Thomson, un tânăr din Uganda, a fost dezamăgit de religie. Supărat că preotul le cerea mereu bani enoriaşilor, el n-a mai asistat la serviciile religioase, dar a continuat să citească din Biblie în fiecare zi. Fiindcă îl interesa foarte mult Apocalipsa, Thomson a încercat să înţeleagă această carte biblică făcându-şi notiţe într-un carneţel. Când un  frate l-a întâlnit pe şantierul unde lucra, Thomson citea din Biblie. A urmat o discuţie însufleţită, iar fratele i-a dat lui Thomson cartea Ce ne învaţă în realitate Biblia?. El a citit-o din scoarţă în scoarţă în noaptea aceea. A doua zi, fratele a primit pe telefon următorul mesaj: „Îi mulţumesc lui Dumnezeu pentru tot ce mi-ai spus. Acum sunt pregătit să ies din Babilonul cel Mare”. Thomson a cerut toate publicaţiile menţionate în notele de subsol ale cărţii şi în apendice. El a studiat cu multă conştiinciozitate Biblia, a făcut progrese rapide şi s-a botezat în 2012 la Congresul de District „Să ne păzim inima!”. Din martie 2013, Thomson slujeşte ca pionier regular şi îi ajută pe alţii să înţeleagă de ce este important să iasă din Babilonul cel Mare.

Jimmy a crescut în Port Louis, capitala statului Mauritius. La şaisprezece ani a început să consume alcool, iar la scurt timp după aceea se îmbăta în fiecare zi. Din cauza alcoolului, Jimmy era violent şi de aceea a fost închis de mai multe ori. Uneori, într-o singură zi consuma trei sticle de rom şi fuma şaizeci de ţigări. Când nu mai avea bani, obişnuia să bea soluţie alcoolică pentru curăţat geamuri. El a băut chiar şi apa de colonie a mamei lui. Odată, cineva i-a spus că arăta ca un cadavru ambulant. De aceea, Jimmy s-a internat într-un centru de dezintoxicare, unde a stat un an şi jumătate, dar fără niciun rezultat.

Într-o zi, Jimmy i-a întâlnit pe Martorii lui Iehova şi a acceptat să studieze Biblia cu ei. Din când în când, Jimmy pleca în timpul studiului ca să bea. În total, cu el au studiat opt Martori ai lui Iehova. În cele din  urmă, Jimmy a înţeles că trebuia să-şi schimbe modul de viaţă. El a spus: „Am simţit ca şi cum sabia figurativă din Evrei 4:12 mi-a străpuns inima. Într-o zi am citit Proverbele 24:16, unde se spune: «Cel drept, chiar dacă ar cădea de şapte ori, se va ridica». Aceste cuvinte mi-au schimbat viaţa”. Deşi Jimmy a întrerupt studiul de şapte ori, el a decis să se schimbe şi „să se ridice” cu ajutorul celui de-al optulea frate. Jimmy l-a implorat pe Iehova să-i dea putere, a asistat la întrunirile congregaţiei şi a renunţat la vicii. În 2003 s-a botezat, iar în 2012 a devenit pionier regular. În prezent este slujitor auxiliar într-o congregaţie de pe insula Rodrigues.

Mary, o femeie în vârstă de şaptezeci de ani din Kenya, a fost toată viaţa membră a Bisericii Prezbiteriene. Obişnuia să strângă bani de la enoriaşi şi chiar a ajutat la construirea unei biserici locale. Când unul dintre fiii ei a devenit Martor, Mary n-a fost deloc încântată. Deşi fiul ei o invita mereu la întrunirile congregaţiei, ea refuza de fiecare dată spunând că voia să audă mesajul Bibliei în limba ei, kikuyu, nu în swahili. În cele din urmă, Mary a acceptat o invitaţie la un congres de district ţinut în limba kikuyu. La congres, ea a stat în sectorul rezervat persoanelor în vârstă. Impresionată de amabilitatea şi iubirea cu care a fost tratată, Mary a recunoscut că nu văzuse niciodată aşa ceva la biserica ei. Ea a ascultat cu atenţie toate cuvântările, care i-au plăcut  mult. Când i s-a propus un studiu biblic din broşura Ascultă de Dumnezeu, a acceptat imediat.

După câteva luni, Mary a decis să devină Martoră a lui Iehova şi s-a retras din biserica din care făcuse parte. Nemulţumiţi, conducătorii bisericii au chemat un pastor din Nairobi, capitala ţării, ca să stea de vorbă cu ea. Pastorul a încercat s-o convingă pe Mary să nu părăsească biserica, însă fără niciun rezultat. El a întrebat-o: „Ce prieteni o să mai ai dacă părăseşti biserica? Mulţi dintre prietenii şi vecinii tăi vin la biserica asta”.

„Iehova şi îngerii vor fi prietenii mei”, a răspuns Mary. „Şi Martorii vor fi prietenii mei.”

