Păcatul îi deposedează pe oameni de fericire
Capitolul 9
Păcatul îi deposedează pe oameni de fericire
1. Ce fel de locuinţă a dat Iehova omului şi unde a putut fi aşezată ea? (Genesa 2:8, 10, 14).
IEHOVA DUMNEZEU a dat primei perechi de oameni o locuinţă în „Grădina Eden (bucurie, desfătare)“. Aceasta se pare că era aşezată în apropierea muntelui Ararat, în Turcia de astăzi, unde se mai găseşte şi astăzi izvoarele fluviilor Eufrat şi Tigru (Hidechel). (Genesa 2:15; 8:4).
2. (a) Ce perspectivă i-a fost pusă lui Adam şi soţiei sale în faţă? (Genesa 1:28). (b) Prin ce a voit Dumnezeu să unească familia omenirii şi pentru ce a fost aceasta potrivit? (Ieremia 10:23).
2 Ce perspectivă măreaţă i-a fost pusă în faţă lui Adam şi nevestei sale! Ei trebuiau să transforme pămîntul într-un paradis şi să-l umple cu miliarde de urmaşi, care toţi ar fi fost făcuţi după „chipul“ şi „asemănarea“ lui Dumnezeu pe pămînt. La o familie aşa de mare, depindeau foarte multe de menţinerea păcii şi unităţii. Dumnezeu voia să facă aceasta, exercitîndu–şi plin de iubire suveranitatea peste omenire, nu lăsînd pe oameni să se guverneze pe ei înşişi. Pînă la urmă, Dumnezeu, care a conceput şi creat pe om, ştie ce avem noi nevoie pentru a fi într-adevăr fericiţi — deja înainte ca, în general, noi să cerem aceasta (Matei 6:8).
3. (a) Ce poruncă simplă a dat Dumnezeu omului? (b) Pentru ce n-a însemnat aceasta severitate? (1 Ioan 5:3). (c) Care ar fi fost urmarea ascultării? (Proverbe 3:1, 2, 7).
3 In mijlocul grădinii, Dumnezeu a plantat „pomul cunoştinţei binelui şi al răului“ şi a dat omului o poruncă foarte simplă:
„Din acesta să nu mănînci, căci în ziua în care vei mînca din el, hotărît că vei muri“ (Genesa 2:17)
Această pretenţie n-a însemnat o severitate pentru om, căci el putea să se bucure din belşug de alte fructe din grădină. Dumnezeu l-a invitat pur şi simplu, să respecte suveranitatea sa şi să arate că el i se supune. Oamenii s-ar fi putut uni pentru totdeauna sub închinarea Suveranului Celui Prea înalt, dacă Adam şi Eva, împreună cu toate miliardele lor de urmaşi ar fi ascultat de el.
4. (a) Prin ce a fost distrusă armonia paradisului? (Iacov 1:14, 15). (b) Ce ţintă a greşit mai întîi Eva şi apoi Adam şi unde a dus aceasta? (1 Timotei 2:1–4).
4 Deja curînd s-a sfîrşit cu armonia în acest paradis al desfătării. Creatura spirituală rebelă, Satan, s-a servit de un şarpe, care avea aspect nevinovat şi a indus pe Eva în eroare, făcînd-o să mănînce din fructul oprit şi să calce prin aceasta porunca lui Dumnezeu. Satan a minţit-o pe Eva cu cuvintele:
„Hotărît că nu veţi muri. Căci Dumnezeu ştie că în ziua cînd veţi mînca din el, vi se vor deschide ochii şi veţi deveni cu totul, hotărît, ca Dumnezeu, cunoscînd binele şi răul“ (Genesa 3:4, 5).
Dorinţa stricată a biruit în Eva. Ea a mîncat, şi prin aceasta ea „a greşit ţinta“ ascultării perfecte faţă de Dumnezeu. Adam n-a fost amăgit — ca Eva — astfel încît să se gîndească că dacă ar mînca din fruct pentru el n-ar însemna moartea. Totuşi, dintr-o comportare a independenţei intenţionate faţă de Dumnezeu, el i s-a alăturat ei în neascultare. Ei s-au hotărît să meargă pe drumul lor propriu, şi au refuzat a recunoaşte Suveranitatea lui Dumnezeu.
