GEORGIA și-a câștigat independența în 1991, an în care s-a destrămat Uniunea Sovietică. Însă schimbările politice și tulburările din rândul populației civile au dus la deteriorarea rapidă a condițiilor de viață. Genadi Gudadze, care a slujit ca supraveghetor itinerant în acei ani, își amintește că oamenii stăteau la coadă la pâine și câte o zi întreagă.

Nu era neobișnuit ca Martorii să le împărtășească oamenilor care stăteau la coadă mesajul Bibliei. „În acei ani grei, povestește Genadi, părea că toți reacționau favorabil la adevăr. Am primit sute de bilețele cu adresele celor care doreau un studiu biblic.”

 La sfârșitul fiecărei întruniri, frații cu răspundere în congregație citeau o listă de nume și adrese ale celor care ceruseră să fie vizitați. Vestitorii își făceau timp să îi viziteze.

Fratele Levani Sabashvili, care a slujit ca bătrân în Tbilisi, își amintește de un cuplu căsătorit care solicitase să fie vizitat. „Toate adresele au fost luate de vestitori. Însă nimeni nu s-a oferit să viziteze acest cuplu”, își amintește el. „Locuia departe și mulți dintre noi conduceam deja mai multe studii biblice.”

Câteva luni mai târziu, același cuplu a trimis încă o solicitare. Apoi cei doi soți au trimis și a treia solicitare, dar, de data aceasta, solicitarea era însoțită de o notă în care îi implorau pe Martori să rămână curați de sângele tuturor. (Fap. 20:26, 27) Levani își amintește: „Era perioada Anului Nou, când noi evitam de obicei să-i vizităm pe oameni. Dar am simțit că nu mai puteam amâna vizita la ei”.

Celor doi soți însetați din punct de vedere spiritual, Roini și Nana Grigalashvili, nu le venea să-și creadă ochilor când, într-o dimineață rece, i-au văzut pe Levani și pe un alt frate la ușa lor. Au început imediat un studiu biblic. Roini și Nana slujesc în prezent ca pionieri regulari, alături de copiii lor.

Întrucât inima le era plină de recunoștință, cei ce au acceptat adevărul ofereau cu mult altruism din timpul, energia și resursele lor pentru a le împărtăși altora vestea bună. În pofida responsabilităților familiale, Badri și Marina Kopaliani s-au numărat printre cei care au călătorit neobosit în sate îndepărtate pentru a-i ajuta pe cei sinceri.

 La sfârșit de săptămână, Badri și Marina, împreună cu fiii lor adolescenți, Gocha și Levani, organizau excursii în regiunea Dusheti, o frumoasă zonă montană care se întinde la nord de Tbilisi. Uneori, călătoreau chiar și 150 km pe drumuri sinuoase pentru a ajunge în sate îndepărtate.

Într-o zi, o femeie i-a invitat pe Badri și pe soția lui la locul ei de muncă. Badri povestește: „Am ajuns într-o încăpere cu 50 de oameni care ne așteptau! Am fost luat prin surprindere, dar, după ce m-am rugat lui Iehova, am început să discut versetele din Matei capitolul 24, referitoare la caracteristicile ultimelor zile. Uimită, o persoană ne-a întrebat: «De ce nu ne spun și preoții noștri aceste lucruri?»”.

Comemorarea morții lui Isus le-a oferit și altor georgieni sinceri ocazia de a auzi despre adevăr. În 1990, de  exemplu, Comemorarea s-a ținut în locuința surorii Ia Badridze, din Tbilisi, și a stârnit mult interes printre vecini.

Sora Badridze s-a oferit să-și pună la dispoziție apartamentul pentru Comemorare. Cu ajutorul copiilor ei, a scos totul din sufragerie pentru mai mult spațiu. Dar cum avea să găsească suficiente scaune pentru oaspeți? În Georgia, exista obiceiul ca familiile să închirieze mese și scaune pentru reuniuni mari. Cum ea nu a închiriat decât scaune, proprietarii magazinului au întrebat-o: „Nu ai nevoie de mese? Unde aveți de gând să mâncați?”.

