Capitolul 14

Închinarea viului Dumnezeu

1. (a) Ce formă de închinare aprobă Dumnezeu? (b) Pentru ce este primejdios să aparţinem, pur şi simplu, la o oarecare comunitate religioasă? (Matei 15:14). (c) Ce conducere îţi va da adevărata închinare? (Filipeni 4:8).

ADEVARATA închinare este ceva care zideşte. Ea promovează iubirea faţă de Dumnezeu şi faţă de aproapele şi nu are nimic de a face cu incorectitudinea lumii. Iacob, un frate vitreg al lui Isus, o descrie după cum urmează:

„Forma de închinare, care din punctul de vedere al Dumnezeului şi Tatălui nostru este nepătată, este aceasta: a cerceta pe orfani şi pe văduve în necazurile lor şi să ne păzim neîntinaţi de lume“ (Iacob 1:27).

Aceasta nu se face aparţinînd, pur şi simplu, unei comunităţi religioase asemănător aceluia, care merge pe una din multele căi, care duc la un munte. Aceste căi pot fi primejdioase şi să inducă pe cineva în eroare, căci există astăzi un număr mare de comunităţi religioase, cu cele mai diferite dogme religioase şi conducătorii lor deseori se rătăcesc sau au motive egoiste. In contrast cu aceasta, adevărata închinare te va conduce conform „înţelepciunii de sus“, care „înainte de toate „este“ curată, apoi paşnică, raţională, gata de a asculta, plină de milă şi de roade bune, nefăcînd deosebiri părtinitoare, nefăţarnică“ (Iacob 3:17).

2. (a) Pentru ce şi-au schimbat unii din strămoşii noştri religia? (b) Ce ar trebui să facem noi astăzi? (1 Tesaloniceni 5:20, 21).

² Unele persoane îşi justifică apartenenţa la o anumită comunitate religioasă spunînd: „Familia noastră are această credinţă deja de multe generaţii“. Dar istoria arată că mulţi din aceşti strămoşi erau gata să se schimbe, dacă ar fi socotit aceasta folositor. De exemplu  în Japonia, pînă în secolul al nouălea, aproape fiecare era un apartenent al shintoismului. După aceea, mulţi s-au simţit atraşi de budism şi au acceptat această religie. Astăzi cei mai mulţi japonezi spun că ei ar fi budişti. Motivul pentru aceasta este că strămoşii lor n-au avut punctul de vedere: „Religia părinţilor mei este destul de bună pentru mine.“ Ei erau gata să asculte de altcineva. Acum, multe persoane ascultă de Biblie.

3. Ce părere falsă a pus Isus la punct, cînd a vorbit despre închinare? (Isaia 46:5–7).

³ Ce fel de formă de închinare ne recomandă Biblia? Cînd Isus a fost aici pe pămînt, se credea în general, că ceremoniile şi formalităţile ar fi o parte componentă importantă a închinării. Unii s-au închinat lui Dumnezeu pe un anumit munte, alţii în templul din Ierusalim. Isus a spus oamenilor despre aceasta:

„Vine ceasul în care nu vă veţi închina Tatălui vostru nici pe acest munte, nici în Ierusalim. Voi vă închinaţi la ce nu cunoaşteţi . . . Dar vine ceasul şi el este acum, în care adevăraţii închinători se vor închina Tatălui în spirit şi adevăr; căci de fapt astfel de  închinători caută Tatăl. Dumnezeu este SPIRIT şi aceia, care i se închină lui, trebuie să i se închine în spirit şi adevăr.“ (Ioan 4:21–24).

4. Ce înseamnă a ne închina lui „in spirit şi adevăr“? (Luca 10:27).

⁴ La ce s-a referit Isus? El a socotit că Dumnezeu nu poate fi adorat într-un mod formal, în faţa unui chivot sau într-o biserică cu ajutorul ceremoniilor învăţate pe dinafară. Iehova Dumnezeu este „spiritul“ (2 Corinteni 3:17). La el nu se poate ajunge prin formă, ci prin spirit, în care noi ne închinăm lui, ca să o facem dintr-o inimă recunoscătoare, indiferent în ce loc ne găsim. Intocmai după cum ne-a iubit Dumnezeu pe noi şi aceasta se arată prin toate îngrijirile măreţe, pe care le-a făcut pentru noi, aşa putem să ne închinăm lui „în spirit“, în timp ce ne dovedim iubirea faţă de el şi faţă de aproapele nostru. Noi putem să ne închinăm lui, în adevăr, în timp ce învăţăm din cuvîntul său, Biblia, scopul său cu privire la noi şi apoi facem voia sa. Dacă dorim să ne închinăm lui în adevăr, trebuie, de asemenea, să ne hotărîm să refuzăm orice erezie religioasă.

