Motocicletele folosite ca taxi, numite pe plan local zem, sunt un mijloc de transport popular în unele orașe din sudul Beninului. Désiré, un pionier auxiliar, a instalat un player audio pe motocicleta sa și a îndreptat două boxe spre locul pasagerului. El pune încontinuu înregistrări ale publicațiilor și drame biblice audio. Când un pasager urcă pe motocicleta sa, nu trece  mult timp până să asculte cu atenție înregistrările. Mulți sunt atât de absorbiți de ce ascultă, încât, atunci când ajung la destinație, ezită sau chiar refuză să coboare de pe motocicletă înainte să se termine înregistrarea. Désiré spune: „Bineînțeles că aș vrea ca ei să plătească și să plece ca să pot lua alt pasager, dar știu că mai important decât banii este ca ei să audă vestea bună. În plus, reușesc astfel să distribui multe publicații”.

Nolla este o fetiță de șase ani, care locuiește împreună cu familia ei într-o regiune deluroasă din Burundi. Într-o zi, în timp ce familia ei gătea pe o mică sobă cu cărbuni, doi bărbați care lucrau în casa vecină au cerut puțin jar ca să aprindă focul. Nolla, care nu merge încă la școală, se ocupa de foc când au venit bărbații. Ea i-a lăsat să ia puțin jar. Nu după mult timp, Nolla a trecut pe lângă cei doi bărbați și a văzut că au folosit jarul ca să-și aprindă țigara. S-a supărat foarte tare și le-a spus: „Dacă aș fi știut că o să folosiți jarul ca să vă aprindeți țigara, nu vi l-aș fi dat”. Apoi și-a amintit că a văzut la sala Regatului o revistă care avea o imagine cu o țigară pe copertă. A alergat până la sala Regatului și a făcut rost de două exemplare ale Turnului de veghe din 1 iunie 2014 despre fumat. Nolla s-a întors la bărbați, le-a dat revistele și a insistat ca ei să le citească atunci. Mai târziu, i-a întâlnit din nou și le-a dat invitații la congresul regional. Impresionați de perseverența fetiței, bărbații au asistat la două zile de congres. În timpul pauzei, Nolla  i-a văzut și i-a invitat să ia o gustare împreună cu familia ei. Mișcați de ceea ce au văzut și au auzit la congres, ambii bărbați au început să studieze Biblia.

Unii bătrâni din Liberia anunță mesajul despre Regat în diferite instituții corecționale ale statului. Yves, care slujește ca pionier special în capitala țării, Monrovia, relatează: „În martie, trei deținuți s-au calificat ca vestitori nebotezați. Astfel, numărul vestitorilor de la Închisoarea Centrală din Monrovia a crescut la șase”. Cum predică ei? „Vestitorii se întrunesc pentru lucrarea de predicare în fiecare miercuri și sâmbătă, explică Yves. Apoi li se permite să meargă din celulă în celulă și să le împărtășească speranța Bibliei altor deținuți.” Acum mulți prizonieri se bucură să studieze Biblia și să participe la întrunirile ținute în închisoare. Un reprezentant al filialei a prezentat o cuvântare publică în fața a 79 de deținuți la acea închisoare. Și în alte șase închisori se țin cu regularitate cursuri de studiere a Bibliei, iar efectele pozitive asupra deținuților sunt evidente.

S-au făcut eforturi mari pentru a-i ajuta pe cei interesați din zone izolate să asiste la Comemorare. De exemplu, populația san, sau boșimanii, constituie populația originară din sudul Africii. De secole, boșimanii duc o viață nomadă, simplă ca vânători și culegători. Cu ocazia Comemorării din 2015, Glenn, un pionier special care slujește  în nordul Namibiei, a luat măsuri ca acest eveniment să se țină într-un sat izolat aparținând populației san, aflat la 270 de kilometri est de Rundu. Era a doua oară când se ținea Comemorarea acolo. Cu ambele ocazii, autoritățile satului le-au permis Martorilor lui Iehova să folosească gratuit sala de judecată a magistratului. La Comemorare au asistat 232 de persoane, în ciuda ploii torențiale dinaintea și din timpul Comemorării. Boșimanii din această zonă vorbesc limba khwe, cunoscută pentru numeroasele sale sunete asemănătoare unui clic. Cuvântarea a fost tradusă din engleză în khwe. Întrucât nu există Biblie în khwe, au fost proiectate pe perete imagini color pentru a explica versete precum Isaia 35:5, 6. Glenn, care conduce mai multe studii biblice în zonă, relatează: „Vin aici o dată pe lună de doi ani. Campez în zonă câteva zile. Progresele sunt lente din cauza limbii și a distanței. Avem nevoie disperată de ajutor. Când am mers la autorități ca să fac demersuri pentru Comemorarea de anul acesta, un membru al comitetului care conduce comunitatea m-a întrebat dacă am putea să construim un lăcaș de cult în zonă. A spus că terenul avea să fie pus la dispoziție de comitet și clădirea, ridicată din banii lor. Tot ce trebuia noi să facem era să aducem «un pastor» sau cel puțin să instruim un localnic să devină pastor”.