În Georgia, un bărbat s-a apropiat de standul cu literatură și a strigat: „Nu vă las să predicați aici! Georgia e o țară creștin-ortodoxă”. Fratele de la stand l-a întrebat cu amabilitate dacă citise vreodată literatura noastră. Bărbatul a răspuns: „Nu, n-am citit-o”. Fratele l-a îndemnat cu tact să facă asta. Reacția înțeleaptă a fratelui l-a calmat pe bărbat  și l-a făcut să accepte unele publicații. După câteva zile, bărbatul a revenit și și-a cerut scuze pentru comportamentul său. A spus că i-a citit mamei sale oarbe revista noastră. Le-a plăcut amândurora, iar acum mai doreau ceva de citit. În prezent, el vizitează cu regularitate standul pentru a lua ultimele numere ale revistelor.

Doi martori din Azerbaidjan au abordat în predicare un tânăr care stătea în fața unei clădiri, dorind să-i depună mărturie. El le-a spus: „Nu pot asculta aceste lucruri; ar fi un păcat”. Apoi a scos din buzunar un cuțit și a zis: „Am fost nedreptățit, dar merg să-mi fac dreptate cu el”.

Frații au fost surprinși, însă i-au spus: „Și să iei viața cuiva este un păcat”.

Bărbatul a întrebat: „Dar ce să fac?”. Ei i-au citit Romani 12:17-21 și i-au explicat că răzbunarea este a lui Dumnezeu, iar noi trebuie să ascultăm de îndemnul: „Nu te lăsa învins de rău, ci învinge răul prin bine”. Frații i-au vorbit apoi despre puterea cuvintelor blânde și l-au avertizat că, dacă va răni sau va omorî pe cineva, îl va mustra conștiința. Bărbatul a rămas impresionat de cele auzite și s-a despărțit de ei.

După aproximativ o oră, el i-a întâlnit din nou pe frați și le-a spus: „Vin tocmai de la cel pe care voiam  să-l ucid. Am rezolvat problema fără să-i fac nimic. Sunt recunoscător că m-ați împiedicat să intru în necazuri”. Martorii i-au explicat că, de fapt, Iehova era cel care îl ajutase.

Cu câțiva ani în urmă, o soră din Norvegia s-a îndepărtat de adevăr. Când au început să fie folosite cărucioarele în mărturia publică, ea trecea adesea pe lângă un cărucior când mergea la cumpărături.

Deși nu îi aborda niciodată pe Martori, ea observa posterele și literatura, mereu atractive. Acest lucru, dar și atitudinea prietenoasă și ținuta modestă a Martorilor au trezit în ea dorința de a se întoarce la Iehova și la poporul său.

Ea a observat și site-ul nostru, jw.org, și a decis să intre pe el. A fost surprinsă când a văzut cât de ușor a putut găsi adresa celei mai apropiate săli a Regatului și orarul întrunirilor. A descărcat unele publicații și a mers oarecum neliniștită la sală. Însă a avut parte de o primire călduroasă, iar bătrânii au repartizat o soră pentru a studia Biblia cu ea. În scurt timp, și-a făcut prieteni în congregație și a revenit la obiceiurile ei spirituale. Acum, ea participă la întruniri și la lucrarea de predicare și se bucură din nou de o relație bună cu Iehova.

Într-un autobuz școlar din Norvegia, Ronja, care are 15 ani, a purtat o discuție despre evoluție cu trei băieți din clasă. Ei nu au ținut deloc cont de convingerile ei,  iar acest lucru a făcut-o să se simtă penibil. Deoarece nu stăpânea foarte bine subiectul, Ronja a rugat-o pe mama ei s-o ajute să găsească argumente convingătoare care să ateste existența unui Creator.

A doua zi, în autobuz, Ronja a folosit argumentele pe care le pregătise. Însă băieții i-au ridiculizat din nou credința în Iehova. Unul dintre ei a strigat: „În autobuzul ăsta, nimeni nu crede-n Iehova! Să ridice mâna cine crede-n evoluție și cine crede-n Iehova”. Spre surprinderea Ronjei, un băiat de lângă ea a ridicat mâna și a spus: „Eu cred în Iehova!”. Și alți doi copii au spus că credeau. Conversația Ronjei cu colegii fusese auzită și de alți copii, iar unii fuseseră convinși de argumentele ei.

Într-o după-amiază, doi bărbați din Siria, vorbitori de limbă arabă, au venit la filiala din Danemarca și le-au spus surorilor de la recepție că îi căutau pe Martorii lui Iehova. Ei au fost încântați să afle că ajunseseră în locul potrivit. Cum au găsit adresa? Ei le-au arătat unor angajați de la biblioteca publică locală o poză pe care o făcuseră cu telefonul, în care se vedea pagina editorilor din cartea Ce ne învață în realitate Biblia?, iar angajații de la bibliotecă le-au dat adresa filialei.

Întrucât cei doi bărbați comunicau greu în daneză, a fost chemat la recepție un frate care vorbea araba. Acesta și-a dat seama că unul dintre bărbați era foarte interesat de Biblie. Fratele i-a luat datele de contact și a promis că îl va vizita cât mai curând cu un alt frate care vorbea limba arabă.

Când au mers acasă la acel om, frații au aflat că nu fusese vizitat niciodată de Martorii lui Iehova. El le-a spus că a găsit cartea în cutia poștală, deși pe cutie nu era niciun nume care să indice că aparținea unei persoane de limbă arabă. Deoarece nu știa să citească, el l-a rugat pe un prieten să-i citească din carte, astfel că au terminat-o de citit în trei zile. Ce a auzit a fost suficient ca să-l convingă că a găsit adevărul.