5. Ce s-a întîmplat cu Adam şi Eva şi ce fel de urmări au trebuit să suporte urmaşii lor? (Genesa 3:5, 6, 21–24).
5 Deoarece ei, acum, erau stingheriţi din cauza goliciunii lor, şi-au făcut şorţuri în jurul şalelor din frunze de smochin şi au încercat să se ascundă de Dumnezeu. Cînd el i-a strigat, pentru a le pronunţa sentinţa, amîndoi au încercat să se dezvinovăţească, în timp ce aruncau vina unul pe celălalt. Dumnezeu a condamnat la moarte perechea rebelă şi i-a scos afară din grădina desfătării. Pămîntul era „blestemat“, acum, din cauza omului şi acesta trebuia să fie lovit cu spini şi pălămidă (Genesa 3:16–19). Acolo, în afara grădinii au dat naştere primii oameni la copii după chipul lor, care, de asemenea erau păcătoşi, şi aşadar, supuşi morţii. Apostolul Pavel a concentrat aceasta după cum urmează:
„ . . . După cum printr-un singur om a venit păcatul în lume şi prin păcat moartea, şi astfel moartea a trecut la toţi oamenii, pentru că toţi au păcătuit“ (Romani 5:12).
CE ESTE PACATUL
6. Ce privesc unii ca păcat, totuşi, ce învaţă Biblia?
6 Există oameni, care susţin părerea că o faptă rea numai atunci ar fi „păcat“, dacă prin aceasta ar păgubi pe alţii. Aceasta însă nu corespunde cu ceea ce învaţă Biblia. Insemnătatea de bază a cuvîntului „păcat“ în Biblie este „a greşi“, anume în sensul: a eşua atingerea unui ţel sau a nu face faţă unei rigle de măsură. Adam şi Eva au „greşit ţinta: ascultării desăvîrşite faţă de Creatorul lor, care-i iubea. Cu toate că ei fuseseră făcuţi după „chipul“ şi „asemănarea“ lui Dumnezeu, ei n-au mai reoglindit personalitatea sa. Ei nu mai corespundeau riglelor de măsură drepte ale lui Dumnezeu şi întreaga familie a omenirii a moştenit această slăbiciune de la ei. Pavel exprimă aceasta astfel: „Toţi au păcătuit şi n-au atins slava lui Dumnezeu“ (Romani 3:23).
7. (a) Cum putem lupta contra înclinaţiei spre păcat? (Romani 12:1). (b) Ce bază a pus Dumnezeu credinţei în Eden?
7 Oamenii, care respectă suveranitatea lui Dumnezeu, pot însă, cu toate acestea, să lupte împotriva păcatului moştenit. Ei pot să dezvolte o personalitate asemenea aceleia a lui Dumnezeu şi, ca oameni imperfecţi, să servească lui Dumnezeu şi să facă fapte de credinţă. Baza credinţei a pus-o Dumnezeu, cînd, cu ocazia condamnării „şarpelui“, a spus că „femeia“ sa simbolică — familia sa cerească de îngeri sfinţi — va da naştere, urmînd iniţiativa sa, unei „Sămînţe“ sau „Eliberator“, care va „zdrobi“ şi va face incapabil de a acţiona, pe Satan şi pe aceia, care i s-ar alătura. (Genesa 3:15).
8. In ce a crezut Abel şi cum a dovedit el aceasta? (Evrei 11:4)
8 Primul om care a crezut în promisiunea acestei „Sămînţe“, Mesia, şi a cărui credinţă a fost recunoscută de Dumnezeu, a fost Abel. In ciuda păcatului, pe care-l moştenise de la tatăl său, Adam, el a dovedit credinţă, în timp ce a jertfit lui Dumnezeu cel mai bun exemplar din „oile întîi născute ale turmei sale“. Prin aceasta el s-a referit la timpul cînd — cu patru mii de ani mai tîrziu — ar fi jertfită „Sămînţa“ promisă sau Mesia, ca Miel a lui Dumnezeu. (Genesa 4:4; Ioan 1:29).
9. (a) De ce a avertizat Dumnezeu pe Cain? (b) Ce fel de păcat a comis Cain?
