Acest codex, care datează de la începutul secolului al V-lea e.n., conținea inițial textul integral al Bibliei în greacă. Între secolele al XI-lea și al XVII-lea (1627), el s-a aflat în colecția patriarhului Alexandriei (Egipt), motiv pentru care a primit numele „Codex Alexandrinus”. Manuscrisul a fost realizat pe velin fin, iar textul este scris cu caractere unciale. (Vezi MANUSCRISE; UNCIAL.) Se estimează că inițial codexul avea 820 de file, dintre care în prezent mai există 773. Codexul este păstrat în patru volume la Biblioteca Britanică din Londra. Primele trei volume conțin Septuaginta, iar cel de-al patrulea, Scripturile grecești creștine.

Acest codex a fost printre primele manuscrise grecești timpurii ale Bibliei pe care erudiții le-au avut la dispoziție. Datorită vechimii și calității sale, este considerat unul dintre cele mai valoroase manuscrise în ce privește textul Septuagintei și textul Scripturilor grecești creștine. De aceea, este unul dintre principalele texte-sursă ale traducerilor moderne ale Bibliei. Erudiții au folosit acest manuscris demn de încredere, precum și Codex Sinaiticus și Codex Vaticanus, pentru a identifica și corecta erorile de scriere și inserările din manuscrisele mai recente ale Bibliei. (Vezi nota de studiu de la Lu 10:1 și Ap. A5.)