„IESITI DIN EA, POPORUL MEU“

5. (a) De ce formă de închinare ar trebui să ne ferim, după Biblie? (Ieremia 10:3–5). (b) Cum descrie Apocalipsul imperiul falsei religii, şi pentru ce? (Iacov 4:4).

⁵ Pentru ca închinarea noastră lui Iehova să poată fi plăcută lui, noi trebuie să abandonăm complet orice formă de închinare falsă. Biblia ne dă de înţeles foarte lămurit aceasta, în diferite pasaje:

„Iubiţii mei, fugiţi de idolatrie.“ „Nu puteţi bea din paharul lui Iehova şi din paharul demonilor; voi nu puteţi avea parte la masa lui Iehova şi la masa demonilor.“ „Copilaşilor, feriţi-vă de idoli.“ (1 Corinteni 10:14, 21; 1 Ioan 5:21).

La aceasta se adaugă invitaţia urgentă din Apocalips: „Ieşiţi din ea poporul meu“. De unde să ieşim? Din Babilonul cel mare, mama curvelor şi lucrurilor scîrboase ale pămîntului — din imperiul falsei religii al  catolicilor, protestanţilor şi necreştinilor, care toţi leapădă adevărul Bibliei! După cum deja s-a amintit, curvia ei spirituală constă din faptul că ea măguleşte pe domnitorii lumeşti şi politici şi-i sprijineşte. Ea şi-a organizat chiar partide proprii influenţate religios. Impreună cu comunităţile religioase sectare, care se pot compara cu „fiice“, a sprijinit, în decursul istoriei, războaiele şi programele violente sau apăsătoare ale dictatorilor şi ale altor domnitori politici. După exterior avea un aspect frumos, căci ea pretindea că menţine politica „curată“ şi a dat domnitorilor o aparenţă de sfinţenie şi a binecuvîntat armele lor de război. Dar din cer sîntem invitaţi urgent: ‘Depărtaţi-vă de ea!’ căci puterile politice — „amorezii“ ei de pînă acum — sînt pe punctul de a o nimici. (Apocalips 17:3–5, 16; 18:4).

6. Poţi să citezi cîteva datini religioase obişnuite, care–şi au originea în vechiul Babilon?

⁶ Noi trebuie, aşadar, să ne despărţim de toate planurile, dogmele şi obiceiurile religioase false. Care sînt unele din aceste obiceiuri? Cardinalul englez Newman a enumerat în lucrarea sa „Despre dezvoltarea dogmei religioase“, 1878, editată în englezeşte, unele din aceste obiceiuri:

„Intrebuinţarea de temple şi anume aceşti sfinţi individuali consacraţi şi la momentul respectiv împodobite cu ramuri de copaci, tămîie, lămpi şi lumînări, ofrande, la însănătoşire de boală, apă sfinţită, azil, zile de repaos şi de sărbătoare, întrebuinţarea de calendare festive, procesiuni, haine preoţeşti, tonsura . . . în timpul mai recent icoane, poate cîntare bisericească . . .“ (ediţia germană, Mainz 1969).

In opera sa, cardinalul scrie mai departe că biserica catolică ar fi „sfinţit“ aceste obiceiuri prin preluare de la religiile necreştine, cu toate că ele, după cuvintele sale, sînt „uneltele şi accesoriile cultului demonilor.“

7. (a) Ce fel de sărbători religioase nu aprobă Dumnezeu? (b) Se serbează Crăciunul în ziua de naştere a lui Isus? (c) De unde provin obiceiurile Crăciunului după Encyclopedia Americană? (d) Cum gîndesc adevăraţii închinători despre Crăciun şi pentru ce? (2 Corinteni 6:17). (e) Care este singurul eveniment despre care a poruncit Christos urmaşilor săi să-şi aducă aminte? (Luca 22:19, 20).