9 Pe de altă parte, Cain, fratele lui Abel, a adus lui Dumnezeu „ceva din roadele pămîntului“ ca dar de jertfă. Deoarece Dumnezeu a primit jertfa lui Abel şi a respins darul de jertfă a lui Cain, acesta „s-a aprins foarte tare de mînie“. Dumnezeu i-a zis, avertizîndu-l că, păcatul se ghemuieşte la intrare şi că el s-ar face vinovat de o grea încălcare, dacă nu-l stăpîneşte. Cain n-a ţinut seamă de acest avertisment. El a omorît pe fratele său (Genesa 4:3–8). Acesta era un alt soi de păcat decît acela, pe care l-a moştenit de la Adam. Era o faptă rea, care–şi avea rădăcină într-o ură egoistă pe care Cain o nutrea în inima sa. Apostolul Ioan ne avertizează, pentru a nu lua o poziţie ca a lui Cain, cînd zice:
„Noi ar trebui să ne iubim unii pe alţii . . . nu cum a fost Cain, care era de la cel rău, şi a ucis pe fratele său. Si pentru ce l-a ucis? Pentru că faptele sale erau rele, cele ale fratelui său erau drepte“ (1 Ioan 3:11, 12).
Abel era un urmaş păcătos a lui Adam, totuşi, Dumnezeu l-a privit „drept“ din pricina faptelor sale de credinţă. Cain, dimpotrivă, a adăugat la păcatul său moştenit, şi pe acela al răutăţii cu voia, aşa că Dumnezeu l-a condamnat şi l-a izgonit din locuinţa lui.
10. Cum s-a arătat la Enoch deosebirea dintre păcatul moştenit şi păcatul cu voia? (Evrei 11:5, 6).
10 Diferenţa dintre păcatul moştenit şi cel intenţionat se arată, de asemenea, în darea de seamă despre Enoch, cel de al doilea bărbat amintit în Biblie, a cărui credinţă a fost recunoscută de Dumnezeu. Enoch era un profet a lui Iehova. El a propovăduit fără frică mesajul lui Dumnezeu, care a fost adresat împotriva celor nelegiuiţi din vremea sa:
„Iată! Iehova vine cu miliardele de sfinţi ai săi, ca să execute o judecată împotriva tuturor, şi să încredinţeze pe toţi cei nelegiuiţi de toate faptele lor nelegiuite, pe care le-au făcut în chip nelegiuit şi de toate lucrurile scandaloase, pe care le-au vorbit împotriva lui“ (Iuda 14, 15).
Enoch era un om imperfect, un păcătos, totuşi, lumea nelegiuită din jurul său, rea cu voia, era împotriva lui. Prin credinţă „a umblat Enoch permanent cu adevăratul Dumnezeu“. El a avut păcerea lui Dumnezeu şi Dumnezeu l-a îndepărtat pe neobservate prin moarte, din mijlocul oamenilor răi, primejdioşi, ai acelor zile. (Genesa 5:24).
11. (a) Cum a putut Noe să fie drept cu toate că el era un păcătos? (Evrei 11:7). (b) Prin ce s-a stricat pămîntul, şi ce a hotărît Iehova, aşadar, să facă? (Genesa 6:6–8).
11 Un alt exemplu remarcabil pentru deosebirea dintre păcatul moştenit şi răutatea intenţionată, s-a putut observa pe vremea lui Noe. Noe şi membrii familiei sale erau, de asemenea, oameni păcătoşi, care ca şi noi astăzi — erau înclinaţi să facă rău. Ei credeau însă în Dumnezeu şi ascultau de el. De aceea Biblia spune:
„Noe era un om drept. El s-a dovedit ca fără pată printre contemporanii săi. Noe umbla cu „adevăratul“ Dumnezeu“. (Genesa 6:9).
Restul omenirii erau însă stricaţi, răi. Aceasta a ajuns la ordinea zilei, mai cu seamă, cînd fiii lui Dumnezeu, care şi-au părăsit poziţia repartizată lor în cer, pentru a coborî pe pămînt şi pentru a avea relaţii cu fetele oamenilor, care arătau bine. Din aceste relaţii nesfinte au luat naştere Nephilim-ii „puternici“ supraomeneşti de formă uriaşă care au umplut pămîntul cu violenţa.
