Cît de departe au avansat pregătirile?
Capitolul 12
Cît de departe au avansat pregătirile?
1, 2. (a) Ce se înţelege de obicei cu expresia „Dumnezeu este mort“? (b) Pentru ce se afirmă aceasta de către unii?
ÎN EXAMINAREA pe care am făcut-o pînă acum a fost vorba deja destul de mult despre planul lui Dumnezeu. Totuşi ce-a făcut Dumnezeu pentru a-l realiza? Unele persoane care văd că împrejurările mondiale nu devin mai bune, afirmă că Dumnezeu ar fi mort şi înţeleg prin aceasta că el nu face nimic pentru a ajuta omenirea.
2 Această atitudine se poate înţelege pe baza faptului că e nevoie de credinţă pentru a vedea pregătirile progresive ale lui Dumnezeu pentru un sistem nou şi drept de lucruri care va fi pe pămînt la timpul său. „Credinţa“ spune Biblia, „este aşteptarea garantată a lucrurilor sperate, dovada evidentă a realităţilor deşi ele nu se văd“ (Evrei 11:1).
3. Ce impresie are cel ce nu crede?
3 Cine n-are credinţă nu nutreşte vreo aşteptare reală sau speranţă cu privire la Dumnezeu, fiindcă el nu este familiarizat cu promisiunile lui Dumnezeu. O asemenea persoană are impresia, privind superficial, că realităţile stau în contradicţie cu aşteptările credincioşilor. Dar de ce pretinde Dumnezeu credinţă?
4. De ce cere Dumnezeu credinţă?
4 Dumnezeu este ca un tată care ar dori ca copiii lui să-l iubească fiindcă este bun şi să creadă în promisiunile lui fără ca mai înainte să trebuiască să vadă totul. Un copil care nu-l crede pe un tată bun, va fi probabil şi neascultător, iar în cele din urmă va aduce dificultăţi şi daune asupra familiei. Un astfel de copil nu merită afecţiunea părinţilor săi. Totuşi, Dumnezeu se bucură exact aşa ca un tată bun de toate făpturile lui pămînteşti care privesc la el pline de credinţă şi el le ajută (Psalm 119:65–68).
5, 6. (a) Arată cu ajutorul unui exemplu că cineva care n-are credinţă poate fi înşelat de către evenimente. (b) Cum s-au deosebit creştini din anii 66–70 e.n. de majoritatea evreilor?
5 Un exemplu care arată că aparenţa exterioară poate înşela în timp ce credinţa ajută celui în cauză să recunoască adevărata situaţie, este distrugerea Ierusalimului în anul 70 e.n.. Înainte cu circa 33 ani Isus prezisese că Ierusalimul va fi încercuit într-o bună zi de oşti. Cînd s-ar întîmpla aceasta creştinii ar trebui să părăsească de îndată oraşul, căci distrugerea Ierusalimului ar fi atunci aproape (Luca 21:20–24). După istoriograful evreu Iosephus, care a trăit în secolul întîi, romanii au încercuit sub generalul Cestus Gallus Ierusalimul în anul 66 e.n. cu intenţia să-l ocupe. Dar deodată Gallus s-a retras din motive neînţelese. Acei evrei şi alţii care au devenit creştini au fugit de îndată căci ei au recunoscut că profeţia lui Isus se împlinise. Alţi evrei, cu toate acestea, au urmărit trupele lui Gallus şi le-au cauzat pierderi grele.
6 Majoritatea locuitorilor Ierusalimului au jubilat de victorie. Pericolul părea să fie trecut. Totuşi creştinii n-au încercat să se întoarcă în Ierusalim. Evreilor rămaşi în cetate li se putea părea un lucru nebunesc. Dar la mai puţin de patru ani după aceea, romanii s-au întors sub conducerea generalului Titus şi au nimicit complet oraşul; şi au omorît mai mult de nouă zecimi din locuitorii lui. Intr-adevăr aceia care au avut credinţă, au văzut ceea ce, privit superficial, nu se putea vedea şi şi-au salvat prin aceasta vieţile lor. Ei au văzut ceva ce evreii în general n-au văzut deşi ar fi putut vedea. Evreii îl lepădaseră ca popor pe Isus Christos şi o dată cu aceasta lepădaseră şi înţelepciunea care li-ar fi putut salva viaţa (compară Ieremia 8:9).