 ⁷ Astfel de obiceiuri, dimpotrivă, nu sînt aprobate de Dumnezeul adevărului. El, deasemenea, nu aprobă sărbători, care provin din religia babilonică. De exemplu, sărbătoarea Crăciunului se sărbătoreşte în fiecare an şi cu această ocazie se va aduce aminte de naşterea lui Isus, cu toate că aceasta îşi are originea în vechiul Babilon. Din Biblie reiese că Isus s-a născut în realitate în jurul lui 1 Octombrie a anului 2 î.e.n. De abia în secolul al cincelea a început să se sărbătorească crăciunul la 25 decembrie, deoarece atunci a legat creştinătatea apostată (necredincioasă) numele lui Christos cu orgiile naţiunilor, pe care le manifestau obişnuit la sfîrşitul anului. In Encyclopedia Americană, ediţia 1959, vol. 6, pag. 622, se poate citi referitor la aceasta:

„Cele mai multe obiceiuri, care sînt legate astăzi de Crăciun, iniţial, nu erau obiceiuri de Crăciun, ci provin din epoca precreştină şi sînt obiceiuri necreştine, care au fost preluate de biserica creştină. Saturnaliile, o sărbătoare, pe care romanii o sărbătoreau la mijlocul lui decembrie, au furnizat tipul pentru multe petreceri de Crăciun. De la această sărbătoare provin, de exemplu, festivităţile prelungite, distribuirea de daruri şi arderea de lumînări.“

In unele părţi ale pămîntului budiştii necreştini, iudeii şi alţii, sărbătoresc cu aceeaşi însufleţire Crăciunul ca şi catolicii sau protestanţii. Adesea această sărbătoare este legată de negustorie şi lăcomie. Ea nu  este creştină. Nici unde în Biblie nu se găseşte un sprijin că ar trebui să se sărbătorească ziua naşterii lui Isus sau a unui alt om. Singura poruncă dată de Isus urmaşilor săi, este aceea de a–şi aduce aminte de moartea sa „în amintirea“ lui. Căci moartea sa a format baza pentru mîntuirea neamului omenesc. (1 Corinteni 11:23–26).

8. Pentru ce trebuie să ne despărţim de falsa religie? (Ieremia 51:6).

⁸ Viului Dumnezeu al adevărului nu poate aproba obiceiuri idolatre şi „flirturi“ politice ale imperiului mondial al falsei religii. Prin aceasta se dovedeşte în realitate că „Babilonul cel mare“, despre care se spune în Apocalips 18:21.

„Şi un înger puternic a ridicat o piatră, asemenea unei mari pietre de moară şi a aruncat-o în mare, în timp ce vorbea: ‘Aşa va fi aruncat cu putere Babilonul, cetatea cea mare.’“

Dacă nu vrem să avem parte cu ea la păcatele ei şi la nimicirea ei, trebuie să ne despărţim neapărat şi complet de falsa religie (Apocalips 18:2–4).

INCHINAREA, PE CARE O APROBA DUMNEZEU

9. Pentru ce trebuie să se adune laolaltă adevăraţii închinători? (Evrei 4:15, 16).

⁹ Apostolui Pavel a descris cu următoarele cuvinte, ce trebuie să facă astăzi adevăraţii închinători ai lui Dumnezeu:

„Să ţinem tare la mărturisirea publică a nădejdii noastre, fără şovăire, căci credincios este cel care a promis. Şi să ne luăm în consideraţie unul pe altul pentru a ne îndemna la iubire şi la fapte bune, neuitînd adunarea noastră, cum au unii obiceiul, ci încurajîndu-ne unul pe altul şi aceasta cu atît mai mult cu cît vedeţi că ziua se apropie“ (Evrei 10:23–25).

In timp ce, aşadar, se apropie repede ziua în care Dumnezeu va nimici Babilonul cel mare şi toate celelalte sisteme nedrepte, iar pe pămînt va fi restabilit un paradis măreţ, toţi aceia care-l iubesc, se adună pentru  a învăţa cuvîntul lui Dumnezeu şi pentru a se încuraja reciproc.

10. Ce rol joacă personalitatea noastră în legătură cu adevărata închinare? (Coloseni 3:9, 10, 12–14).

¹⁰ La adevărata închinare aparţine, dimpotrivă, încă cu mult mai mult decît aceea de a te aduna laolaltă cu alţii, care iubesc pe Dumnezeu. Pentru a fi plăcuţi lui Dumnezeu, noi trebuie să părăsim nu numai falsa religie, ci şi modul de viaţă stricat al lumii. Apostolul Pavel ne dă sfatul să dezbrăcăm „vechea personalitate“, care se caracterizează prin felul de viaţă desfrînat, incorectitudine şi lăcomie. De asemenea el spune:

„Să vă înnoiţi . . . în puterea, care acţionează mintea voastră şi să îmbrăcaţi noua personalitate, care a fost creată după voia lui Dumnezeu în adevărata dreptate şi loialitate“ (Efeseni 4:19–24).

