SĂ ZICEM că o fetiţă îi spune mamei sale: „După ore, vin direct acasă“. Dar, în loc să vină acasă, ea rămâne la joacă, iar la întoarcere îi spune mamei: „Învăţătoarea ne-a ţinut peste ore“. Ar fi corect să spună asta? —

Sau poate că un băiat îi spune tatălui său: „Nu, nu m-am jucat cu mingea în casă“. Dar dacă s-a jucat, ar fi corect să nu spună adevărul? —

Marele Învăţător ne-a arătat cum trebuie să procedăm. El a spus: „Cuvântul vostru «Da» să însemne Da, «Nu» al vostru Nu; căci ceea ce este în plus faţă de acestea vine de la cel rău“ (Matei 5:37). Ce a vrut să spună Isus? — Că trebuie să şi facem ceea ce spunem.

În Biblie există o relatare care ne arată cât este de important să spunem adevărul. Ea vorbeşte despre doi oameni care au spus că sunt discipoli ai lui Isus. Să o ascultăm.

 După mai puţin de două luni de la moartea lui Isus, mulţi oameni au venit la Ierusalim de la mare depărtare pentru o importantă sărbătoare a iudeilor, numită Penticosta. Cu acea ocazie, apostolul Petru a ţinut o cuvântare însufleţitoare despre Isus, pe care Iehova îl înviase din morţi. Mulţi dintre cei veniţi la Ierusalim auzeau pentru prima oară vorbindu-se despre Isus. De aceea au vrut să ştie mai multe lucruri în legătură cu acest subiect. Ce au făcut ei?

Au hotărât să mai stea o vreme la Ierusalim. Între timp unii au rămas fără bani şi au avut nevoie de ajutor ca să-şi poată cumpăra mâncare. Vrând să-i ajute, mulţi discipoli din Ierusalim şi-au vândut o parte din bunuri şi le-au dat banii apostolilor. Aceştia, la rândul lor, le-au dat banii vizitatorilor nevoiaşi.

Anania şi soţia lui, Safira, din congregaţia din Ierusalim, au vândut un teren. Ei au luat singuri această hotărâre, fără să-i oblige nimeni.  Dar gestul lor n-a fost făcut din iubire pentru noii discipoli ai lui Isus. De fapt, Anania şi Safira au vrut să-i convingă pe alţii că erau mai buni decât în realitate. De aceea au spus că vor să dea pentru cei nevoiaşi toţi banii pe care-i câştigaseră. Însă ei intenţionau să dea doar o parte din acei bani şi să spună că i-au dat pe toţi. Ce crezi, era corect? —

Ei bine, Anania a mers la apostoli şi le-a dat banii. Dar Dumnezeu ştia că nu-i dăduse pe toţi şi i-a dezvăluit apostolului Petru că Anania nu spusese adevărul.

Aşa că Petru i-a spus lui Anania: „Anania, de ce te-ai lăsat ademenit de Satan să faci una ca asta? Terenul era al tău. Nimeni nu te-a obligat să-l vinzi. Dar chiar şi după ce l-ai vândut, puteai să faci ce voiai cu banii. De ce zici c-ai dat toţi banii pe care i-ai câştigat, când, de fapt, n-ai dat decât o parte din ei? Ne-ai minţit nu numai pe noi, ci şi pe Dumnezeu“.

Cât de gravă era fapta lui! Anania minţise. El a pretins că făcuse ceva ce, în realitate, nu făcuse. Biblia ne spune ce s-a întâmplat apoi: „Când a auzit cuvintele lui Petru, Anania a căzut  jos şi a murit“. Dumnezeu l-a pedepsit cu moartea. Apoi a fost luat şi îngropat.

După aproape trei ore a venit şi Safira. Ea nu ştia ce se întâmplase cu soţul ei. Petru a întrebat-o şi pe ea: „Tu şi soţul tău aţi luat pe teren banii pe care ni i-aţi dat?“

Safira a răspuns: „Da, am luat pe teren exact banii pe care vi i-am dat“. Dar minţea. Ei păstraseră o parte din bani. De aceea, Dumnezeu a pedepsit-o cu moartea şi pe Safira. — Faptele 5:1–11.

Ce lecţie învăţăm de aici? — Că lui Dumnezeu nu-i plac mincinoşii. El vrea să spunem întotdeauna adevărul. Mulţi oameni spun însă că nu-i nimic dacă minţi. Au dreptate? — Ştiai că boala, suferinţa şi moartea au apărut tocmai din cauza unei minciuni? —

Aminteşte-ţi că Diavolul a minţit-o pe Eva. El i-a spus că n-o să moară dacă încalcă porunca lui Dumnezeu mâncând din fructul interzis. Eva l-a crezut pe Diavol şi a mâncat. Şi l-a convins şi pe Adam să mănânce. Astfel ei au păcătuit şi toţi copiii lor s-au născut păcătoşi, condamnaţi la suferinţă şi la moarte. De la ce au pornit toate problemele? — De la o minciună.

N-ar trebui să fim surprinşi că Isus a spus următoarele cuvinte despre Diavol: „[El] este un mincinos şi tatăl minciunii“. Diavolul a fost primul mincinos. Când cineva spune o minciună, îl imită pe Diavol. Să nu  uităm lucrul acesta când suntem tentaţi să minţim! — Ioan 8:44.

Dar când ai putea fi tentat să minţi? — Când faci ceva greşit, nu-i aşa? — Să zicem că spargi ceva fără să vrei. Dacă eşti întrebat, vei da vina pe fratele sau pe sora ta? Sau te vei preface că nu ştii ce s-a întâmplat? —

Dar dacă nu ţi-ai făcut toate temele, vei spune că ţi le-ai făcut pe toate chiar dacă nu-i adevărat? — Să nu uităm ce li s-a întâmplat lui Anania şi Safirei! Nici ei n-au spus tot adevărul. Iar Dumnezeu a arătat cât de gravă a fost fapta lor pedepsindu-i cu moartea.

Prin urmare, indiferent ce am făcut, minţind sau spunând jumătăţi de adevăr înrăutăţim lucrurile. Biblia ne sfătuieşte: „Spune adevărul“ şi „Nu vă minţiţi unii pe alţii“. Iehova spune întotdeauna adevărul şi aşteaptă acelaşi lucru şi de la noi. — Efeseni 4:25; Coloseni 3:9.