ŢI-AR plăcea să faci numai ce vrei tu? Aşa-i că uneori ai vrea să nu ţi se spună ce să faci? Fii sincer şi recunoaşte! —

Dar ce este mai bine pentru tine? Este oare înţelept să faci numai ce vrei tu? Sau e mai bine să asculţi de tatăl şi de mama ta? — Dumnezeu spune că trebuie să asculţi de părinţii tăi. Prin urmare, trebuie să existe un motiv serios pentru aceasta. Să vedem care este acest motiv.

Câţi ani ai? — Ştii câţi ani au tatăl tău, mama ta, bunica ta sau bunicul tău? — Ei trăiesc de mai mult timp decât tine. Şi, cu cât cineva trăieşte mai mult, cu atât are mai mult timp să înveţe. În fiecare an, el aude, vede şi face o mulţime de lucruri. Aşa că tinerii au de învăţat de la cei mai mari ca ei.

Cunoşti pe cineva mai mic decât tine? — Ştii mai multe lucruri decât el sau decât ea? — De ce oare? — Deoarece tu ai trăit mai mult. Tu ai avut mai mult timp să înveţi decât cineva mai mic decât tine.

Dar cine a trăit mai mult şi decât tine, şi decât mine, şi decât oricine altcineva? — Iehova Dumnezeu. El ştie mult mai multe  decât tine sau decât mine. Când ne cere să facem ceva, putem fi siguri că aşa e cel mai bine, chiar dacă uneori acel lucru ni se pare greu de făcut. Ştiai că şi Marelui Învăţător i-a fost greu odată să asculte? —

Dumnezeu i-a cerut lui Isus să facă ceva foarte greu. Isus s-a rugat pentru lucrul acela, aşa cum se vede în imagine. Iată ce i-a cerut el lui Dumnezeu: „Dacă vrei, îndepărtează de la mine paharul acesta“. Cuvintele sale sugerează că nici lui Isus nu i-a fost întotdeauna uşor să facă voinţa lui Dumnezeu. Dar ştii ce a spus Isus în încheierea rugăciunii sale? —

Isus şi-a încheiat rugăciunea cu următoarele cuvinte: „Să se facă nu voinţa mea, ci a ta“ (Luca 22:41, 42). Într-adevăr, el dorea să se înfăptuiască voinţa lui Dumnezeu, nu propria-i voinţă. De aceea a făcut ce voia Dumnezeu, nu ce credea c-ar fi cel mai bine.

Ce putem învăţa de aici? — Că este bine să facem ce ne spune Dumnezeu, chiar dacă acest lucru nu este întotdeauna uşor. Dar mai învăţăm ceva. Ştii ce anume? — Învăţăm că Dumnezeu şi Isus nu sunt una şi aceeaşi persoană, aşa cum spun unii oameni. Iehova Dumnezeu este mai în vârstă şi ştie mai multe lucruri decât Fiul său, Isus.

Când ascultăm de Dumnezeu, demonstrăm că-l iubim. Biblia spune: „Iată ce înseamnă iubirea de Dumnezeu: să respectăm poruncile sale“ (1 Ioan 5:3). Acum înţelegi de ce trebuie să ascultăm cu toţii de Dumnezeu? Şi tu vrei să asculţi de el, nu-i aşa? —

 Să deschidem Biblia şi să vedem ce le cere Dumnezeu copiilor. Vom citi în Biblie, în Efeseni, capitolul 6, versetele 1, 2 şi 3. Iată ce scrie aici: „Copii, ascultaţi de părinţii voştri în comuniune cu Domnul, pentru că aceasta este drept: «Onorează-i pe tatăl tău şi pe mama ta», ceea ce este prima poruncă cu o promisiune: «Ca să-ţi meargă bine şi să dăinuieşti mult timp pe pământ»“.

Ai văzut? Chiar Iehova Dumnezeu îţi spune să asculţi de tatăl tău şi de mama ta! Ce înseamnă să-ţi „onorezi“ părinţii? Înseamnă să-i respecţi. Iar Dumnezeu promite că o să-ţi meargă bine dacă asculţi de ei.

Am să-ţi povestesc o întâmplare despre nişte oameni care au scăpat cu viaţă tocmai pentru că au ascultat. Aceşti oameni au trăit cu mult timp în urmă în marele oraş Ierusalim. Pentru că majoritatea locuitorilor acelui oraş n-au ascultat de Dumnezeu, Isus i-a avertizat că oraşul va fi distrus. Isus le-a spus însă şi cum se puteau salva dacă iubeau ce este drept. El a zis: „Când veţi vedea armate de jur împrejurul Ierusalimului, să ştiţi că distrugerea lui este aproape. Atunci va trebui să ieşiţi din Ierusalim şi să fugiţi la munţi“. — Luca 21:20–22.

Şi, exact cum spusese Isus, Ierusalimul a fost atacat de armatele romane. Acestea au înconjurat oraşul. Dar, dintr-un motiv necunoscut, soldaţii au plecat. Majoritatea oamenilor au crezut că pericolul trecuse şi au rămas în oraş. Dar ce le spusese Isus să facă? — Tu ce-ai fi făcut dacă ai fi locuit atunci în Ierusalim? — Cei ce l-au crezut cu adevărat pe Isus şi-au părăsit casele şi s-au refugiat în munţi, departe de Ierusalim.

A trecut un an întreg şi nu s-a întâmplat nimic cu Ierusalimul. Nici în al doilea şi nici în al treilea an nu s-a întâmplat  nimic. Probabil că unii i-au considerat fără minte pe cei ce părăsiseră oraşul. Dar, în cel de-al patrulea an, armatele romane s-au întors şi au înconjurat din nou Ierusalimul. Era însă prea târziu ca să mai scape cineva. De data aceasta armatele au distrus oraşul. Majoritatea oamenilor aflaţi în oraş au murit, iar cei rămaşi în viaţă au fost luaţi prizonieri.

Dar ce s-a întâmplat cu cei ce ascultaseră de Isus? — Au fost salvaţi. Ei se aflau departe de Ierusalim şi n-au păţit nimic. Ascultarea i-a ocrotit.

Dacă eşti ascultător, crezi că şi tu vei fi ocrotit? — Poate că părinţii ţi-au spus să nu te joci niciodată pe stradă. De ce ţi-au spus ei asta? — Deoarece ai putea fi lovit de o maşină. Dar poate că  într-o zi spui în sinea ta: Acum nu trece nici o maşină. N-am să păţesc nimic. Şi alţi copii se joacă pe stradă şi nu păţesc nimic.

La fel au gândit şi majoritatea locuitorilor Ierusalimului. După plecarea armatelor romane, totul părea sigur. Pentru că şi alţii au rămas în oraş, au rămas şi ei. Deşi fuseseră avertizaţi, n-au vrut să asculte. Drept urmare şi-au pierdut viaţa.

Să mai luăm un exemplu. Te-ai jucat vreodată cu chibriturile? — Poate că e distractiv să vezi cum ia foc un chibrit. Dar joaca cu chibriturile e periculoasă. Ar putea lua foc toată casa, iar tu ai putea muri.

Nu uita că trebuie să asculţi tot timpul, nu doar din când în când! Dacă asculţi mereu, vei fi cu adevărat ocrotit. Îţi mai aminteşti cine spune: „Copii, ascultaţi de părinţii voştri“? — Chiar Dumnezeu. El spune lucrul acesta pentru că te iubeşte.