1, 2. Ce călătorie urmează să facă Pavel și care ar putea fi unele dintre motivele sale de îngrijorare?

 „LA CEZAR te vei duce!” Aceste cuvinte, rostite de guvernatorul Festus, îi răsună și acum în minte lui Pavel. Apostolul meditează îndelung la ele, știind că îi vor influența profund viitorul. După mai bine de doi ani de detenție, lunga călătorie spre Roma va aduce cel puțin o schimbare de decor. (Fap. 25:12) Pavel știe din experiență că o călătorie pe mare nu înseamnă doar să simți adierea răcoroasă a vântului și să contempli orizontul nesfârșit. El a fost de multe ori „în pericole pe mare”, trecând prin trei naufragii și chiar petrecând o noapte și o zi în largul mării. (2 Cor. 11:25, 26)

² Mai mult, această călătorie îl va duce chiar înaintea Cezarului, un motiv în plus pentru a-și face o mulțime de gânduri. Ea va fi diferită de călătoriile sale misionare, pe care le-a făcut ca om liber. Acum, pe lângă faptul că va parcurge circa 3 000 de kilometri, de la Cezareea la Roma, el va călători ca deținut. Va scăpa cu viață? Și chiar dacă va scăpa, oare nu se îndreaptă el spre propria condamnare? În fond, se va înfățișa înaintea celui care, în acel moment, deține cea mai mare autoritate politică în lumea lui Satan.

3. Ce este hotărât Pavel să facă și ce vom analiza în acest capitol?

³ Dar se lasă Pavel pradă deznădejdii și disperării? Având în vedere tot ce am citit despre el până acum, categoric nu! El știa de la început că îl așteaptă necazuri, însă nu știa ce formă vor lua acestea. Atunci de ce să se îngrijoreze pentru lucruri pe care oricum nu le poate controla și să-și piardă bucuria în serviciul lui Iehova? (Mat. 6:27, 34) Pavel este conștient că Iehova dorește ca el să se folosească de orice ocazie pentru a predica vestea bună despre Regatul lui Dumnezeu, da, chiar și celor aflați în poziții de autoritate. (Fap. 9:15) Și este hotărât să-și îndeplinească misiunea, indiferent ce dificultăți ar întâmpina. Nu este aceasta și hotărârea noastră? Să-l însoțim, așadar, pe Pavel în memorabila călătorie spre Roma și să încercăm, totodată, să învățăm din exemplul lui.

4. Cu ce corabie a pornit Pavel la drum și cine îl însoțea?

⁴ Pavel și alți câțiva deținuți au fost dați în grija unui centurion pe nume Iuliu, care a decis ca toți să se îmbarce pe o corabie de mărfuri. Aceasta tocmai sosise la Cezareea din Adramit, un port situat pe coasta vestică a Asiei Mici, în dreptul orașului Mitilene, de pe insula Lesbos. Corabia avea să navigheze spre nord și apoi spre vest, oprindu-se în mai multe porturi ca să descarce și să încarce mărfuri. Corăbiile de acest fel nu erau făcute pentru a transporta persoane, și, cu atât mai puțin, deținuți. (Vezi chenarul „ Navigația și rutele comerciale”.) Din fericire, Pavel nu avea să fie singur în acel grup de infractori; cu el erau cel puțin alți doi creștini, Aristarh și Luca. Cel care a consemnat evenimentele petrecute pe parcursul călătoriei a fost, evident, Luca. Nu știm dacă acești doi însoțitori loiali au trebuit să plătească drumul sau dacă au călătorit ca slujitori ai lui Pavel. (Fap. 27:1, 2)

5. Cu cine s-a întâlnit Pavel la Sidon și ce învățăm din acest episod?

⁵ După o zi în care a navigat aproximativ 110 kilometri spre nord, corabia a ancorat la Sidon, pe coasta Siriei. Se pare că Iuliu nu-l trata pe Pavel ca pe un deținut oarecare, probabil deoarece era un cetățean roman căruia nu i se dovedise încă vinovăția. (Fap. 22:27, 28; 26:31, 32) Astfel, Iuliu i-a permis să coboare pe uscat și să se întâlnească cu colaboratorii săi creștini. Cât de mult trebuie să se fi bucurat aceștia că puteau să se îngrijească de apostol, care stătuse o lungă perioadă în detenție! (Fap. 27:3) Acest episod ne transmite o lecție importantă. Există multe ocazii în care să arătăm iubire fiind ospitalieri și, la rândul nostru, să primim încurajare spirituală.

