În 1906, ebraistul Rudolf Kittel (1853-1929) a publicat în Germania prima ediție a lucrării sale Biblia Hebraica (BHK), o versiune în format tipărit a Scripturilor ebraice în limba ebraică. Expresia latinească Biblia Hebraica („Biblia ebraică”) a ajuns să fie folosită și în titlurile altor ediții savante ale Scripturilor ebraice. (Vezi TEXTUL MASORETIC; EDIȚII SAVANTE.)

Textul ebraic al primelor două ediții ale lucrării lui Kittel (a doua ediție a fost publicată în 1909-1913) a avut la bază Biblia rabinică a lui Jacob ben Chayyim, publicată de Daniel Bomberg la Veneția (Italia) în 1524-1525. Însă a treia ediție a lucrării Biblia Hebraica a lui Kittel (BHK3, finalizată în 1937 de asociații lui Kittel) a avut la bază un text ebraic mult mai vechi: Codexul Leningrad (B 19^A), datând din 1008-1009 e.n. Codexul Leningrad este cel mai vechi manuscris integral al Scripturilor ebraice. (Vezi CODEXUL LENINGRAD.) Edițiile ulterioare ale seriei Biblia Hebraica (1951-1955) au inclus redări din Sulurile de la Marea Moartă. Aceste ediții ulterioare au fost folosite ca bază pentru Scripturile ebraice – Traducerea lumii noi (1953-1960).

Edițiile mai recente din această serie sunt Biblia Hebraica Stuttgartensia (BHS, publicată în 1967-1977) și Biblia Hebraica Quinta (BHQ, publicată începând din 2004). Ambele iau în considerare cercetările ulterioare făcute asupra Sulurilor de la Marea Moartă și a altor manuscrise antice. Și ele folosesc ca text de bază Codexul Leningrad, iar la notele de subsol conțin redări din alte surse, precum Pentateuhul samaritean, Septuaginta (în greacă), targumurile (în aramaică), Vulgata (în latină) și Peshitta (în siriacă). Aceste ediții mai recente ale seriei Biblia Hebraica au fost consultate când s-au pregătit edițiile revizuite din 1984 și din 2013 ale Traducerii lumii noi. (Vezi Ap. A3.)