Salt la conţinut

Salt la cuprins

O școală pentru pionieri ținută în apropiere de Zugdidi

GEORGIA | 1998-2006

Binecuvântări „în timpuri prielnice, în timpuri dificile” (2 Tim. 4:2)

Binecuvântări „în timpuri prielnice, în timpuri dificile” (2 Tim. 4:2)

DE LA sfârșitul anilor ’90, Martorii din Georgia s-au bucurat de o creștere uimitoare în rândul vestitorilor și al persoanelor interesate. În 1998, nu mai puțin de 32 409 persoane au asistat la Comemorarea morții lui Cristos.

Mulți vestitori însă, inclusiv bătrâni de congregație, erau relativ noi în adevăr și cu puțină experiență. Majoritatea aveau nevoie de instruire în diferite aspecte ale activităților spirituale. Dar în ce mod putea fi oferită o astfel de instruire?

Organizația lui Iehova oferă mai mult sprijin

Arno și Sonja Tüngler, absolvenți ai Anexei Școlii Galaad din Germania, au fost repartizați în Georgia în martie 1998. În același an, Corpul de Guvernare a aprobat deschiderea unui birou de filială în Georgia, supravegheat de filiala din Rusia.

Un comitet al țării a început nu după mult timp să supravegheze activitatea de predicare. După ce activitatea noastră a fost înregistrată legal, publicațiile bazate pe Biblie au fost importate direct de la filiala din Germania, cum era pe atunci cunoscută. Recunoașterea legală a deschis totodată calea spre achiziționarea de proprietăți pe care urmau să se ridice săli ale Regatului și clădiri de filială.

Un timp de instruire spirituală

Mulți vestitori nu au putut predica în mod deschis din casă-n casă pe parcursul numeroșilor ani de interdicție sub regimul sovietic. Arno Tüngler își amintește: „Majoritatea vestitorilor făceau multă lucrare stradală, puțini erau obișnuiți să meargă din casă-n casă și să țină evidența persoanelor interesate”.

Arno și Sonja Tüngler

Davit Devidze, care a început să slujească la biroul de filială nou-înființat în mai 1999, povestește: „Erau multe de făcut pe teren și la Betel. Erau lucruri despre care citiserăm, dar pe care nu știam cum să le facem. Așadar, ne-am uitat la frații cu experiență trimiși de Corpul de Guvernare și am învățat de la ei”.

Pentru frații din Georgia a început o perioadă de intensă instruire spirituală. Dar, așa cum se întâmplă adesea în cazul celor ce se mută să slujească unde este mai mare nevoie de vestitori, beneficiile faptului de a oferi instruire nu sunt unilaterale. (Prov. 27:17) Într-adevăr, cei care au venit să ofere ajutor au învățat multe de la frații și surorile locale.

Martorii locali manifestă calități atrăgătoare

Arno și Sonja au amintiri foarte plăcute legate de primirea călduroasă de care au avut parte după sosirea lor în Georgia. Frații și surorile de aici au făcut tot ce le-a stat în putință să-i ajute să se obișnuiască în noua lor repartiție.

Sonja își amintește de generozitatea lor. Ea povestește: „Un cuplu care locuia în apropiere ne aducea mereu mâncare gustoasă. O soră a mers cu noi în lucrarea de predicare, ne-a prezentat noii noastre congregații și ne-a spus multe lucruri despre cultura georgiană. Altă soră ne-a predat cu răbdare limba georgiană”.

Warren și Leslie Shewfelt, din Canada, care au fost repartizați în Georgia în 1999, au spus: „Ne-a încântat afecțiunea fraților și a surorilor din Georgia, dar ne-a și făcut să fim mai umili. Cu toții, inclusiv cei tineri, își exprimau fără reținere sentimentele și iubirea față de ceilalți”.

Frații locali au slujit alături de misionari cu experiență la biroul de filială al țării

Cei repartizați din alte țări în Georgia priveau dincolo de greutățile pe care le aveau de suportat și se concentrau asupra calităților deosebite ale oamenilor din partea locului. Fiind umili și iubitori, misionarii au fost repede îndrăgiți de frații georgieni.