6-8. Cum a decurs călătoria lui Pavel de la Sidon la Cnid și ce ocazii de predicare a fructificat, probabil, Pavel?

⁶ De la Sidon, corabia a ieșit în larg, continuându-și drumul spre nord, de-a lungul zonei de coastă. A trecut și prin dreptul Ciliciei, pe lângă Tars, orașul natal al lui Pavel.  Luca nu specifică alte opriri pe traseu, însă menționează că „vânturile erau potrivnice”, un detaliu care parcă prevestea pericolul prin care aveau să treacă. (Fap. 27:4, 5) Cu toate acestea, Pavel trebuie să fi profitat de orice ocazie pentru a le împărtăși altora vestea bună. Cu siguranță, el le-a depus mărturie deținuților și altor persoane aflate la bord, inclusiv membrilor echipajului și soldaților, precum și celor pe care i-a întâlnit în porturile în care a acostat corabia. Profităm și noi astăzi de orice ocazie pentru a predica vestea bună?

⁷ După o vreme, corabia a ajuns la Mira, un port situat pe coasta sudică a Asiei Mici. Aici, Pavel și alții care meargeau la Roma trebuiau să se îmbarce pe altă corabie. (Fap. 27:6) Egiptul era un grânar al Romei, iar corăbiile care transportau grâu din Egipt făceau o escală la Mira. Iuliu a găsit o astfel de corabie și i-a transferat la bordul ei pe soldații și pe deținuții de care răspundea. Această corabie trebuie să fi fost mult mai mare decât prima. Ea transporta o încărcătură considerabilă de grâu, precum și 276 de persoane: echipajul, soldații, deținuții și, probabil, alți călători care mergeau la Roma. O corabie mai mare însemna un teritoriu de predicare mai mare și, în mod sigur, Pavel n-a pierdut ocazia de a depune mărturie!

⁸ Următoarea oprire a fost la Cnid, aflat în sud-vestul Asiei Mici. Când vânturile erau prielnice, distanța de la Mira la Cnid putea fi parcursă în aproximativ o zi. Luca spune însă că ei ‘au navigat încet mai multe zile și au ajuns cu greu la Cnid’. (Fap. 27:7a) Condițiile meteorologice erau nefavorabile navigării. (Vezi chenarul „ Vânturile potrivnice de pe Marea Mediterană”.) Prin ce momente cumplite trebuie să fi trecut oamenii aflați la bord, în timp ce corabia era zdruncinată de vânturi puternice și de apele învolburate ale mării!

9, 10. Ce probleme au apărut în apropierea insulei Creta?

⁹ Căpitanul corabiei intenționa să pornească de la Cnid spre vest, dar „vântul nu ne lăsa să înaintăm”, spune martorul ocular Luca. (Fap. 27:7b) Când corabia s-a îndepărtat de țărm și a ieșit de sub influența curentului de coastă, un vânt nefavorabil dinspre nord-vest, care sufla cu putere, a împins-o spre sud, probabil cu mare viteză. Însă, odată ajunși în dreptul insulei Creta, au putut naviga la adăpostul ei, așa cum navigaseră înainte la adăpostul insulei Cipru. După ce au trecut de promontoriul Salmone, din estul Cretei, situația s-a îmbunătățit puțin. În partea de sud a insulei, vânturile nu suflau cu atâta putere și deci corabia era mai la adăpost. Cât de ușurați trebuie să se fi simțit cei aflați la bord! Dar asta numai pentru puțină vreme. Atât timp cât corabia era pe mare, membrii echipajului aveau toate motivele să fie îngrijorați deoarece se apropia iarna.