Văzând că nu reuşeşte s-o convingă pe Mary, pastorul a plecat. Mary continuă să facă progrese frumoase în studierea Bibliei şi asistă la întrunirile creştine, deşi locuieşte departe de locul unde se ţin acestea. De curând, ea a mers pe jos două ore prin ploaie ca să asiste la întruniri pentru că nu a putut să folosească mijloacele de  transport în comun. În pofida presiunilor din partea vecinilor, Mary este hotărâtă să se boteze.

Când Ashton, o fată de 14 ani din Camerun, a început să studieze Biblia cu Martorii lui Iehova, mătuşa şi unchiul ei, în casa cărora locuieşte, au început să o persecute. Ei au insistat ca Ashton să-i însoţească la programele de la biserica lor penticostală. Odată, pastorul, o femeie, şi-a întins mâinile peste cei prezenţi ca să-i umple de „spirit”. Toţi, cu excepţia lui Ashton, au căzut la pământ. Atunci, pastorul a continuat să se roage, dar Ashton a rămas în picioare. De aceea, a îmbrâncit-o ca să cadă la pământ. Când s-au întors acasă, Ashton le-a povestit unchiului şi mătuşii ei ce se întâmplase, dar aceştia n-au crezut-o. De atunci, Ashton a decis să nu mai meargă la acea biserică. În prezent, ea asistă la întrunirile Martorilor lui Iehova, chiar dacă familia şi vecinii i se împotrivesc.

Deşi avea doar un an şi cinci luni, Anlipa a participat cu zel la campania de distribuire a invitaţiilor pentru congresul de district ţinut anul trecut în Angola. Anlipa bătea la uşi şi le oferea locatorilor câte o invitaţie în timp ce mama ei explica pe scurt scopul vizitei. Nerăbdătoare, Anlipa nu aştepta mereu ca mama ei să termine de vorbit şi bătea la uşa următoare. Anlipa le-a făcut o impresie foarte bună locatarilor. De exemplu,  în ultima zi de congres, o femeie s-a apropia de ea şi i-a spus: „Pe tine te căutam. Mă bucur că te-am găsit, pentru că tu m-ai invitat la congres”.

În august 2012, câţiva membri ai congregaţiei din Antaviranambo, Madagascar, au întâlnit un grup de oameni care au spus că voiau să devină Martori ai lui Iehova. Ei se simţeau oprimaţi de conducătorii lor religioşi, care nu puneau în practică ceea ce predau. Mai mult, aceştia au spus că la biserică nu li se explica Biblia şi că nu aveau nici publicaţii care să le explice doctrina. Taxele impuse de biserică erau mari, iar între enoriaşi nu exista o iubire autentică. De asemenea, ei au spus că ştiau că la Martorii lui Iehova nu erau astfel de probleme.

Mai târziu, aceşti oameni au scris la filială. Ei spuneau în scrisoare: „Vă scriem aceste rânduri pentru că  vrem să-i slujim şi noi lui Iehova. Dar locuim departe. Unii dintre noi trebuie să meargă pe jos între nouă şi cincisprezece ore ca să asiste la întruniri. De aceea vă rugăm mult să trimiteţi pe cineva să studieze Biblia cu noi. Vrem să-i slujim lui Iehova din toată inima, dar pentru aceasta avem nevoie de ajutorul vostru. Suntem 215 persoane din cel puţin trei sate. Provenim din mai multe confesiuni religioase, dar acum vrem cu toţii să-i slujim lui Iehova şi să ascultăm de el din toată inima. Suntem siguri că ne veţi ajuta”.

Fraţii s-au întâlnit cu acest grup după ce au mers pe jos nouă ore până la primul sat. Aici au organizat o întrunire, la care au asistat 65 de persoane interesate. Veştile s-au răspândit repede, astfel că şi oameni din alte sate au vrut să fie vizitaţi şi să înveţe din Biblie. Prin urmare, fraţii au mers pe jos alte patru ore până la al doilea sat, unde au ţinut o întrunire la care au asistat peste 80 de persoane. Aici au întâlnit alţi oameni care i-au rugat insistent să vină şi în satul lor, situat la o distanţă de două ore de mers pe jos. Fraţii au fost de acord şi au ţinut şi în acel sat o întrunire, la care au fost prezente peste 50 de persoane.

În două ocazii, peste 30 dintre aceşti săteni au asistat la congresul din Mahanoro, mergând pe jos o zi şi jumătate până la locul congresului. Douăzeci şi cinci dintre ei – cupluri, familii şi persoane în vârstă – au venit pentru vizita supraveghetorului de circumscripţie. Ei au fost cazaţi în aceeaşi casă, au discutat despre cele învăţate şi au pus întrebări până noaptea târziu. Sătenii au spus că mult mai mulţi oameni voiau să devină Martori deoarece se săturaseră să fie oprimaţi de conducătorii lor religioşi.