Oameni temători de Dumnezeu reacționează la adevăr

În anii ’90, mulți oameni sinceri au continuat să reacționeze la adevăr. Numai în 1998 s-au botezat 1 724 de persoane. Ce i-a determinat pe atât de mulți georgieni să arate interes față de adevăr?

Tamazi Biblaia, care a slujit mulți ani ca supraveghetor itinerant, explică: „Iubirea pentru Dumnezeu era una dintre valorile tradiționale întipărite în inima oamenilor. Așadar, când le împărtășeam mesajul Bibliei, oamenii reacționau în mod firesc la el”.

Davit Samkharadze, care slujește ca instructor la Școala pentru Evanghelizatori ai Regatului, menționează: „Când o persoană începe să studieze Biblia, de multe ori intervin rudele și vecinii. În timp ce încearcă să o convingă să se oprească din studierea Bibliei, mulți ajung ei înșiși să studieze Biblia!”.

Pe măsură ce s-a răspândit, mesajul despre Regat a schimbat viața multor oameni. În aprilie 1999, s-a atins un nou record în ce privește creșterea spirituală, 36 669 de persoane asistând la Comemorare.

„Sunt mulți împotrivitori”

În ce privește activitatea de predicare din anticul Efes, apostolul Pavel a scris: „Mi s-a deschis o ușă largă care duce la activitate, dar sunt mulți împotrivitori”. (1 Cor. 16:9) Cuvintele sale descriu cât se poate de bine situația cu care s-au confruntat Martorii din Georgia la câteva luni după Comemorarea din 1999, când s-a atins recordul de asistență.

În luna august a aceluiași an, membrii unui grup ortodox extremist, condus de preotul Vasili Mkalavishvili, s-au raliat în Tbilisi și au ars în public literatura noastră. Acest fapt a atras după sine un val de persecuții, care au durat patru ani.

Din 1999, Martorii lui Iehova din Georgia au fost ținta protestelor și a atacurilor, iar publicațiile le-au fost arse

La 17 octombrie 1999, câțiva extremiști religioși au strâns o gloată de aproximativ 200 de oameni și au întrerupt o întrunire ținută de congregația Gldani din Tbilisi. Cu bâte de lemn și cruci de metal, s-au năpustit asupra celor prezenți, mulți Martori ajungând în spital.

Din nefericire, atacatorii nu au fost arestați, iar atacurile asupra Martorilor au continuat. Câteva oficialități guvernamentale, inclusiv președintele Shevardnadze, au condamnat acele atacuri violente, dar nu s-a întreprins nicio acțiune clară împotriva lor. De fapt, polițiștii ajungeau de obicei la mult timp după ce avea loc un atac.

În acea perioadă, un membru al parlamentului georgian, Guram Sharadze, a inițiat o campanie fără precedent de defăimare a Martorilor. El i-a acuzat pe Martori că sunt periculoși. Se părea că „timpurile prielnice” pentru predicarea veștii bune erau de domeniul trecutului.

Organizația lui Iehova reacționează la opoziție

Organizația lui Iehova a reacționat prompt la necesitățile Martorilor din Georgia. Frații au primit îndrumări iubitoare despre modul în care să reacționeze când sunt atacați. Li s-au reamintit motivele pentru care adevărații creștini sunt uneori persecutați. (2 Tim. 3:12)

În plus, organizația lui Iehova a luat măsuri legale pentru a-i apăra pe frați în justiție. Un frate care a slujit în Departamentul juridic de la filiala din Georgia își amintește: „În acei patru ani, am depus peste 800 de plângeri ca răspuns la acțiunile grupului lui Vasili Mkalavishvili. Le-am cerut oficialităților și organizațiilor care militează pentru drepturile omului să ne ajute. Sediul mondial al Martorilor lui Iehova a lansat o amplă campanie de publicitate, dar nimic nu a oprit atacurile”. *

^ par. 30 Pentru mai multe informații despre bătălia legală în vederea recunoașterii drepturilor omului, vezi Treziți-vă! din 22 ianuarie 2002, paginile 18-24.