¹⁰ Luca face în continuare o descriere exactă: „Am mers cu greu de-a lungul coastei [Cretei] și am ajuns într-un loc numit Porturi Bune”. Chiar și la  adăpostul uscatului, corabia era greu de controlat. Însă, până la urmă, marinarii au găsit un loc unde să acosteze, un mic golf despre care se crede că se afla în punctul unde linia de coastă se îndreaptă spre nord. Cât au rămas ei acolo? „Mult timp”, spune Luca, lucru care n-a fost în favoarea lor. Fiind deja septembrie-octombrie, navigarea devenise și mai periculoasă. (Fap. 27:8, 9)

11. Ce sfat le-a dat Pavel celor de pe corabie, dar ce decizie s-a luat?

¹¹ Întrucât Pavel făcuse multe călătorii pe Marea Mediterană, se pare că unii pasageri i-au cerut părerea în privința călătoriei. El a recomandat ca ambarcațiunea să nu-și continue drumul deoarece călătoria s-ar fi făcut cu „pagube și mari pierderi”, poate chiar cu pierderi de vieți omenești. Totuși, cârmaciul și proprietarul corabiei voiau să continue călătoria, probabil ca să ajungă cât mai repede într-un loc sigur. Ei l-au convins și pe Iuliu, astfel că majoritatea au fost de părere să încerce să ajungă la Fenix, un oraș situat puțin mai departe, pe coasta Cretei. Acesta avea, se pare, un port mai mare și mai bun, unde corabia ar fi putut rămâne peste iarnă. Astfel, când a început să sufle ușor un vânt dinspre sud, corabia a ridicat ancora. Dar acest vânt s-a dovedit înșelător. (Fap. 27:10-13)

12. Ce pericole au amenințat apoi corabia și ce a făcut echipajul pentru a evita dezastrul?

¹² Ajunși în larg, lucrurile s-au complicat și mai mult: dinspre nord-est a început să bată „un vânt năprasnic”. Pentru o vreme, ei au mers la adăpostul „unei insule mici, numite Cauda”, situată la aproximativ 65 de kilometri de Porturi Bune. Totuși, exista pericolul ca vasul să fie împins spre sud și să eșueze pe bancurile de nisip din largul coastei Africii. Încercând cu disperare să evite acest lucru, marinarii au ridicat la bord mica barcă pe care o trăgea corabia. Nu le-a fost deloc ușor, întrucât se pare că era plină cu apă. Apoi s-au chinuit să consolideze uriașa corabie, trecând pe dedesubtul ei frânghii sau lanțuri. Au coborât parâmele și s-au străduit să țină corabia îndreptată împotriva vântului pentru a rezista furtunii. Cât de îngrozitoare trebuie să fi fost acele momente! Însă măsurile luate n-au fost de ajuns, întrucât corabia continua să fie ‘zdruncinată puternic de furtună’. A treia zi au aruncat tot echipamentul peste bord, probabil pentru a menține corabia pe linia de plutire. (Fap. 27:14-19)

13. Care trebuie să fi fost situația călătorilor în timpul furtunii?

¹³ Fără îndoială, pe puntea corabiei domnea groaza. Însă Pavel și însoțitorii lui nu-și pierduseră curajul. Domnul îl asigurase pe Pavel că va depune mărturie la Roma, asigurare ce avea să-i fie confirmată de un înger. (Fap. 19:21; 23:11) Totuși, două săptămâni, zi și noapte, furtuna n-a scăzut în intensitate. Din cauza norilor denși și a ploii neîntrerupte, soarele și stelele nu se mai vedeau deloc. Rămas fără repere, cârmaciul nu putea spune nici unde se aflau și nici încotro se îndreptau. Oamenii erau obosiți și nu mâncaseră nimic. Cum să se mai gândească la mâncare cu tot frigul, ploaia, răul de mare și spaima ce-i chinuiau?