De aceea noi trebuie să ducem o viaţă curată, morală şi să zidim spiritual pe semenii noştri. Noi trebuie să dovedim prin aceasta loialitatea noastră faţă de Dumnezeu că îl recunoaştem pe el ca Suveran în viaţa noastră.

11. Cum a arătat Isus ce mai aparţine în afară de aceasta la adevărata închinare? (Luca 8:1).

¹¹ Isus Christos a arătat prin exemplul său ce mai aparţine încă la adevărata închinare. Scurt timp după ce el fusese ispitit de Diavolul, el a început lucrarea, care este descrisă în Matei 4:17:

„De atunci încolo, Isus a început să propovăduiască şi să zică: ‘Căiţi-vă, căci împărăţia cerurilor s-a apropiat.’“

Aproximativ trei ani mai tîrziu, la interogatoriul său în faţa lui Pilat, Isus a confirmat că lucrarea sa de punere a mărturiei pentru adevărul despre împărăţia lui Dumnezeu a fost o parte componentă esenţială în decursul serviciului său pămîntesc. El a spus:

„Pentru aceasta m-am născut şi am venit în lume, ca să mărturisesc despre adevăr. Oricine, care este  de partea adevărului, ascultă glasul meu“ (Ioan 18:37).

Ai ascultat tu, oare, glasul său? Atunci poţi şi tu să te bucuri de privilegiul de a pune mărturie despre adevărul împărăţiei lui Dumnezeu, după cum a făcut Isus aceasta.

12. Ce model pentru rugăciune ne-a dat Isus? (Ioan 14:13, 14; 15:16).

¹² O altă parte componentă importantă a adevăratei închinări este rugăciunea. Noi trebuie să ne rugăm lui Iehova în numele lui Isus, a cărui jertfă de ispăşire ne-a dat posibilitatea să ne apropiem de Dumnezeu. Biblia condamnă rugăciunile formale, spuse tot mereu pe de rost. Isus însuşi a spus:

„Voi însă cînd vă rugaţi nu spuneţi tot mereu aceleaşi cuvinte ca oamenii naţiunilor, căci ei cred  că vor fi ascultaţi pentru că spun o mulţime de vorbe. Astfel nu vă asemănaţi cu ei, căci Dumnezeu, Tatăl vostru ştie de ce lucruri aveţi trebuinţă, deja înainte ca voi de fapt să-i cereţi. De aceea, voi să vă rugaţi în felul următor . . .“

Isus a spus apoi o rugăciune model. Această rugăciune, însă, nu trebuie spusă tot mereu în legătură cu un rozar (mătănii) sau o icoană ca ritual, ci ea trebuie să ne servească ca o îndrumare pentru rugăciunile noastre. Isus a spus că mai întîi putem să ne rugăm ca numele Tatălui nostru ceresc, Iehova, să fie sfinţit, ca să vină împărăţia sa şi ca voia sa să se facă aici pe pămînt ca şi în cer. In al doilea loc putem să ne rugăm ca Dumnezeu să satisfacă trebuinţele noastre zilnice, să ne ierte greşelile noastre păcătoase şi să ne ajute să ne păstrăm integritatea, în ciuda influienţei lui Satan, care este cel rău (Matei 6:5–13). Noi nu trebuie să spunem niciodată o rugăciune pe un ton făţarnic, indiferent dacă ne rugăm singuri, cu familia noastră sau într-o adunare creştină. Rugăciunile noastre trebuie să fie sincere şi să vină din inimă. Ele trebuie, de asemenea, să fie libere de imaginaţiile superstiţioase ale religiei babilonice. „Este superstiţia vătămătoare?“ ai putea să întrebi tu. Vom vedea.

[Întrebări de studiu]

[Legenda ilustraţiei de la pagina 125]

La Dumnezeu nu contează temple sau chivoturi; el doreşte să fie adorat „cu spiritul“

[Legenda ilustraţiei de la pagina 128]

Crăciunul nu este creştin

[Legenda ilustraţiei de la pagina 131]

Inchinătorii lui Iehova se adună, pentru a studia cuvîntul lui Dumnezeu şi să transmită semenilor lor vestea bună