Salt la conţinut

Salt la cuprins

REPUBLICA DOMINICANĂ

Lucrarea de predicare continuă

Lucrarea de predicare continuă

Misionarii continuă să predice sub interdicţie

Interzicerea lucrării de predicare a marcat începutul unei perioade foarte dificile pentru fraţi. Alma Parson, o misionară, a povestit: ‘Sălile Regatului au fost închise, iar lucrarea de predicare a fost interzisă. Dragii noştri fraţi au trecut prin multe încercări şi au îndurat multe suferinţe’. De asemenea, unii dintre ei şi-au pierdut locul de muncă sau au fost închişi. Totuşi, ea îşi aminteşte cu recunoştinţă: ‘Îndrumarea şi protecţia lui Iehova s-au văzut cu claritate de nenumărate ori’. Având încredere în ‘îndrumarea lui Iehova’, fraţii au continuat lucrarea în pofida interdicţiei.

În acea perioadă nu aveam voie să ţinem întruniri. Lennart Johnson a spus: ‘Pentru a nu atrage atenţia, grupuri mici de fraţi se întruneau în case particulare. Studiam articole din Turnul de veghe copiate la şapirograf. Toţi fraţii loiali au preţuit mult forţa spirituală pe care le-a dat-o Iehova în acele ocazii’.

Roy şi Juanita Brandt s-au numărat printre cei care au rămas în repartiţia lor în perioada interdicţiei

În tot acest timp, autorităţile au intensificat operaţiunile de urmărire şi de intimidare. Dar fraţii şi surorile n-au cedat în faţa presiunilor. În 15 septembrie 1950, într-un comunicat trimis preşedintelui, secretarul Hungría a scris: „Domnul Lee Roy Brandt şi ceilalţi capi ai grupării «Martorii lui Iehova» au fost chemaţi de nenumărate ori în acest birou şi li s-a ordonat să înceteze propaganda pe care o desfăşoară această societate dizolvată din punct de vedere legal în republica noastră. Însă ei nu respectă acest ordin. Primim zilnic rapoarte din diferite părţi ale ţării potrivit cărora ei îşi continuă pe ascuns propaganda, sfidând astfel dispoziţiile guvernului”. În încheiere, el a propus expulzarea „principalilor capi [ai Martorilor lui Iehova] veniţi din străinătate”.

„O sursă de încurajare”

La sfârşitul anului 1950, fraţii Knorr şi Henschel au venit în Republica Dominicană. Ulterior, o parte dintre misionari au fost repartizaţi în Argentina, Guatemala şi Porto Rico. Alţii şi-au luat un serviciu laic pentru a putea rămâne în ţară. De exemplu, fratele Brandt a lucrat pentru o companie de electricitate, iar alţii s-au angajat ca profesori de engleză. Într-un raport apărut în Anuarul din 1951 se spunea despre acei misionari: „Faptul că au rămas în ţară este o încurajare pentru continuatorii fideli ai Domnului care au aflat adevărul de la ei. Curajul cu care continuă să-şi îndeplinească activitatea este o sursă de încurajare pentru toţi”.

‘Faptul că au rămas în ţară este o încurajare pentru cei fideli.’

Dorothy Lawrence s-a numărat printre misionarii care au predat limba engleză. Pe lângă lecţiile de engleză, ea conducea studii biblice cu persoanele interesate. Unele dintre acestea au acceptat adevărul.

Întrucât erau urmăriţi în permanenţă, slujitorii loiali ai lui Iehova au folosit şi alte metode pentru a putea continua lucrarea de predicare. Astfel, ca să nu atragă atenţia, ei desprindeau uneori paginile cărţilor şi le îndoiau în aşa fel încât să încapă în buzunarul de la cămaşă sau într-o sacoşă de cumpărături. Rapoartele de activitate erau scrise sub forma unei liste de cumpărături. În loc de cărţi, broşuri, reviste, vizite ulterioare şi ore, în raportul de activitate apăreau papaia, fasole, ouă, varză şi spanac. Copiile Turnului de veghe realizate la şapirograf erau numite yucca sau manioc, plante des întâlnite în regiune.

Lucrarea de predicare continuă

În 16 iunie 1954, Rafael Trujillo a semnat un concordat cu Vaticanul, tratat prin care clasei clericale romano-catolice din Republica Dominicană i se acordau privilegii speciale. La data aceea, Martorii lui Iehova erau sub interdicţie de aproximativ patru ani. Cu toate acestea, în 1955 aici activau 478 de vestitori. Cum a fost posibilă această creştere? „Spiritul sfânt al lui Iehova ne dă putere”, se spunea într-un raport apărut în Anuarul din 1956. „Fraţii sunt uniţi, tari în credinţă şi perseverează plini de curaj.”

În iulie 1955, sediul mondial i-a trimis lui Trujillo o scrisoare oficială, legalizată la notariat. În scrisoare era explicată în mod detaliat poziţia de neutralitate a Martorilor lui Iehova şi se cerea ‘ridicarea interdicţiei impuse Martorilor lui Iehova şi entităţii Watch Tower Bible and Tract Society’. Ce efect a avut această scrisoare?