Frații și surorile noastre nu s-au lăsat intimidați, ci au continuat să se întrunească. Bătrânii de congregație au luat măsuri preventive pentru a-i proteja pe vestitori. Fratele André Carbonneau, avocat canadian care i-a apărat pe frați pe parcursul acelor ani, își amintește: „Un frate stătea de obicei în apropierea locului de întrunire cu un telefon celular la el. Dacă vedea apropiindu-se vreo mulțime de oameni, îi avertiza imediat pe bătrâni cu privire la potențialul atac”.

După fiecare incident, doi reprezentanți de la biroul de filială îi vizitau pe frați pentru a-i încuraja. „Era uimitor, spune André, că reprezentanții filialei găseau, de obicei, un loc de întrunire ticsit de frați și surori fericiți și zâmbitori.”

Cei care nu erau afectați în mod direct de atacuri, inclusiv cei care studiau Biblia, arătau o hotărâre similară. André își aduce aminte că a stat de vorbă cu o femeie care era pe cale să devină vestitoare nebotezată. Ea i-a spus: „Când am văzut atacurile la televizor, am înțeles  care este diferența între adevărații creștini și cei falși și vreau să devin o creștină adevărată”.

În acei ani grei, vestitorii au dat dovadă de o credință și un curaj exemplare, rămânând ocupați în lucrarea de predicare. Și cei care i-au apărat în instanță pe frații lor de credință au manifestat o credință asemănătoare.

În mass-media, Martorii erau adesea prezentați greșit drept persoane care despart familii, care refuză tratamentele medicale și care acționează împotriva statului.  Cei care îi apărau în calitate de avocați își riscau practic reputația și cariera.

John Burns, avocat de la filiala din Canada, care i-a ajutat pe frații din Georgia pe parcursul acelor ani, își amintește: „Frații și surorile locale care lucrau ca avocați s-au pus la dispoziție. Deși știau că serviciul le putea fi în pericol, nu se temeau să meargă în instanță și să se identifice ca Martori ai lui Iehova”. Acei Martori curajoși au contribuit la „apărarea și stabilirea legală a veștii bune”. (Filip. 1:7)

Între timp, actele de violență împotriva Martorilor au continuat. Prin urmare, începând cu 8 ianuarie 2001, Martorii au răspândit o petiție prin care se solicita protecția împotriva atacurilor din partea gloatelor și condamnarea celor care îi atacau pe cetățenii pașnici.

Fratele Burns explică scopul petiției: „Obiectivul nostru era să arătăm că majoritatea georgienilor dezaprobau actele de violență comise împotriva Martorilor lui Iehova și că răspunzători de toate aceste acțiuni erau de fapt doar câțiva extremiști religioși”.

În doar două săptămâni, 133 375 de persoane adulte, din toate religiile din Georgia, majoritatea ortodocși, au semnat petiția. Deși petiția a fost înaintată președintelui Shevardnadze, violența tot nu a încetat. Extremiștii religioși  au continuat să-i atace pe Martori în mod deliberat.

Între timp, Iehova a continuat să-și binecuvânteze poporul. În timp ce extremiștii religioși făceau tot posibilul să le pricinuiască necazuri slujitorilor lui Dumnezeu, Iehova chema multe persoane sincere afară din religia falsă.

Aproape toată viața, Babilina Kharatishvili a fost o membră devotată a Bisericii Ortodoxe Georgiene. Pe la 30 de ani, mergea din oraș în oraș și din sat în sat învățându-i pe oameni despre viețile sfinților.

Însă Babilina dorea să cunoască mai multe despre Dumnezeu. Prin urmare, a decis să asiste la cursurile seminarului ortodox georgian. La un moment dat, un cleric le-a arătat cartea Cunoștința care conduce la viață veșnică și i-a încurajat să obțină un exemplar de la Martorii lui Iehova. El le-a spus: „Din această carte puteți învăța multe despre Biblie”.

Babilina a fost șocată. Îi evitase mereu pe Martori, iar acum un cleric le recomanda cărțile lor! Și-a spus în sinea ei: „Dacă trebuie să aflu despre Dumnezeu de la Martorii lui Iehova, atunci ce caut aici?”. A luat imediat legătura cu Martorii din orașul Poti și a început să studieze Biblia.

Pe măsură ce Babilina afla mai multe din Biblie, făcea schimbări mari în viață. Odată a spus: „Când am văzut cu ochii mei că Biblia spune că este greșit să te închini la icoane, am respins toate formele de idolatrie. Eram convinsă că așa era corect să procedez”. La aproape 80 de ani a decis să devină Martoră a lui Iehova.