7. De unde putem şti că Dumnezeu a lucrat la împlinirea promisiunii lui?
7 Trebuie să vedem într-o perspectivă corectă ceea ce a făcut deja Dumnezeu pentru a pune capăt suferinţelor oamenilor, după cum a promis el. Cum putem face acest lucru? Analizînd relatarea istorică. Făcînd aceasta vom constata că Dumnezeu a lucrat încă de la începutul greutăţilor omului, progresiv, la realizarea planului său. Ce vom vedea apoi ‘nu sînt teorii sau speculaţii’ ci ‘o dovadă evidentă a realităţilor’, pe care ne putem funda credinţa noastră.
PUNEREA UNUI FUNDAMENT
8. De ce durează atît de mult pînă ce Dumnezeu îşi exercită domnia sa asupra asupra pămîntului?
8 Iehova a promis că va domni peste tot pămîntul şi va cauza pace şi unitate. Dar el nu va domni cu autoritate. Mai degrabă el se îngrijeşte ca oamenii să fie iluminaţi şi instruiţi, aşa încît ei să-l poată recunoaşte şi să se poată supune de bună voie domniei lui (Psalm 110:3). Din acest motiv a fost nevoie de timp pentru punerea unui fundament pe baza căreia să-i servească întreaga omenire. Dumnezeu trebuia să facă de cunoscut normele şi principiile administraţiei sale drepte şi să explice cum funcţionează ea.
9. Pentru ce metoda cu care ne instruieşte Dumnezeu este mai bună decît dacă ar vorbi cu o voce puternică din cer?
9 Dar Iehova este un Dumnezeu invizibil (1 Timotei 1:17). Cum trebuia el deci să facă inteligibil oamenilor din carne şi sînge ceea ce voia? Nu printr-o pură dezvăluire a puterii prin faptul că ar fi vorbit cu o voce inspiratoare de teamă din cer. Nu, Dumnezeu voia să-şi descopere principiile şi însuşirile lui tratînd cu oamenii. Cu cît mai instruitor, convingător şi pătrunzător este nu numai să auzi şi să citeşti declaraţiile lui Dumnezeu care au fost consemnate de bărbaţi credincioşi, ci să găseşti în plus dovezi din istorie pentru faptul că Dumnezeu a şi împlinit ceea ce a spus!
10. Cînd a dovedit Dumnezeu pentru prima oară cu claritate lumii că el nu este inactiv, ci este interesat de afacerile oamenilor?
10 În decursul primei părţi a istoriei omenirii — pînă pe timpul potopului — Iehova Dumnezeu a lăsat pe oameni să facă ce-au vrut; el a lăsat la atitudinea lor să creadă sau nu în el. Dar cînd a nimicit acea lume el a dovedit că n-a fost „mort“ sau inactiv. Ea era în realitate atît de coruptă încît închinarea curată şi viaţa acelora care vroiau să procedeze corect ajunsese în primejdie. Dumnezeu a ţinut în viaţă în corabie pe acei puţini oameni care au recunoscut pe atunci domnia lui (Geneza 6:11–13, 17–20; 1 Petru 3:20).
11, 12. (a) Ce-a făcut Dumnezeu după potop? (b) Ce condiţii a îndeplinit Iehova prin faptul că a pus un fundament pentru domnia sa asupra pămîntului?
11 După potop Dumnezeu a pus un fundament pentru administraţia lui viitoare a afacerilor pămîntului prin „sămînţa“ promisă, Mesia. Între timp Dumnezeu a lăsat naţiunile să-şi continue căile lor independente, şi ele au produs o dovadă ce arată clar că oamenii sînt incapabili să se autoguverneze.
12 Prin faptul că Iehova a pus un fundament pentru domnia sa asupra pămîntului el a îndeplinit următoarele condiţii necesare: 1. o temelie puternică pentru credinţa în guvernul pe care îl va institui el; 2. o cunoştinţă a principiilor domniei sale; 3. o manifestare a însuşirilor lui ca domnitor al universului şi 4. o marcare sigură şi indubitabilă a lui Mesia — a aceluia care va elibera omenirea şi va domni ca rege în numele lui Iehova (Galateni 3:24). Concomitent a arătat în comparaţie cu domnia oamenilor că domnia lui Dumnezeu este superioară, meritoasă şi legitimă.
O NAŢIUNE ALEASĂ SPRE BINELE TUTUROR
13, 14. De ce folos este pentru noi că Dumnezeu a întrebuinţat în vechime naţiunea Israel ca unealtă?
