1, 2. Ce miracol au înfăptuit Petru și Ioan lângă poarta templului?

 SCĂLDATE în lumina după-amiezii, străzile Ierusalimului forfotesc de lume. Evrei plini de evlavie și discipoli ai lui Cristos se îndreaptă spre templu. Se apropie „ceasul rugăciunii”. a (Fap. 2:46; 3:1) Petru și Ioan își croiesc drum prin mulțime, spre poarta templului numită Frumoasă. Dintre sutele de voci și zgomotul de pași, răzbate strigătul unui cerșetor, care cere „daruri de îndurare”. Este un bărbat de vârstă mijlocie, olog din naștere. (Fap. 3:2; 4:22)

² Când Petru și Ioan se apropie, cerșetorul îi întâmpină cu obișnuita lui rugăminte. Apostolii se opresc, iar privirea lui se îndreaptă plină de speranță spre ei. „Argint și aur n-am, dar ce am îți dau”, îi spune Petru. „În numele lui Isus Cristos Nazarineanul, umblă!” Cât de uluită trebuie să fie mulțimea când Petru îl ia pe olog de mână, iar el se ridică în picioare! (Fap. 3:6, 7) Imaginați-vi-l pe acest om privindu-și cu uimire picioarele, acum sănătoase, și încercând, pentru prima oară în viață, să pășească! Nu e de mirare că începe să sară de bucurie și să-l laude cu voce tare pe Dumnezeu!

3. Ce dar neprețuit puteau primi bărbatul vindecat și cei prezenți?

³ Cuprinsă de exaltare, mulțimea aleargă spre Petru și Ioan, la colonada lui Solomon. Aici, chiar în locul în care cândva predicase Isus, Petru explică semnificația celor întâmplate. (Ioan 10:23) El le oferă celor prezenți și bărbatului vindecat un dar mult mai de preț decât aurul și argintul și chiar decât restabilirea sănătății. Este vorba despre posibilitatea de a se căi, de a li se șterge păcatele și de a deveni continuatori ai lui Isus Cristos, desemnat de Iehova „Instrumentul Principal al vieții”. (Fap. 3:15)

4. a) La ce confruntare a dus vindecarea miraculoasă a ologului? b) La ce întrebări se va răspunde în continuare?

⁴ Ce zi extraordinară: un om a fost vindecat din punct de vedere fizic și putea acum să umble, iar mii de oameni au primit posibilitatea de a fi vindecați din punct de vedere spiritual și de a umbla într-un mod demn de Dumnezeu! (Col. 1:9, 10) În plus, evenimentele din această zi au dus la o confruntare între continuatorii loiali ai lui Cristos și conducătorii evreilor,  care încercau să-i împiedice să respecte porunca lui Isus de a predica mesajul despre Regat. (Fap. 1:8) Dar ce putem învăța din metodele de predicare și din atitudinea lui Petru și Ioan, „oameni fără instruire și de rând”? b (Fap. 4:13) Și cum putem imita modul în care au reacționat ei și ceilalți discipoli în fața opoziției?

5. Ce învățăm din modul în care Petru a vorbit mulțimii?

⁵ Petru și Ioan stăteau acum înaintea mulțimii. Ei erau conștienți că unii dintre cei prezenți ceruseră cu puțin timp în urmă ca Isus să fie ucis. (Mar. 15:8-15; Fap. 3:13-15) Cât curaj a demonstrat Petru când a declarat că acel olog fusese vindecat în numele lui Isus! El nu a diluat adevărul, ci le-a spus fără ocolișuri celor din mulțime că erau complici la moartea lui Cristos. Însă Petru nu a avut o atitudine ostilă față de acești oameni deoarece știa că acționaseră „din neștiință”. (Fap. 3:17) El li s-a adresat numindu-i frați și s-a concentrat asupra aspectelor pozitive ale mesajului despre Regat. Dacă se căiau și manifestau credință în Cristos, aceștia aveau să se bucure de „timpuri de înviorare” de la Iehova. (Fap. 3:19) Și noi trebuie să fim plini de curaj și să vorbim fără ocolișuri despre viitoarea judecată a lui Dumnezeu. Însă nu trebuie să avem niciodată un ton obraznic, agresiv sau condamnator. Mai degrabă, trebuie să-i considerăm pe cei cărora le predicăm potențiali frați și, asemenea lui Petru, să ne concentrăm asupra aspectelor pozitive ale mesajului despre Regat.

