiembrie 1985, a erupt un vulcan din Columbia. Zăpada şi gheaţa topită au format un râu de noroi care a înghiţit peste 20 000 de locuitori ai oraşului Armero. Nu primiseră oare nici un avertisment? Muntele se cutremurase luni în şir. Cu toate acestea, obişnuiţi să locuiască în vecinătatea unui vulcan, majoritatea oamenilor nu şi-au făcut griji. Deşi au fost sesizate cu privire la iminenţa dezastrului, oficialităţile nu au avertizat populaţia. S-au făcut anunţuri la radio pentru a-i încuraja pe oameni să nu-şi facă griji. Chiar şi la biserică, toţi au fost sfătuiţi să-şi păstreze calmul. În cursul serii au avut loc două explozii de proporţii. Dacă ai fi fost acolo, ai fi lăsat totul şi ai fi fugit? Numai câţiva oameni au făcut aceasta la timp.
Geologii prezic deseori cu mare exactitate locul unde urmează să aibă loc cutremure. Dar rareori pot prevedea momentul seismului. În 1999, pe tot globul, circa 20 000 de oameni şi-au pierdut viaţa în cutremure. Mulţi dintre ei nu crezuseră că li se va întâmpla aşa ceva.
Cum reacţionezi la avertismentele rostite de însuşi Dumnezeu?
Cu mult timp înainte, Biblia a descris în termeni sugestivi evenimentele care aveau să marcheze ultimele zile. În contextul acestei descrieri, ea ne îndeamnă să ne gândim la „zilele lui Noe“. „În zilele acelea dinainte de potop“, deşi îngrijoraţi din cauza violenţei foarte răspândite, oamenii erau ocupaţi Matei 24:37–39). Dacă ai fi trăit pe vremea aceea, ai fi acordat atenţie avertismentului divin? Faci acest lucru în prezent?
cu activităţile obişnuite ale vieţii. Ei „nu au acordat atenţie [avertismentului pe care Dumnezeu l-a dat prin slujitorul său Noe] până când a venit potopul şi i-a măturat pe toţi“ (Dar dacă ai fi trăit în Sodoma, în apropierea Mării Moarte, în zilele lui Lot, nepotul lui Avraam? Zona era paradiziacă, iar oraşul, prosper. Oamenii duceau o viaţă lipsită de griji, „mâncau, beau, cumpărau, vindeau, plantau, zideau“. Însă societatea în care trăiau era foarte depravată. Ai fi luat în serios avertismentul dat de Lot, care condamna practicile degradante? L-ai fi crezut pe Lot dacă ţi-ar fi spus că Dumnezeu era hotărât să distrugă oraşul Sodoma? Sau l-ai fi luat în râs, cum au făcut bărbaţii care urmau să devină ginerii lui? Ori, probabil, ai fi început să fugi, pentru ca mai apoi să te fi întors, cum a făcut soţia lui Lot? Deşi oamenii nu au acordat atenţie avertismentului, în ziua în care Lot a ieşit din Sodoma, „a plouat foc şi sulf din cer şi i-a distrus pe toţi“. — Luca 17:28, 29.
Majoritatea oamenilor din zilele noastre nu iau în seamă avertismentele. Însă aceste exemple au fost consemnate în Cuvântul lui Dumnezeu ca avertisment pentru noi, ca să ne ajute să înţelegem cât de important este SĂ VEGHEM!
[Chenarul/Ilustraţia de la pagina 22]
A fost potopul o realitate?
Mulţi critici spun că nu, însă Biblia răspunde afirmativ.
Însuşi Isus Cristos a vorbit despre potop. El a văzut din cer tot ce s-a întâmplat atunci.
[Chenarul/Ilustraţia de la pagina 23]
Au fost oare distruse Sodoma şi Gomora?
Dovezile arheologice confirmă acest lucru.
Paginile istoriei laice vorbesc despre distrugerea acestor oraşe.
Isus Cristos a făcut referire la acest eveniment ca fiind real. În plus, el este amintit în 14 cărţi biblice.