13 De ce mijloc s-a servit Dumnezeu pentru a pune acest fundament? Mai întîi el a ales o naţiune, naţiunea Israel. El a voit să demonstreze vădit cu ajutorul ei ce efect au principiile lui şi cum tratează el cu oamenii. Spre exemplu Iehova s-a revelat pe sine însuşi şi însuşirile lui minunate de dreptate şi înţelepciune atunci cînd i-a pedepsit pe israeliţi pentru păcatele lor, căci ei s-au dovedit în cea mai mare parte neascultători (Romani 10:21). Pe de altă parte, el şi-a exprimat faţă de ei dragostea, îndurarea şi îndelunga lui răbdare ori de cîte ori s-au căit.
14 În afară de aceasta istoria israeliţilor arată ce se întîmplă cînd nu se ascultă, spre exemplu, legile înţelepte şi drepte ale lui Dumnezeu; istoria lumii dimpotrivă arată ce au de aşteptat cei care trăiesc fără legea lui Dumnezeu (1 Corinteni 12:2; Efeseni 4:17–19).
MOTIVUL PENTRU ALEGEREA ISRAELULUI
15. A manifestat Dumnezeu părtinire atunci cînd a întrebuinţat naţiunea Israel? Explică.
15 De ce a ales Dumnezeu chiar pe Israel şi nu o altă naţiune? Nu fiindcă israeliţii ar fi fost mai buni decît celelalte naţiuni, ci pentru că Dumnezeu l-a iubit pe străbunul lor Avraam (Deuteronom 7:7, 8; 2 Regi 13:23). La circa 400 de ani după potop Iehova a găsit în Avraam un om care a primit cuvîntul său cu credinţă nezdruncinată şi ascultare (Geneza 15:1 şi 6; Romani 4:18–22). De aceea urmaşii pe care Avraam i-a avut prin femeia sa credincioasă Sara au fost binecuvîntaţi cu privilegiul unic în felul lui să devină poporul ales pe care Iehova Dumnezeu să-l întrebuinţe pentru a–şi realiza planul său. „Sămînţa“ promisă trebuia să vină prin Avraam, Isaac şi Iacov.
16, 17. A procedat Dumnezeu nedrept faţă de celelalte naţiuni atunci cînd a procedat numai cu Israel? Explică motivul.
16 Celelalte naţiuni din acea vreme şi-au urmat căile lor proprii. Ele şi-au instituit guverne proprii şi au fost neascultătoare faţă de Dumnezeu. Dumnezeu le-a acordat strălucirea soarelui, ploaia şi recolta pămîntului (Faptele Apostolilor 14:16, 17; Matei 5:45). Totuşi el n-a avut raporturi apropiate cu ele, înafară de cazul cînd membrii unici din aceste naţiuni s-au întors la el plini de credinţă sau cînd aceste naţiuni au venit în contact cu naţiunea lui aleasă (Deuteronom 32:8).
17 Dar Iehova n-a uitat pe celelalte naţiuni. El a tratat, ce-i drept, exclusiv cu Israel, totuşi el a întreprins permanent paşi pentru a–şi realiza scopul său de a binecuvînta mai tîrziu pe membrii acestor naţiuni, cu toate că acestea n-au ştiut practic nimic (Geneza 22:18).
18. A purtat Israel o răspundere mare fiindcă a fost întrebuinţat şi binecuvîntat de Dumnezeu?
18 Nimeni nu se poate plînge că Dumnezeu a ales o naţiune pentru a crea un fundament pentru credinţa şi înţelegerea noastră. E într-adevăr drept că Israel a fost binecuvîntat în decursul acestui timp mai mult decît celelalte naţiuni. Cu toate acestea prin faptul că această naţiune a purtat numele lui Iehova ea a avut şi o răspundere mai gravă decît au avut celelalte naţiuni. Israel era îndatorat să-i dea nemijlocit socoteală lui Dumnezeu. Poporul a fost aspru pedepsit cînd a călcat legile sale (Deuteronom 28:15–68).
19. Ce alt folos avem noi prin faptul că Dumnezeu a întrebuinţat israeliţii după cum este arătat acest lucru în Romani 3:1, 2?
19 Prin alegerea acestei naţiuni a fost lovită şi o altă ţintă: Păstrarea adevărului. Dumnezeu a reuşit să facă aceasta prin faptul că el a ţinut naţiunea Israel despărţită de popoarele necredincioase care se aflau în vecinătatea ei, prin faptul că a pedepsit-o ori de cîte ori a fost nevoie şi i-a menţinut unitatea prin legămîntul legii. El i-a încredinţat ei şi „declaraţiile lui sfinte“, pe care le găsim astăzi în Biblie (Romani 3:1, 2). Între timp, celelalte naţiuni au servit încontinuu sub domnia umană unui mare număr de dumnezei falşi creaţi de oameni şi au fost expuse unui amestec confuz de învăţături (Psalm 96:5; 115:2–8).