6. Cum au dat dovadă Petru și Ioan de umilință și modestie?

⁶ Apostolii erau oameni modești. Ei nu și-au atribuit niciun merit pentru miracolul pe care-l înfăptuiseră. Petru a spus mulțimii: „De ce vă uitați așa la noi, ca și cum prin puterea noastră sau prin devoțiunea noastră sfântă l-am fi făcut să umble?”. (Fap. 3:12) Petru și ceilalți apostoli știau bine că tot ce realizau în serviciul pentru Dumnezeu se datora puterii divine, nu puterii lor. Prin urmare, ei au arătat cu modestie că toate laudele li se cuveneau lui Iehova și lui Isus.

7, 8. a) Ce dar le putem oferi oamenilor? b) Cum se împlinește astăzi promisiunea cu privire la ‘restabilirea tuturor lucrurilor’?

⁷ Și noi trebuie să dăm dovadă de modestie când participăm la lucrarea de predicare a Regatului. Este adevărat că, în prezent, creștinii nu primesc prin spiritul sfânt putere să facă vindecări miraculoase. Însă ei îi pot ajuta pe oameni să dobândească credință în Dumnezeu și în Cristos și să primească același dar pe care Petru l-a oferit în secolul I: posibilitatea de a le fi iertate păcatele și de a se bucura de „înviorare” de la Iehova. În fiecare an, sute de mii de oameni acceptă acest dar și se botează ca discipoli ai lui Cristos.

 ⁸ Într-adevăr, trăim în timpul de „restabilire a tuturor lucrurilor”, la care s-a referit Petru. Ca împlinire a cuvintelor lui Dumnezeu spuse „prin gura sfinților săi profeți din vechime”, Regatul a fost instaurat în cer în 1914. (Fap. 3:21; Ps. 110:1-3; Dan. 4:16, 17) La scurt timp după aceea, sub supravegherea lui Cristos, a început o lucrare de restabilire a închinării adevărate pe pământ. Drept urmare, milioane de oameni au fost aduși într-un paradis spiritual, devenind supuși ai Regatului lui Dumnezeu. Ei s-au dezbrăcat de vechea personalitate degradată și s-au îmbrăcat „cu noua personalitate, care a fost creată după voința lui Dumnezeu”. (Ef. 4:22-24) La fel ca în cazul vindecării cerșetorului olog, această lucrare extraordinară se realizează nu prin puterea omenească, ci prin spiritul lui Dumnezeu. Urmând exemplul lui Petru, și noi trebuie să folosim Cuvântul lui Dumnezeu cu mult curaj și în mod eficient pentru a preda adevărul. Succesul pe care îl avem când îi ajutăm pe alții să devină discipoli ai lui Cristos se datorează puterii lui Dumnezeu, nu puterii noastre.

9-11. a) Cum au reacționat conducătorii evrei la mesajul predicat de Petru și Ioan? b) Care era hotărârea apostolilor?

⁹ Vindecarea omului olog, care acum sărea și striga de bucurie, precum și cuvântarea lui Petru au stârnit mare vâlvă. De aceea, comandantul gărzilor de la templu, responsabil cu menținerea ordinii, și preoții principali au început imediat o anchetă. Acești oameni erau, se pare, saduchei, o sectă ai cărei membri erau foarte bogați și influenți pe plan politic. Ei căutau să fie în bune relații cu romanii, respingeau legea orală, susținută cu atâta înflăcărare de farisei, și luau în batjocură credința în înviere. c Cât de mult trebuie să se fi mâniat ei când i-au găsit pe Petru și pe Ioan în templu, vorbind cu îndrăzneală despre învierea lui Isus!

¹⁰ Împotrivitorii furioși i-au aruncat pe Petru și pe Ioan în închisoare, iar a doua zi i-au târât înaintea Sanhedrinului, tribunalul suprem al evreilor. Din punctul de vedere al conducătorilor, pentru care numai elitele puteau exprima opinii, Petru și Ioan erau „fără instruire și de rând” și nu aveau dreptul să predice în templu. Ei nu studiaseră la școlile rabinice ale vremii. Totuși, membrii tribunalului au rămas uimiți de franchețea și convingerea cu care vorbeau. De ce au fost Petru și Ioan atât de eficienți? Un motiv ar fi acela că „fuseseră cu Isus”. (Fap. 4:13) Stăpânul lor îi învățase „ca o persoană cu autoritate”, nu ca scribii. (Mat. 7:28, 29)

