Termen folosit, de regulă, cu referire la primele patru cărți ale Scripturilor grecești creștine. Aceste cărți conțin o relatare istorică a vieții și a serviciului lui Isus Cristos.

Termenul „evanghelie” din limba română provine din termenul grecesc euaggélion, care înseamnă „veste bună”. (Mt 4:23; 24:14; Mr 1:14) În Biblie, expresia „vestea bună” (sau „evanghelia”) se referă la mesajul despre Regatul lui Dumnezeu și despre salvarea prin credința în Isus Cristos.

Relatarea lui Marcu începe cu următoarele cuvinte: „Începutul veștii bune [sau evangheliei] despre Isus Cristos, Fiul lui Dumnezeu”. Unii bibliști consideră că, probabil, acesta este motivul pentru care termenul „evanghelie” a ajuns să fie folosit cu referire la toate cele patru relatări.

Deși niciunul dintre scriitorii evangheliilor nu se identifică, există dovezi solide că aceste cărți au fost scrise de Matei, Marcu, Luca și Ioan. Primele trei dintre aceste cărți sunt numite uneori sinoptice (dintr-un termen grecesc ce înseamnă „punct de vedere asemănător”) deoarece au o abordare asemănătoare în ce privește prezentarea acțiunilor și a cuvintelor lui Isus. Totuși, Dumnezeu le-a permis celor patru bărbați să-și scrie relatările într-un mod care să le reflecte personalitatea.