„Deoarece Iehova a văzut că răutatea omului era deosebit de mare pe pămînt şi că orice înclinare a gîndurilor inimii sale era tot timpul numai rea. Si pămîntul se stricase în ochii adevăratului Dumnezeu, şi pămîntul era plin cu violenţă. Astfel, Dumnezeu s-a uitat spre pămînt şi iată că pămîntul era stricat căci toată carnea îşi stricase calea sa pe pămînt“ (Genesa 6:5, 11, 12).
Iehova a hotărît să nimicească aceea lume rea printr-un potop.
12. Prin ce a adus Iehova potopul peste pămînt? (2 Petru 3:5, 6).
12 Potopul nu a constat din inundaţii locale, care s-ar fi mărginit la valea Eufratului. Atunci ar fi trebuit să ducă familia lui Noe şi animalele, doar pe muntele din împrejurime, pentru a-i ocroti. Nu, acest potop trebuia să fie pe plan mondial. De aceea, Dumnezeu a însărcinat pe Noe să construiască o corabie a salvării, după îndrumările, pe care i le-a dat el. După ce Dumnezeu închisese uşa îndărătul lui Noe şi a animalelor, care erau cu el în corabie, el a deschis izvoarele adîncului de ape „de deasupra întinderii“, — ale marelui adînc de ape, pe care el, le despărţise de apele de pe pămînt, în decursul celei de a doua zi de creare.
„Toate izvoarele marelui adînc de ape, s-au rupt, şi s-au deschis stăvilarele cerului. Ploaia a căzut pe pămînt 40 de zile şi patru zeci de nopţi“ (Genesa 1:6–8; 7:11, 12).
13. Ce s-a întîmplat cu Noe şi familia sa, dar cu oamenii şi îngerii? (Iuda 6).
13 Ce inundaţie! Un întreg „cer“ din apă a căzut pe pămînt. El a îngropat toate organismele vii sub el şi a acoperit toţi munţii. Presiunea puternică care s-a produs aici a cauzat mari modificări pe suprafaţa pămîntului. Lanţurile de munţi au fost apăsaţi de sus în jos şi s-au format adîncituri în care s-au adunat apele. In decurs de aproximativ un an, apele s-au scurs în oceanele, pe care le conoaştem noi astăzi. Numai printr-o minune a lui Dumnezeu a putut să reziste corabia, constînd din cei opt oameni, precum şi din cîte două exemplare din toate animalele de uscat şi soiurile de păsări (din animalele curate cîte şapte). Nephilim-ii şi oamenii care s-au purtat rău precum şi celelalte organisme vii de pe suprafaţa pămîntului au pierit. Fiii rebeli ai lui Dumnezeu au fost forţaţi să se întoarcă în domeniul spiritual, unde, după ordinul lui Dumnezeu sînt păstraţi „pentru judecată“ şi pentru tăiere (2 Petru 2:4, 5, 9).
14. Pentru ce sînt întîmplările din zilele lui Noe un simbol? (Matei 24:21, 22, 44).
14 Intîmplările din zilele lui Noe arată că Iehova Dumnezeu poate mîntui şi va mîntui oamenii păcătoşi, de rînd, care cred în pregătirea sa pentru mîntuire. Această pregătire de mîntuire se bazează astăzi pe „Fiul omului“, „Sămînţa“ promisă, Mesia, Isus Cristos. (Galateni 1:4). El a zis, vorbind despre zilele noastre, în care vine Fiul omului, pentru a nimici „prezentul sistem rău de lucruri“:
„Căci chiar aşa cum au fost zilele lui Noe, aşa va fi şi prezenţa Fiului omului. Căci aşa cum era în zilele dinainte de potop, cînd mîncau şi beau, bărbaţii se însurau, iar femeile se măritau, pînă în ziua cînd a intrat Noe în corabie, şi ei n-au luat cunoştinţă despre aceasta, pînă cînd a venit potopul şi i-a luat pe toţi, aşa va fi şi prezenţa „Fiului omului“ (Matei 24:37–39).
Peste puţin, toţi oamenii, care din motive egoiste, trec cu vederea pregătirea lui Iehova, hotărît vor fi nimiciţi cu toţii; viitorul celor nelegiuiţi va fi, de fapt, tăiat. (Psalm 37:38).