¹¹ Tribunalul le-a poruncit apostolilor să nu mai predice. În societatea evreiască, deciziile tribunalului suprem aveau multă greutate. Cu numai câteva săptămâni mai înainte, când Isus fusese dus înaintea aceluiași tribunal, membrii lui declaraseră: „Merită să moară!”. (Mat. 26:59-66) Cu toate acestea, Petru și Ioan nu s-au lăsat intimidați. În fața acestor oameni  bogați, influenți și cu instruire înaltă, ei au spus fără teamă, însă cu respect: „Judecați voi înșivă dacă este drept în ochii lui Dumnezeu să ascultăm mai degrabă de voi decât de Dumnezeu. Fiindcă noi nu putem înceta să vorbim despre lucrurile pe care le-am văzut și le-am auzit”. (Fap. 4:19, 20)

12. Ce ne poate ajuta să ne susținem credința cu mai mult curaj și cu mai multă convingere?

¹² Dai și tu dovadă de curaj asemenea apostolilor? Ce sentimente te încearcă atunci când trebuie să le depui mărturie unor oameni bogați, influenți sau cu instruire superioară? Dar când membrii familiei, colegii de școală sau de serviciu te ridiculizează pentru convingerile tale? Te simți intimidat? Fii sigur că poți învinge aceste sentimente! Când a fost pe pământ, Isus și-a învățat apostolii să-și susțină convingerile cu hotărâre și cu respect. (Mat. 10:11-18) După învierea sa, Isus le-a promis discipolilor că avea să fie cu ei „în toate zilele până la încheierea sistemului”. (Mat. 28:20) Sub îndrumarea lui Isus, „sclavul fidel și prevăzător” ne învață cum să ne apărăm credința. (Mat. 24:45-47; 1 Pet. 3:15) În acest sens, primim instruire la întrunirile congregației, cum ar fi „Viața creștină și predicarea”, și prin intermediul publicațiilor bazate pe Biblie, cum ar fi articolele din seria „Răspunsuri la întrebări biblice”, de pe site-ul jw.org. Profiți și tu de aceste măsuri spirituale? Dacă da, vei putea să-ți susții credința cu mai mult curaj și cu mai multă convingere. Și, asemenea apostolilor, nimic nu te va putea împiedica să vorbești despre minunatele adevăruri spirituale ‘pe care le-ai văzut și le-ai auzit’.

13, 14. Ce trebuie să facem dacă ne confruntăm cu opoziție și de ce?

¹³ După ce au fost eliberați din arest, Petru și Ioan s-au dus imediat să se întâlnească cu ceilalți membri ai congregației. Atunci „și-au înălțat cu toții glasul către Dumnezeu” și s-au rugat să primească curaj pentru a continua să predice. (Fap. 4:24) Petru știa foarte bine cât de neînțelept este să te încrezi în propriile forțe când te străduiești să îndeplinești voința lui Dumnezeu.  Cu numai câteva săptămâni mai înainte, sigur de el, îi spusese lui Isus: „Chiar dacă toți ceilalți se vor poticni din cauza a ceea ce ți se va întâmpla, eu niciodată nu mă voi poticni!”. Totuși, așa cum profețise Isus, Petru a cedat repede fricii de oameni și l-a renegat pe prietenul și învățătorul său. Dar Petru a învățat din greșeala sa. (Mat. 26:33, 34, 69-75)

¹⁴ Și tu poți învăța ceva din toate acestea! Pentru a-ți îndeplini misiunea de martor al lui Cristos, nu este suficient să fii hotărât. Când împotrivitorii încearcă să-ți distrugă credința sau să te determine să nu mai predici, urmează exemplul lui Petru și al lui Ioan. Roagă-te lui Iehova pentru putere! Caută sprijinul congregației! Discută cu bătrânii și cu alte persoane mature despre problemele cu care te confrunți. Rugăciunile altora pot avea multă forță. (Ef. 6:18; Iac. 5:16)

15. De ce nu trebuie să se descurajeze cei care, o vreme, au încetat să predice?

¹⁵ Dacă la un moment dat ai cedat presiunilor și o vreme ai încetat să predici, nu te descuraja. Amintește-ți că, după moartea lui Isus, toți apostolii au încetat să predice. Însă, după puțin timp, au redevenit activi. (Mat. 26:56; 28:10, 16-20) În loc să te lași descurajat de greșelile din trecut, învață din ceea ce ți s-a întâmplat și ajută-i și pe alții să învețe din experiența ta.

16, 17. Ce învățăm din rugăciunea discipolilor lui Cristos?

