Alexander MacGillivray, servul de filială din Australia, se plimba dintr-un capăt în celălalt al biroului său cufundat în gânduri. De câteva zile îl frământa ceva, iar acum a găsit o soluție. Trebuia să vorbească cu Frank Rice.

Frank, un colportor (pionier) zelos de 28 de ani ajunsese la filială cu câteva săptămâni în urmă. Aflase adevărul în adolescență și, la scurt timp după aceea, a început lucrarea de colportor. A predicat mai bine de zece ani în cea mai mare parte a Australiei, călătorind călare, cu bicicleta, cu motocicleta și cu autorulota. După o ședere scurtă la Betel, Frank era pregătit să predice în următoarea repartiție.

Chemându-l pe Frank în biroul său, fratele MacGillivray i-a arătat pe o hartă insulele de la nord de Australia. „Frank, ți-ar plăcea să începi lucrarea de predicare în acest teritoriu?”, l-a întrebat el. „Nu există nici măcar un frate pe toate aceste insule.”

Privirea lui Frank se îndreptă spre un șirag de insule din Oceanul Indian – Indiile de Est Olandeze (în prezent, Indonezia). * Pe acele insule trăiau milioane de oameni care nu auziseră vestea bună despre Regatul lui Dumnezeu. Arătând spre capitală, Batavia (în prezent, Jakarta), Frank a spus: „De aici vreau să încep”.

În 1931, Frank Rice a sosit în Jakarta, un oraș mare și plin de viață de pe insula Java. A închiriat o cameră aproape de centrul orașului și a umplut-o cu cutii de literatură biblică, spre uimirea proprietăresei sale.

„La început am fost puțin dezorientat și mi-era dor de casă”, a povestit Frank. „Oamenii purtau costume albe de dril și căști coloniale, în timp ce eu mă sufocam de cald în hainele mele grele australiene. Nu știam deloc olandeză sau indoneziană. După ce m-am rugat lui Iehova pentru îndrumare, m-am gândit că în zona comercială  trebuie să fie oameni care să știe engleză. Am început să predic de acolo și ce teritoriu roditor s-a dovedit a fi acesta!”

Întrucât cei mai mulți locuitori ai Jakartei vorbeau olandeză, Frank a studiat cu sârguință pentru a dobândi cunoștințele de bază ale limbii și, nu după mult timp, a început să predice din casă în casă. Ajunsese să înțeleagă puțin și indoneziana și, treptat, a învățat și această limbă. „Problema era că nu aveam literatură în indoneziană”, a spus Frank. „Apoi Iehova m-a îndrumat spre un profesor indonezian, care a devenit interesat de adevăr și a fost de acord să traducă broșura Unde sunt morții? Au fost traduse și alte broșuri și, în scurt timp, mai mulți vorbitori de indoneziană erau interesați de adevăr.”

În noiembrie 1931 au venit în Jakarta alți doi pionieri din Australia, Clem Deschamp, de 25 de ani, și Bill Hunter, de 19 ani. Clem și Bill au adus cu ei o casă pe roți pentru pionieri – o casă mobilă sau o autorulotă – printre primele în Indonezia. După ce au învățat câteva expresii în olandeză, au plecat să predice în orașele mari din Java.

După Clem și Bill, a venit Charles Harris, un alt pionier zelos din Australia. Din anul 1935, Charles a parcurs cea mai mare parte a teritoriului Javei cu autorulota și cu bicicleta, dând publicații în cinci limbi: arabă, chineză, olandeză, engleză și indoneziană. În unii ani, a distribuit aproximativ 17 000 de publicații.

Numărul mare de publicații oferite de Charles le-a atras atenția multor oameni. Un oficial din Jakarta l-a întrebat pe Clem Deschamp: „Câți oameni de-ai voștri lucrează aici, în Java de Est?”.

 „Doar unul”, i-a răspuns fratele Deschamp.

„Și chiar vrei să te cred?”, s-a răstit oficialul. „Sigur aveți o întreagă armată de lucrători, dacă mă gândesc câte publicații ați distribuit peste tot.”

Primii pionieri au călătorit mult pentru a ajunge la cât mai mulți oameni. „Am predicat pe toată insula, de la un capăt la altul, rareori vorbind cu cineva de două ori”, a spus Bill Hunter. Ei au semănat mari cantități de semințe spirituale, care au dat mai târziu o recoltă spirituală bogată (Ecl. 11:6; 1 Cor. 3:6).

În jurul anului 1936, pionierii din Java au discutat cum să predice și în Sumatra, cea de-a șasea insulă din lume ca mărime. Această insulă cu relief accidentat, traversată de ecuator are orașe și plantații mari, mlaștini și păduri tropicale întinse.

Pionierii au hotărât să-l trimită pe Frank Rice, astfel că au adunat puținii bani pe care îi aveau ca să-i plătească drumul. La scurt timp după aceea, Frank a ajuns în Medan, Sumatra de Nord, cu două genți de predicare, cu 40 de cutii cu literatură și cu câțiva bani în buzunar. Frank avea o credință puternică. El a început imediat să predice, fiind convins că Iehova îi va da ce avea nevoie pentru a-și duce la îndeplinire sarcina (Mat. 6:33).

În ultima sa săptămână de predicare în Medan, Frank a întâlnit un olandez prietenos, care l-a invitat înăuntru la o cafea. Frank i-a spus că avea nevoie de o mașină ca să predice vestea bună pe toată insula. Arătându-i o mașină stricată din grădina sa, bărbatul i-a zis: „Dacă poți s-o repari, e a ta cu 100 de guldeni”. *

„Nu am 100 de guldeni”, i-a răspuns Frank.

Bărbatul l-a fixat cu privirea. „Chiar vrei să predici în toată Sumatra?”, l-a întrebat el pe un ton iscoditor.

„Da”, a zis Frank.

„Atunci, dacă o poți repara, ți-o dau”, a spus olandezul. „Dacă faci rost de bani, poți să mi-i dai mai târziu.”

Frank a început să lucreze la mașină și, în scurt timp, mergea ca unsă. El a scris ulterior: „Cu mașina plină de literatură, cu rezervorul plin de benzină și cu inima  plină de credință, am pornit să le predic oamenilor din Sumatra”.

Un an mai târziu, după ce a străbătut insula în lung și-n lat, Frank s-a întors la Jakarta. Acolo, el a vândut mașina cu 100 de guldeni și i-a trimis olandezului banii prin poștă în Medan.

Câteva săptămâni mai târziu, Frank a primit o scrisoare din Australia, în care era înștiințat că primise o nouă repartiție. Și-a făcut bagajele numaidecât și a plecat să pună bazele lucrării de predicare în Indochina (actualmente, Cambodgia, Laos și Vietnam).