 Din nefericire, în 2001, Babilina s-a îmbolnăvit și a murit înainte de a se putea boteza. Însă nepoata ei, Izabela, s-a botezat mai târziu, slujindu-i acum cu fidelitate lui Iehova.

Eliso Dzidzishvili avea 28 de ani când s-a hotărât să devină măicuță. Întrucât nu exista nicio mănăstire în apropierea orașului ei natal, Tkibuli, s-a mutat la Tbilisi în 2001. În timp ce căuta un loc liber la o mănăstire, lucra cu jumătate de normă ca profesor particular. Unul dintre copiii cărora le preda era fiica unei surori pe nume Nunu.

Eliso povestește: „Vorbeam adesea despre Biblie. Apăram cu înverșunare religia ortodoxă, în timp ce Nunu îmi arăta cu răbdare din Biblie verset după verset. Într-o zi, mi-a oferit să citesc o broșură intitulată Ce pretinde  Dumnezeu de la noi?. Pe măsură ce citeam paragrafele și căutam versetele în Biblie, mi-am dat seama că închinarea la icoane încălca flagrant porunca lui Dumnezeu”.

Mai târziu, Eliso a mers la biserica locală și i-a pus preotului o serie de întrebări. Din răspunsurile acestuia reieșea clar că învățăturile bisericii nu erau bazate pe Biblie. (Mar. 7:7, 8) Convinsă că găsise adevărul, a început imediat un studiu biblic cu Martorii lui Iehova, și nu după mult timp s-a botezat.

În 2001, un număr tot mai mare de congregații aveau nevoie de un loc de închinare. Potrivit unor estimări, erau necesare circa 70 de săli ale Regatului. Astfel, a fost inițiat un program de construire de săli ale Regatului, în pofida opoziției din țară. (Ezra 3:3)

 În scurt timp, o echipă de construcție a început să renoveze o clădire care fusese folosită înainte de mai multe congregații din Tbilisi. Au urmat imediat alte două proiecte: unul în Tbilisi, iar celălalt în Chiatura, în partea vestică a Georgiei.

Fratele Tamazi Khutsishvili, care a lucrat la proiectul din Chiatura, își amintește: „Zilnic, pe șantier lucrau 15 dintre noi. Nu după mult timp, toți din oraș știau că noi construiam o sală nouă. Uneori auzeam zvonuri potrivit cărora împotrivitorii voiau să vină și să dărâme sala Regatului”.

Având în vedere această opoziție, ce succes avea să aibă proiectul de construcție? Tamazi spune: „Ne-am continuat munca și am terminat sala Regatului în trei luni. În pofida amenințărilor, împotrivitorii nu și-au făcut apariția niciodată”. *

În octombrie 2003, a început un proiect de construcție în orașul Samtredia. Și de această dată, extremiștii religioși i-au amenințat pe frații locali. De fapt, când zidurile abia fuseseră ridicate, iar mortarul era încă umed, împotrivitorii au venit și au dărâmat construcția.

Însă, în noiembrie 2003, un nou eveniment le-a adus alinare fraților și surorilor noastre din Georgia. Schimbarea guvernului a deschis ușa spre toleranță religioasă. Drept urmare, mai mulți membri ai grupului ortodox extremist care îi atacaseră pe Martorii lui Iehova au fost arestați.

La puțin timp după încetarea persecuțiilor, slujitorii lui Iehova au avut parte de multe binecuvântări spirituale. La congresul de district din 2004 au fost lansate Scripturile grecești creștine – Traducerea lumii noi în limba georgiană.

În 2006, cu ocazia Congresului de District „Eliberarea se apropie!”, a avut loc alt eveniment de neuitat. Cei din auditoriu au fost extrem de emoționați când au auzit că li se va adresa Geoffrey Jackson, membru al Corpului de Guvernare. Și cât de surprinși au fost când fratele  Jackson a anunțat lansarea versiunii complete a Sfintelor Scripturi – Traducerea lumii noi în limba georgiană!

Lacrimi de recunoștință au curs pe fețele multor delegați. O soră a spus: „Nu pot să exprim în cuvinte bucuria simțită când am primit Biblia completă. . . . A fost un eveniment cu adevărat istoric”. Peste 17 000 de persoane s-au bucurat de acest banchet spiritual, care a constituit o piatră de hotar în istoria Martorilor lui Iehova din Georgia.