ÎN 1991, eu şi soţia mea, Satta, a trebuit să fugim din calea soldaţilor rebeli care ocupaseră oraşul nostru natal, Koindu (Sierra Leone). În următorii opt ani am locuit în mai multe lagăre pentru refugiaţi, unde am suferit de foame şi din cauza bolilor. În plus, am fost nevoiţi să trăim în mijlocul unor oameni care duceau o viaţă imorală.

Când ajungeam într-un lagăr, le ceream autorităţilor să ne dea un teren pentru a construi o sală a Regatului. Uneori, cererea ni se aproba, alteori, nu. Cu toate acestea, de fiecare dată ne îngrijeam să avem un loc de întrunire. Eram hotărâţi să-i slujim lui Iehova. În total, am construit patru săli ale Regatului.

După terminarea războiului nu ne-am putut întoarce acasă. Anii de război transformaseră oraşul nostru într-un loc pustiu. De aceea am fost trimişi într-un alt lagăr pentru refugiaţi, situat în apropierea oraşului Bo. În acest lagăr am construit a cincea sală a Regatului cu fonduri primite de la filială.