20. (a) Ce scop principal a îndeplinit legea care a fost dată Israelului (Romani 10:4)? (b) De ce alt folos este pentru noi să studiem Scripturile Ebraice?
20 În afară de aceasta, Iehova a întreprins în decursul acestui timp paşi pentru a–şi procura cel mai bun dar pentru omenire — membrul principal al „sămînţei“ promisiuni, Christos Isus, regele regatului lui Dumnezeu, care va domni peste pămînt. Prin el Dumnezeu va da tuturor oamenilor ascultători viaţă veşnică (Faptele Apostolilor 7:30, 31). Cînd Mesia a sosit în cele din urmă, el a putut fi cunoscut fără echivoc şi astfel oamenii au avut o bază să creadă în el. Ce dovadă a înţelepciunii lui Dumnezeu! Prin registrele genealogice, prin cronologie şi prin profeţiile Scripturilor Ebraice Cel Suprem l-a marcat clar pe mesia (Ioan 5:39). În afară de aceasta raportul istoric păstrat în Scripturile Ebraice ne transmite nu numai mîngîiere şi speranţă, ci el serveşte şi ca o călăuzire pentru viaţa noastră actuală. El conţine prefigurări şi exemple pentru noi, „peste care au venit sfîrşiturile sistemelor de lucruri (1 Corinteni 10:11; Evrei 10:1).
ISUS ÎŞI ALEGE CODOMNITORI
21, 22. Din ce motiv Isus a fost delicat la alegerea ucenicilor lui apropiaţi?
21 În final, a apărut mult aşteptatul Mesia. În calitate de uns al lui Dumnezeu Isus Christos a fost la alegerea ucenicilor lui intimi la fel de delicat cum a fost Dumnezeu (Luca 8:38, 39). E drept, într-adevăr că el a fost aici pe pămînt pentru a procura preţul de răscumpărare pentru mîntuirea tuturor oamenilor care îl vor accepta (Matei 20:28; Ioan 3:16). Dar el ştia şi că el avea să fie mai tîrziu regele unei împărăţii care trebuia să aducă asupra oamenilor binefacerile jertfei sale. Şi aşa după cum orice domnitor care n-a fost pus încă în funcţie se gîndeşte pe care bărbaţi să-i încredinţeze cu funcţii importante în guvern, aşa şi Isus Christos a fost interesat mai întîi de cei care trebuiau să domnească cu el în Impărăţia sa (Luca 22:28, 29; Ioan 17:12).
22 De aceea Isus a ales cu multă rugăciune şi sub călăuzirea spiritului lui Dumnezeu, mai întîi pe apostolii săi (Luca 6:12–16). Ei trebuiau să constituie fundamentul unui guvern care va lucra sub conducerea sa.
23. (a) Ce speranţă le-au pus în perspectivă oamenilor Isus şi apostolii lui în activitatea lor de predicare? (b) Trebuiau să domnească ucenicii lui Isus asupra celorlalţi oameni în timp ce mai trăiau încă pe pămînt (1 Corinteni 4:8)?
23 La citirea Scripturilor Greceşti Creştine constatăm că cei care au acceptat învăţăturile lui Isus şi ale apostolilor săi au avut pusă în perspectivă speranţa să domnească împreună cu Isus Christos în Impărăţia lui cerească (2 Timotei 2:12; Evrei 3:1; 1 Petru 1:1–4). Totuşi, atîta vreme cît ucenicii lui trăiau pe pămînt ei nu trebuiau să fie domnitori; ei trebuiau să fie cunoscuţi numai ca „adunarea lui Dumnezeu“. Ei trebuiau să vestească oamenilor însuşirile excelente ale lui Dumnezeu (1 Petru 2:9).
24. Ce lucrare importantă a întreprins Dumnezeu de la timpul învierii lui Christos şi pînă astăzi?
24 Lunga periodă de timp de la moartea lui Christos şi pînă la luarea puterii regale a servit astfel alegerii, instruirii, încercării şi păstrării acelora care vor guverna cu Christos. Pretenţiile au fost foarte înalte. Conform Bibliei, Dumnezeu a limitat numărul membrilor guvernului care trebuie să servească sub Isus Christos, la 144 000 (Apocalips 14:1–3).