14, 15. a) De ce a amintit Pavel de sfatul pe care îl dăduse mai înainte? b) Ce învățăm din mesajul de speranță despre care a vorbit Pavel?

 ¹⁴ Atunci, Pavel s-a ridicat în picioare și le-a amintit de sfatul pe care li-l dăduse mai înainte. Prin aceasta, el nu a vrut să le facă reproșuri, ci, mai degrabă, să le arate că tot ceea ce se întâmpla dovedea că vorbele sale erau demne de încredere. Apoi le-a spus: „Vă îndemn să fiți curajoși, fiindcă niciunul dintre voi nu-și va pierde viața; doar corabia va fi distrusă”. (Fap. 27:21, 22) Cât de mult trebuie să-i fi încurajat aceste cuvinte! Și cât de fericit trebuie să fi fost Pavel fiindcă Iehova îi dăduse un mesaj de speranță pentru cei aflați pe corabie! Să nu uităm niciodată că, în ochii lui Iehova, viața fiecărui om este prețioasă. Petru a scris: „Iehova . . . nu dorește ca vreunul să fie distrus, ci dorește ca toți să ajungă la căință”. (2 Pet. 3:9) Așadar, să anunțăm cu sentimentul urgenței mesajul de speranță de la Iehova cât mai multor oameni! Sunt în joc viețile lor prețioase!

¹⁵ Pavel le vorbise, probabil, multora dintre cei aflați pe corabie despre ‘speranța în promisiunea pe care a făcut-o Dumnezeu’. (Fap. 26:6; Col. 1:5) Acum însă, când era evident că vor naufragia, Pavel le-a vorbit și despre speranța de a fi salvați chiar din acea situație. Această speranță se baza pe promisiuni sigure. El le-a spus: „În noaptea aceasta, un înger . . . a stat lângă mine și a zis: «Nu te teme, Pavel! Tu trebuie să te prezinți înaintea  Cezarului! Iată că Dumnezeu ți i-a dăruit pe toți cei care călătoresc cu tine în corabie»”. Apoi i-a îndemnat: „Bărbaților, fiți curajoși, fiindcă am încredere în Dumnezeu că va fi exact așa cum mi s-a spus. Totuși, trebuie să eșuăm pe țărmul unei insule”. (Fap. 27:23-26)

16, 17. a) Cu ce ocazie s-a rugat Pavel și ce efect a avut rugăciunea lui? b) Cum s-a împlinit ceea ce prezisese Pavel?

¹⁶ După două săptămâni înfiorătoare, în care corabia a mers în derivă circa 870 de kilometri, marinarii au sesizat o schimbare, probabil când au auzit valurile spărgându-se de țărm. Atunci au aruncat patru ancore de la pupă pentru a nu fi luați de valuri sau de vânt și pentru a îndrepta corabia cu prora spre țărm, în caz că ar fi putut să acosteze. Apoi au încercat să fugă de pe corabie, însă au fost opriți de soldați deoarece Pavel le-a spus centurionului și soldaților: „Dacă acești bărbați nu rămân în corabie, nu puteți fi salvați!”. Acum, când corabia nu se mai balansa atât de tare, Pavel i-a îndemnat pe toți să mănânce, asigurându-i din nou că vor supraviețui. Și „i-a mulțumit lui Dumnezeu în fața tuturor”. (Fap. 27:31, 35) Făcând această rugăciune de mulțumire, el le-a dat un bun exemplu lui Luca și lui Aristarh, dar și nouă. Sunt și rugăciunile tale rostite în public o sursă de încurajare și de mângâiere pentru ceilalți?