¹⁶ Dar pentru ce trebuie să ne rugăm când suntem persecutați? Să remarcăm că discipolii n-au cerut să fie scutiți de încercări. În mod sigur, ei și-au amintit cuvintele lui Isus: „Dacă m-au persecutat pe mine, vă vor persecuta și pe voi”. (Ioan 15:20) Acești discipoli loiali l-au rugat pe Iehova ‘să-și îndrepte atenția’ spre amenințările împotrivitorilor. (Fap. 4:29) Discipolii n-au pierdut din vedere imaginea de ansamblu, înțelegând că persecuția cu care se confruntau constituia, de fapt, împlinirea unei profeții. Ei știau din rugăciunea pe care le-o dăduse Isus ca model că voința lui Dumnezeu avea să fie înfăptuită pe pământ, indiferent ce-ar fi spus conducătorii umani. (Mat. 6:9, 10)

¹⁷ Pentru a înfăptui voința lui Dumnezeu, discipolii s-au rugat lui Iehova: „Fă ca sclavii tăi să continue să spună cuvântul tău cu toată îndrăzneala”. Iehova le-a răspuns imediat la rugăciune, astfel că „locul în care erau adunați s-a zguduit și toți s-au umplut de spirit sfânt și spuneau cuvântul lui Dumnezeu cu îndrăzneală”. (Fap. 4:29-31) Nimic nu-l poate împiedica pe Iehova să-și  îndeplinească voința! (Is. 55:11) Oricât de mari ar fi piedicile, oricât de puternici ar fi împotrivitorii, dacă ne înălțăm glasul în rugăciune către Dumnezeu, putem fi siguri că el ne va da forța de a continua să spunem cuvântul său cu toată îndrăzneala.

18. Cum s-au ajutat membrii congregației din Ierusalim unii pe alții?

¹⁸ Congregația nou-formată din Ierusalim a ajuns în scurt timp o congregație puternică, numărând peste 5 000 de membri. d Deși proveneau din medii diferite, discipolii aveau „o singură inimă și un singur suflet”. Erau „pe deplin uniți în același gând și în aceeași opinie”. (Fap. 4:32; 1 Cor. 1:10) Discipolii au făcut mai mult decât să se roage ca Iehova să le binecuvânteze eforturile. Ei s-au ajutat unii pe alții pe plan spiritual, iar, la nevoie, chiar și pe plan material. (1 Ioan 3:16-18) De exemplu, discipolul Iosif, numit de apostoli și Barnaba, și-a vândut terenul și a donat în mod altruist toată suma obținută. Astfel, cei care veniseră de departe la Ierusalim au putut rămâne aici o vreme ca să învețe mai multe despre noua lor credință.

19. De ce i-a pedepsit Iehova cu moartea pe Anania și Safira?

¹⁹ Anania și soția lui, Safira, au vândut și ei un teren și au făcut o donație, pretinzând că au dăruit întreaga sumă. Însă ei ‘au oprit în ascuns o parte din preț’. (Fap. 5:2) Iehova i-a pedepsit pe cei doi cu moartea, dar nu pentru că donaseră prea puțin, ci pentru că motivația lor fusese greșită și acționaseră cu viclenie. Ei ‘i-au mințit nu pe oameni, ci pe Dumnezeu’. (Fap. 5:4) Asemenea ipocriților pe care Isus îi condamnase, Anania și Safira căutau mai degrabă glorie din partea oamenilor decât aprobarea lui Dumnezeu. (Mat. 6:1-3)

20. Ce lecții valoroase învățăm cu privire la ceea ce îi dăruim lui Iehova?

²⁰ Dovedind același spirit generos ca discipolii fideli din secolul I, milioane de Martori sprijină în prezent lucrarea de predicare mondială prin donațiile lor. Nimeni nu este însă obligat să dea din timpul sau din banii săi pentru a susține această lucrare. Iehova nu vrea să-i slujim din constrângere sau cu părere de rău. (2 Cor. 9:7) Când dăruim pentru lucrarea sa, pe Dumnezeu îl interesează nu cantitatea oferită, ci motivația noastră. (Mar. 12:41-44) Să nu ajungem niciodată ca Anania și Safira, îndeplinind serviciul pentru Dumnezeu din egoism sau din dorința de a primi glorie. Dimpotrivă, să urmăm exemplul lui Petru, al lui Ioan și al lui Barnaba, fiind întotdeauna motivați în serviciul creștin de o iubire autentică pentru Dumnezeu și pentru semeni. (Mat. 22:37-40)