Lennart şi Virginia Johnson, precum şi Roy şi Juanita Brandt au rămas în repartiţiile lor în perioada grea de interdicţie. Lennart a povestit: „Eu şi Roy Brandt am fost chemaţi pentru a fi interogaţi. Autorităţile îl chemaseră mai înainte pe fratele Manuel Hierrezuelo”. Din nefericire, Manuel a fost ucis în timpul interogatoriului, rămânând fidel până la sfârşit. Dar ce s-a întâmplat cu Lennart şi cu Roy? Lennart a spus: „Când am sosit, am fost interogaţi separat, răspunsurile noastre fiind, bineînţeles, înregistrate. Apoi ne-au lăsat să plecăm. După două luni, ziarele au anunţat că guvernul Trujillo ridica interdicţia impusă Martorilor lui Iehova şi că puteam să ne reluăm activitatea”.

În 1950, înainte de interdicţie, în Republica Dominicană erau 261 de vestitori activi. În august 1956, când interdicţia a fost ridicată, erau 522 de vestitori. Fraţii s-au bucurat mult să afle că, după şase ani de condamnări, restricţii şi urmăriri, aveau să-şi desfăşoare activităţile creştine în libertate.

Cum au reacţionat slujitorii lui Iehova la această schimbare de situaţie neaşteptată? Imediat au început să reorganizeze activitatea de predicare. Ei au căutat locuri de întrunire şi au refăcut hărţile cu teritorii, precum şi arhiva congregaţiei. Fraţii erau bucuroşi că puteau să comande şi să primească literatură. Plini de zel, ei au profitat de libertatea de a predica, pe care tocmai o dobândiseră. Drept urmare, în noiembrie 1956, la doar trei luni de la ridicarea interdicţiei, existau deja 612 vestitori care participau la lucrarea de predicare.

Preoţii catolici au început imediat să-i discrediteze pe Martori. Profitând de privilegiile obţinute în urma concordatului încheiat între Trujillo şi Vatican, clerul şi-a intensificat eforturile de a convinge guvernul să interzică activitatea Martorilor. Preotul catolic Oscar Robles Toledano i-a trimis lui Virgilio Álvarez Pina, secretar de stat la Ministerul de Interne, un memorandum prin care solicita guvernului să-l susţină în încercarea de „a trezi conştiinţa poporului dominican cu privire la ameninţarea pe care o reprezintă secta «Martorii lui Iehova»”.

Toledano a explicat că principalul său obiectiv era „oprirea campaniei de prozelitism desfăşurată de Martorii lui Iehova”. De asemenea, prin acel memorandum, el a recomandat ca literatura noastră să fie interzisă pe  teritoriul Republicii Dominicane, „mai ales cartea Adevărul vă va face liberi şi revista Turnul de veghe”.

Oficiali din guvernul Trujillo li s-au alăturat conducătorilor religioşi în lupta împotriva Martorilor. În iunie 1957, Francisco Prats-Ramírez, preşedintele Partidului Dominican, i-a trimis lui Trujillo un memorandum în care spunea: „Intenţionez să organizez o serie de şedinţe pentru a combate tendinţele antipatriotice periculoase ale Martorilor lui Iehova”.

În cartea Trujillo – Little Caesar of the Caribbean (Trujillo – Micul Cezar din Caraibe), se arată că această campanie denigratoare a avut imediat repercusiuni asupra fraţilor. Aici se spune: „Pe parcursul lunilor de vară ale anului 1957, în presa dominicană au fost publicate o serie de acuzaţii împotriva Martorilor lui Iehova. Unii funcţionari guvernamentali de rang înalt i-au acuzat pe Martori de «sediţiune şi de acţiuni subversive», ceea ce a declanşat o reacţie în lanţ. La postul de radio La Voz Dominicana (Vocea dominicană), deţinut de Trujillo, un preot iezuit pe nume Mariano Vásquez Sanz a acuzat secta că este comunistă şi i-a etichetat pe Martori drept «duşmani perverşi, vicleni, criminali şi trădători». La scurt timp după acest incident, arhiepiscopii Ricardo Pittini şi Octavio Antonio Beras le-au cerut preoţilor să-şi ocrotească enoriaşii de această «erezie periculoasă»”.

Astfel, unindu-şi forţele, Biserica şi Statul şi-au atins obiectivul. În iulie, Congresul Republicii Dominicane a promulgat o lege prin care Martorii lui Iehova erau interzişi. La puţin timp după aceea, fraţii noştri au fost bătuţi şi trataţi cu brutalitate de Poliţie. Aproximativ 150 de fraţi au fost arestaţi.