SIERRA LEONE ŞI GUINEEA
Am scăpat de soldaţii rebeli
Andrew Baun
-
ANUL NAŞTERII: 1961
-
ANUL BOTEZULUI: 1988
-
DATE PERSONALE: Era pionier regular în Pendembu (Provincia de Est, Sierra Leone) când a izbucnit războiul în 1991.
ÎNTR-O după-amiază, rebelii au intrat în oraşul nostru şi, aproape două ore, au tras în aer focuri de armă. Unii dintre ei erau adolescenţi care îşi cărau cu greu armele. Erau foarte murdari, aveau părul răvăşit şi păreau drogaţi.
A doua zi a început măcelul. Oamenii era mutilaţi sau executaţi cu cruzime. Femeile erau violate. Domnea haosul. Fratele Amara Babawo împreună cu familia lui şi cu patru persoane interesate s-au adăpostit în locuinţa mea. Eram cuprinşi de groază.
După puţin timp, un comandat al rebelilor a venit şi ne-a ordonat să ne prezentăm în dimineaţa următoare pentru instruire militară. Eram hotărâţi să ne păstrăm neutralitatea, deşi refuzul însemna să fim ucişi. Ne-am rugat aproape toată noaptea. A doua zi ne-am trezit devreme, am analizat textul zilei, iar apoi i-am aşteptat pe rebeli. Dar n-au mai venit.
„Citiţi textul zilei. Înseamnă că sunteţi Martori ai lui Iehova.”
Mai târziu, un ofiţer rebel şi patru soldaţi din subordinea lui au venit şi ne-au anunţat că ne vor ocupa casa. Ne-au permis totuşi să rămânem în casă, iar noi am continuat să analizăm textul zilei şi să ne ţinem întrunirile. Câţiva soldaţi ne-au spus: „Citiţi textul zilei. Înseamnă că sunteţi Martori ai lui Iehova”. Deşi nu-i interesa Biblia, s-au purtat frumos cu noi.
Într-o zi, un comandant a venit să-i verifice pe soldaţii care ne ocupaseră casa. L-a salutat pe fratele Babawo şi a dat mâna cu el. Apoi, adresându-li-se soldaţilor, a spus pe un ton apăsat: „Omul acesta este şeful meu şi şeful vostru. Dacă se-ntâmplă ceva cu el sau cu familia lui, o s-aveţi de-a face cu mine. Aţi înţeles?”. „Am înţeles, să trăiţi!”, au răspuns ei. Comandantul ne-a înmânat apoi o scrisoare în care membrilor Frontului Revoluţionar Unit li se interzicea să ne facă vreun rău, pentru că eram cetăţeni paşnici.
După câteva luni, facţiunile rebele au început să lupte între ele. De aceea, a trebuit să fugim în Liberia. Aici am fost ameninţaţi de altă grupare rebelă. „Suntem Martori ai lui Iehova”, le-am spus noi. „Atunci ce se spune în Ioan 3:16?”, ne-a întrebat un soldat. După ce am spus versetul, ne-a lăsat să plecăm.
Mai târziu, eu şi fratele Babawo am întâlnit un alt comandant al rebelilor, care ne-a ordonat să-l însoţim. Ne-a fost teamă că o să ne omoare. Apoi, comandantul ne-a spus că studiase cu Martorii înainte de război. Ne-a dat nişte bani, iar noi l-am rugat să le ducă fraţilor dintr-o congregaţie aflată în apropiere o scrisoare din partea noastră. După puţin timp au sosit doi fraţi cu ajutoare şi ne-au dus într-un loc sigur.