Când a ajuns în repartiţie, William Nushy a observat că unii vestitori nu respectau normele divine referitoare la căsătorie. Aceştia nu erau căsătoriţi legal, ci convieţuiau ca soţ şi soţie fără să-şi fi legalizat căsătoria la starea civilă. Alţi vestitori se conformau unui obicei local şi amânau să se căsătorească până când femeia rămânea însărcinată, pentru ca viitorul soţ să fie sigur că va avea urmaşi.

De aceea, în mai 1953, filiala a trimis fiecărei congregaţii o scrisoare în care explica în mod clar norma biblică referitoare la căsătorie (Gen. 2:24; Rom. 13:1; Evr. 13:4). Apoi, cuplurilor li s-a acordat timp să-şi legalizeze căsătoria. Cei care au refuzat să facă lucrul acesta au fost excluşi din congregaţie (1 Cor. 5:11, 13).

Majoritatea vestitorilor au primit cu bucurie noile instrucţiuni, însă unii le-au considerat restrictive. Prin urmare, peste jumătate dintre vestitorii a două congregaţii au părăsit organizaţia lui Iehova. Totuşi, cei care au rămas loiali şi-au intensificat activitatea, o dovadă clară că Iehova îi binecuvânta.

După multe eforturi ale fraţilor, la sala Regatului din Freetown s-au putut oficia căsătorii. În 3 septembrie 1954 s-a oficiat prima căsătorie. Ulterior, guvernul a pus  la dispoziţia unor fraţi calificaţi din şapte districte registre pentru căsătorie. Drept urmare, mai multe persoane interesate de adevăr au putut să-şi legalizeze căsătoria şi să se califice ca vestitori ai veştii bune.

De asemenea, multe persoane interesate care fuseseră poligame înainte de a afla adevărul au făcut schimbările  necesare pentru a se conforma normelor divine. Samuel Cooper, care în prezent locuieşte în Bonthe, relatează: „În 1957 am început să asist la întruniri împreună cu cele două soţii ale mele, iar la puţin timp după aceea m-am înscris la Şcoala de Serviciu Teocratic. Odată am primit o temă despre căsătoria creştină. În timp ce făceam cercetări pe marginea acestui subiect, am înţeles că trebuia să renunţ la a doua soţie. Când au aflat acest lucru, toate rudele mele s-au împotrivit. De la a doua soţie aveam un copil, însă de la prima soţie nu aveam niciunul. Cu toate acestea, am fost hotărât să respect principiile biblice. Spre marea mea surprindere, după ce a doua soţie s-a întors la familia ei, prima soţie a rămas însărcinată. Acum am cinci copii cu ea”.

Când a aflat adevărul, Honoré Kamano, din Guineea, avea trei soţii. După ce Honoré a renunţat la ultimele două soţii, prima soţie a fost impresionată de hotărârea lui şi a manifestat interes faţă de adevăr. Deşi dezamăgită, una dintre cele două soţii a apreciat atitudinea lui faţă de principiile biblice. Ea a început să studieze Biblia, iar mai târziu şi-a dedicat viaţa lui Iehova.

În prezent, Martorii lui Iehova din Sierra Leone şi Guineea sunt cunoscuţi drept oameni care respectă instituţia căsătoriei. Dând dovadă de fidelitate faţă de partenerul de viaţă, ei împodobesc învăţăturile lui Dumnezeu şi îi aduc laude Fondatorului căsătoriei (Mat. 19:4-6; Tit 2:10).

În 1956 au sosit în Freetown încă doi absolvenţi ai Şcolii Biblice Galaad: Charles şi Reva Chappell. În drum  spre casa de misionari, ei au observat un panou mare, care anunţa o cuvântare biblică ţinută la Wilberforce Memorial Hall. Charles a spus: „Vorbitorul a fost C.N.D. Jones, un reprezentant al «Ecleziei Martorilor lui Iehova»”.

Jones, care pretindea că era creştin uns, conducea un grup disident, desprins de congregaţia din Freetown cu câţiva ani mai înainte. Membrii grupului se considerau martori ai lui Iehova „adevăraţi” şi îi numeau pe misionari şi pe cei care ascultau de reprezentanţii organizaţiei „şarlatani” şi „predicatori neobrăzaţi de la Galaad”.