Sora Badridze a reușit să-i găzduiască pe toți cei care au venit în apartamentul ei, aflat la etajul al 13-lea, pentru a comemora moartea lui Isus. Iar prezența a fost uimitor de mare: 200 de persoane! Nu e de mirare că mulți vecini și-au pus întrebări despre Martorii lui Iehova!

În 1992, în diverse părți ale țării se închiriau săli mari pentru a se ține Comemorarea. Davit Samkharadze, care locuia în Gori, își amintește cum s-a îngrijit supraveghetorul itinerant de organizarea Comemorării.

 Auzind că vestitorii se gândeau să se întrunească într-o casă particulară, el a întrebat: „Nu aveți o sală mare în oraș? De ce nu încercați să o închiriați?”. Cum sala respectivă putea găzdui mai bine de 1 000 de persoane, vestitorii locali, cu puțin peste 100, nu considerau necesară închirierea unei săli atât de mari.

Atunci supraveghetorul itinerant le-a sugerat: „Dacă fiecare vestitor aduce zece oameni, toate locurile vor fi ocupate”. Deși sfatul său a părut, probabil, nerealist la început, vestitorii locali au depus mari eforturi să țină cont de el. Spre marea lor uimire și bucurie, la Comemorare au asistat nu mai puțin de 1 036 de persoane! *

În 1992, mai erau câteva regiuni din Georgia unde Martorii lui Iehova nu predicaseră încă mesajul Bibliei. Cum avea să se ajungă în aceste teritorii noi într-o perioadă în care țara se confrunta cu o gravă criză economică?

Tamazi Biblaia, care pe atunci locuia în partea de vest a Georgiei, își amintește: „Un supraveghetor itinerant s-a întâlnit cu câțiva dintre noi pentru a discuta ce se putea face. Nu dispuneam de multe informații despre organizarea serviciului de pionier special. Dar știam că vestea bună trebuia predicată cu simțul urgenței”. (2 Tim. 4:2) Drept urmare, au fost aleși 16 pionieri și trimiși în diferite părți ale țării. (Vezi harta alăturată.)

În mai 1992, s-a ținut o întrunire de trei ore în Tbilisi pentru a-i încuraja pe pionierii repartizați să lucreze cinci luni acele teritorii. În fiecare lună, bătrânii îi vizitau  pentru a-i încuraja pe plan spiritual, dar și pentru a-i susține pe plan material, dacă era necesar.

Două surori pioniere, Manea Aduashvili și Nazy Zhvania, au fost repartizate în orașul Ozurgeti. Manea, care pe atunci avea 60 de ani, își amintește: „Cunoșteam o persoană interesată care locuia în apropiere de Ozurgeti. Așadar, de îndată ce am ajuns, am făcut tot posibilul să ne întâlnim cu ea. Când am ajuns la locuința femeii, ne așteptau ea și alte circa 30 de persoane pe care le invitase. În acea zi am început câteva studii biblice”.

Lunile care au urmat au fost la fel de productive. După numai cinci luni, 12 persoane erau pregătite pentru botez!

Doi pionieri, Pavle Abdushelishvili și Paata Morbedadze, au fost trimiși în Tsageri. Această localitate se află  într-o zonă în care erau adânc înrădăcinate tradiții vechi împletite cu învățături ale creștinătății.

Întrucât se apropia iarna aspră, repartiția de cinci luni a pionierilor era spre sfârșite, iar Paata a fost invitat să ajute la munca de traducere în altă parte. Prin urmare, Pavle trebuia să ia o decizie. El povestește: „Eram conștient că ar fi fost greu să petrec iarna în Tsageri. Însă persoanele cu care studiam Biblia aveau nevoie de ajutor. Prin urmare, am hotărât să rămân”.

„Am rămas la o familie din partea locului”, își amintește Pavle. „Ziua ieșeam să predic. Seara, stăteam cu acea familie în sufragerie, la parter, în jurul sobei. Dar, când trebuia să urc în camera mea, îmi luam o căciulă călduroasă și trăgeam peste mine o pătură groasă.”

Când bătrânii au reușit să-l viziteze pe Pavle primăvara, 11 persoane erau calificate să devină vestitori nebotezați. Nu după mult timp, cu toții s-au botezat.