¹⁷ După rugăciune, „toți au prins curaj și au început și ei să mănânce”. (Fap. 27:36) Apoi au aruncat peste bord tot grâul ca să reducă adâncimea de cufundare a corabiei și să o pregătească pentru apropierea de uscat. Când s-a făcut ziuă, echipajul a tăiat ancorele, a dezlegat vâslele folosite drept cârmă și a ridicat pânza din față pentru a îndrepta mai ușor corabia spre uscat. Acolo au lăsat-o să eșueze. Partea din față s-a împotmolit, probabil într-un banc de nisip sau în nămol, iar pupa a început să se sfărâme sub puterea valurilor. Unii soldați au vrut să-i omoare pe deținuți ca să nu evadeze, însă Iuliu i-a oprit. El le-a spus tuturor să înoate sau să plutească pe ceva până la mal. Astfel, așa cum prezisese Pavel, toți cei 276 de pasageri „au ajuns teferi pe uscat”. (Fap. 27:44)

18-20. Cum au dovedit bunătate maltezii și ce miracol a făcut Dumnezeu prin Pavel?

¹⁸ Supraviețuitorii se aflau pe insula Malta, la sud de Sicilia. (Vezi chenarul „ Pe ce insulă a naufragiat Pavel?”.) Insularii, care vorbeau o altă limbă, s-au purtat „cu multă bunătate” față de ei. (Fap. 28:2) Aceștia au făcut un foc pentru ca, în acea zi friguroasă și ploioasă, străinii ajunși la mal uzi și tremurând să se poată încălzi. În continuare, cu toții aveau să asiste la un miracol.

¹⁹ Dorind să dea o mână de ajutor, Pavel a adunat niște vreascuri, pe care le-a pus pe foc. Atunci a ieșit o viperă, care l-a mușcat și a rămas prinsă de mâna lui. Când au văzut lucrul acesta, maltezii s-au gândit că era o pedeapsă din partea zeilor. a

²⁰ Ei credeau că Pavel ‘se va umfla’. După cum se arată într-o lucrare de referință, termenul grecesc folosit aici este „un termen medical”, lucru deloc surprinzător dacă ne gândim că scriitorul n-a fost altul decât „Luca, doctorul iubit”. (Fap. 28:6; Col. 4:14) Însă, așa cum ne spune Luca în continuare, Pavel a scuturat șarpele veninos de pe mână și n-a pățit nimic.

21. a) Ce dovezi avem cu privire la exactitatea acestui fragment din relatarea lui Luca? b) Ce miracol a făcut Pavel și ce efect a avut acesta asupra maltezilor?

²¹ Acolo locuia un proprietar de terenuri, un ofițer roman bogat pe nume Publius. Se pare că acesta ocupa cea mai înaltă poziție în Malta. Luca îl numește „conducătorul insulei”, folosind exact titlul descoperit pe două inscripții malteze. Publius i-a primit cu ospitalitate pe Pavel și pe însoțitorii săi și i-a găzduit trei zile. Tatăl lui era însă bolnav. Și de data aceasta, Luca prezintă tabloul clinic al bolnavului spunând că bărbatul „zăcea la pat, având febră și dizenterie”. Pavel s-a rugat și și-a pus mâinile peste tatăl lui Publius, iar acesta a fost vindecat. Cuprinși de uimire și de exaltare, localnicii au adus și alți bolnavi pentru a fi vindecați, precum și daruri și alte lucruri de trebuință pentru Pavel și însoțitorii săi. (Fap. 28:7-10)

22. a) Ce comentariu laudativ a făcut un profesor despre fragmentul în care Luca descrie călătoria spre Roma? b) Ce vom analiza în capitolul următor?

²² Descrierea acestei etape a călătoriei lui Pavel conține detalii exacte. Un profesor renumit a spus: „Relatarea lui Luca . . . se distinge ca una dintre cele mai dinamice pasaje descriptive din întreaga Biblie. Detaliile privitoare la modul în care se făcea navigația în secolul I sunt atât de precise, iar descrierea condițiilor din estul Mediteranei, atât de exactă . . . , încât relatarea trebuie să fi avut la bază un jurnal de călătorie”. Este posibil ca Luca să fi făcut astfel de însemnări în timp ce călătorea alături de Pavel. În acest caz, și următoarea etapă a călătoriei avea să-i ofere la fel de multe subiecte interesante. Așadar, ce s-a întâmplat cu Pavel când a ajuns, în sfârșit, la Roma? Vom vedea în continuare.