CAPITOLUL 37
Să ne amintim de Iehova şi de fiul său
SĂ ZICEM că cineva îţi dă un cadou deosebit. Cum ai reacţiona? — Ai spune doar mulţumesc şi apoi ai uita complet de persoana care ţi l-a dat? Sau te-ai gândi şi după aceea la ea şi la cadoul ei? —
Iehova Dumnezeu ne-a făcut un cadou extraordinar. El l-a trimis pe Fiul său pe pământ ca să moară pentru noi. Ştii de ce a trebuit să moară Isus pentru noi? — Este foarte important să ştim de ce.
Aşa cum am învăţat din capitolul 23, Adam a păcătuit când a încălcat legea perfectă a lui Dumnezeu. Iar noi am moştenit păcatul de la Adam pentru că el este tatăl tuturor oamenilor. Prin urmare, de ce anume crezi că aveau nevoie oamenii? — Cu toţii aveau nevoie de un alt tată perfect, care să trăiască aici, pe pământ. Cine crezi că putea fi acest tată? — Isus, nu-i aşa?
Iehova l-a trimis pe Isus pe pământ ca să ne devină tată în locul lui Adam. În Biblie se spune: „«Primul om Adam a devenit un suflet viu». Ultimul Adam a devenit un spirit dătător de viaţă“. Cine a fost primul Adam? — Omul pe care l-a creat Dumnezeu din ţărâna pământului. Cine este al doilea Adam? — Isus. Iată ce spune Biblia: „Primul om [Adam] este din pământ şi este făcut din ţărână; al doilea om [Isus] este din cer“. — 1 Corinteni 15:45, 47; Geneza 2:7.
Luca 1:30–35). Din acelaşi motiv, un înger le-a spus păstorilor cu ocazia naşterii lui Isus: „Vi s-a născut astăzi un Salvator“ (Luca 2:11). Pentru a fi însă Salvatorul nostru, Isus trebuia să crească şi să devină adult, întocmai ca Adam, nu-i aşa? — În felul acesta, Isus putea să devină „al doilea Adam“.
Întrucât Dumnezeu a luat viaţa lui Isus din cer şi a pus-o în pântecele Mariei, Isus n-a moştenit păcatul de la Adam. De aceea, Isus a fost un om perfect (Conform Bibliei, Isus, Salvatorul nostru, urma să devină şi „Tatăl nostru etern“ (Isaia 9:6, 7). Într-adevăr, omul perfect Isus a putut să devină tatăl nostru în locul lui Adam, care a păcătuit. De aceea, îl putem alege ca tată pe „al doilea Adam“. Şi Isus este, bineînţeles, Fiul lui Iehova Dumnezeu.
Învăţând să-l cunoaştem pe Isus, îl putem accepta ca Salvator. Îţi aminteşti din ce anume avem nevoie să fim salvaţi? — Din păcatul şi moartea moştenite de la Adam. Viaţa perfectă de om matur pe care Isus şi-a sacrificat-o, sau a dat-o pentru noi, este numită răscumpărare. Iehova a oferit răscumpărarea pentru a ne ierta păcatele. — Matei 20:28; Romani 5:8; 6:23.
Desigur, noi nu vrem să uităm ce au făcut pentru noi Dumnezeu şi
Fiul său, nu-i aşa? — Isus le-a arătat continuatorilor săi cum îşi puteau aminti de sacrificiul său. Să vedem despre ce e vorba.Imaginează-ţi că te afli în camera de la etaj a unei case din Ierusalim. Este seară. Isus şi apostolii săi stau în jurul unei mese. Pe masă se află carne friptă de miel, câteva turte şi vin roşu. Ei s-au adunat pentru o cină specială. Ştii de ce? —
Acea cină le amintea israeliţilor ce făcuse Iehova pentru strămoşii lor cu sute de ani înainte, când aceştia erau sclavi în Egipt. Iehova îi spusese poporului său: „Fiecare
familie să sacrifice un miel, iar cu sângele lui să ungă uşorii casei“. Şi a adăugat: „Intraţi în casele voastre şi mâncaţi mielul“.Israeliţii au făcut întocmai. Şi, în aceeaşi noapte, îngerul lui Dumnezeu a trecut prin ţara Egiptului. A intrat aproape în toate casele şi i-a ucis pe toţi copiii întâi născuţi. Dar a ocolit casele pe uşorii cărora a văzut sânge de miel. Nici un copil din aceste case n-a murit. Faraon, regele Egiptului, a fost îngrozit de ce făcuse îngerul lui Iehova şi le-a spus israeliţilor: „Sunteţi liberi. Plecaţi din Egipt!“ Atunci ei şi-au încărcat lucrurile pe cămile şi pe măgari şi au plecat.