15. (a) Nicidecum nu mai putem noi primi simpatia lui Dumnezeu din cauza păcatului nostru moştenit? (b) Ce însuşiri şi fapte trebuie să luăm noi ca exemplu de la Abel, Enoh şi Noe şi pentru ce? (3 Ioan 11).
15 Noi nu trebuie să ne gîndim că, din cauza cărnii păcătoase, pe care am moştenit-o de la strămoşul nostru Adam, şi din cauza greşelilor fără voie, pe care le facem în fiecare zi, am sta pe aceeaşi treaptă cu cei răi. Noi putem avea ca şi Abel credinţa care-i place lui Dumnezeu, la care trebuie să ne sprijinim astăzi pe jertfa lui Isus. Ca şi Enoch noi putem să umblăm cu Dumnezeu în timp ce vorbim cu alţii despre sentinţa, pe care Dumnezeu a pronunţat-o asupra lumii nelegiuite de astăzi. Noi putem fi, întocmai ca şi Noe, un „propovăduitor al dreptăţii“, în timp ce povestim semenilor noştri despre promisiunea lui Dumnezeu, de a crea o societate omenească, în care va locui „dreptatea“ (2 Petru 2:5; 3:18). Atunci am găsit siguranţă în timpul crizei mondiale de astăzi.
[Întrebări de studiu]
[Chenarul de la pagina 83]
DOVEZI PENTRU POTOPUL MONDIAL
Isus Cristos mărturiseşte: „In zilele lui Noe . . . (a venit) potopul . . . şi i-a nimicit pe toţi“ (Luca 17:26, 27).
Există dovezi palpabile pentru faptul că pămîntul pe timpul dinainte de potop, a fost creat ca o „seră“ mondială, în care, pretutindeni, sub acoperişul de ape, domnea o climă uniformă, pe care Dumnezeu l-a rupt, pentru a pricinui inundaţia:
Scientific Monthly (August 1949): „In acel timp a domnit pe pămînt, şi anume pe întreaga suprafaţă a uscatului, o climă tropicală şi subtropicală. . . . Uscatul era şes şi nu existau munţi înalţi“.
Science et Vie (iulie 1966): „(Antarctica) era acoperită odinioară cu plante verzi, în pajişti pline de flori, curgeau pîraie, iar păsările cîntau în pomi.“
Science News (4 octombrie 1975): „Aproape la fiecare popor . . . apar povestiri cu asemănare uluitoare, care vorbesc despre un potop mare, prin care culturile în progres au fost măturate şi care a schimbat suprafaţa pămîntului. Noi dovezi, care provin din bulgării de minereu ai fundului mării . . . . confirmă că a existat un astfel de potop mondial.“
Byron C. Nelson: The Deluge Story in Stone: „Felul în care sînt îngropaţi de vii în piatră milioane de peşti în Anglia, Scoţia, Wales, Germania, Elveţia şi în munţii stîncoşi americani: felul cum sînt îngropaţi elefanţii şi rinocerii cu milioanele în Alaska, Siberia, Anglia, Italia şi Grecia; modul cum sînt îngroapte reptile cu milioanele în Canada vestică, în Statele Unite, în America de sud, Africa şi Australia, ca să amintesc doar unele din ele, toate acestea pot fi explicate numai prin acceptarea unor catastrofe mari.“
Prinţul Mikasa: Monarchs and Tombs and Peoples—The Dawn of the Orient: „A existat în realitate un potop? Săpăturile arheologilor din anii trecuţi au dovedit convingător că potopul a avut loc în realitate.“
[Harta de la pagina 75]
(Pentru modul în care textul apare în pagină, vezi publicaţia)
TURCIA
GRADINA EDEN
Lacul Van
IRAC
Tigru
SIRIA
Eufrat
Marea Mediterană
[Legenda ilustraţiei de la pagina 76]
Intîi a păcătuit Eva, apoi Adam. Ei „au greşit scopul“ ascultării perfecte faţă de Dumnezeu.
[Legenda ilustraţiilor de la pagina 81]
Abel, Enoch şi Noe, au avut aprobarea lui Dumnezeu, cu toate că erau păcătoşi. Păcătoşii cu voia au fost pedepsiţi
