CAPITOLUL 25
Se pot schimba oamenii răi?
CE MINUNAT ar fi dacă toţi oamenii ar face numai bine! — Dar nu există nici un om care să facă numai lucruri bune. Ştii de ce facem cu toţii din când în când lucruri rele, chiar dacă avem intenţii bune? — Deoarece toţi ne naştem păcătoşi. Însă unii oameni fac multe lucruri rele. Ei îi urăsc pe alţii şi le fac rău intenţionat. Crezi că oamenii aceştia se pot schimba şi pot învăţa să fie buni? —
Uită-te la tânărul din imagine, care păzeşte hainele celor ce aruncă cu pietre în Ştefan! Numele său evreiesc este Saul, iar cel latinesc, Pavel. El asistă cu plăcere la uciderea lui Ştefan, un discipol al Marelui Învăţător. Să vedem de ce a făcut Saul lucruri atât de rele.
Saul făcea parte dintr-o grupare religioasă evreiască, numită partida fariseilor. Fariseii aveau Cuvântul lui Dumnezeu, dar considerau mai importante învăţăturile conducătorilor lor religioşi. Din acest motiv Saul a făcut mult rău.
Când Ştefan a fost arestat la Ierusalim, Saul era şi el prezent. Ştefan a fost dus la tribunal, o parte dintre judecători fiind farisei. Chiar dacă s-au spus neadevăruri despre el, lui Ştefan nu i-a fost frică. El le-a vorbit plin de curaj judecătorilor depunându-le o mărturie temeinică cu privire la Iehova Dumnezeu şi la Isus.
Dar judecătorii n-au fost deloc încântaţi de ceea ce au auzit. Ei ştiau deja multe lucruri despre Isus. De fapt, Isus tocmai fusese ucis în urma presiunilor făcute chiar de ei. Însă Iehova l-a luat
apoi pe Isus din nou în cer. În loc să se căiască de fapta lor, acei judecători au continuat să lupte împotriva discipolilor lui Isus.Judecătorii au pus mâna pe Ştefan şi l-au dus în afara oraşului. L-au trântit la pământ şi au început să arunce cu pietre în el. Şi, aşa cum se vede în imagine, Saul stătea şi privea această scenă. El credea că Ştefan merita să fie ucis.
Ştii de ce credea Saul asta? — El fusese toată viaţa fariseu şi credea că învăţăturile fariseilor erau corecte. Pentru el, fariseii erau un exemplu demn de urmat. — Faptele 7:54–60.
Ce a făcut Saul după ce Ştefan a fost omorât? — A încercat să-i înlăture şi pe ceilalţi discipoli ai lui Isus. Intra în casele lor şi îi târa afară atât pe bărbaţi, cât şi pe femei. Apoi poruncea să fie aruncaţi în închisoare. Mulţi discipoli s-au văzut atunci obligaţi să părăsească Ierusalimul, dar n-au încetat să predice. — Faptele 8:1–4.
Saul îi ura acum şi mai mult pe discipolii lui Isus. De aceea a mers la marele preot Caiafa şi a obţinut aprobarea să-i aresteze pe creştinii din oraşul Damasc. Saul a vrut să-i aducă legaţi la Ierusalim pentru a-i pedepsi. Dar, în drum spre Damasc, s-a întâmplat ceva uluitor.
O lumină a strălucit din cer şi o voce s-a auzit spunând: „Saul, Saul, de ce mă persecuţi?“ Era Isus care vorbea din cer. Lumina a fost atât de puternică, încât l-a orbit pe Saul, iar oamenii care erau cu el au trebuit să-l ducă la Damasc.
După trei zile, Isus i s-a arătat într-o viziune lui Anania, un discipol din Damasc. Isus i-a spus lui Anania să-l viziteze pe Saul, să-i redea vederea şi să vorbească cu el. Când Anania a stat de vorbă cu el, Saul a acceptat adevărul despre Isus şi şi-a recăpătat vederea. Şi-a schimbat modul de viaţă şi a devenit un slujitor fidel al lui Dumnezeu. — Faptele 9:1–22.