25. La ce scop au servit încercările grele care au venit asupra membrilor de viitor ai guvernului regal ai lui Christos?
25 Iehova instruieşte şi formează pe aceşti regi şi preoţi pe viitor prin multe probe care vin asupra lor. În acest mod ei dobîndesc calificare pentru locul pe care Dumnezeu l-a prevăzut pentru ei în guvernul său (Efeseni 2:10; Romani 8:29). În afară de aceasta, el poate avea pe baza acestei instrucţii şi încercări desăvîrşite certitudinea că ei nu vor deveni niciodată corupţi şi că vor fi întotdeauna loiali ca domnitori. Despre ei se spune: „În gura lor nu s-a găsit neadevăr; ei sînt fără pată“ (Apocalips 14:5). Aceasta înseamnă că devotamentul şi integritatea lor vor fi desăvîrşite. (Compară Romani 7:25). Ei sînt demni de încredere în orice privinţă. Iehova le poate acorda fără grijă nemurire în cer (1 Corinteni 15:50–54). Totuşi acum vom vedea că Dumnezeu a ţinut seama şi de restul omenirii atunci cînd i-a încercat şi i-a aprobat pe cei pe care a voit să-i accepte în guvernul său.
ASIGURAREA DOMNITORILOR ÎNDURÂTORI
26. Cum de se potriveşte Christos să devină mare preot şi domnitor al oamenirii?
26 Isus Christos, capul adunării, s-a supus unei foarte grele încercări pentru a–şi dovedi calificarea sa. Despre el se spune: „Ca mare preot nu-l avem pe unul care nu poate fi compătimitor cu slăbiciunile noastre, ci pe unul care a fost pus la încercare în toate privinţele ca şi noi înşine, dar fără păcat“ (Evrei 4:15). Ce dovadă măreaţă a înţelepciunii şi dreptăţii lui Dumnezeu! Domnitorul pe care el îl instituie asupra omeniri nu va proceda astfel nedrept sau părtinitor.
27. Ce experienţe îl fac capabil să fie un domnitor în care să ne putem încrede pe deplin?
27 Mai mult Christos cunoaşte pe baza experienţelor lui anterioare din cer, unde colaborase cu Tatăl său la crearea tuturor lucrurilor, natura oamenilor, atît a bărbaţilor cît şi a femeilor (Ioan 1:10; 2:25). Iar prin faptul că el a trăit pe pămînt ca om din carne şi sînge el a aflat ce înseamnă să serveşti lui Dumnezeu în condiţii vitrege. El înţelege problemele oamenilor pe deplin. El ştie ce înseamnă a suferi (Evrei 5:7–9). Toţi oamenii pot avea deplină încredere în domnia lui Christos deoarece el a rezistat cu succes unei probe asemănătoare şi ştie de ce au nevoie oamenii (Evrei 4:16; Ioan 16:33).
28. Pentru ce nu a fost o risipă de timp faptul că Dumnezeu a lăsat să treacă nouăsprezece veacuri?
28 Să observăm şi înţelepciunea cu care Dumnezeu i-a ales pe cei 144 000 de coregi şi copreoţi ai lui Christos. El n-a risipit timpul. În scurgerea celor nouăsprezece veacuri trecute el i-a ales pe aceşti bărbaţi şi femei din toate păturile sociale, din toate rasele şi limbile, din toate condiţiile de viaţă. Nu există pur şi simplu nici o problemă pe care unii dintre ei să n-o fi avut deja personal şi să n-o fi învins. De aceea ei vor fi nişte codomnitori ai lui Christos compătimitori şi îndurători; ei vor fi în stare să ajute bărbaţilor si femeilor de toate rasele.
FUNDAMENTUL PENTRU UN „PÂMÎNT NOU“
29. Ce alte pregătiri trebuie să facă Dumnezeu pentru ca voia lui să se poată întîmpla prin împărăţia sa „după cum în cer aşa şi pe pămînt“? (Matei 6:10).
29 Se sfîrşesc pregătirile lui Dumnezeu atunci cînd ultimii coregenţi cereşti de viitor şi copreoţi ai lui Christos au fost aleşi? Poate începe atunci domnia de o mie de ani şi să aibă loc învierea morţilor? Nu, mai întîi Dumnezeu trebuie să curăţească pămîntul nimicind sistemul de lucruri corupt din prezent. Totuşi cînd el face acest lucru nu va apare un pustiu. El nu va părăsi pămîntul ca un corp ceresc pustiit fără viaţă şi fără oameni care să-i servească. El n-a făcut acest lucru nici la potop (Isaia 45:18). În loc de aceasta Dumnezeu va avea oameni care vor supravieţui şi vor începe să instaureze condiţii paradiziace. Ei vor fi prezenţi cînd va veni timpul să li se spună bun venit celor înviaţi şi să li se ajute să apuce pe calea vieţii.