Situaţia s-a înrăutăţit când Jones şi câţiva dintre susţinătorii lui au fost excluşi. „Anunţul excluderii i-a şocat pe fraţii care aveau o atitudine tolerantă faţă de grupul disident”, a spus Chappell. „Câţiva şi-au exprimat în mod public nemulţumirea. Ei şi alţii au continuat să se asocieze cu cei care se răzvrătiseră şi au încercat să perturbe întrunirile şi lucrarea de predicare. De asemenea, la întruniri stăteau împreună pe aşa-numitul rând al disidenţilor. În final, cei mai mulţi dintre ei au părăsit adevărul. Unii însă şi-au redobândit echilibrul spiritual şi au devenit vestitori zeloşi.”

Datorită poziţiei ferme adoptate de majoritatea fraţilor, spiritul sfânt a continuat să se reverse asupra congregaţiei. În anul următor, Harry Arnott, care a venit în Freetown ca supraveghetor de zonă, a scris în raportul său: „Aceasta este prima creştere semnificativă din ultimii ani. Avem motive să fim optimişti că se vor face progrese mari în viitor”.

La puţin timp după vizita fratelui Arnott, Charles Chappell a primit o scrisoare de la un frate care locuia  în Liberia. Fratele voia să le împărtăşească adevărul şi rudelor sale din Sierra Leone. El făcea parte din tribul kisi, care locuia pe colinele şi în văile împădurite din apropierea graniţei cu Liberia şi Guineea. După cât se părea, mulţi vorbitori de limbă kisi voiau să cunoască Biblia.

Întrucât cei mai mulţi dintre ei nu ştiau să scrie şi să citească, în Koindu s-au organizat cursuri de alfabetizare pentru a li se preda adevărurile biblice de bază. La aceste cursuri au venit sute de persoane. „La început au fost 5 vestitori noi, apoi 10, mai târziu 15 şi, în final, 20”, a spus Charles. „Oamenii veneau la adevăr atât de repede, încât mă întrebam dacă erau sinceri. Dar mă înşelam. Aproape toţi erau nu numai fideli, ci şi foarte zeloşi.”

Plini de zel, noii vestitori au dus vestea bună dincolo de Koindu şi, în cele din urmă, peste graniţă, în Guineea. După ce au mers pe jos ore întregi urcând şi coborând pantele line ale dealurilor, au predicat în sate şi la oamenii care munceau pe câmp. „Săptămâni sau chiar luni întregi n-am auzit niciun zgomot de maşină”, a spus Eleazar Onwudiwe, supraveghetor de circumscripţie în acea perioadă.

Iehova a făcut să crească seminţele Regatului semănate şi udate de fraţii şi surorile kisi (1 Cor. 3:7). Când a aflat adevărul, un tânăr orb a învăţat pe de rost broşura de 32 de pagini „Această veste bună a Împărăţiei”. Mai târziu, el predica sau conducea studii biblice redând din memorie orice paragraf din broşură. Toţi cei care îl vedeau erau uimiţi. O femeie surdă care a acceptat adevărul a făcut schimbări mari în viaţă. Observând acest lucru, cumnata ei a început să asiste la întrunirile de la sala Regatului, deşi avea de mers pe jos 10 kilometri până acolo.

 Populaţia kisi a fost foarte receptivă la mesajul veştii bune. S-a mai format o congregaţie, iar apoi încă una. Aproximativ 30 de vestitori făceau pionierat. Şeful oraşului Koindu a început să manifeste interes faţă de adevăr şi a donat un teren pentru construirea unei săli a Regatului. După un congres de circumscripţie ţinut în Kailahun, la care au asistat peste 500 de persoane, s-a format o congregaţie şi în acest oraş. La scurt timp după aceea, 50 la sută dintre Martorii din Sierra Leone erau kisi, deşi acest trib reprezenta mai puţin de 2 la sută din populaţia ţării.

Totuşi, unii oameni, îndeosebi conducătorii religioşi kisi, n-au fost încântaţi de progresul lucrării de predicare. Plini de gelozie, ei s-au hotărât să înlăture această ameninţare la adresa autorităţii lor. Întrebarea era cum şi când aveau să acţioneze?