Înţelegi acum de ce făcea Saul lucruri rele? — El fusese învăţat lucruri greşite şi urma exemplul unor oameni care nu-i erau fideli lui Dumnezeu. De asemenea, el aparţinea unei grupări ai cărei membri considerau mai importante ideile oamenilor decât Cuvântul lui Dumnezeu. Dar de ce şi-a schimbat Saul modul de viaţă şi a început să facă lucruri bune, chiar dacă alţi farisei au continuat să lupte împotriva lui Dumnezeu? — Deoarece, în realitate, Saul nu ura adevărul. De aceea, când i s-a arătat adevărul, el a fost gata să se schimbe.
Ştii ce a devenit mai târziu Saul? — Da, el a devenit un apostol al lui Isus, fiind cunoscut sub numele de apostolul Pavel. Şi, dacă îţi aduci aminte, Pavel a scris cele mai multe cărţi biblice.
Sunt mulţi oameni, asemenea lui Saul, care se pot schimba. Dar lucrul acesta nu e deloc uşor pentru că există cineva care Faptele 26:17, 18.
încearcă din răsputeri să-i împingă pe oameni la rău. Ştii cine? — Cel despre care a vorbit Isus când i s-a arătat lui Saul în drum spre Damasc. Atunci Isus i-a vorbit din cer lui Saul şi i-a spus: „Te trimit ca să deschizi ochii oamenilor, ca să-i aduci din întuneric la lumină şi de sub autoritatea lui Satan la Dumnezeu“. —Da, Satan Diavolul este cel ce-i împinge pe oameni la rău. Aşa-i că, uneori, ţi-e greu să faci ce este corect? — Tuturor ne e greu, din cauza lui Satan. Dar mai există o cauză. Ştii care este aceasta? — Faptul că ne naştem păcătoşi.
Din cauza păcatului, deseori este mai uşor să facem lucruri greşite, decât lucruri corecte. Ce trebuie să facem? — Da, trebuie să luptăm pentru a face ce este corect. Astfel, putem fi siguri că Isus, care ne iubeşte, ne va ajuta.
Când a fost pe pământ, Isus a arătat că îi iubeşte pe oamenii care se căiesc de faptele lor rele. El a ştiut cât de greu le-a fost să se schimbe. De exemplu, printre cei ce se căiseră de păcatele lor erau femei care avuseseră relaţii sexuale cu
mulţi bărbaţi. Lucrul acesta era, bineînţeles, greşit. În Biblie, aceste femei sunt numite prostituate.Odată, o prostituată a auzit vorbindu-se despre Isus şi a mers în casa unui fariseu ca să-l întâlnească pe Isus. Ea a turnat ulei pe picioarele lui şi a şters cu părul ei lacrimile care-i căzuseră pe picioarele lui. Femeii îi părea foarte rău pentru păcatele pe care le făcuse, iar Isus a iertat-o. Dar fariseul considera că nu trebuia iertată. — Luca 7:36–50.
Ştii ce le-a spus Isus unor farisei? — „Prostituatele vor intra înaintea voastră în regatul lui Dumnezeu“ (Matei 21:31). Isus a spus lucrul acesta deoarece prostituatele l-au crezut şi şi-au schimbat modul de viaţă greşit. Dar fariseii au continuat să le facă rău discipolilor lui Isus.
Deci dacă înţelegem din Biblie că faptele noastre sunt greşite trebuie să fim dispuşi să ne schimbăm. Şi când învăţăm care este voinţa lui Iehova cu privire la noi, trebuie să fim dornici s-o înfăptuim. Atunci Iehova va fi mulţumit de noi şi ne va da viaţă veşnică.
Să citim împreună următoarele versete, care arată că trebuie să ne abţinem de la rău: Psalmul 119:9–11; Proverbele 3:5–7 şi 12:15.