30. Ce altă grupă va strînge Dumnezeu ca ea să poată supravieţui nimicirea sistemului de lucruri din prezent?
30 Cine vor fi supravieţuitorii acestei nimiciri? Cînd apostolul Ioan a relatat despre o viziune pe care i-o dăduse Christos, el a zis după ce mai întîi vorbi despre cei 144 000 de moştenitori regali: „După aceste lucruri m-am uitat şi iată că era o „mare mulţime de oameni pe care nici un om nu era în stare s-o numere din toate naţiunile şi triburile din toate popoarele şi limbile“. Îngerul care i-a transmis această viziune i-a explicat apoi despre cine era vorba în legătură cu această mare mulţime de oameni nenumărată: „Aceştia sînt cei care vin din necazul cel mare şi ei şi-au spălat hainele lor lungi şi şi le-au făcut albe în sîngele mielului“ (Apocalips 7:9, 14; Isaia 2:2–4).
31. Ce rol va avea „marea mulţime de oameni“ în planul realizat progresiv al lui Dumnezeu?
31 Aceşti oameni vor constitui nucleul sau „fundamentul“ unui „pămînt nou“ (compară Isaia 51:16). După ce ei vor fi supravieţuit „necazul cel mare“, vor începe imediat sub conducerea „cerului nou“ — Christos şi cei 144 000 de coregenţi şi copreoţi ai săi — să-şi supună pămîntul. Ei vor continua ca însărcinaţi ai lui Dumnezeu închinarea curată pe pămînt şi vor instrui pe cei înviaţi în ea. Natural, ei se vor îngriji şi ca acestor oameni să le stea la dispoziţie hrană şi acoperămînt, şi ei îi vor instrui în căile dreptăţii.
32. Cine va constitui „marea mulţime de oameni“ şi cînd va fi ea aleasă şi strînsă?
32 Deoarece „marea mulţime de oameni“ trebuie să supravieţuiască „necazul cel mare“, ea trebuie să fie adunată fireşte din oameni care trăiesc nemijlocit înaintea sfîrşitului sistemului prezent de lucruri. Această lucrare de adunare este de aceea o conponentă esenţială a pregătirilor pe care Dumnezeu le face înainte de a începe domnia de o mie de ani a lui Christos. Strîngerea „marii mulţimi de oameni“ nu va dura totuşi secole ca şi relaţiile lui Dumnezeu cu Israelul şi mai tîrziu strîngerea celor 144 000 de comoştenitori ai lui Christos. Cu toate acestea e nevoie de timp. Această alegere şi adunare se desfăşoară acum, şi ea se va încheia evident în viaţa unei singure generaţii. Unii din membrii acestei generaţii vor supravieţui şi vor fi prezenţi atunci cînd va începe domnia de o mie de ani a lui Christos (Luca 21:32).
33, 34. (a) Ce a făcut Dumnezeu în decursul celor circa 6 000 de ani ai istoriei omenirii? (b) Se poate spune cu drept că Dumnezeu ar fi mort sau prea încet în activitate?
33 Vedem deci că Dumnezeu n-a risipit în nici un caz timpul (2 Petru 3:9). El a lăsat să devină absolut clar că omul nu poate guverna cu success lumea. El şi-a dovedit răbdarea şi celelalte însuşiri bune ale lui prin faptul că a întreprins succesiv paşi pentru a instaura domnia împărăţiei lui. El a arătat ce fel de domnie exercită el. Şi ne-a dat o mulţime de dovezi că Isus Christos este membrul principal al „sămînţei“ promise al lui Avraam, Mesia, Regele care va guverna tot pămîntul în dreptate (Galateni 3:16).
34 Prin urmare toţi cei ce au dorinţă sinceră, au posibilitatea să-l cunoască pe Iehova Dumnezeu. Ei pot dobîndi o credinţă fermă în planurile lui, căci ei îşi pot sprijini credinţa pe „realităţi“.
[Întrebări de studiu]
[Legenda ilustraţiei de la pagina 141]
Necazul cel mare va fi supravieţuit de persoane care acum cred în promisiunile lui Dumnezeu