Iehova n-a vrut ca israeliţii să uite cum fuseseră salvaţi. De aceea, le-a spus: „O dată pe an să ţineţi o cină asemănătoare cinei din această seară“. Acea cină s-a numit „Paşte“. Ştii de ce? — Deoarece în acea noapte îngerul lui Dumnezeu a ocolit casele însemnate cu sânge. — Exodul 12:1–13, 24–27, 31.
Isus şi apostolii săi se gândeau la acest eveniment în timp ce mâncau cina de Paşte. Apoi, după ce Iuda, apostolul infidel, a fost înlăturat, Isus a făcut ceva extraordinar. A luat o pâine dintre cele ce mai rămăseseră pe masă, a spus o rugăciune pentru a o binecuvânta, a frânt-o şi le-a dat-o discipolilor. „Luaţi, mâncaţi — a spus el — această pâine reprezintă corpul meu, pe care îl voi da când voi muri pentru voi.“
Apoi, Isus a luat un pahar cu vin roşu. După ce a mai rostit o rugăciune de mulţumire, l-a dat din mână în mână apostolilor, zicând: „Beţi toţi din el. Vinul acesta reprezintă sângele meu, pe care îl voi vărsa în curând ca să vă eliberez de păcate. Continuaţi să faceţi aceasta în amintirea mea“. — Matei 26:26–28; 1 Corinteni 11:23–26.
După cum ai observat, Isus a spus că discipolii săi trebuiau să facă lucrul acesta pentru a-şi aminti de el. — Ei nu mai trebuiau să ţină Paştele, ci urmau să ţină o cină specială an de an în amintirea lui Isus şi a morţii sale. Această cină se numeşte Cina Domnului, sau Comemorarea. Ştii de ce? — Deoarece ne aminteşte de sacrificiul lui Isus şi al Tatălui său, Iehova Dumnezeu.
Pâinea ar trebui să ne amintească de corpul lui Isus. El şi-a oferit de bunăvoie corpul drept jertfă ca noi să putem trăi veşnic. Dar vinul roşu? — Ne aminteşte de valoarea sângelui lui Isus. Sângele lui Isus valorează mai mult decât sângele mielului sacrificat de Paşte în Egipt. Ştii de ce? — În Biblie se spune că sângele lui Isus face posibilă iertarea păcatelor noastre. Când toate păcatele noastre vor fi înlăturate, nu ne vom mai îmbolnăvi, nu vom mai îmbătrâni şi nu vom mai muri. E bine să ne gândim la toate acestea cu ocazia Comemorării!
Pot lua din pâine şi din vin toţi cei prezenţi la Comemorare? — Iată ce le-a spus Isus celor ce-au mâncat din pâine şi au băut din vin: „Voi veţi domni împreună cu mine şi veţi sta pe tronuri în cer împreună cu mine“ (Luca 22:19, 20, 30). Aşadar, ei urmau să meargă în cer pentru a fi regi cu Isus. Deci numai cei ce nutresc speranţa de a fi conducători împreună cu Isus în cer pot lua din pâine şi din vin.
Dar chiar şi cei ce nu mănâncă din pâine şi nu beau din vin trebuie să asiste la Comemorare. Ştii de ce? — Deoarece Isus şi-a dat viaţa şi pentru ei. Asistând la Comemorare, demonstrăm că ne aducem aminte de cadoul minunat oferit de Dumnezeu.
Citeşte câteva versete care subliniază importanţa răscumpărării oferite de Isus: 1 Corinteni 5:7; Efeseni 1:7; 1 Timotei 2:5, 6 şi 1 Petru 1:18, 19.