Borbonio Aybar s-a botezat în 19 ianuarie 1955. În acea perioadă, activitatea Martorilor lui Iehova era interzisă. După botez, Borbonio a condus multe studii biblice în Monte Adentro şi în Santiago. În 1956, când interdicţia a fost ridicată, unele dintre persoanele cu care a studiat el s-au botezat, printre acestea aflându-se şi soţia lui.

La jumătatea lunii iulie a anului 1957, mai mulţi oficiali guvernamentali s-au întâlnit în oraşul Salcedo pentru a-i denigra pe Martorii lui Iehova. Fratele Aybar povesteşte: „Vorbitorul principal a fost Francisco Prats-Ramírez. Acesta a spus că, «în câteva zile, Martorii lui Iehova vor fi eliminaţi»”. În 19 iulie 1957, la numai câteva zile după această întrunire publică, poliţia i-a arestat pe toţi Martorii lui Iehova din oraşele Blanco Arriba, El Jobo, Los Cacaos şi Monte Adentro.

Fratele Aybar îşi aminteşte: „Printre cei arestaţi mă aflam şi eu. Am fost duşi la Comandamentul Militar din Salcedo. Cum am ajuns, am fost bătut de colonelul Saladín. În timp ce ne ameninţa, clocotea de furie. Am fost aşezaţi pe două rânduri, fraţii pe un rând, iar surorile pe celălalt. Gardienii i-au lovit cu picioarele şi i-au bătut pe fraţi, iar pe surori le-au lovit cu bastoanele. «Sunt catolic şi ucid», strigau ei”.

Fratele Aybar a fost amendat şi condamnat la trei luni de închisoare. El a povestit în continuare: „În penitenciar a venit generalul Santos Mélido Marte, care ne-a spus: «Am citit Biblia şi ştiu că Iehova este numele lui  Dumnezeu. N-aţi făcut nimic ca să ajungeţi la închisoare, însă nu pot să vă scot de aici pentru că în spatele acestor acţiuni se află episcopii catolici. Numai ei sau „jefe” (şeful, Trujillo) vă pot reduce pedeapsa»”.

Printre cei arestaţi se aflau fiica şi nepoatele Fideliei Jiménez, care studiaseră cu aceasta. Fidelia n-a fost arestată odată cu ceilalţi, dar s-a predat autorităţilor pentru a-i încuraja pe fraţii închişi. Comandantul militar de rang înalt Ludovino Fernández, un om cunoscut pentru aroganţa şi cruzimea lui, a făcut o vizită oficială la penitenciar şi a cerut să vorbească cu Fidelia. Comandantul a întrebat-o: „Tu eşti şeful?”.

„Nu, dumneavoastră şi ceilalţi sunteţi şefii”, a răspuns Fidelia.

„Voiam să spun «pastorul»”, a rectificat comandantul.

„Nu, Isus este pastorul nostru”, a spus Fidelia.

„Dar nu este vina ta că oamenii ăştia au ajuns la închisoare?”, a întrebat-o comandantul. „Nu tu i-ai învăţat?”

„Nu, a spus Fidelia, au ajuns la închisoare pentru că au respectat ce spune Biblia.”

Chiar în momentul acela, fraţii Pedro Germán şi Negro Jiménez, vărul Fideliei, au trecut pe hol. Erau mutaţi sub escortă de la izolator într-o celulă obişnuită. Cămaşa lui Negro era plină de sânge, iar Pedro avea un ochi umflat. Când a văzut cu câtă cruzime fuseseră bătuţi, Fidelia l-a întrebat pe comandant: „Aşa vă purtaţi cu oamenii cinstiţi, cumsecade şi cu frică de Dumnezeu?”. Dându-şi seama că nu putea s-o intimideze pe Fidelia, comandantul a ordonat să fie dusă înapoi în celulă.

 Slujitorii loiali ai lui Iehova au dat dovadă de mult curaj în faţa acestor persecuţii violente. Chiar şi oficialii guvernamentali au recunoscut lucrul acesta. De exemplu, în 31 iulie 1957, Luis Arzeno Colón, inspector guvernamental, i-a trimis secretarului de stat o scrisoare în care scria: „Deşi Congresul Naţional a declarat ilegală secta «Martorii lui Iehova», majoritatea adepţilor ei îşi continuă cu încăpăţânare activitatea”.