Viața ca refugiat, departe de familie e deprimantă, însă el găsește multă mângâiere în Biblie. Prima dată când a fost vizitat de frați, a întrebat: „Cum de nu m-ați vizitat până acum? Chiar aveam nevoie de așa ceva”. În prezent, continuă studiul cu frații și este încântat de ce învață.

Dmitri era director al unei companii producătoare de tutun din Ucraina. Însă, după ce a înțeles mai bine cât de dăunător este tutunul pentru sănătate, a renunțat la serviciul lui bine plătit. Apoi, în decurs de trei luni, mama și soacra lui au murit, iar pierderea acestor persoane dragi l-a marcat. Spera să găsească mângâiere și răspunsuri la biserica sa, dar nu a fost așa. Un prieten i-a spus că a fi creștin ortodox înseamnă a avea „o cruce la gât și un gol în suflet”. Exact asta simțea și Dmitri. Și-a dat seama că nu știa nimic despre Dumnezeu sau despre Biblie. Cuprins de deznădejde, a început să se roage pentru ajutor. Apoi și-a amintit că auzise de Martorii lui Iehova. A căutat site-ul nostru pe internet și a fost foarte impresionat de informațiile pe care le-a găsit aici despre Biblie. Apoi, el a căutat cea mai apropiată sală a Regatului. Când a ajuns în parcare, un om de ordine l-a salutat și l-a întrebat cu ce putea să-l ajute. Dmitri a spus: „Aș vrea să studiez Biblia”. Acum, el studiază deja de șase luni. De asemenea, ia parte activ și cu regularitate la întruniri.

Paul și Faith, din Marea Britanie, au purtat o conversație plăcută cu o femeie pe nume Susan și au stabilit o vizită ulterioară. Când au revenit, Susan nu era acasă. Aplicând sfaturile din Serviciul pentru Regat din noiembrie 2014, Paul și Faith i-au lăsat un bilet în ușă, în care i-au spus că vor reveni a doua zi. Când s-au întors, ei au constatat cu surprindere că și Susan le lăsase un bilet în ușă. Ea le-a explicat că a trebuit să meargă la  cumpărături pentru nunta fiicei sale. Paul și Faith i-au transmis printr-un alt bilețel că urmau să revină săptămâna viitoare. De această dată, Susan îi aștepta și au început un studiu din cartea Ce învață Biblia.

Întrucât fiica ei urma să se căsătorească în curând, Susan a amânat următoarea vizită. Când Paul și Faith au trecut din nou pe la ea, nu a răspuns nimeni, așa că i-au lăsat din nou un bilet în ușă cu numărul lor de telefon. Cât de mult s-au bucurat când au primit un mesaj de la Susan! Îi părea rău că nu au găsit-o, dar vorbea în grădină cu o vecină. De atunci, Susan studiază cu regularitate Biblia, iar recent a asistat la prima ei întrunire.

Paul și Faith sunt foarte entuziasmați de această metodă de a ține legătura cu oamenii: „Am avut și alte vizite care au citit biletele din ușă. E genial!”.

În august 2014, un frate a fost internat cu embolie pulmonară la un spital din Ungaria. Din nefericire, nu după mult timp a murit. Iată însă ce a scris soția lui despre o asistentă pe nume Tünde, care l-a ajutat foarte mult cât a fost internat:

„În vara anului 2015, am asistat împreună cu fiul meu la Congresul Regional «Să urmăm exemplul lui Isus!». La sfârșitul celei de-a treia zile, eram în parcare și ne pregăteam să ne întoarcem acasă. O femeie s-a oprit în fața mea, a lăsat jos plasele din mână, m-a îmbrățișat și a început să plângă. Era chiar asistenta care, cu un an în urmă, îl îngrijise pe soțul meu la terapie intensivă. Ea mi-a explicat că, la începutul fiecărei ture, asistentele primesc în grijă câte un pacient. Ea se ruga de fiecare dată să-i fie repartizat soțul meu. Și exact așa se întâmpla, fără excepție.

Tünde mi-a spus că purtarea bună a soțului meu și credința lui, dar și faptul că vorbea mereu despre speranța lui au determinat-o să înceapă un studiu biblic cu Martorii lui Iehova.

Tünde, care acum studiază Biblia, așteaptă momentul când va putea să-l revadă pe soțul meu și să-i spună că purtarea lui, precum și credința lui puternică au ajutat-o să-l cunoască pe Iehova și să învețe despre promisiunile sale minunate”.

Un timp, unele puncte vamale de la frontiera dintre Bulgaria și Grecia au fost închise din cauza protestelor și  a blocajelor, astfel că s-au format cozi de zeci de kilometri. În Bulgaria, membrii unei congregații din apropiere s-au folosit de această ocazie pentru a distribui literatură biblică celor ce așteptau. Frații s-au pregătit și au luat cu ei literatură în 12 limbi. Deși mulți șoferi de camioane erau epuizați și stresați, au acceptat să discute. Frații îi ascultau plini de empatie, apoi îi încurajau și le prezentau un mesaj de speranță. Un șofer a întrebat: „Sunteți Martori ai lui Iehova?”. După ce a primit un răspuns afirmativ, a adăugat: „Eram sigur, fiindcă doar Martorii predică așa”. Un alt șofer foarte amabil din Austria a spus: „Nici aici nu scăpăm de voi! Felicitări! Continuați să le aduceți oamenilor mângâiere și speranță!”. Un altul a zis: „Până acum nu am vrut să citesc literatura voastră. Dar acum o fac cu plăcere!”. Când un frate i-a depus mărturie unui șofer, acestuia au început să-i curgă lacrimile. A spus că a fost și el Martor cu mulți ani în urmă. Frații l-au îndemnat să citească publicațiile, dar mai ales să ia legătura cu congregația.